Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop Nestor la praznicul Învierii Domnului

 

† NESTOR

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,

EPISCOPUL DEVEI ŞI HUNEDOAREI

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Frățească îmbrăţişare cu prilejul slăvitului praznic al Învierii Domnului!

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – FĂGĂDUINȚĂ A ÎNVIERII NOASTRE ȘI CHEMARE LA FERICIREA VEȘNICĂ

HRISTOS A ÎNVIAT!

  Dreptmăritori creștini,

Mulțimi impresionante de credincioși, adunați în jurul bisericilor, luminează această noapte cu făclia focului și a inimii, mărturisind într-un cuget salutul de biruință: „Hristos a înviat!”, iar această mare minune este de netăgăduit, mărturisirea fiind întotdeauna întărită de răspunsul rostit imperativ: „Adevărat a înviat!”.

Prezența numeroasă a creștinilor într-acest ceas, în miez de noapte, lângă Sfintele Altare, constituie dovada că mai toți oamenii au acceptat – prin credință – Întruparea, Viața, Patimile, Moartea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, chiar dacă, din nefericire, o majoritate zdrobitoare dintre aceștia nu reușește să pătrundă mai adânc Taina Învierii și să transforme viața lor într-o permanentă înviere, a cărei lumină să le fie călăuză spre comuniunea deplină cu Dumnezeu, Izvorul Vieții.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat și S-a adus pe Sine Jerfă de împăcare a oamenilor cu Dumnezeu-Tatăl, pentru ca, prin a Sa slujire, să ni se facă nouă „începătorul tuturor în toate”, dar mai cu seamă „cale oricărui trup spre învierea cea din morți” (Anaforaua de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare), motiv pentru care, ori de câte ori mărturisim Învierea lui Hristos, afirmăm credința în propria noastră înviere, un fapt menit să transforme frica de moarte în speranță și nădejde a vieții veșnice.

Hristos l-a încredințat pe Apostolul Toma de realitatea Învierii Sale și prin el pe toți aceia care peste veacuri au privit, cu îndoială, acest fapt istoric nemaiîntâlnit. Învierea din morți este evenimentul care a desăvârșit și a dat sens operei de mântuire a Fiului lui Dumnezeu întrupat, pentru că, doar prin biruința morții, refacerea legământului dintre Dumnezeu și om capătă un caracter veșnic și dobândește puterea de a transcende existența mărginită a lumii create, restaurând întreaga făptură. Însuflețiți de certitudinea acestor roade ale Învierii lui Hristos, revărsate peste omenire, apostolii și urmașii acestora, precum și toți aceia care peste veacuri, până azi, au crezut în Hristos, primind botezul în numele Lui, au fost și sunt încredințați de realitatea propriei învieri, existența pe pământ fiind doar o perioadă scurtă, vremelnică și pregătitoare pentru ceea ce mărturisim, cu nădejde, în Simbolul de credință, atunci când spunem: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie!”.

Mai mult, în Iisus Hristos Cel Înviat, beneficiari ai Învierii devin chiar și cei necredincioși, pentru că biruința asupra morții s-a realizat definitiv pentru întreaga umanitate de către Cel numit „Fiului Omului”, pentru ca, prin El, întreg neamul omenesc să fie eliberat de jugul și de povara morții. Totuși, promisiunea învierii din morți a tuturor oamenilor prin Jertfa și Învierea lui Hristos nu aduce după sine, ca și consecință, imediata dobândire a fericirii veșnice, Învierea oferindu-ne doar posibilitatea unei alegeri personale și libere asupra petrecerii veșniciei.

Iubiți creștini hunedoreni,

După Învierea Sa din morți, arătându-Se în mai multe rânduri ucenicilor pentru a-i întări în credință, Iisus Hristos „S-a înălțat la ceruri și a șezut de-a drepta lui Dumnezeu-Tatăl” (Marcu 16, 19), descoperindu-ne prin aceasta scopul ultim al fiecăruia dintre noi: viața cea nouă, prezența strălucitoare a Preasfintei Treimi în inimile noastre, și comuniunea desăvârșită cu Dumnezeul Cel Viu, Tatăl cel Ceresc, Dăruitorul vieții noastre vremelnice și veșnice. Însă, certitudinea învierii noastre din morți nu reprezintă și garanția dobândirii fericirii celei veșnice. Însuși Hristos ne spune în Evanghelia de la Ioan, că învierea din morți a tuturor oamenilor va avea două direcții: „Cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29). Așa cum existența noastră vremelnică în trup, mai lungă sau mai scurtă, poate fi fericire sau suferință, tot așa veșnicia ne deschide calea spre fericire veșnică sau spre suferință veșnică.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă în epistola către Coloseni: „Dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde se află Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ” (Coloseni 3, 1-2), arătându-ne prin aceasta că lucrarea pregătitoare în perspectiva veșniciei se săvârșește mai înainte de învierea noastră din morți, căci după înviere este cu neputință omului de a mai lucra în afara trupului cele spre dobândirea fericirii veșnice.

Astfel, într-o înțelegere spirituală, putem vorbi de o înviere a noastră mai înainte de a muri cu trupul și a învia în Hristos pentru veșnicie, iar Învierea lui Hristos, prăznuită în fiecare an, este momentul central al vieții liturgice a Bisericii, în jurul căruia gravitează întreaga viață a creștinului conștient de realitatea vieții, morții și învierii ca momente inevitabile ale existenței persoanei, precum și de importanța acestora în perspectiva veșniciei.

Cinstiți credincioși,

Trăim vremuri în care progresul tehnologic a ajuns pe culmi de neimaginat anterior, inteligența creatoare a omului a revoluționat mai toate domeniile în scopul îmbunătățirii vieții omului, însă, din nefericire, toate acestea nu au adus mai multă pace, armonie și dragoste în sânul umanității. Semnele profețite ca fiind premergătoare celei de-a doua veniri a lui Hristos (adică învierea din morți a tuturor oamenilor) își dezlănțuie parcă forța amenințătoare asupra întregii omeniri. Boli, cutremure de pământ, amenințarea unui război catastrofal, toate sunt motive întemeiate pentru ca oamenii să conștientizeze pericolul morții și neputința de a evita această realitate.

Într-o astfel de frământare a lumii contemporane, Hristos vine și reactualizează chemarea Sa: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Făgăduința lui Hristos, că toți cei care vor crede în El vor redobândi viața și după moarte, este mesajul dătător de speranță, pe care ni-l transmite și anul acesta Praznicul Învierii, sărbătoare care ne invită să prețuim viața și să dăm valoare și sens acestui dar primit de la Dumnezeu într-o armonioasă legătură de pace și de dragoste cu semenii și mai ales cu Dăruitorul vieții noastre.

Luminați de Praznicul Învierii lui Hristos, pregustând în aceste zile arvuna fericirii celei veșnice în comuniune cu Dumnezeu, cu toți cei dragi ai noștri și cu întreaga Biserică, vii și adormiți, „să prăznuim, împreună cu cetele cele iubitoare de Praznic, Paștile lui Dumnezeu cele mântuitoare” și „să lăudăm pe Pricinuitorul, Pe Unul Cel binecuvântat, Dumnezeul părinților și preaslăvit” (Canonul Paștilor).

HRISTOS A ÎNVIAT!

Vă spune al vostru arhipăstor, de tot-binele doritor,

către Domnul rugător pentru mântuirea tuturor,

 † NESTOR

Episcopul Devei şi Hunedoarei