Calea Crucii lui Hristos

 

Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri. Ev. de la Marcu Cap. 8, Vers. 34-38.

Iată cât de frumoasă este şi această Evanghelie! Ea cuprinde tot ce trebuie să primim pentru mântuirea sufletului nostru.

Să luăm pe rând învăţăturile din ea: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine…“ – zice Evanghelia. Asta înseamnă că, dacă vrei să pleci după Hristos, trebuie să te hotărăşti pentru El, trebuie să intri în slujba Lui şi să asculţi de El şi de voia Lui.

Voile tale, de cele mai multe ori, sunt „voile trupului şi ale gândurilor“ (Efes. 2, 3), adică voile lui satan şi ale păcatului şi de aceea trebuie să te lepezi de ele şi să-L primeşti pe Hristos de Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău. „Au nu ştiţi că voi nu sunteţi ai voştri?“, zice apostolul Pavel (I Cor. 6, 19), ci sunteţi ai lui Iisus Hristos, Care „v-a răscumpărat cu preţ“. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-ţi dai mâinile tale, picioarele tale, inima ta, vorbele şi gândurile tale, să-ţi dai tot ce ai lui Iisus Hristos, să le pui în slujba Lui şi în ascultare de El.

Dar lucrul acesta nu e uşor. De aceea, zice mai departe Evanghelia că tot cel ce vrea să se lepede de sine trebuie:  „Să-şi ia crucea sa“, adică să porţi luptă cu patimile, cu plăcerile, cu ispitele ce ţi le scoate lumea aceasta în calea ta de mergere înainte după Hristos. Dar, în această luptă, noi am cădea neputincioşi la cel dintâi pas dacă înaintea noastră n-am avea Crucea lui Hristos, adică Jertfa cea mare a răstignirii lui Hristos pentru păcatele noastre.

Cititorule! Priveşte icoana de alături şi-ţi dă seama că pentru tine suie Hristos Golgota. Pentru păcatele tale şi ale mele, şi ale tuturor. Crucea pe care o duce Hristos pe umerii Săi, ca să moară pe ea, este darul prin care ne-a venit iertare şi mântuire de pieirea cea veşnică. Dacă tu ai înţeles acest dar al mântuirii tale prin Jertfa lui Hristos, apoi acest dar al Crucii îţi dă şi ţie putere şi tărie să mergi înainte după Hristos, ducându-ţi crucea ta. Acest dar al Crucii îţi dă puterea să birui păcatul şi să sporeşti în fapte bune.

Cititorule! Ai înţeles tu acest dar şi, înţelegându-l, „te-ai răstignit şi tu faţă de lume“? (Gal. 5, 24)… Sau, făcând voile trupului şi ale gândurilor, „răstigneşti din nou pe Fiul lui Dumnezeu“? (Evrei 6, 6)…

„Iar cine îşi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el“. Asta înseamnă că pentru Hristos trebuie să fim gata oricând să jertfim orice, chiar şi viaţa noastră. Nici necazul, nici strâmtorarea, nici goana, foametea, golătatea, nevoia sau sabia nu-i iertat „să ne despartă pe noi de dragostea lui Hristos“ (Rom. 8, 35-39).

„Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?“, zice mai departe Evanghelia. Scrieţi aceste vorbe cu slove de aur pe pereţii casei voastre şi, mai ales, în mintea şi inima voastră, pentru ca să nu uitaţi niciodată că sufletul este ceea ce avem noi mai scump şi mai de preţ în această lume. Astăzi însă se pare că sufletul a ajuns cel mai lesne negoţ. Câţi nu-şi dau sufletul pentru o plăcere, pentru o frumuseţe trecătoare, câţi nu şi-l vând pentru lăcomia unui câştig, a unui blid de linte?

Cititorule! Calea crucii este calea sufletului tău, este grija şi îngrijirea de sufletul tău. Calea crucii este „calea cea strâmtă ce duce la viaţă“. Mergi tu pe această cale sau ai apucat pe „cea largă“ ce duce la pieire? (Matei 7, 13)

„Că Tu cu mine eşti, Doamne!“… (Ps. 22, 4)

În Psaltire sunt aceste dulci şi plăcute vorbe. Dar mulţi citesc în Psaltire aşa, de-a alergarea, ca şi când te slobozi la fugă pe drum; şi de aceea nu-şi dau seama despre înţelesul cel adânc al vorbelor de acolo.

Aşa citeam odată şi eu în Psaltire, dar de când trăiesc o viaţă hotărâtă pentru Domnul, de atunci altcum citesc şi altcum înţeleg. De atunci vorbele: „Domnul este cu mine“ îmi dau o încredere şi o tărie pe care toţi banii şi toţi oamenii pământului nu mi le pot da. De s-ar ridica împotriva mea munţi întregi de primejdii şi necazuri, eu nu mă tem, căci glasul Lui îl aud: „Nu te teme, căci Eu cu tine sunt ca să te scap şi să te mântui“ (Ieremia 1, 8).

Dar vorbele „Domnul este cu mine“ îmi dau nu numai tărie şi încredere în vreme de necaz, ci îmi dau şi o datorie. Dacă „Domnul este cu mine“, trebuie să-mi dau seama că Domnul vede ce fac, ascultă ce vorbesc şi ştie ce gândesc.

Dacă „Domnul este cu mine“ şi vreau să rămână cu mine, trebuie să mă duc numai acolo unde şi Domnul poate merge cu mine şi trebuie să stau numai acolo unde şi Domnul poate sta cu mine. Când cineva mă cheamă la crâşmă duminica, eu mă întreb: „Oare Domnul poate merge cu mine acolo? Ba! Atunci nici eu nu merg. Oare poate Domnul sta cu mine acolo unde se vorbesc vorbe murdare? Ba! Atunci nici eu nu stau. Oare rămâne Domnul cu mine când înşel, când sudui, când mint, când păcătuiesc? Ba! Atunci mă las de păcat şi mă ţin de Domnul“.

Odată, un mire l-a chemat la ospăţ pe un prieten de-al lui.

– Te ascult, dragă prietene, a zis chematul, dar numai cu condiţia să mă laşi să-L aduc cu mine şi pe un prieten al meu.
– Cu tot dragul, a răspuns mirele.

În vremea ospăţului, după ce s-a gătit slujba cununiei şi masa (adică înainte de a se începe îmbătările şi vorbele uşoare), chematul s-a ridicat să plece.

– Cum se poate să pleci aşa curând? a întrebat mirele.
– Nu pot să rămân mai departe, a răspuns cel chemat. Prietenul despre care ţi-am spus când m-ai invitat este Domnul, şi acest prieten nu vrea să rămână mai departe, iar eu ascult de El, mă ţin de El şi mă duc cu El…

Acesta este, iubite cititorule, înţelesul cel adevărat al vorbelor „Domnul este cu mine“. O, cum s-ar schimba faţa acestei lumi când tot omul ar putea zice: „Domnul este cu mine…“ „Tu cu mine eşti, Doamne“!

Crucea înseamnă iertare…

Un împărat al Franţei (Ludovic al XII-lea), după ce şi-a ocupat tronul, a făcut o listă a tuturor vrăjmaşilor pe care ştia că i are în ţara lui. Înaintea numelui fiecăruia a pus câte o cruce. Auzind duşmanii despre aceasta, au fugit şi s-au ascuns, în credinţa că semnul crucii dinaintea numelui lor înseamnă că vor fi toţi omorâţi. Dar împăratul le-a trimis vorbă să stea liniştiţi în ţară, căci crucea pe care a pus-o lângă numele lor înseamnă iertarea lor.

Cititorule! Eşti şi tu un păcătos? Te-a pus şi pe tine păcatul în vrăjmăşie cu Împăratul Hristos şi acum te temi de pedeapsa Lui? Nu te teme! Priveşte sus, la Crucea lui Iisus.

Crucea Lui înseamnă iertarea ta şi a păcatelor tale. Oricât de păcătos ai fi, Împăratul Hristos vrea să te ierte şi te cheamă înapoi, în „ţara“ Lui, dacă te ai hotărât pentru căinţă, pentru îndreptare, pentru Împărăţia Lui.

Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.