Poate se întreabă cineva de ce se citeşte Evanghelia slăbănogului de la Vitezda în perioada pascală. În cazul Sfântului Apostol Toma şi al Femeilor mironosiţe e destul de clar, dar slăbănogul?... Probabil că această nedumerire e cauzată de separarea care există de multă vreme între Paşti şi Botez. În Biserica veche, cel puţin în epoca lui Tertulian († 220), Paştile erau un moment predilect pentru Botez. Imaginea mulţimilor de catehumeni care aşteptau la rând pentru a fi botezaţi în baptisteriu (o clădire separată, în acele zile) şi care apoi intrau cu bucurie în biserică pentru a primi Mirungerea din partea episcopului a creat în mintea creştinilor o asociere foarte strânsă între Paşti şi Botez. Amintirea acestei practici se mai păstrează astăzi în faptul că la Sfânta Liturghie de Paşti se cântă în loc de „Sfi nte Dumnezeule...” (imnul trisaghion) „Câţi în Hristos v-aţi botezat întru Hristos v-aţi şi îmbrăcat.” În vechime Paştile însemnau Botez, iar Botezul avea un aer pascal. Cele două erau legate inseparabil.
Aşa se poate explica faptul că Duminicile care urmează Duminicii Mironosiţelor au în centru apa: femeia samarineancă Îl întâlneşte pe Hristos la o fântână, iar orbul din naştere îşi dobândeşte vederea spălându-se în izvorul Siloamului. În mod similar, slăbănogul din Evanghelia de astăzi este vindecat de Hristos la o scăldătoare. Pentru creştinii de demult, apa din aceste pericope evanghelice era o trimitere clară la Sfântul Botez. Tertulian arată că pogorârea îngerului în scăldătoare era o anticipare a puterii înnoitoare şi vindecătoare a Botezului creştin (De baptismo, cap. 5).
Recitind povestea slăbănogului observăm că scăldătoarea nu i-a fost un izvor de vindecare ci, mai degrabă, de frustrare. Îl vedem suferind timp de treizeci şi opt de ani, zăcând lângă apă şi sperând într-o tămăduire inaccesibilă. Acest om aminteşte parcă de mitologicul Tantal, condamnat să ispăşească o eternitate în Tartar, înconjurat de apă şi mâncare fără însă a le putea gusta. Aşa şi el: aştepta mereu, gândindu-se că într-o zi va putea ajunge şi el în apa izbăvitoare.
La scăldătoare l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos. Chiar şi atunci, când Domnul îl întreabă „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5, 6), el încă nu vede însănătoşirea decât în apa Vitezdei: „Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.” Dar vindecarea nu i-a venit din scăldătoare, ci de la Iisus. I-a spus doar: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!” şi minunea s-a produs. Până la urmă, omul n-a avut nevoie de scăldătoare, ci de Hristos.
În plan simbolic, scăldătoarea este un chip al Legii, iar slăbănogul un chip al lui Israel care caută mântuirea în Lege. Omul este bolnav de mulţi ani, tot aşa cum Israel aşteaptă mântuirea dumnezeiască de multă vreme. Apa Vitezdei este tulburată de un înger, Legea s-a dat poporului pe Sinai prin îngeri (Fapte 7, 53). Scăldătoarea avea cinci pridvoare, după cum Legea avea cinci cărţi. La fel cum slăbănogul nu s-a mai bizuit pe scăldătoare, ci s-a întors spre Iisus, şi Israel nu mai trebuie să caute mântuirea în Lege, ci în Hristos. Chipurile şi umbrele lasă locul Adevărului.
Avem aici o expresie a contrastului dintre vechi şi nou, întâlnit la tot pasul în Sfânta Evanghelie după Ioan: apa Legii vechi şi vinul lui Hristos; templul cel vechi şi trupul lui Hristos; mana din pustie şi Pâinea care s-a pogorât din cer. Credinţa creştină implică această înnoire a vechilor căi, potrivit chemării lui Dumnezeu de a intra în Sfânta Sfintelor „prin sângele lui Iisus, pe calea cea nouă şi vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin trupul Său” (Evrei 10, 20). Este ceea ce a prevestit Isaia cu multe secole în urmă: „Nu vă mai amintiţi de întâmplările trecute şi nu mai luaţi în seamă lucrurile de altădată. Iată că Eu fac un lucru nou, el dă muguri; nu-l vedeţi voi oare?” (Isaia 43, 18-19). Paştile sunt lucrul cel nou, iar viaţa cea nouă ne este dăruită în Botez. Slăbănogul a găsit această viaţă nu Vitezda cea veche, ci în Hristosul cel veşnic viu.
Anotimpul pascal ne aminteşte stă-ruitor că tot în El vom găsi şi noi viaţă şi înnoire.
Pr. Adrian MURG
sursa: ”Calea mântuirii”, nr. 21, 19 mai 2019. săptămânal editat de Centrul de Studii Teologice-Istorice şi de Prognoză Pastoral-Misionară al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Arad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!