Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei
biserici un bătrân sărman, cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De
bătrân, s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de
gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:
- Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?
- Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are
bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci
un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia
pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu
siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se
va îndura şi de mine.
- O, a spus fata, aş vrea un cojocel, că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul
trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu
mi-a ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e
tare scump şi nu se poate.
- E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat
fetei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai
mulţumească străinului ce se îndurase de ea.
- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te
răsplăteşte pentru binele făcut. Tu l-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat
mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine,
şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne
ajutăm unii pe ceilalţi, şi Dumnezeu ne ajută pe noi.
Cu cât suntem mai buni şi avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu
ne vede credinţa şi ne fereşte de rele.
“Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial” (Sfântul Marcu
Ascetul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!