13 aprilie - Pilda zilei

 „Cina cea de taină” a lui da Vinci.

Când a conceput această scenă, Leonardo s-a izbit de o mare dificultate: trebuia să picteze Binele – sub chipul lui Iisus – și Răul – sub chipul lui Iuda.

Și-a întrerupt lucrul la jumătate, până când avea să găsească modelele ideale.

Într-o zi, în timp ce asista la repetiția unui cor bisericesc, a văzut într-unul din băieți imaginea desăvârșită a lui Hristos.

L-a invitat la el în atelier și i-a reprodus trăsăturile în studii și schițe.

Au trecut 3 ani. Cina cea de Taină era aproape gata – da Vinci însă nu găsise modelul ideal pentru Iuda.

Cardinalul care răspundea de biserică începu să-l preseze, cerându-i să isprăvească numaidecât fresca.

După mai multe zile, pictorul a întâlnit un tânăr îmbătrânit prematur, zdrențăros, beat, lungit în șant. Cu mare greutate, ajutoarele sale îl duseră până la biserica unde urma să-i picteze chipul fără schițe prealabile.

Da Vinci se apucă să picteze uimit de trăsăturile necredinței, ale păcatului, ale egoismului atât de bine imprimate pe fața lui.

Când pictorul a terminat, cerșetorul, revenindu-și oarecum din beție, deschise ochii și văzu pictura din fața lui. Un amestec de uimire și tristețe îi apăru pe chip și zise:

– Am mai văzut pictura asta!

– Când? Întrebă da Vinci surprins.

– Acum 3 ani, înainte de a fi pierdut tot ce aveam. Pe vremea aceea, cântam în corul bisericii și duceam o viață plină de vise, iar artistul m-a convins să pozez ca model pentru chipul lui Iisus.

Se pare că Binele și Răul au unul și același chip, totul depinde de momentul în care unul sau altul taie calea oricărei ființe umane.

*  *  *

Încredinţând ucenicilor Săi sfânta pâine, Domnul subliniază caracterul tainic al Sfintei Euharistii; Trupul Său frânt este împărţit celor care se împărtăşesc. Oferindu-le Sfântul

Potir, Domnul întăreşte caracterul de jertfă. Sângele Lui nu S-a vărsat doar pentru Sfinţii Apostoli, ci şi pentru mulți din lumea întreagă, de aceea şi întăreşte: „Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă…, beţi dintru Acesta toţi”. Dacă bem toţi, ţine de libertatea personală şi de voinţa noastră. Nu toţi oamenii cred în Jertfa mântuitoare a Domnului Iisus Hristos prin care primesc izbăvirea şi nici Mântuitorul nu spune „care pentru toţi se varsă”, ci „care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”, adică doar pentru cei puţini sau mulţi care vor crede și vor trăi Dumnezeiasca Liturghie de-a lungul veacurilor. Biserica Ortodoxă oferă Trupul lui Hristos, ce simbolizează unitatea trupului Bisericii. Pâinea dospită, prescura, este materia din care se săvârşeşte Sfânta Împărtăşanie pentru tot poporul: clerici şi mireni.

Aşa cum ne relatează Limonariul, odată, doi copii, de 10 şi 12 ani, din dorinţa de a deveni preoţi, învăţaseră pe de rost toate formulele şi mişcările de la Sfânta Liturghie. Intr-o zi s-au hotărât să se joace de-a preoţii şi să săvârşească Sfânta Liturghie, pe care o ştiau pe dinafară. Au luat o pâine rotundă şi vin şi au ieşit din sat. Au găsit două pietre mari şi netede pe care le-au folosit drept Proscomidiar şi Sfântă Masă. Au făcut din hârtie epitrahile şi în loc de feloane şi-au pus pânză de sac. Şi au început rănduiala Sfintei Liturghii. Au ajuns la momentul rostirii cuvintelor de instituire: „Luaţi, mâncaţi…, beţi dintru Acesta toţi…, pronunţând cuvintele: „Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă…”. Cu toate că cerul era senin, un trăsnet înspăimântător a căzut cu un bubuit groaznic, a ars toate, făcând cenuşă cele două pietre mari şi toate obiectele din jur. Copiii, însă, au rămas neatinşi! Epitrahilele de hârtie şi cele două feloane de sac s-au aprins şi au ars doar partea de sus, ca să se adeverească realitatea minunii. Copiii, de groază au rămas nemişcaţi şi au amuţit. A trecut toată ziua şi ei nu s-au întors acasă. Părinţii neliniştiţi, au început să-i caute, găsindu-i, în cele din urmă în starea pe care am descris-o, încetul cu încetul, ei şi-au revenit şi au povestit cu de-amânuntul toate cele întâmplate. Părinţii, după aceea, au făcut cunoscut preotului din sat iar acesta episcopului eparhiei. Au mers împreună cu copiii, părinţii şi mulţi săteni la locul unde s-a întâmplat minunea. Episcopul a văzut, s-a minunat şi şi-a dat seama că într-adevăr a fost minunea lui Dumnezeu. Acolo, a început să se construiască o biserică, iar în locul celor două pietre s-a aşezat Sfânta Masă. Mai târziu s-a construit o mănăstire mare unde cei doi copii au devenit monahi şi s-au învrednicit de darul preoţiei.

Dumnezeiasca Liturghie este o Taină înfricoşătoare şi nimic nu este pe pământ mai scump, mai dătător de viaţă şi mai înspăimântător decât Sfânta Euharistie.

Sfânta Liturghie este slujbă cerească adevărată săvârşită pe pământ, în timpul căreia Dumnezeu Însuşi, în chip negrăit, necuprins cu mintea este prezent şi ca un Slujitor nevăzut, oferă şi Se oferă „pentru viaţa şi mântuirea lumii”. Cu toate că în Sfânta Liturghie se întâmplă atâtea lucruri neobişnuite, preoţii şi mirenii sunt neatenţi şi nepregătiţi. Se ştie că Moise, înainte să urce pe culmea muntelui Sinai, a primit de la Dumnezeu poruncă să se pregătească potrivit, să se cureţe, să postească şi să se roage. In timpul Sfintei Jertfe ne găsim în faţa unui eveniment, incomparabil mai cutremurător decât ceea ce i s-a întâmplat lui Moise. Acela şi-a scos încălţămintea, ca să-L primească pe Dumnezeu pe munte, noi însă ne aflăm înaintea Logosului întrupat, mâncăm şi bem Trupul şi Sângele Lui, dar nu ne lepădăm de patimi, nu aruncăm sandalele şi zdrenţele păcatelor noastre.

Din nefericire, noi ne lipim de cele pământeşti şi nu vrem sa dăruim măcar o oră lui Dumnezeu. Iar în timpul acestei Sfinte Jertfe, la această Liturghie cerească, ne permitem să ne gândim şi să visăm la lucruri pământeşti şi, câteodată, chiar la imagini şi închipuiri păcătoase. Ar trebui să ne rugăm cu căldură, cu inima fierbinte, să cugetăm la această mare Taină, să ne căim de păcatele noastre, să însetăm şi să ne rugăm pentru curăţirea noastră, pentru sfinţirea, luminarea, înnoirea, întărirea în viaţa creştinească şi împlinirea poruncilor lui Hristos! Ar trebui să ne rugăm pentru cei vii şi pentru cei

morţi, pentru că Liturghia este Jertfa de iertare, de mulţumire, de laudă şi de rugăciune. (Sfântul Ioan de Kronstadt, „Viața mea în Hristos:”, Atena, 1996,p.165)

Sfânta Liturghie nu este amintirea vreunei personalităţi, ci a lui Dumnezeu întrupat, Care a suferit, a murit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri şi iarăşi va să vină să judece viii şi morţii şi toate acestea, pentru bucuria noastră. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi-a oferit Trupul şi Sângele a dat şi porunca aducerii aminte (Luca 22,19), însă nu o simplă pomenire, ci săvârşirea Tainei de la Cina cea Mare.

Prin urmare, unicul mod de pomenire pentru un creştin este preamărirea Jertfei de pe Cruce prin participarea la Sfânta Liturghie. Evenimentele de Joi şi de Vineri din Săptămâna Patimilor, sunt în cugetul nostru şi le trăim ca prezente în Sfânta Liturghie. Trebuie să-L urmăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, să urcăm pe Golgota, lângă Preacurata lui Maică, lângă Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit şi lângă femeile mironosiţe. Pe drumul Sfintei Jertfe care începe în timpul Vohodului Mare să fim şi noi cu El, să suferim alături de EI, căci numai aşa vom putea să trăim pe viu Sfânta Jertfă. Doar atunci ne vom bucura de roadele ei, ale iubirii răstignite şi anume: iertarea păcatelor, izbăvirea, mântuirea și viaţa de veci.

Ca sa trăim, deci, toate în prezent şi cele trecute şi cele viitoare, nu este suficient să mergem la biserica, ci să şi simţim taina prezenţei dumnezeieşti. Tot la Cina de Taină a Sfintei Jertfe Liturgice aşteptăm învierea morţilor, experiem bucuria cerului, adică aşteptarea fericită a celei de-a doua veniri întru slavă. Aşteptarea venirii lui Hristos „să judece viii şi morţii”, este o bucurie pentru noi, cei ce ne împărtăşim, iar mâine ne vom desfăta veşnic, întru slava negrăită.

Cuvintele: „Şi toate câte s-au făcut pentru noi…”, se referă la venirea întru slavă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi la fericirea dumnezeiască a Împărăţiei Cerurilor pe care creştinul o pregustă prin Sfânta Împărtăşanie. Prin harul Sfintei Liturghii, cele viitoare (adică a doua venire şi bucuria raiului) sunt şi se numesc „cele întâmplate pentru că Hristos este în afara timpului şi a spaţiului”. Toate tainele iconomiei divine, cele trecute şi cele viitoare le experiem la Dumnezeiasca Liturghie, ca prezente prin plinătatea Sfintei Împărtășanii.”

(Pr. Silviu State)