„ACUM SLOBOZEŞTE, STĂPÂNE, PE ROBUL TĂU ÎN PACE, CĂ VĂZURĂ OCHII MEI MÂNTUIREA TA”...

Acum joi avem praznicul Întâmpinării Domnului. La 40 de zile după naşterea din Vifleem, Maria cu Iosif au luat pe Iisus, Copilul Sfânt, şi L-au dus la biserică, cu jertfă de curăţire, „ca să facă după obiceiul legii pentru el». În biserică aştepta bătrânul Simion, „om drept şi temător de Dumnezeu, căruia îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea până nu va vedea pe Me­sia”. Şi văzând Simeon pe Iisus cel făgăduit, „L-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: „Acum slobozeşte, Stă­pâne, pe robul Tău în pace, că vă­zură ochii mei mântuirea Ta (Lc 1, 21-31).

Istoria şi viaţa bătrânului Simeon este în legătură cu Vechiul Testament; este trecerea dintre Vechiul şi Noul Testament. Plinirea profeţiilor şi venirea Mântuitorului însemna un hotar între Vechiul şi Noul Testament, între o lume veche şi o lume nouă. Bătrânului Simeon i s-a dat mai întâi să treacă acest hotar. Bătrânul Simeon este cel dintâi suflet care trece din le­gea lui Moise în darul şi harul lui Isus Hristos. Bătrânul Simeon este cel dintâi suflet căruia i s-a dat să-L vadă şi să-L afle pe Iisus Mântuitorul.

„Şi era făgăduit lui Simeon de la Duhul Sfânt să nu vadă moar­tea până nu va vedea pe Mesia. Ce făgăduinţă scumpă şi sfântă! Fireşte, pentru atare necredincios, această făgăduinţă n-ar fi fost cine ştie ce lucru mare. Nu s-ar fi încălzit şi însufleţit pentru ea. S-ar fi încălzit pentru făgăduinţa unei îmbogăţiri, a unui rang mare sau altceva de acest fel. Dar dreptul Simeon a luat pe sufletul său acea­stă făgăduinţă. A stropit-o zi de zi cu dorul său, cu aşteptarea sa şi cu rugăciunile sale. Toată viaţa lui curgea spre această făgăduinţă. Toată viaţa lui curgea şi se dorea spre Cel făgăduit Îmbătrânise Si­meon şi Cei făgăduit nu Se mai arăta. Însă credinţa, dorul şi nădejdea Îl aşteptau neîncetat. Şi iată, Cel făgăduit soseşte. Bătrânul Simeon Îl ia în braţele sale şi grăieşte uşurat: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău în pace...”.

Îl văzuse pe Cel făgăduit, Îl primise în braţele sale şi în inima sa; acum putea muri liniştit. Ce frumoasă încheiere de viaţă! Ce frumos sfârşit!

Viaţa bătrânului Simeon stă în faţa noastră ca o pildă, ca o predică ce ne spune că aşa trebuie să fie şi viaţa noastră. În viaţa bătrânului Simeon stă ascunsă toată taina vieţii noastre de creştini. În­treagă viaţa lui n‑a fost altceva decât o aşteptare a Mântuitorului. N-a fost altceva decât o dorinţă de pregătire pentru primirea Mân­tuitorului. Rostul vieţii lui s-a în­cheiat cu aflarea şi primirea Mân­tuitorului.

Acesta trebuie să fie şi rostul vieţii noastre. Taina vieţii şi mântuirii noastre sufleteşti este aflarea şi primirea cea adevărată a Mântuitorului. Sunt însă aşa de putini cei ce-L află şi-L primesc cu adevărat.

Fratele meu! Poate şi tu ştii despre un Hristos ce S‑a născut în peştera Vifleemului, S-a botezat în Iordan, a învăţat multe lucruri frumoase şi pe urmă a murit pe Crucea Golgotei, ca „să şteargă pă­catul Iui Adam”. E frumos şi e bine că ştii aceste lucruri, dar ele nu-ţi sunt de nici un folos sufletesc, câtă vreme nu cunoşti pe un Hristos care S-a născut pentru tine, a trăit pentru tine, a murit pentru tine, a înviat pentru tine şi petrece şi acum în lume pentru tine; vrea să trăiască cu tine, vrea să intre în casa ta, în viata ta, în inima ta, în toate gândurile şi faptele tale. Acesta este Mântuitorul pe care bătrânul Simeon L-a aşteptat şi L-a primit în braţele sale. Acesta este Mântuitorii pe care trebuie să-L primim şi noi, nu în braţe, ci în inimile noastre.

„De atâta vreme sunt cu voi şi tu, Filipe, nu M-ai cunoscut” (In 14, 10). De atâtea şi atâtea veacuri a venit Mântuitorul în lume şi cei mai mulţi oameni nici acum nu-L cunosc De atâta vreme a sosit Mântuitorul şi cei mai mulţi creştini trăiesc fără El; nu cunosc şi nu primesc mântuirea adusă de El.

Toată viaţa noastră ar trebui să curgă spre EI, numai spre El. Ca şi viaţa bătrânului Simeon, viaţa noastră ar trebui să se încheie cu strigătul de bucurie: „Acum slobozeşte... acum pot muri... Am aflat pe Dom­nul... am aflat pe Mântuitorul şi mântuirea sufletului meu...”.

Însă altfel de „acum slobozeşte” se aud astăzi prin lume. În toate părţile se aud dorinţe ca acestea: „Să mai pot pune mâna pe moşia asta, atunci pot muri”; „Să-l mai văd pe vecinul meu sărac şi umilit, atunci pot muri”; „Să-mi mai fac o rasă nouă, atunci pot muri”; „Să-mi mai pot rotunji banii la suma asta, atunci pot muri”. Vai, câtă păgânătate este în aceste „acum slobozeşte”! Din belşugul inimii vorbeşte gura. Astfel de ultime dorinţe au oamenii cei lumeşti, care nu-L cunosc şi nu-L aşteaptă pe Iisus Mânitorul.

Ah, ce lucru groaznic şi gro­zav este a trece prin această lume şi a ieşi din ea fără să-L afli pe Mântuitorul, fără să-I simţi braţele Lui şi darurile Lui şi fără să guşti din apa Lui şi din sângele Lui. O astfel de viaţă este o viaţă pierdută şi trăită în zadar. O astfel de viaţă este un câştig al iadului.

Şi iarăşi, nu este nimic mai dulce şi mai scump în această lume decât aflarea şi primirea Mântuitorului.

A mai zis ceva bătrânul Si­meon când ţinea Pruncul în braţe. A zis cuvintele: „Iată Acesta este pus spre căderea şi ridicarea mul­tora întru Israel şi spre semnul că­ruia i se va zice împotrivă”.

Prin aceste cuvinte, Duhul Sfânt arăta pe fariseii, pe cărtu­rarii şi pe iudeii care vor sta îm­potriva Mântuitorului. Spunea încă o dată Duhul Sfânt că Domnul Iisus va fi un semn căruia i se va zice împotrivă. Cărturarii şi fariseii şi o parte din popor vor fi contra Lui. Cei ce vor fi cu El se vor ri­dica – iar cei ce vor fi contra Lui se vor prăbuşi. Profeţia Duhului Sfânt cu fariseii şi cărturarii s-a împlinit. Ea însă stăruie şi azi. Domnul Iisus este şi azi un „semn” căruia i se vorbeşte împotrivă. Atâţia şi atâţia din cei ce intră în Oastea Domnului îmi scriu că au avut „pace” şi „linişte” până când au trăit în rând cu lumea şi păca­tele ei. Dar îndată ce L-au primit cu adevărat pe Domnul şi au început o viaţă cu Evanghelia Lui, s-au ridicat hule şi batjocuri con­tra lor.

Domnul Iisus este şi azi pră­buşirea unora, ridicarea altora. El a venit în lume pentru mântuirea tuturor. El S‑a răstignit şi S-a jertfit pentru toţi. „Şi toţi câţi L-au primit pe El şi Jertfa Lui, le-a dat putere să se facă fiii lui Dumne­zeu” (In 1, 12). Pentru aceştia, Domnul este o ridicare.

Dar, vai, cei mai mulţi nu-L primesc pe Domnul şi Jertfa Lui cea sfântă. „Între ai Săi a venit, dar nu-L primiră pe Dânsul” (In 1, 11). Pentru aceştia, Domnul este o prăbuşire. „Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi grăit lor, păcat nu ar avea. Dar acum răspuns nu au pentru păcatele lor” (In 15, 22).

„Dacă nu M-aş fi răstignit pentru tine, o, omule... dacă n-aş fi suferit pentru tine, o, omule... dacă n-aş fi murit pentru tine, o, omule... păcat n-ai avea. Dar acum răspuns nu ai pentru păcatele tale.” Nu pentru păcate vor fi judecaţi oa­menii, ci pentru că n-au primit pe Cel ce a venit să-i scape de păcate.

Şi încă ceva ne spune Evan­ghelia. O femeie bătrână, Ana pro­rociţa, a început şi ea să-L ve­stească cu glas mare pe Domnul. Ce lucru ciudat e şi aci. Doi oa­meni bătrâni, săraci şi neînvăţaţi – Simeon şi Ana – Îl cunosc pe Domnul şi Îl vestesc eu glas mare, în vreme ce leviţii-preoţi şi cărturarii, şi fariseii cei învăţaţi – care cunoşteau din scoarţă-n scoarţă legea lui Moise şi prorocii – n-aveau ochi şi vedere sufletească să-L cu­noască pe Cel făgăduit.

Puterea Duhului Sfânt, spune Evanghelia că a fost peste Simeon şi Ana, să-L cunoască pe Cel sosit. Puterea Duhului Sfânt face şi azi acest lucru. El deschide ochii şi inimile oamenilor să-L afle şi să-L primească pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă. Ştiinţa şi învăţătura fără sarea Duhului Sfânt n-ajută cu nimic mântuirea sufle­tului. Dimpotrivă.

Duhule Sfinte, luminează-ne neîncetat şi ne ajută neîncetat să-L cunoaştem pe scumpul nostru Mântuitor şi să trăim o viaţă cu El.

«Lumina Satelor» nr. 6 / 3 febr. 1929, p. 3

 Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului
Sibiu, 2016