În timpul unui război, un colonel a fost rănit grav şi
dus de urgenţă la cel mai apropiat spital, unde a fost îngrijit cât se poate de
bine. Dar, după un timp, acesta observă că la celălalt capăt al salonului, se
aflau două paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici măcar vreun
doctor. O singură călugăriţă stătea mereu cu ei şi îi îngrijea cu multă
dragoste, căutând să nu le lipsească nimic şi rugându-se neîncetat. Întrebând
de ce sunt bolnavii de la capătul salonului atât de izolaţi, colonelul a rămas
mut de uimire, aflând că oamenii aceia suferă de o boală fără leac şi că în
scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teamă să nu se
molipsească.
- Bine – a mai întrebat colonelul – dar călugăriţa care stă mereu împreună cu
ei şi îi îngrijeşte?
- Desigur că era sănătoasă – i-a răspuns un doctor, dar acum s-ar putea să se
fi îmbolnăvit şi ea. Noi n-am lăsat-o să se apropie, dar ea a insistat spunând
că cineva trebuie să-i îngrijească şi pe oamenii aceia.
- Doamne, a mai exclamat colonelul, n-aş face aşa ceva nici pentru un sac plin
cu bani.
Din celălalt capăt al salonului, călugăriţa l-a auzit şi, întorcându-se spre
colonel, i-a răspuns liniştită şi cu zâmbetul pe buze:
- Nici eu n-aş face acest lucru pentru un sac cu bani. Îl fac însă pentru o
răsplată mult mai mare. Pentru mulţumirea pe care o citesc în ochii acestor
oameni sărmani pe care pot să îi ajut şi pentru răsplata pe care ne-o va da
Dumnezeu fiecăruia dintre noi, după meritul nostru.
“Eşti desăvârşit atunci când, în locul tău, îl preferi pe aproapele” (Avva
Iacov)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!