Blândul mărturisitor Cornel Rusu

 

Cornel Rusu a văzut lumina zilei la 8 octombrie 1924, în oraşul Petrila, jud. Hunedoara. S-a născut din părinţii Teodor şi Maria Rusu, fiind al treilea dintre cei cinci copii cu care Dumnezeu a binecuvântat această familie. ( a trecut la Domnul  în data de 2 aprilie 1995 )

Scoala primară şi cursurile Scolii medii tehnice de mineri le-a urmat în aceeaşi localitate, completandu-le cu cele pentru obtinerea calificarii de maistru-miner. Dar tanarul acesta se dovedea a fi nascut nu doar pt. a lucra la „rădăcinile luminii”, alaturi de ceilalti mineri, ci si pt. a învata să descifreze tainele artei care exprima frumosul si adevarul prin imagini realizate din materialul concret al sunetelor.

La varsta de 13 ani, uimindu-i pe toti cei care-l cunosteau, înfiinteaza şi instruieste o formatie de cor mixt, in oraşelul natal. Tot la aceasta varsta cunoaste Miscarea ortodoxa Oastea Domnului şi participa la adunarile acesteia.

Contactul duhovnicesc cu bunul si blandul pastor, preotul Petre Fanu din Petrila, l-a determinat sa primeasca botezul ortodox la varsta de 16 ani. Era primul lui botez si sub harul acestuia a ramas tot restul vietii. Faptul este cu atat mai surprinzator cu cât noul ostas provenea dintr-o familie de baptisti. Un rol important in viata sa l-au avut si legaturile cu statornicul si incercatul frate Ioan Capata, aflat cu serviciul in zona Petrosanilor. Ca urmare, la varsta de 17 ani, depune hotararea si legamantul prin care intra in Lucrarea Oastei.

In tot acest timp, preocuparile pentru muzica religioasa devin tot mai rodnice. Cu timpul, isi va largi aria activitatii misionare in Corna (Roşia), Roşia Montană, Simeria, Orastie, îmbogatindu-si mult experienta componistica si dirijorala. In acesti ani ai adolecentei, participa la adunarile din zona, unde va face cunostinta si cu poetul Traian Dorz. Evenimentul este deosebit de important. Tânărul ramane profund impresionat de personalitatea acestuia. La randul sau, maestrul ii remarca talentul în domeniul muzicii, si capitalul de incredere investit in acest tanar a fost pe deplin justificat de evolutia pozitiva a lui.

In acelasi timp, inclinatiile sale muzicale sunt remarcate si de catre activistii sindicali, care cauta sa-l atraga in activitatea culturala pusa in slujba viitorului regim ateu [comunist]. Il asteapta o cariera comoda si bine renumerata, nu imprevizibilul si riscurile din subteran, ca viitor miner. A rezistat insa acestei ispite, punandu-se cu totul in slujba lui Dumnezeu.

Consecventa si seriozitatea in munca si, mai ales, angajarea hotarata in Lucrarea Oastei au devenit insa incomode atat pentru oficicialii regimului, cat si pentru aceia din Lucrarea Oastei care s-au lasat amagiti de „blidul de linte” al lui Esau. La varsta de 19 ani, Domnul ii va pune pe umeri jugul greu a unor incercari ce il vor marca fizic, dar si duhovniceste, pentru tot restul vietii.

Intr-una din zile, in timpul serviciului de la mina Petrila a cazut de pe un suitor, de la inaltimea de 33 de metri. Dar in ciuda acestui fapt demn de cartea recordurilor, scapa cu viata, desi se produsesera o fractura de coloana si grave traumatisme intestinale. Domnul il ridica din patul de suferinta iar cel salvat va ramane pt. tot restul vietii cu o sanatate subreda, pt. ca mereu sa fie constient ca viata lui atarna numai de Dumnezeu. Insa, in suferinta trupului, asumata ca o binecuvantare, se va afirma tot mai convingator biruinta spiritului. Anii de formare a caracterului acestui tanar nu se incheie doar cu aceasta experienta.

In pofida sanatatii sale precare, este totusi recrutat si incorporat in urma unei interventii speciale, pentru satisfacerea serviciului militar, in anul 1946, la unitatea de pioneri din Lipova. El si ai lui se asteptau la alte grele incercari, dar in acelasi timp, stiau ca Iisus Mantuitorul va interveni la momentul potrivit. Si nadajdea lor n-a fost inselata. In chip minunat, cantecul harfei sale l-a scutit de perioada grea a instructiei. Interpretarea, continutul repertoriului, seriozitatea unita cu blandetea l-au impins pe tanarul dirijor, contribuind mult la educatia moral-cetateneasca a recrutilor. Nici un moment, militarul in termen Cornel Rusu n-a savarsit si ceva care sa incalce statutul sau de ostas al lui Hristos. Dimpotriva, atitudinea lui deschisa si hotarata i-a adus respectul tuturor. In felul acesta, a trecut mai mult decat biruitor si peste episodul serviciului militar.

Dupa eliberarea din armata, il astepta un nou pas hotarator: casatoria. A trecut cu bine si acest prag, caci fratele Cornel n-a ales el insusi, ci L-a lasat pe Domnul sa aleaga in locul lui. Si El i-a facut o alegere minunata in persoana surioarei Maria Dandrea, din Rosia Montana. Nunta ostaseasca a avut loc in 7 februarie 1948.

Cu adevarat, Domnul i-a randuit un ajutor de nadejde si un reazem destoinic si tandru. Era o dreapta rasplatire pt. tot ce a facut si va mai face in Lucrarea Lui acest rob al Domnului, care s-a dovedit si in continuare a fi gata si de jertfa, si de plug, si de mangaierea harfei, in momentele de durere sau de bucurie.

In anul 1949, prin schimbarea serviciului, tinerii casatoriti vor ajunge la Ghelar, iar de aici in 1950, prin angajarea la Combinatul Siderurgic Hunedoara se vor stabili cu domiciliul in Simeria, unde exista o puternica adunare a Oastei Domnului. I se deschid aici noi perspective, prin colaborarea fructuoasa cu fratele Traian Dorz, fondata pe o temeinica si statornicie prietenie. Locuiesc o perioada de timp chiar sub acelasi acoperis, in casa din strada Mihai Viteazul, nr.38.

La Hunedoara, in marele Combinat Siderurgic, va ajunge sef de sectie, avand sub ordine peste 300 de muncitori. Nu „competenta” pe linie de partid comunist sau colaborationismul cu regimul ateu l-a impus, ci capacitatea lui de munca. Priceperea si corectitudinea sa, recunoscute nu numai de subalterni, dar si de sefii sai, explica aceasta promovare.

In tot acest timp, n-a pierdut din centrul preocuparilor sale activitatea corala si componistica. Dirija corul bisericii ortodoxe din localitate, se ocupa cu tinerii din zona, alcatuind un cor mixt al Oastei, bine pus la punct, compunea melodii pe textele inaripate ale fratelui sau de suferinta si de lupta, Traian Dorz, facandu-si simtita peste tot prezenta duhovniceasca.

Dumnezeu n-a randuit familiei sale copii, dar copiii si tineretul Oastei i-au devenit adevarata familie, pe care fratele Cornel si sora Maria s-au straduit s-o creasca cu raspundere si multa dragoste, spre a ajunge la maturitatea duhovniceasca ceruta de Mantuitorul. Acestia vor fi adevaratul sprijin al Lucrarii Domnului, atunci cand batranii ei vor fi aruncati in lanturi.

Prima arestare, cauzata de activitatea sa religioasa prea bogata si de faptul ca locuia impreuna cu Traian Dorz, a avut loc tocmai in ajunul Craciunului din 1952, cand poetul isi sarbatorea ziua de nastere intre cei dragi de la Simeria. „Colindatorii” Securitatii, purtand „steaua” comunista inrosita de sangele martirilor, le-au adus „vestea” arestarii lor, a amandurora, si in chiar aceasi seara i-au infundat in beciurile Securitatii din Deva. Sunt condamnati administrativ (adica fara sentinta judecatoreasca), eliberati fiind abia in 1954.

Asemenea mentorului sau, fratele Cornel isi va relua activitatea misionara cu si mai multa ravna, pe toate planurile. Sectia ideologica a Partidului Comunist a slabit surubul pentru doi-trei ani, spre a vedea ce rezultate dau in teren masurarile restrictive luate impotriva credinciosilor din toate denominatiunile crestine.

In 1959, pentru ca prima lectie de reeducare nu dovedea sa fi dat rezultate, inca din iunie, urmeaza un al 2-lea val de arestari, cu o anvergura mult mai cuprinzatoare si mai dura. Fratele Cornel va face si el parte din lotul celor 23 de ostasi din toate zonele tarii, condamnati, in 19 noiembrie 1959, de Tribunalul Militar Cluj.

Primeste o pedeapsa de 8 ani, dar, in 1964 conform decretului general de gratiere din 24 iunie, va fi pus in libertate si se va intoarce la vatra de unde a lipsit cinci ani de zile. Cum a decurs reintalnirea ne-o poate spune numai sora Maria, care l-a purtat in rugaciunile si dragostea ei statornica tot timpul nedreptului surghiun.

Comportarea fratelui Cornel pe tot timpul detentiei a fost exemplara. Iata cum il caracterizeaza in lucrarea Hristos Marturia mea, marele intemnitat pentru cauza lui Dumnezeu, Fratele poet Traian Dorz, care a totalizat peste 17 ani de inchisoare: „Pe Cornel il cunosteam bine, ca pe un frate adevarat si sincer fata de Domnul si fata de Lucrarea Lui. El facea parte din aceea multime binecuvantata a fratilor smeriti si curati cu inima, care n-au creat niciodata vreo nemultumire fratietatii, ci numai bucurii” (vol II, pag.302); sau „Ochii lui Cornel erau limpezi si umezi. Ma priveau calzi si intelegatori” (idem pag.303).

Cu mahnire trebuie sa mentionam ca acolo, in suferinta, unii frati s-au lepadat pe fata de Fratele Traian, unindu-se cu dusmanii vicleni si neimpacati ai Adevarului si adaugand in acest fel alte catuse la cele pe care le purta marele om pus in slujba cauzei Bisericii lui Hristos. In tot acest timp, fratele Cornal Rusu si fratele Ion Capata, precum si alti cativa frati, s-au dovedit credinciosi Lucrarii Oastei si inaintasilor ei, sprijinindu-l cu toata puterea pe Fratele Traian. Dar nici in conditiile grele ale celulei sau ale lagarelor de munca fortata de la Gherla, Periprava, Grind, Salcia, Stramba etc., fratele Cornel Rusu n-a renuntat asemenea adevaratilor ostasi la activitatea misionara si artistic-religioasa.

Vestea Cuvantul, compunea melodii pe texte create in inchisoare de Fratele poet Traian Dorz sau de alti frati, ii invata pe cei intristati si apasati de durere sa cante, spre a-si descarca suferinta si deznadejdea, cunoscandu-L astfel si laudandu-L pe Dumnezeu. Pregatea raspunsurile la slujba Sfintei Liturghii ce se desfasura sub semnul strictei ilegalitati.

Poate ca acolo am invatat sa pretuim comorile ce se ascund in Iisus Hristos cel Euharistic. Preotul rostea ecteniile plangand, iar corul raspundea tot plangand.

Fiecare cuvant ne dezvaluia intelesuri si adancimi pe care niciodata nu le banuisem. Mii de detinuti deznadajduiti s-au mangaiat si intarit, rezistand datorita cantarilor si slujbelor religioase de dupa gratii sau de dincolo de gardurile din sarma ghimpata. La organizarea acestor manifestari, in acele conditii de teroare, isi riscau putina lor „libertate” parintii nostri preoti, dirijorul, coristii, si bineinteles participantii.

In aceste locuri si imprejurari de exceptie, prin gravitatea lor s-a nascut Biserica cea vie, zidita din suflete chinuite si dornice de libertate si de Hristos. Acolo s-au format acele constiinte, acei rugatori din „manastirile suferintei” aluatul binecuvantat acer va dospi framantatura acestui popor rastignit pe crucea istoriei, pt. a se naste din nou, prin pocainta, aceasta devenind cu adevarat alternativa pentru o Romanie noua.

Cand in 1964, fratele Cornel revenea in libertate, sanatatea ii era zdruncinata; se intorcea „pe-un ciob de scut, un ciot de cavaler” (Radu Gyr). Era o adevarata minune ca un om cu trup atat de slabit infratit toata viata cu suferinta, a reusit sa supravietuiasca fizic conditiilor oferite de infernul comunist.

Din nou, sora Maria va intra in rol, unind de data aceasta, puterea rugaciunii cu dragostea si devotamentul impinse pana la incandescenta, pt. a restabili sanatatea fizica a sotului ei. Caci sanatatea duhovniceasca a fratelui nostru era mai puternica si mai vie ca oricand. El a iesit din „Egiptul” inchisorilor imbogatit, aducand cu sine comoara unor cantece nemuritoare si o experienta cu Hristos inegalabila.

S-a reangajat tot in fosta intreprindere I.C.I.L. Simeria, devenind seful serviciului financiare. Dupa cum era si de asteptat, si-a continuat vechea pasiune de creare si promovare a muzicii puse in slujba lui Hristos. Corul catedralei din Orastie, apoi cel al bisericii „Inaltarea Domnului”, din Simeria, il au ca dirijor.

Munceste mult se roaga si asterne pe hartie nu numai melodii, ci si ganduri duhovnicesti. In cateva randuri organele de Securitate i-au confiscat manuscrisele si l-au amendat drastic. Dupa o astfel de perchezitie l-a vizitat, in aceasi zi Fratele Traian Dorz. Imbratisandu-l ca pe un parinte si bun frate de suferinta, fratele Cornel i s-a adresat plangand:

-Până când, frate Traian, trântorii si viespile astea rosii vor prada dupa bunul lor plac fagurii din prisaca Domnului? Pana cand va mai ingadui Dumnezeu asemenea jafuri?

Cu ochii umezi si cu glasul trecut prin dulceata rabdarii indelungate, Fratele Traian l-a mangaiat spunandu-i:
– Lasa, frate Cornel, asa le ingaduie Domnul pe toate! El vrea ceva si mai bun si mai frumos de la noi. Trandafirul, cu cat il zdrobesti, cu atat isi raspandeste si mai puternic parfumul. Perlele sunt flori care cresc din ranile scoicilor…

Si astfel, revenindu-si din deznadejde si mahnire, cu puteri innoite, s-a aruncat in continuare in lupta Domnului, ajungand la acea maturitate spirituala si morala demna de urmat. A luptat cu indarjire pentru pastrarea unitatii Oastei, dar nu prin sacrificarea adevarurilor ei de credinta.

Asa cum oasele Mantuitorului s-au pastrat intregi, iar camasa Lui nu I-a fost sfasiata, desi El a trecut prin mainile calailor rastignitori, tot asa, blandul marturisitor Cornel Rusu ar fi dorit din toata inima ca Lucrarea Oastei Domnului, trecand peste toate divergentele dinauntru si peste toate atacurile viclene ale celor din afara, sa ramana intreaga, in cadrul Bisericii noastre bune si strabune.

In urma fratelui Cornel Rusu raman peste 20 de scrieri religioase continand meditatii, culegeri din Sfintii Parinti ai Bisericii noastre, exegeze biblice, precum si doua volume masive de cantari pe note melodii cunoscute si melodii originale.

Ele fac parte din tezaurul Oastei Domnului si vor fi date la lumina, spre a-si implini lucrarea sfanta pentru care i-au fost daruite de Duhul Sfant.De acolo de sus, din randurile Bisericii Triumfatoare, fratele Cornel priveste spre noi si ne indeamna sa calcam pe urmele stralucite si inmiresmate ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Acum, il simtim totusi mai mult ca oricand, mai alaturi de noi in lupta pentru mantuire si pentru apararea drepturilor lui Dumnezeu in lumea secularizata a acestui sfarsit de mileniu si bucurandu-se ca tot ceea ce a semanat el cu multe lacrimi, va fi secerat de altii cu mare bucurie si cu sporit folos duhovnicesc.

Slăvit să fie Domnul.

Prof. Gheorghe Precupescu