Capra vecinului...
Cică mai demult, odată, într-o vreme-ndepărtată,
Într-un oarecare sat de lume complet uitat
Tot trăiau, de ani şi luni, doi prieteni foarte buni,
Care, nu erau bogaţi, dar erau vecini şi fraţi.
Unul, fără nicio frică, se numea mereu Mitică...
Şi avea o casă mică, opt copii şi o pisică...
Iar al doilea, fără pică, se numea mereu Petrică!
Şi aşa, din întâmplare, fără nicio supărare,
Avea tot o casă mică, dar n-avea nicio pisică...
Şi n-avea deloc copii - trăia singur zi de zi...
Aşadar, precum spuneam şi cu gura mea ziceam,
Onorabilul Mitică şi stimabilul Petrică,
erau fraţi şi buni amici chiar de foarte-foarte mici!!
Însă nu erau bogaţi, înstăriţi sau complicaţi...
Ba erau chiar strâmtoraţi şi de griji împovăraţi !!
Şi adesea se-ntâmpla să n-aibă nici ce mânca.
Totuşi, într-o zi cu soare, nu ştiu cum, din întâmplare,
Preastimabilul Mitică, fără teamă, fără frică,
A făcut, aşa, deodată, rost de-o capră-adevărată...
Care, pusă rău pe fapte, chiar dădea un pic de lapte!
Şi cum, hotărât, Mitică ţinea sincer la Petrică,
Îi ducea şi lui, voios şi nespus de bucuros, zilnic,
pe la ora 7, câte-o cană brici cu lapte.
Curios nevoie mare din urechi până-n picioare,
Brusc, Petrică s-a-ncruntat şi-ntr-o zi l-a întrebat:
-Măi, Mitică frăţioare, nu că vreau să mă dau mare,
Dar de unde, măi, nenică, ai tu clar, la o adică,
Lapte să-mi aduci şi mie zi de zi cu bucurie?
Eu ştiam -şi ştiam bine!- că eşti mai sărac ca mine!
Fără să mai stea pe gânduri unul, două sau trei rânduri,
Nea Mitică, bucuros, i-a răspuns politicos:
-Păi, Petrică, măi, frăţie, cum să îţi explic eu ţie?
Într-o seară frumuşică, plin de teamă şi de frică,
Eu, aşa, în felul meu, L-am rugat pe Dumnezeu
Să îmi dea şi mie-odată o căpriţă-adevărată
Ca să am chiar zi de zi mâncare pentru copii.
După cum se vede treaba, chiar nu m-am rugat degeaba!
Dumnezeu nu m-a lăsat şi m-a foarte ascultat,
Şi chiar ziua următoare mi-a dat fără ezitare
O nespus de minunată capră foarte-adevărată.
Cum îmi merge foarte bine, m-am gândit brusc şi la tine
Şi, pus hotărât pe fapte, îţi aduc şi ţie lapte!
Deci, de vrei şi îţi convine, fă şi tu la fel ca mine:
Roagă-L brusc instantaneu pe prea bunul Dumnezeu
Să te-ajute şi pe tine - şi-o să vezi că va fi bine!
Bineînţeles, Petrică nu l-a crezut pe Mitică,
Dar, zâmbind cu sânge rece, l-a lăsat de tot să plece.
Dup'-aceea, cu mult zel, a-nceput rapid şi el
Să se roage tot mereu hotărât la Dumnezeu.
Precis sigur negreşit, Dumnezeu l-a auzit
Şi-ntr-o noapte clar precis a venit la el, în vis.
Nea Petrică, fericit, I-a zis clar şi lămurit:
-Doamne, Doamne, eu-s Petrică!
-Ştiu - vecinul lui Mitică, i-a răspuns instantaneu şi îndată Dumnezeu.
Vrei şi tu, aşa, deodată, tot o capră-adevărată?
-Aaa, nu, Doamne!
-Atunci ce vrei, Petrică? Spune fără nicio frică!
-Apăi, Doamne, vasăzică, ştii Tu, capra lui Mitică?
Vreau ca până mâine seară să dispară sau să moară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!