Rugăciunile începătoare:Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă…
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum…
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Crezul
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Slavă… Și acum…
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru (cu trei închinăciuni).
Apoi Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă… Și acum…
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Cel ce cu iconomia Ta cea nepătrunsă ai pregătit pacea spre binele cel veşnic, hotărând tuturor vremea şi felul sfârşitului, iartă-le Doamne păcatele celor din veac adormiţi, primeşte-i în locaşul luminii şi al bucuriei şi deschide-le braţele părinteşti. Milostive auzi-ne şi pe noi, cei care le facem pomenirea şi strigăm: Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Icosul 1
Pe Adam cel căzut şi tot neamul izbăvindu-l de pierzarea cea veşnică, ai trimis în lume, Doamne, pe Fiul Tău, răsărindu-ne viaţa veşnică prin Crucea şi Sfânta Înviere a Lui. Spre mila Ta nădăjduim, aşteptăm Împărăţia cea nestricăcioasă a slavei, cerem Împărtăşirea la Domnul a celor adormiţi şi ne rugăm:
Tatăl nostru, fă să uite ei toate scârbele şi întristările pământeşti!
Tatăl nostru, grăieşte lor: Păcatele vi s-au iertat!
Tatăl nostru, veseleşte sufletele celor ce s-au chinuit în valurile vieţii!
Tatăl nostru, mângâie-i la sânul Tău, precum îşi mângâie mama copiii!
Tatăl nostru, primeşte-i în limanul cel fericit şi liniştit şi deschide-le cămările Îngerilor şi ale Sfinţilor!
Tatăl nostru, pe părinţii şi pe fraţii noştri cei adormiţi învredniceşte-i veşnicilor Tale bunătăţi!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Cuviosul Macarie, fiind luminat de strălucirea Celui Preaînalt, a auzit glas de la un popă idolesc: Când vă rugaţi voi creştinii, pentru cei ce se chinuiesc în iad, au bucurie şi păgânii! Este minunată puterea rugăciunilor pentru cei adormiţi! Cele de dedesubt prin acestea se luminează şi se bucură toţi, chiar şi cei necredincioşi, când pentru toată lumea cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 2
Ne amintim de cuvântul Sfântului Isac Sirul, care spune: Inima care iubeşte oamenii şi dobitoacele se roagă întotdeauna cu lacrimi, ca toată zidirea să se curăţească! Cu îndrăznire cerem şi noi de la Dumnezeu ajutor pentru toţi cei din veac adormiţi, spunând unele ca acestea:
Tatăl nostru, uşurează întristarea părinţilor pentru pierderea fiilor!
Tatăl nostru, fă ca cei care nu Te-au cunoscut pe Pământ, să Te cunoască măcar în Cer!
Tatăl nostru, miluieşte-i pe toţi cei care au fost îngropaţi fără rugăciuni!
Tatăl nostru, primeşte-i în locaşurile Tale pe cei care au murit năpraznic, de necaz sau de bucurie!
Tatăl nostru, celor ce mor trimite-le pacea şi odihna Sfinţilor şi dă-le nădejdea întâlnirii în Sionul Ceresc!
Tatăl nostru, pentru rugăciunile celor care au pătimit fără vină, iartă-i pe cei păcătoşi!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Vinovaţi suntem de necazurile lumii, de suferinţele făpturilor necuvântătoare şi de suferinţele copiilor nevinovaţi, că prin căderea omului s-a distrus fericirea şi frumuseţea făpturii. Tu, Cel Mare dintre suferinzii cei nevinovaţi, Tu singur ai putere a ierta tuturor! Iartă şi întoarce lumii fericirea cea de demult, ca şi cei morţi şi cei vii să afle pacea Ta strigând: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 3
Lumină lină, Răscumpărătorule al tuturor, auzim oftarea Ta pe Cruce pentru vrăjmaşii Tăi: Tată iartă-le păcatul! În numele iertării tuturor ne rugăm Tatălui pentru veşnica odihnă a vrăjmaşilor Tăi şi ai noştri.
Tatăl nostru, iartă-i pe cei care au vărsat sângele nevinovat!
Tatăl nostru, iartă-i pe cei care şi-au făcut bunăstarea lor pe lacrimile aproapelui!
Tatăl nostru, nu-i judeca pe cei care ne-au asuprit pe noi cu clevetire şi cu nedreptate!
Tatăl nostru, răsplăteşte-i cu milă pe toţi cei asupriţi de noi!
Tatăl nostru, fă ca această rugăciune pentru ei să fie primită drept taină a împăcării!
Tatăl nostru, rupe zapisul păcatelor părinţilor noştri şi al fraţilor noştri răposaţi!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Mântuieşte-i Doamne, pe cei care s-au sfârşit în suferinţe grele prin ucideri, îngropaţi de vii, prăpădiţi de grindină, de ger sau din cădere de la înălţime. Pentru întristarea sfârşitului lor dăruieşte-le bucuria Ta nesfârşită şi veşnică, ca să binecuvânteze vremea lor de suferinţă ca timp al răscumpărării lor, cântând: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 4
Doamne dăruieşte mila Ta cea nesfârşită tuturor celor cărora le-ai dat viaţă grea din fragedă tinereţe, celor cărora le-ai dat cununa de spini, celor care nu au cunoscut fericirea pământească. Răsplăteşte-le cu razele iubirii Tale nesfârşite dincolo de mormânt; iar noi Te rugăm aşa:
Tatăl nostru, răsplăteşte tuturor celor care au murit sub sarcinile grele ale ostenelilor!
Tatăl nostru, primeşte în cămările Raiului pe adormiţii prunci şi pe fecioare!
Tatăl nostru, învredniceşte-i veseliei la cina Fiului Tău!
Tatăl nostru, odihneşte-i pe cei singuratici, orfani şi străini, pentru care nu se roagă nimeni!
Tatăl nostru, să se şteargă păcatele lor cu razele calde ale atotiertării Tale!
Tatăl nostru, dăruieşte-le robilor Tăi adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri, haina albă a biruinţei!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Doamne ai dăruit neamului omenesc moartea, ca cel de pe urmă mijloc de înţelegere şi de pocăinţă. Cugetând la groaznica Judecată se descoperă deşertăciunile pământeşti, pornirile trupeşti se liniştesc, mintea semeaţă se smereşte, dreptatea cea veşnică se descoperă; că şi păcătoşii cei îndărătnici în credinţă când sunt pe patul de moarte mărturisesc că este Dumnezeu! Pentru aceea ei veşnic cer îndurarea Ta strigând: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 5
Părinte Atotîndurat, Tu luminezi ziua cu Soarele, Tu îndulceşti Pământul cu roade, Tu veseleşti lumea cu frumuseţea, precum le dai prietenilor aşa le dai şi vrăjmaşilor Tăi. Credem că şi dincolo de mormânt, în veşnicie, îndurarea Ta este nesfârşită şi pentru rugăciunile noastre îi miluieşti chiar pe păcătoşii cei cu totul lepădaţi; şi de aceea ne rugăm Ţie:
Tatăl nostru, ne întristăm pentru hulitorii de sfinţenie şi pentru fărădelegile lor!
Tatăl nostru, fă să fie şi asupra lor Voia Ta cea de mântuire!
Tatăl nostru, fie-Ţi milă de cei răniţi cu necredinţa cea pierzătoare!
Tatăl nostru, mântuieşte-i pe cei care s-au pierdut în păcate grele, întunecate şi fără de pocăinţă!
Tatăl nostru, fă să se stingă flacăra necredinţei lor în marea bunătăţii Tale!
Tatăl nostru, Biruitorul iadului, izbăveşte-i de osândirea în iad pe adormiţii părinţi şi fraţi ai noştri!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul 6
Este grozav întunericul sufletului depărtat de Dumnezeu, chinuit de conştiinţă, de scrâşnirea dinţilor, de focul cel nestins, de viermele cel neadormit! Tremur gândind că acela va fi şi locul meu. Pentru mine însumi mă rog şi pentru cei care suferă în iad, ca să se pogoare peste ei rouă cu răcoreală; şi-I cânt Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 6
Unde era să răsară lumina Ta, Hristoase Dumnezeule, dacă nu peste cei care şedeau în întuneric şi în umbra morţii? De aceea Te şi pomenesc sufletele din iad. Pogoară-Te din nou în cele mai de jos ale Pământului şi scoate-i întru bucurie pe cei care s-au despărţit de Tine cu păcatele, însă de Tine nu s-au depărtat. În Numele Fiului şi al Duhului, ne rugăm Tatălui:
Tatăl nostru, fiii Tăi se chinuiesc, Te rugăm miluieşte-i!
Tatăl nostru, grele sunt păcatele lor, dar îndurarea Ta este mare!
Tatăl nostru, Tu L-ai trimis pe Fiul Tău să-i mântuiască pe cei păcătoşi!
Tatăl nostru, cercetează necazul cel amar al sufletelor care s-au depărtat de Tine!
Tatăl nostru, miluieşte-i pe cei care, din neputinţă, au prigonit adevărul!
Tatăl nostru, iubirea Ta să fie nu foc, ci răcoreală din Rai!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul 7
Doamne, voind să dai ajutor celor adormiţi, le-ai îngăduit ca în vis şi prin vedenii să se arate celor vii, ca aceştia pomenindu-i cu dragoste pe cei adormiţi să facă în amintirea lor fapte bune şi nevoindu-se cu credinţă, să strige cu dragoste: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 7
Biserica Lui Hristos înalţă rugăciuni pentru cei adormiţi, în toată lumea, în fiecare zi, la orice ceas. Păcatele lumii se curăţesc cu Sângele curăţitor al Mielului Lui Dumnezeu. Sufletele celor adormiţi se ridică din moarte la viaţă şi de pe Pământ la Cer, cu puterea rugăciunilor de la Altarul Domnului. De aceea spunem:
Tatăl nostru, fie mijlocitoare Sfânta Biserică pentru cei adormiţi, ca să le facă scară către Cer!
Tatăl nostru, îndură-Te de ei, pentru solirea Preasfintei Fecioare şi a tuturor Sfinţilor!
Tatăl nostru, curăţeşte-i pe cei pentru care credincioşii strigă către Tine ziua şi noaptea!
Tatăl nostru, pentru nerăutatea pruncilor iartă-i pe părinţii lor, pentru lacrimile maicilor iartă păcatele fiilor!
Tatăl nostru, primeşte milosteniile şi rugăciunile noastre, ca împlinire la faptele lor bune!
Tatăl nostru, să fie Sângele Fiului Tău izvor de viaţă pentru cei cărora le facem pomenirea!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul 8
Lumea întreagă se înfătişează ca un sfânt mormânt obştesc. Pretutindeni se găseşte praful fraţilor şi al părinţilor noştri, zidiţi după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, rudenii ale noastre întru Adam. Tu singur eşti Acela care fără încetare ne-ai iubit pe noi! Iartă-i şi pe toţi cei care au murit de la început şi până acum, ca să cânte ei iubirii Tale de oameni: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 8
Vine ziua vaiului ca un foc arzător, ziua înfricoşată a Judecăţii de pe urmă. Se vor descoperi cele ascunse ale oamenilor şi se va deschide Cartea cunoştinţei. Sfântul Apostol Pavel strigă: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu mai înainte de acea zi! Doamne ajută-ne şi, cu lacrimile celor vii, împlineşte neajunsurile celor adormiţi, când ne rugăm Ţie:
Tatăl nostru, în ceasul Judecăţii învredniceşte-i pe ei şi pe noi de mila Ta aducătoare de bucurie!
Tatăl nostru, încununează-i cu slavă pe cei ce au suferit munci pentru Tine şi pentru aproapele!
Tatăl nostru, dăruieşte-le odihna Ta celor curăţiţi prin necazurile lumii acesteia pământeşti!
Tatăl nostru, primeşte-i pe cei care s-au mântuit în cinul călugăresc şi în cel mirenesc!
Tatăl nostru, primeşte-i pe păstorii cei cucernici, împreună cu fiii lor cei duhovniceşti!
Tatăl nostru, să-L întâmpine robii Tăi pe Mirele Hristos cu făclii aprinse!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul 9
Binecuvântaţi şi nu pierdeţi timpul ce trece repede! Fiecare ceas, fiecare clipă ne apropie de mormânt. Albirea părului, slăbirea puterii sunt vestitoare ale lumii viitoare, sunt martorii stricăciunii pământeşti. Ne vestesc că totul trece şi se apropie fericirea veşnică unde nu sunt lacrimi şi suspine, ci numai cântare de biruinţă: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 9
După cum toamna copacii se despoaie de frunze, aşa şi viaţa noastră merge spre cădere, cu fiecare an, cu fiecare lună. Floarea tinereţii se veştejeşte, lumina bucuriilor se stinge, bătrâneţea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se depărtează! Voi, cei care eraţi cândva tineri, plini de bucurie şi de fericire, unde sunteţi acum? Mormintele voastre zac fără glas! Dar sufletele lor sunt în mâna Ta, Doamne, şi de aceea grăim aşa:
Tatăl nostru, îngrijirea pentru lumea cea de dincolo de mormânt ne cheamă la rugăciune!
Tatăl nostru, fă să se şteargă pentru totdeauna vremea despărţirii, ca noi să fim una cu Tine!
Tatăl nostru, luminează cu soare frumos şi încălzeşte locaşurile celor adormiţi!
Tatăl nostru, învredniceşte-ne de bucuria întâlnirii cu ei în Ceruri!
Tatăl nostru, întoarce celor răposaţi curăţia pruncilor, prin bunătatea de suflet a celor tineri!
Tatăl nostru, fă ca să le fie lor viaţa cea veşnică, luminată sărbătoare a Paştilor!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul 10
La mormintele rudelor noastre ne curg lacrimile ca picăturile de ploaie şi cu nădejde ne rugăm: Adevereşte-ne Doamne, cum că i-ai iertat pe toţi! Spune-ne că îi primeşti în locaşurile bucuriei! Descoperă-ne aceasta în taina sufletului, ca smerindu-ne să-Ţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 10
Îmi îndrept privirea în depărtare pe calea vieţii trecute şi văd o mulţime din cei care au răposat din prima zi şi până acum, binefăcători ai mei; şi cu îndatorată dragoste strig unele ca acestea:
Tatăl nostru, miluieşte-i pe toţi cei care mi-au dorit şi mi-au făcut mie bine!
Tatăl nostru, învredniceşte-i măririi Tale pe părinţii, şi pe fraţii noştri, şi pe cei de aproape!
Tatăl nostru, mântuieşte-i pe cei care mi-au binevestit mie cuvântul Tău!
Tatăl nostru, măreşte-i pe cei ce m-au învăţat să Te iubesc sau m-au povăţuit cu pilda vieţii lor sfinte!
Tatăl nostru, îndulceşte-i cu tainică mană pe cei care m-au ajutat în zilele grele!
Tatăl nostru, Împărăţia Ta nu are sfârşit, fă să intre şi cei adormiţi întru bucuria Ta!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul 11
Moarte, întunecarea şi frica cea dinainte dispar! De acum înainte tu ne împreunezi nedespărţit cu Dumnezeu! Tu eşti o mare odihnă! Apostolul strigă: Doresc să mor ca să fiu împreună cu Hristos! Drept aceea privind la moarte ca la o minunată aşteptare şi viaţă, strigăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 11
Vor învia, se vor scula cei din morminte şi se vor bucura cei de pe pământ, că atunci se vor scula trupuri duhovniceşti preamărite, nestricăcioase, luminate. Oase uscate auziţi cuvântul Domnului: Îmbrăcaţi-vă cu vine, acoperiţi-vă cu piele, sculaţi-vă din cărunteţea vremurilor trecute că sunteţi răscumpărăţi cu Sângele Fiului Lui Dumnezeu! Prin moartea Lui sunteţi înviaţi! A venit peste voi Lumina Învierii! Slăvind această taină să zicem:
Tatăl nostru, descoperă-le acum tot adâncul iubirii Tale!
Tatăl nostru, Tu le-ai descoperit lumina soarelui şi luna cea liniştită!
Tatăl nostru, fă-i să vadă acum şi slava Sfinţilor Îngeri, care sunt pară de foc!
Tatăl nostru, Tu i-ai îndulcit cu frumuseţea răsăritului şi a apusului de soare!
Tatăl nostru, fă-i să vadă acum şi lumina veşnicei Tale Dumnezeiri!
Tatăl nostru, tot sufletul să fie luminat, ca steaua dimineţii şi ca luceafărul zorilor!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul 12
Carnea şi sângele nu moştenesc Împărăţia Lui Dumnezeu. Cât timp petrecem în trup, suntem despărţiţi de Hristos şi dacă nu murim, nu putem învia pentru veşnicie! Se cade dar ca trupul stricăcios să se îmbrace întru nestricăciune, iar muritorul să se lumineze cu nemurirea, ca în lumina zilei neînserate neîncetat să cânte: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 12
Aşteptăm bucuria întâlnirii cu Domnul! Aşteptăm razele luminoase ale Sfintei Învieri! Aşteptăm scularea din morminte a celor apropiaţi ai noştri şi îmbrăcarea celor morţi cu viaţa veşnică, prin preschimbarea întregii făpturi! Atunci vom striga Ziditorului unele ca acestea:
Tatăl nostru, Tu ai zidit lumea spre biruinţa bucuriei şi a binelui!
Tatăl nostru, din adâncul păcatului ridică-ne şi pe noi la sfinţenie!
Tatăl nostru, dăruieşte-le celor răposaţi să se împărtăşească împreună cu Tine în veşnicie!
Tatăl nostru, fă să le fie lor Domnul Iisus Hristos Lumină pururea aprinsă!
Tatăl nostru, dă-ne ca împreună cu ei să prăznuim Sfintele Paşti ale nestricăciunii!
Tatăl nostru, nu Te despărţi de robii Tăi până la sfârşit!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul 13
O, Preaîndurate Părinte, Cel ce eşti fără de început şi voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască, Cel ce L-ai trimis la cei pierduţi pe Dumnezeiescul Tău Fiu şi ai turnat peste ei Duhul Cel de Viaţă Dătător, miluieşte, iartă, şi mântuieşte pe rudeniile noastre şi pe toţi cei din veac adormiţi, iar cu solirile lor cercetează-ne pe noi, ca împreună cu ei să-Ţi cântăm Ţie, Dumnezeule Atotfăcător, Mântuitor şi Mângâietor: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (de 3 ori)
Icosul 1
Pe Adam cel căzut şi tot neamul izbăvindu-l de pierzarea cea veşnică, ai trimis în lume, Doamne, pe Fiul Tău, răsărindu-ne viaţa veşnică prin Crucea şi Sfânta Înviere a Lui. Spre mila Ta nădăjduim, aşteptăm Împărăţia cea nestricăcioasă a slavei, cerem Împărtăşirea la Domnul a celor adormiţi şi ne rugăm:
Tatăl nostru, fă să uite ei toate scârbele şi întristările pământeşti!
Tatăl nostru, grăieşte lor: Păcatele vi s-au iertat!
Tatăl nostru, veseleşte sufletele celor ce s-au chinuit în valurile vieţii!
Tatăl nostru, mângâie-i la sânul Tău, precum îşi mângâie mama copiii!
Tatăl nostru, primeşte-i în limanul cel fericit şi liniştit şi deschide-le cămările Îngerilor şi ale Sfinţilor!
Tatăl nostru, pe părinţii şi pe fraţii noştri cei adormiţi învredniceşte-i veşnicilor Tale bunătăţi!
Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Condacul 1
Cel ce cu iconomia Ta cea nepătrunsă ai pregătit pacea spre binele cel veşnic, hotărând tuturor vremea şi felul sfârşitului, iartă-le Doamne păcatele celor din veac adormiţi, primeşte-i în locaşul luminii şi al bucuriei şi deschide-le braţele părinteşti. Milostive auzi-ne şi pe noi, cei care le facem pomenirea şi strigăm: Tatăl nostru, Iubirea cea Nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Rugăciune către Dumnezeu
Doamne, îngenunchez înaintea Ta cu inima înfrântă şi zdrobită şi-Ţi încredintez ceasul din urmă al vieţii mele şi ceea ce urmează după aceea. Când picioarele mele slăbite mă vor face să înţeleg că viaţa mea se apropie de sfârşit: Doamne ai milă de mine! Când ochii mei slăbiţi şi tulburaţi de apropierea morţii, vor privi stăruitor către Tine: Doamne ai milă de mine! Când mâinile mele tremurânde şi amorţite, nu vor mai putea ţine crucea Ta şi fără voie o voi lăsa să cadă peste patul durerii mele: Doamne ai milă de mine! Când obrazul meu palid şi buzele mele uscate vor produce teamă şi compătimire celor din jurul meu, vestind apropierea sfârşitului meu: Doamne ai milă de mine! Când urechile mele nu vor mai auzi vorbele oamenilor, ci vor asculta glasul Tău care va rosti Judecata de care va depinde soarta mea: Doamne ai milă de mine! Când gândurile mele se vor întuneca de frica morţii, iar sufletul meu se va lupta cu duhul întunericului, care va vrea să mă acopere, pentru a pierde îndurarea Ta şi să cad în chinurile deznădejdii: Doamne ai milă de mine! Când inima mea obosită abia va mai bate, luptându-se cu vrăjmaşii mântuirii mele: Doamne ai milă de mine! Când voi vărsa lacrimile cele din urmă, semn al nimicniciei mele, primeşte-le ca pe o jertfă de pocăinţă şi în clipele acelea: Doamne ai milă de mine! Când cei din jurul meu, simţind sfârşitul vieţii mele, Te vor chema în ajutorul meu: Doamne ai milă de mine! Când simţurile mele nu vor înţelege ce se petrece în jurul meu şi voi fi în chinurile morţii: Doamne ai milă de mine! Când sufletul meu va părăsi lumea, lăsându-mi trupul fără de viaţă, primeşte întoarcerea fiinţei mele la Tine ca pe o jertfă ce Ţi se cuvine şi Te rog: Doamne ai milă de mine! Când sufletul meu se va înfăţişa înaintea Ta şi va vedea negrăita strălucire a Dumnezeirii Tale, nu-l depărta de la Tine, ci primeşte-l în cereştile Tale locaşuri, ca în veci să Te slăvească! Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!