Pr. Constantin Galeriu
Atunci cand Adam s-a ascuns in lumea
pacatului, Dumnezeu a strigat: “Adame, unde esti?” – “M-am rusinat,
Doamne, vazandu-ma gol (gol de harul Tau) si m-am ascuns”.
Acum Mantuitorul il cauta pe cel
pierdut. In acea zi l-a cautat pe Zaheu. Zaheu, care era mai-marele
vamesilor si era bogat. Vamesii, in lumea lui Israel, erau acei
insarcinati de puterea Imperiului Roman sa stranga impozitele, dajdia;
iar el era mai-mare peste toti. Mi s-ar ingadui sa spun – un fel de
ministru de finante, daca vreti. Erau urati de popor, mai ales ca erau
nascuti din sanul lor. Zice Mantuitorul: “Si acesta este fiu al lui
Avraam”. Zaheu era evreu, din sanul lor era, si erau toti. Si strangeau
aceste dajdii pentru ca din ele isi faceau ei partea lor. Si atunci,
sarmanii, in lacomia lor isi faceau (cati nu fac asemenea?!) din banii
de dajdie pe care-i strangeau, un idol, dumnezeul lor.
Si Zaheu intelegea – noi nu intelegem?! –
ca nici aurul si nimic din lumea aceasta nu e Dumnezeul nostru. Si,
cand numara banii, sufletul lui – sarmanul suflet – era chinuit. Si
aceasta trebuie sa o stim in fiecare clipa: Ca noi suntem ziditi altfel
decat lumea aceasta; ca in noi e totodata si omul din noi (ca a luat
Dumnezeu tarana din pamant si l-a zidit pe om, asemenea cu celelalte
fapturi, solidar cu ele, din tarana. De aceea, dupa pacat i-a poruncit:
“Pamant esti si in pamant te vei intoarce”). Dar a suflat in el
dumnezeiasca lumina, dumnezeiescul har, si indumnezeitorul har; si
atunci, in tine sunt doua lumi, omule! In orice stare vei cadea cumva…
(Cineva a vazut intr-o carte ca scrie cuvantulcader e cu slova mare,
punand adica un accent pe cadere). Dar oricat de cazut de-ai fi,
niciodata, niciodata nu poate sa se stinga in tine ceea ce e de nestins:
lumina divina. Ea sta acolo, adanc mocnind in tine, si asteapta ca tu
deodata sa te deschizi, sa te trezesti intr-un fel; sau ea te trezeste.
Sunt taine; tainuite chipuri in care Dumnezeu te trezeste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!