Maria la picioarele Domnului

 

Luca 7, 36-50 

O ce plină de iubire şi iertare cerească este aceas­tă evanghelie! Dar, pe lângă acestea, e plină şi de învăţătură sufletească. Să ne întrebăm înainte de toate ce a adus-o pe această femeie desfrânată la picioarele lui Iisus? Maria era o femeie vestită în desfrânări şi păcate; ce i-a venit dar să se apropie de Iisus? Poate undeva în oraş era tocmai petrecere şi joc, de la care Maria niciodată nu lipsea; ce a făcut-o pe ea acum să lase jocul şi petrecerea şi să alerge la Iisus? Pe Maria a adus-o la Iisus o greutate pe care o simţea în suflet, o greutate sufletească pe care lumea n-o putea uşura, nici jocurile, nici plăcerile şi desfrânările lumeşti.

Cercetătorii evangheliilor spun că această femeie des­frânată a fost Maria Magdalena, despre care ne spune o altă evanghelie că din ea a scos Iisus şapte diavoli (Luca 8, 2). Această greutate sufletească o adusese pe Maria la picioarele Domnului. Această greutate a scos lacrimi fierbinţi din ochii ei. Maria s-a mântuit în clipa când s-a simţit doborâtă de greutatea păcatelor şi a căzut la picioarele Domnului, stropind cu lacrimi fierbinţi trecutul ei şi luând tămăduire prin credinţă. Să luăm aminte că aceasta e calea mântuirii şi pentru noi. Cea dintâi condiţie a mântuirii e să simţi ticăloşia sufletească în care ai ajuns. Nu e pierdut cel păcătos, ci cel care nu simte păcatul şi greutatea păcatului. Maria avusese şapte duhuri necurate în ea. Te înfiori, nu-i aşa, iubite cititorule, de acest lucru? Dar eu te întreb: îţi dai seama că de multe ori şi tu eşti cuprins de aceste duhuri rele care sunt cele şapte păcate de moarte (trufia, des­frânarea, lăcomia, pizma etc., etc.)? Maria n-a avut odihnă şi linişte sufletească până nu L-a aflat pe Mântuitorul şi n‑a luat tămăduire. Şi tu stai liniştit în păcate şi te simţi bine cu ele? O, ce povară grea este păcatul pentru cine-l simte! De ai avea şi ai da cuiva tot aurul şi toate bogăţiile acestei lumi, nici atunci nu poate să-ţi ia nimeni, nici măcar pentru o clipă, sarcina şi greutatea păcatului de pe suflet şi nu poţi plăti datoria păcatelor. Este însă cineva care îţi ia din spate greutatea păcatelor, fără nici o plată şi pentru totdeauna. Acela este Mântuitorul. Un singur lucru se cere de la tine: să te apropii de acest Mântuitor şi să te atingi de El cu toată credinţa sufletului tău, cu toată încrederea că El a murit pentru tine şi pentru păcatele tale. Apropie-te, dragă suflete, apropie-te de Domnul în orice stare, cât de ticăloasă ar fi. Îngenunchează plângând la picioarele Lui şi, stropindu-ţi ticăloşia cu lacrimile tale şi cu sângele Lui, ia tămăduire şi mântuire.

O, ce mare schimbare s-a făcut în viaţa Mariei după ce s-a ridicat iertată şi mântuită de la picioarele Domnului! Vecinii ei se vor fi întrebat miraţi: „Da’ ce-i cu păcătoasa asta de femeie, că nu mai umblă nopţile, nu mai merge pe la jocuri, nu mai petrece cu bărbaţii?… Trebuie că a păţit ceva nenorocita“… Lumea se va fi mirat de schimbarea Mariei (aşa cum se miră şi azi când începi să trăieşti o viaţă cu Domnul). Lumea nu înţelegea că în viaţa Mariei s-a petrecut o mare schimbare. Maria cea veche a murit şi în locu-i trăia alta, adusă la viaţă prin Iisus Mântuitorul. Aceasta e şi azi dovada cea mai bună că cineva s-a apropiat cu adevărat de Mântuitorul şi „s-a atins“ de El. Să-ţi schimbi purtările şi să începi o viaţă nouă cu El. O credinţă ce nu-ţi schimbă viaţa cea păcătoasă n-ajunge nimic, căci şi dracii cred în Dumnezeu şi se cutremură, dar nu-şi schimbă purtările.

Despre Maria Magdalena, evanghelia ne spune că, după iertarea şi tămăduirea ei, s-a ţinut mereu de Mântuitorul. L-a însoţit pe drumul Golgotei, L-a plâns când murea pe cruce, a plâns când a aflat mormântul gol. Maria se simţea legată de acest Mântuitor al ei; îşi dădea seamă clipă de clipă ce mare binefacere i-a făcut ei; din ce necaz a scos-o; cât i-a iertat; şi, din ce îşi dădea seama mai mult despre acestea, se alipea mai tare de El.

Aşa şi noi, clipă de clipă trebuie să ne dăm seama ce a făcut Mântuitorul pentru noi. Când ai ajuns să afli ce a făcut Mântuitorul pentru tine, când ai ajuns să cunoşti cu adevărat pe Mântuitorul şi Jertfa Lui, şi iubirea Lui, atunci te faci un „nebun pentru Hristos“ (I Cor. 4, 10), atunci nu vrei să mai auzi de nimeni, decât de El, atunci nu vrei să mai vorbeşti de nimeni, decât de El şi de binecuvântarea Lui; atunci, ca şi Maria, dintr-un vas lepădat te faci un vas ales, dintr-un ticălos şi păcătos te faci un vestitor al Domnului şi către toată lumea spui despre „toate câte ţi-a făcut ţie Domnul“.

Îl cunoşti tu, cititorule, în acest chip pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos?

Părintele Iosif Trifa
din  “Adânciri în Evanghelia Mântuitorului“