14 aprilie - Pilda zilei

Fericitul Ieronim, pe când trăia în Palestina și se nevoia la peștera de la Bethleem, unde s-a născut Mântuitorul nostru, a avut de Crăciun o vedenie minunată. I s-a arătat Domnul Iisus Hristos ca un prunc și l-a întrebat: „Ieronime, acum când toți Îmi dăruiesc câte ceva, tu ce-Mi vei dărui?” „Virtuțile și rugăciunile mele”, i-a răspuns fericitul Ieronim. „E foarte bine, dar altceva Îmi mai dăruiești?” „Inima mea, sufletul meu și chiar pe mine însumi!” „Și aceasta o primesc; dar Eu doresc și altceva de la tine!” „Ce altceva aș putea să-ți dau, Doamne?”, a întrebat, nedumerit, iubitorul de Hristos. „Dăruiește-Mi păcatele tale!” Fericitul Ieronim, cu inima înfrântă a început să plângă. El a întrebat printre lacrimi: „Și la ce-Ți trebuie, Doamne, păcatele mele?” „Vreau să le iau asupra Mea!”

Ați auzit? „Dă-Mi păcatele tale!”, Iisus Hristos dorește păcatele noastre. Să I le dăm în Sfânta Taină a Spovedaniei și El ni le va ierta!

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Leacul uitat – Sfânta Taină a Spovedaniei, Traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi și Petre-Valentin Lică, Editura Sophia, București, pp. 77-78)

*  *  *

”Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii. 

Şi era scris: 

«Iisus din Nazaret, Împăratul iudeilor».”

Începând cu crucea Domnului nostru, ştim că şi noi toţi avem câte o cruce nevăzută, pe care însemnarea ce o va purta ea, când va fi înălţată, ne-o scriem noi.

Tot astfel, după cum am avut un leagăn văzut, trebuie să avem şi o cruce văzută, pe care însemnarea de pe ea ne o vor scrie şi nouă alţii.

Cine ştie cât de curând ne vor pregăti şi nouă alţii crucea cu însemnarea de pe ea…

Lemnul din care ne vor face crucea noastră este poate şi tăiat. Este poate chiar în curtea noastră. Sau foarte aproape de ea.

Este poate şi cioplit; trebuie numai să se spună: „Din acesta îi vom face crucea”.

Poate unul din cei foarte aproape de noi va scrie pe crucea noastră cele câteva cuvinte ale însemnării. Şi cele câteva rânduri ale ultimei noastre pomeniri.

Cu aceste ultime pregătiri, ei au terminat cu noi, dar soarta noastră adevărată abia de acolo înainte începe.

Dragă suflete, însemnarea de pe crucea ta văzută va putea fi oricum. Va putea şi să nu fie deloc. Tu şi aşa n-ai să ţi-o mai vezi.

Dar însemnarea de pe crucea ta nevăzută acum, aceasta tu ţi-o scrii. Şi tu ţi-o alegi.

Nevăzuta cruce pe care o purtăm fiecare din noi şi pe care ne răstignim omul nostru cel vechi şi dorinţele noastre cele fireşti este plină de însemnări.

Prima însemnare de pe crucea noastră duhovni-cească este data naşterii noastre din nou pentru viaţa cea cu Hristos. Şi data morţii noastre totale faţă de lume şi poftele ei. Aceste date sunt însemnate pe veci.

Însemnate sunt pe totdeauna cu litere de aur şi legămintele noastre cu Hristos, pe care le-am pus şi le-am reînnoit de fiecare dată, de a fi morţi deplin faţă de lume şi vii faţă de Dumnezeu (Gal. 2, 20; Col. 3, 3-5).

Încrestate sunt adânc în crucea noastră însemnările zilelor şi ceasurile când am purtat greutăţi sfinte, lupte sfinte, biruinţe sfinte. Săpate adânc, cu litere de foc, în crucea noastră veşnică sunt însemnările anilor răbdării şi suferinţelor noastre împreună cu Hristos şi pentru El.

Scrise sunt cu litere de lumină binefacerile noastre şi lacrimile noastre,

rugăciunile noastre şi laudele noastre,

şi tot ce am făcut din dragostea noastră pentru Hristos, Domnul nostru,

pentru sfânta Lui Lucrare în care El ne-a născut şi ne-a păstrat harul Său,

pentru dragostea de fraţi

şi pentru iubirea de oameni…

Toate-toate aceste însemnări se înscriu, câte le facem şi cum le facem.

Şi în clipa când la capul nostru va apare în cimitir crucea văzută de oameni, ne va apare în cer şi crucea cealaltă, văzută de îngeri.

Crucea noastră din cimitir, oricât de frumoasă ar fi, curând se învecheşte. Însemnarea ei se va şterge. Şi apoi va putrezi aruncată undeva.

Dar cealaltă cruce va rămâne veşnic. Însemnările de pe ea se vor schimba în veşnice podoabe a căror strălucire va merge mereu crescând, crescând în veci frumoase şi strălucite.

Cât de mult se deosebesc crucile dintr-un cimitir!

Unele sunt mici, altele sunt mari.

Unele sunt mai frumoase, altele sunt mai simple.

Unele sunt împodobite, altele sunt fără nici o podoabă.

Unele au o înscriere plină de simţire, altele n-au nimic. Nici măcar numele celor care sunt sub ele.

Ce predică zguduitoare ne ţin însemnările de pe aceste cruci de fiecare dată când trecem pe lângă ele!

Toate însă ne aduc aminte de însemnarea pe care ne-o pregătim noi înşine pentru crucea noastră cea veşnică.

Pe Crucea Domnului Iisus, Pilat a aşezat o însemnare.

Însemnarea lui cuprindea un mare adevăr, dar el l-a spus în batjocură.

De multe ori oamenii spun adevărul, dar îl spun numai spre a-l batjocori, aşa cum a făcut şi Pilat.

Deasupra Crucii lui Iisus şi tu, dragul meu, scrii o însemnare. Însemnarea aceasta este atitudinea ta faţă de patimile Lui, de Jertfa Lui, de Lucrarea Lui, de Persoana Lui.

Caracterizarea pe care I-o dai tu lui Iisus te caracterizează pe tine însuţi pe totdeauna.

Ce însemnare pui tu pe crucea lui Iisus?

Însemnarea buzelor tale recunoscătoare, a lacrimilor tale smerite, a mulţumirilor şi a laudelor tale

– sau însemnările dispreţului şi nepăsării?

Vezi că scrisul acesta rămâne veşnic!

Slavă veşnică Ţie, Iisuse Doamne, Jertfa răbdătoare şi slăvită a răscumpărării noastre!

Pe crucea Ta mântuitoare noi am însemnat cu lacrimile pocăinţei, cu sărutul adoraţiei, cu flacăra recunoştinţei, cu lumina iubirii însemnarea eternă că Tu, Iisus Hristos, eşti Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor.

Eşti Jertfa răscumpărătoare a tuturor păcatelor noastre

şi temelia tuturor bucuriilor, nădejdilor şi laudelor mântuirii noastre veşnice.

Te rugăm, fă prin puterea Crucii Tale ca şi crucile noastre să fie îmbrăcate şi cuprinse în frumuseţea, în strălucirea şi în slava Crucii Tale.

Amin.

Hristos – Jertfa noastră / Traian Dorz