În vara anului 1920, spun bătrânii din Pipirig, s-a întâmplat un lucru înfricoşat la stâna satului de pe plaiul Domesnicului.
Era într-o seară de iulie. După mulsul oilor, ciobanii au strâns laptele, au luat masa şi stăteau de vorbă sub aripă, în jurul focului. Se apropia miezul nopţii. Printre cei 15 ciobani se afla şi moşul Neculai Vărăticeanu. Cineva cobora în galop spre stână. Toţi ciobanii se întrebau între ei cine umblă noaptea prin pădure. Călăreţul necunoscut se apropia mereu de stână. Deodată apare în faţa stânii un tânăr foarte frumos, îmbrăcat ostaş, cu suliţa în mână, călare pe cal alb. Ciobanii au amuţit de emoţie, ba nici câinii nu voiau să latre. Apoi tânărul acela minunat, li se adresă cu glas lin, dar poruncitor:
– Părăsiţi imediat locul acesta cu oile, că mare primejdie vă aşteaptă!
Apoi îndată a întors calul şi a pornit din nou la galop, spre obcina muntelui. Toţi au rămas uimiţi.
– Cine să fie acesta, fraţilor? se întrebau ciobanii între ei. Unii ziceau că a fost o nălucă, alţii, un vânător necunoscut, iar alţii, un oarecare ofiţer de armată. La urmă au întrebat pe cel mai bătrân dintre ei:
– Moş Neculai, oare cine să fi fost călăreţul acesta?
– Eu cred că a fost Sfântul Mucenic Gheorghe!, a răspuns moşul Neculai Vărăticeanu. Nu vedeţi ce frumos era şi cum semăna cu Sfântul Gheorghe de pe icoană? De aceea cred că ar fi bine să ascultăm pe Sfântul Gheorghe şi să mutăm oile din stână în altă parte, chiar în noaptea aceasta. Nu cumva să vină peste noi vreo grea nenorocire!
Dar ceilalţi ciobani nu au luat în seamă porunca acelui tânăr minunat, nici sfatul moşului Neculai Vărăticeanu. Apoi s-a dus fiecare la culcare. Dis-de-dimineaţă au muls oile şi le-au lăsat la umbra unui fag bătrân, departe de stână. Iată însă, pe la orele unu, se ridică de peste munţi un nor de ploaie. Deodată un trăsnet puternic a căzut peste fagul unde dormeau oile. S-au făcut trei movile mari, de oi. Au alergat ciobanii, le-au risipit şi au găsit trei sute de oi moarte din cele nouă sute. Au început cu toţii să plângă. Era prea târziu!
– Iată, măi fraţilor, vedeţi ce-am păţit, dacă n-am ascultat de Sfântul Gheorghe!, a zis la urmă cu jale moşul Neculai Vărăticeanu.
Istorioare duhovniceşti, Arhimandrit Ioanichie Bălan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!