Predică la Intrarea în biserică a Maicii Domnului

 

La slujba Sfântului Maslu este o alcãtuire, o rugãciune cãtre Maica Domnului, cu urmãtorul cuprins:

 „Pe tine, preacuratul palat al Împãratului ceresc, ceea ce esti multlãudatã, te rog, curãteste-mi mintea mea cea întunecatã cu tot felul de pãcate si o fã locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi, ca sã laud si sã mãresc puterea ta si mila ta cea nemãsuratã, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tãu”.Aceastã rugãciune ne pune în atentie mãretia Maicii Domnului. 

O numim pe Maica Domnului „palat preacurat al Împãratului ceresc”; o numim pe Maica Domnului „multlãudatã”. Dorim ca prin mijlocirea Maicii Domnului sã fie curãtitã mintea noastrã „de tot felul de pãcate”, dorim sã fie fãcutã mintea noastrã „locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi”. Cerem aceasta „ca sã laud si sã mãresc puterea ta si mila ta cea nemãsuratã”. Avem în vedere mãretii ale Maicii Domnului pe care ni le pune în atentie Sfânta noastrã Bisericã, dar pe care noi nu le putem întelege si nu le putem pretui la mãsura lor, pentru cã nu avem conditiile ca sã stãm cu admiratie în fata Maicii Domnului.

O stim pe Maica Domnului „palat al Împãratului ceresc”, o stim „multlãudatã”, o stim mijlocitoare, înfrumusetãtoare de suflet, stim cã are putere si milã, stim cã are mãrire, stim cã toate acestea trebuie luate în seamã. Pentru toate acestea trebuie sã-i aducem laudã Maicii Domnului, dar nu putem face aceasta, pentru cã lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi întelese numai din puterea omului.

Maica Domnului este Maica Dumnezeului nostru, este cea aleasã de Dumnezeu ca prin ea sã vinã în lumea aceasta Fiul Sãu. Este cea care L-a purtat în pântecele sãu pe Mântuitorul lumii, este cea care L-a nãscut pe Cel ce este om adevãrat si Dumnezeu adevãrat. Maica Domnului este mama Mântuitorului nostru si atunci este multlãudatã; nu este nimeni în lumea aceasta ca Maica Domnului, nimeni nu are mãsurile Maicii Domnului. Iar mãsurile Maicii Domnului sunt mari, pentru cã ea este în legãturã cu Treimea cea dumnezeiascã, cu puterea care a umbrit-o, cu Duhul Sfânt care S-a pogorât peste ea, cu Fiul ei si Dumnezeul nostru pe care L-a nãscut.

Maica Domnului este locas al Preasfintei Treimi. Este mãrirea a toatã lumea, care din oameni a rãsãrit si pe Cuvântul L-a nãscut. Este „mai înaltã decât cerurile si mai curatã decât strãlucirile soarelui”. Este „mai cinstitã decât heruvimii si mai mãritã, fãrã de asemãnare, decât serafimii”, fiindcã este Maica Dumnezeului nostru. Pe toate acestea noi le spunem cu cuvântul. Am vrea sã le întelegem cu gândul si sã le trãim cu simtirea, dar din puterea noastrã nu putem face aceasta decât la mãsurile noastre, si atunci cerem de la Maica Domnului ajutor sã întelegem si sã lãudãm mãrirea ei, puterea ei, mila ei.

Ar trebui sã avem mereu astfel de gânduri mãcar la sãrbãtorile Maicii Domnului, cinci fiind acestea: Nasterea Maicii Domnului în 8 septembrie, Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului, în 21 noiembrie, Soborul Maicii Domnului, în 26 decembrie, Bunavestire, în 25 martie, si Adormirea Maicii Domnului, în 15 august. Dar noi ne întâlnim cu Maica Domnului si în alte zile la slujbele noastre, când zicem: „Spãi-mântatu-s-au toate de dumnezeiascã mãrirea ta, cã tu, Fecioarã neispititã de nuntã, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate si ai nãscut Fiu pe Cel fãrã de ani, pe Cel ce dãruieste pace tuturor celor ce te laudã pe tine”.

Ne gândim la Maica Domnului în timpul sfintelor slujbe, când auzim: „Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mãrita, Stãpâna noastrã, de Dumnezeu Nãscãtoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii sã o pomenim”. Ne gândim la Maica Domnului când auzim la sfintele slujbe: „Pe Nãscãtoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, întru cântãri cinstindu-o, sã o mãrim”.

Ne gândim la Maica Domnului când ni se spune: „Pe tine, preacuratul palat al Împãratului ceresc, ceea ce esti multlãudatã”. Ne gândim la Maica Domnului când se spun cuvintele: „De tine se bucurã, ceea ce esti plinã de dar, toatã fãptura, soborul îngeresc si neamul omenesc; ceea ce esti bisericã sfintitã si rai cuvântãtor, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat si prunc S-a fãcut Cel ce este mai înainte de veci. Cã bratul tãu – scaun l-a fãcut si pântecele tãu mai desfãtat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucurã, ceea ce esti plinã de har, toatã fãptura, mãrire tie!”. Ne gândim la Maica Domnului ca la ceea ce este mai presus de minte si de cuvânt, cãci ni se spune: „Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvânt, care ai nãscut negrãit sub ani pe Cel fãrã de ani, credinciosii, te mãrim”.

Astãzi, la sãrbãtoarea aceasta, ne gândim la legãtura Maicii Domnului cu Templul din Ierusalim. Templul din Ierusalim era un locas sfânt, ceea ce aveau evreii mai de cãpetenie, mai înalt, mai deosebit, un fel de cer pe pãmânt, un fel de loc în care se uneste cerul cu pãmântul. Dorinta evreilor era ca fiecare sã ajungã la Templul din Ierusalim. Acolo, dupã Traditia Bisericii, preasfânta Fecioarã Maria a stat 12 ani si fost educatã împreunã cu alte fecioare, pânã la vârsta de 15 ani.

Templul din Ierusalim era ceva deosebit, dar în el era o încãpere mai presus decât orice în aceastã lume. Acolo era Chivotul Legii, în care erau cele douã Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odrãslise, era un vas cu manã din cea care cãzuse spre hrana evreilor în pustie, dupã ce trecuserã Marea Rosie, când au fost eliberati din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile întinse peste Chivotul Legii… Acolo nu intra decât o datã pe an, singur, arhiereul.

În credinta Bisericii noastre este si adevãrul cã Maica Domnului a stat în aceastã încãpere, vreme îndelungatã, desi sunt unii care spun cã lucrul acesta era cu neputintã. Si totusi, Biserica noastrã zice, în alcãtuirile ei de slujbã: „Ceea ce s-a hrãnit în Sfânta Sfintelor, celei îmbrãcate cu credinta si cu întelepciune si cu neîntinata feciorie, maimarele Gavriil i-a adus din ceruri închinãciune”.

Nu trebuie sã fim încurcati în gândurile noastre de astfel de nepotriviri, ci trebuie sã stim cã dacã lucrul acesta n-a fost cu putintã în chip obisnuit, a fost cu putintã în chip mai presus de fire. În Epistola cãtre Evrei a Sfântului Apostol Pavel este scris cã Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel vesnic, n-a intrat niciodatã într-o Sfântã a Sfintelor fãcutã de mânã omeneascã. Si totusi a intrat în Sfânta Sfintelor, în Sfânta Sfintelor pe care o închipuia Sfânta Sfintelor de aici, de pe pãmânt. Sigur, asa a fost si cu Maica Domnului.

Maica Domnului, cea pregãtitã ca sã-L nascã pe Mântuitorul lumii, cea pregãtitã ca în pântecele ei sã se uneascã firea omeneascã cu firea dumnezeiascã în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a intrat si ea în Sfânta Sfintelor – prin viata ei, prin gândurile ei, prin mãretiile ei, prin darurile ei. A intrat în Sfânta Sfintelor care este smerenia, pentru cã la Bunavestire a zis cãtre îngerul binevestitor „Iatã roaba Domnului, fie mie dupã cuvântul tãu!” (Luca 1, 38), iar Sfânta Elisabeta i-a zis: „Binecuvântat este rodul pântecelui tãu!” (Luca 1, 42).

Toate acestea s-au întâmplat având-o în vedere pe Maica Domnului, care este „mai înaltã decât cerurile” si, dacã este mai înaltã decât cerurile Bisericii noastre, dacã este mai curatã decât strãlucirile soarelui, sigur cã prin aceasta a intrat în Sfânta Sfintelor nefãcutã de mânã omeneascã – prin viata ei, prin ceea ce purta în suflet, prin ceea ce a avut în gândurile ei când se pregãtea sã nascã pe Mântuitorul, prin ceea ce a gândit, prin ceea ce a simtit când L-a purtat în pântecele ei pe Mântuitorul lumii.

Maica Domnului, ea însãsi este Sfântã a sfintilor, Sfântã mai înaltã decât toti sfintii. La mãsurile Maicii Domnului nu existã nici un sfânt. Noi asa o cinstim pe Maica Domnului, ca pe cea mai înaltã dintre toti sfintii, ca pe cea mai aleasã, ca pe ceea ce este unicã în lumea aceasta. Dacã ea a fost închipuitã de Sfânta Sfintelor, de încãperea aceea din Templul din Ierusalim în care nu putea sã intre decât o datã pe an singur arhiereul, dacã a fost închipuitã de Sfânta Sfintelor, atunci este ea însãsi Sfântã a Sfintelor. Biserica noastrã ne-o prezintã ca fiind un „sicriu însufletit”, un chivot: „Ca de un sicriu însufletit, ca de un chivot însufletit al lui Dumnezeu, nicicum sã nu se atingã mâna necredinciosilor, iar buzele credinciosilor, fãrã tãcere glasul îngerului strigând, cu bucurie sã zicã: «Bucurã-te, cea plinã de dar, Domnul este cu tine!»”.

Asa a zis îngerul, asa zicem si noi, de aceea avem bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului. O primim pe Maica Domnului asa cum ne-o prezintã Biserica, o tinem în sufletul nostru cu evlavia câtã o avem si ne silim sã urmãm exemplul Maicii Domnului în supunerea fatã de Mântuitorul, în grija fatã de oameni, în tãcerea care se desprinde din faptul cã avem atât de putine cuvinte ale Maicii Domnului în Sfânta Evanghelie. O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuintã de ajutorul ei si, stiind cã Maica Domnului nu este numai mama Mântuitorului, ci si mama noastrã, ne gândim si la însusirile de mamã pe care le are preasfânta Fecioarã Maria fatã de credinciosii care fac ceea ce a zis ea sã facã, adicã ascultã de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sã-I multumim lui Dumnezeu pentru aceste daruri ale Bisericii noastre, sã multumim lui Dumnezeu pentru faptul cã Maica Domnului este si mama noastrã. Sã multumim lui Dumnezeu pentru faptul cã avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru binele nostru, sã multumim lui Dumnezeu cã avem pe Maica Domnului ajutãtoarea noastrã. Sã nu uitãm cã „ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugãciunea”, si sã avem încredere în ajutorul ei. Sã-i urmãm cât putem exemplul, ca sã avem si noi parte de binecuvântarea Domnul nostru Iisus Hristos acum si pururea, amin!

sursa: http://www.aparatorul.md