Părintele Dionisie Ignat de la Colciu despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE: “Pregatiti-va! Daca nu este pregatire, e pieire!”

 

– Parinte Dionisie, va rugam sa ne vorbiti putin despre bucuria impartasirii, despre Taina Sfintei Impartasanii. Cum sa ne pregatim noi ca sa ne bucuram ca ne unim cu Hristos in Taina Sfintei Impartasanii?

– Vedeti, vedeti? Atata de mult S-a smerit Dumnezeu pentru ca omul – omul asta plin de pacate, om de nimic – sa se invredniceasca de Trupul si Sangele Insusi Mantuitorului Hristos! Cum am mai zis, Dumnezeu ii cheama pe toti: „Veniti catre Mine, toti cei osteniti, toti pacatosii”…

De aceea, ca sa fie sufletul fiecaruia in pace, trebuie mai intai sa trecem pe la duhovnic. Fiecare dintre noi avem un duhovnic, nu? Sa-i spunem toate necazurile si neputintele noastre cu care ne-o inselat firea, cu care ne-o inselat Satana si am cazut. Si vezi cata bunatate e la Dumnezeu! A dat darul acesta preotului duhovnic ca daca te iarta, iertat ramai, iar daca nu te iarta, neiertat ramai. Ceea ce leaga el pe pamant e legat si in ceruri, si ce dezleaga pe pamant este dezlegat si in ceruri. Vezi cata bunatate dumnezeiasca ne-a aratat Dumnezeu! Putea sa puna un inger, ca doar miliarde de miliarde de ingeri are, nu-i asa? „Tu, ingere, sa fii duhovnicul tuturor oamenilor astora!”. Nimeni nu ar fi indraznit sa zica in fata unui inger: „Eu am gresit, am cazut in atatea pacate!”. S-ar fi gandit omul: „Cum sa-i spun lui? Da’ se poate? Cu neputinta”.

Dar a lasat Dumnezeu, prin harul Sfantului Duh, pe preot. Punand arhiereul mainile pe capul unui preot si binecuvantandu-l si citindu-i rugaciunea, se pogoara harul Sfantului Duh si are putere – ce iarta, iertat este si in ceruri, ce nu iarta neiertat este in ceruri. Vedeti cata bunatate arata Dumnezeu! Acuma, te duci la preot. Preotul acela e om si el, chiar sa fie si duhovnic; trup poarta, are neputintele lui, are patimile lui, si asa te duci catre el. Poate sa aiba si el niste neputinte ale lui; nu te intereseaza pe tine. Tu stii ca el e preot care a fost pus duhovnic prin Sfanta Biserica si are puterea de a lega si dezlega. Ceea ce are el, ceva neputinte, nu te intereseaza.

– Cum trebuie sa ne pregatim pentru a avea o spovedanie curata? Ce trebuie sa facem: sa postim mai mult, sa ne rugam, sa citim?

– Vezi cum scrie Sfanta Carte: „Pregatiti-va!” Ca daca nu esti pregatit, atuncea e un lucru nepotrivit. Sa se ispiteasca omul pe sine, adica sa se pregateasca, si asa sa se apropie de dumnezeiestile Taine, ca dumnezeiestile Taine sunt foc arzator, ard toate pacatele si neputintele si greutatile noastre. Dar daca te apropii nepregatit te ard si pe tine, s-a terminat! De aceea, trebuie pregatire…

Sa nu zicem: „Eh, nu-i nimic, am mancat, am baut, am dormit, am mai facut si altele, ma duc si ma impartasesc”, asa cum aud ca fac papistasii, ca la ei liturghia se face tarziu. Catolicii asa zic: „Noi am avut nevoie si mancam mai de dimineata. Am mancat,  am fumat si cate o tigara… Ei, pana la urma hau sa luam si cate o cafea ca sa ne mai invioram. Mai, dar la biserica nu s-a terminat liturghia! Mer­gem sa ne impartasim.” Si se duc si se impartasesc. Pai, aceea este pregatire?

– Nu.

– Eu nu-mi pot inchipui in ce mod catolicii permit chiar asa. Vezi, ei spun ca alta hrana e mancarea si alta hrana, duhovniceasca, e impartasania. Oricat ar fi, daca nu este pregatire, e pieire.

– La Sfanta Impartasanie trebuie un canon de impartasanie, se citesc rugaciunile de multumire, nu?

– Dupa impartasanie, neaparat. Rugaciunile trebuie facute cu evlavie, cu multumire catre Dumnezeu ca te-ai invrednicit si ai luat darul acela atat de mare.

(7 mai 2002)

– Parinte, vorbiti-ne putin despre pregatirea pentru Sfanta Spovedanie.

Ca om, de-acuma tu stii: „Mai, am facut cutare lucru, am sa-i spun duhovnicului, si cutare si cutare”. Ca sa nu le uiti, insemneaza-le pe hartie, si cand te duci acolo zici: „Parinte, uite, cutare am facut, cu­tare, cutare.” Odata ce el ti-a zis „Dumnezeu sa te ierte!”, ceea ce a fost scris in catastifurile satanei s-a sters. De-acuma esti dator ca sa nu mai faci pacate. Doamne pazeste daca le-ai facut din nou, dar daca le-ai facut, du-te imediat la preot, ca zice Sfanta Car­te, „de cate ori ai cazut, scoala-te!“. Adica, de cate ori s-a intamplat de ai pacatuit, sa nu intarzii cu spo­vedania. Dar nu sa pacatuiesti cu nepasare si sa-ti spui: „Eh, m-am dus la preot, m-am spovedit, da’ acuma haide, de-acum o sa incep din nou, ca iar am sa ma marturisesc”. Da’ nu-i asa!

– Acesta este pacat impotriva Duhului Sfant.

– Sigur. Pacat impotriva Duhului Sfant. De ace­ea, „m-am dus si m-am spovedit la parinti si cu aju­torul lui Dumnezeu n-am sa mai fac”. Ei, da’ daca numai zicem asa si nu facem, fara sa bagi de seama te darami, incetul cu incetul. Nu! Sa ai o hotarare, asa, „hai, scoala iar, degraba”, uite, ca bolnavul care se imbolnaveste: „Ma duc sa mai iau o chinina ca uite, ma doare capul”. Asa si asta.

– Deci nu este o regula. De cate ori simti de atatea ori trebuie sa te spovedesti.

– S-a terminat, s-a terminat. Asa este.

– Nu trebuie neglijata spovedania.

– Nu, nu, sigur… Si sa nu indrazneasca cineva vreodata sa se duca sa se impartaseasca fara sa se spovedeasca. Multa rugaciune pe care o citeste preotul are harul Sfantului Duh de la Dumnezeu, ca asa a dat bunul Parinte Ceresc ca sa se ierte toate maruntisu­rile care le-ai avut. Spui ce pacate ai mai avut, ce-ti mai aduci tu aminte si asa te apropii de dumnezeiestile Taine. Ca foc arzator sunt Sfintelale Taine, care ard toate pacatele, toate faradelegile si toate gandurile cele rele, dar daca esti cu nebagare de seama exista primejdia sa te mai arda si pe tine. De aceea zice Sfantul Apostol Pavel: „Sa se ispiteasca omul si asa sa se apropie de Sfintele Taine,  ca de aceea multi dintre voi sunt bolnavi, multi sufera, fiindca se apropie de Sfintele Taine fara pregatire”. Nu e nimeni  vrednic sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, ca acolo e Dumnezeu, Iisus Hristos, dar cat e in pu­terea omeneasca si cat ne permit Sfintele Canoane ale Bisericii, sa ne osarduim sa fim aproape.

(Convorbire cu studenti din ASCOR, august 1999)

– Parinte, suntem si noi duhovnici la randul nostru, asa, nevrednici cum suntem. Si vin la noi oameni, poate mai vrednici decat noi. Menirea noastra este sa nu le refuzam impartasania, sa-i impartasim, pentru ca Hristos nu  l-a refuzat pe Iuda sa ia bucata lui de paine. De multe ori vin la noi oameni cu pacate grele. Ce sfat ne dati, cum putem sa facem cu impartasania in cazul lor? Ca sa-l trimit la episcop este ca si cum m-as spala pe maini, as scapa de el, nu pot. Poate totusi l-a trimis Hristos la mine.

– Asa e, aveti tot dreptul… Dar vedeti, Sfintia Voastra, oricat ar fi, sa nu ne departam de sfaturile Bisericii, de sfaturile canoanelor Bisericii. Canoanele pe care le-au hotarat Sfintii Parinti la cele sapte Sfinte Soboare Ecumenice, le-au intocmit cu harul Sfantului Duh, fiindca ei au fost mai buni ca orisicare din noi, caci i-a insuflat harul Sfantului Duh invatandu-i cum sa gasim calea mantuirii. Ai cazut in pacate, dar Dumnezeu sade, sta cu bratele deschise si zice: „Veniti catre Mine toti cei osteniti si insarcinati, veniti, numai sa nu plecati, ca numai la Mine veti afla odihna”. Dar vezi, Sfintia ta, asa s-a hotarat de Sfintii Parinti, ca la fiecare pacat sa ia omul o pedeapsa, ca sa cunoasca intr-adevar ca a pacatuit inaintea lui Dumnezeu. Trebuie sa ia o pedeapsa, nu-iasa?…

– Bineinteles, si un canon.

– O mica, o mica pedeapsa, sigur. Ei, sa nu ne departam de canoane, cat se poate. Oarecare iconomii are duhovnicul, dar nu sa-ncepem sa ne indreptatim: „Nu-i nimica cutare, nu-i nimica cutare, nu-i nimic”, ca atuncea ne daramam cu totul.

– Intr-adevar, sa vedem daca el constientizeaza gravitatea pacatului.

– Apoi aceea, vezi? Prima data, cea mai mare pocainta este asta – omul s-a spovedit, dar hotarat sa nu mai faca pacatul. Acela e un mare har dumnezeiesc. Dar de multe ori el de-abia asteapta sa iasa de sub patrafirul duhovnicului, se duce acasa si face tot cele dintai si inca mai rele. Asta e primejdie mare. Da! De aceea trebuie mare insuflare dumnezeiasca ca sa nu-l deznadajduiesti pe omul pacatos, dar sa nu facem nici greseala despre care se zice in Sfanta Carte: „Nu aruncati cele sfinte cainilor si margaritarul porcilor”. Vezi? Trebuie mare bagare de seama.

– Parinte, sa ne intoarcem la Iuda. Cum v-am spus, Hristos l-a lasat sa-si ia bucata lui de paine; daca el s-a dus in iad, treaba lui. Dar depinde si omul cum face… Asa si noi, daca-i dam noi, trebuie sa constientizez, sa–mi pun intrebarea daca sunt eu mai vrednic de Hristos si el e mai rau decat Iuda. Si, de multe ori, te gandesti – daca totusi Hristos ma pedepseste ca nu i-am dat impartasania? Este o mare chiverniseala.

– Da. Trebuie sa vedem… Vedeti Sfintia Voastra, ca oricat de inaintati am fi noi cu stiinta si cu duhovnicia, tot mai inaintati au fost Sfintii Parinti care le-au hotarat.

– Asa este.

– De aceea trebuie mare bagare de seama. Da. Ca vezi, pacatosul care vine si se marturiseste, el vine ca la Dumnezeu. Dar daca tu nu-l conduci cum trebuieste, ii spui „vino sa te-mpartasesc, nu-i nimica cutare, nu-i nimic“, il impartasesti, el se mantuieste, dar tu ce faci cu sufletul tau? De aceea trebuie mare dreapta socoteala.

– Asa este.

Dreapta socoteala.

– In lume, parinte, sunt multe ispitiri si nu se stie cum va fi  viitorul omului de maine. Mai ales ca vedem si auzim fel si fel de pacate, ale copiilor si ale celor tineri mai ales. Ce se va intampla cu omenirea de maine? Cum vom face noi, ca asta e menirea preotului,  acolo unde-i intuneric sa aduca lumina, unde-i ura sa aduca iubire? Si cum putem noi mai usor sa facem lucrul acesta?

– „Imparatia lui Dumnezeu se sileste”, zice Mantuitorul. Sa ne silim, mai cu seama preotii. E o datorie duhovniceasca, o datorie de la Dumnezeu, o obligatie, fiindca daca nu bagi de seama te pierzi tu singur. De aceea, trebuie mare dreapta socoteala. Asa sa socotim lucrurile incat sa nu ne departam mult de hotararea Sfintilor Parinti, si sa iconomisim ca si omul sa nu deznadajduiasca de mantuirea lui.

(Convorbire cu trei preoti din Moldova, 10 iunie 2002)

– Mirenii trebuie sa se impartaseasca numai in cele patru Posturi ori au dreptul sa se impartaseasca si in afara de post?

– Daca n-au pacate opritoare, pot sa se-mpartaseasca si mai des.

– Si mai des.

– Sigur.

(Convorbire cu monahi de la M-rea Noul Neamt, Basarabia, 8 iulie 2002)

(…)

– La noi in tara inca mai sunt manastiri care 40  zile se pregatesc pentru impartasanie. 40 de zile, trei saptamani, patru, o luna, cam asa se petrec lucrurile.

– Ce-i drept, este un cuvant, ca daca au trecut 40 de zile si nu s-a impartasit omul, de-acuma duhovnicul il ia la rost: „Ce-i cu tine? Ce faci matale?” Adica iti da de inteles ca e suficient sa iei Sfintele Taine la 40 de zile. Dar daca poti sa te pregatesti si mai des nu-i un pacat. Tu simti ca n-ai facut ceva oprit, n-ai in sufletul si in cugetul si in inima ta pacate opritoare, poti sa te impartasesti, nu-i un pacat, dar trebuie oleaca de pregatire, nu-i asa? Sa nu te mustre cugetul, ca atunci n-ai facut nimic.

– Dar mirenii in lume? Tot la 40 de zile sau in cele patru Posturi sau… cum ati prins Sfintia Voastra?

– Apoi, parinte, care-s crestini buni, tot la 40 de zile. Sau, cand am venit noi din tara, cam asa era: mirenii se impartaseau numai in posturi. In Postul Mare de doua ori, in celelalte Posturi, care-s mari, tot de doua ori, la inceput si la sfarsit. Dar trebuie sa te pregatesti. Daca esti spovedit si n-ai ceva oprit, poti sa te impartasesti si mai des, nu-i un pacat, din contra, e Trupul si Sangele lui Hristos.

– E vreun folos daca te impartasesti mai des? Poate ca grecii alearga dupa un folos in plus.

– Parinte, asta-i limpede, ca doar cine-i in Sfinte Taine? Iei Trupul si Sangele lui Hristos. Se poate sa n-ai folos? Numai sa ai oleaca de pregatire si credinta si sa te convingi ca-i bine cum faci. Sigur ca da”.

(din: Staretul Dionisie. Duhovnicul de la Sfantul Munte Athos, Ed. Prodromos, 2009)