Suntem în Duminica Crucii. La jumătatea praznicului postirii, ne întâmpină Crucea Mântuitorului Hristos. O vedere a Crucii înainte de săptămâna Patimilor, care înfige Crucea în mjlocul pământului / Bisericii, pentru a ne readuce aminte în Cine ne este mântuirea. În Răstignitul Înviat! Foarte ades semnul biruinței e privit ca un semn de tortură, de umilință a Mântuitorului și unii, care-și zic creștini, refuză să fie părtași semnului acestuia, inventând tot soiul de sigle, rebrenduind Învierea cu simboluri ale creștinismului primar. Apostolul care se citește în această Duminică ar trebui să ne facă mai atenți în gândire: „Să ne apropiem, așadar, cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har, ca să găsim ajutorul Lui, la timpul potrivit” (Evrei 4, 16).
Oare de ce anume sau cine anume a diminuat vederea duhovnicească, făcând din refuzul Crucii teologie? În ce mod anume oameni, care se cred mântuiți doar prin Har – Ortodoxia mărturisind că mântuirea se realizează prin împreună-lucrarea dintre om și Dumnezeu, dintre faptă și Har – refuză să se închine „tronului Harului”, câtă vreme au totuși conștiința că Răstignirea Mântuitorului coincide tocmai cu așezarea Sa „pe tronul harului”! Duminica aceasta, fixată la jumătate de urcuș duhovnicesc întru postire, ne îndeamnă la îndrăzneală întru închinarea Crucii.
De ce avem nevoie de lecția închinării la Cruce? Pentru că a-ți lua crucea și a urma lui Hristos este lecție de mântuire. Într-o lume care refuză jertfa și răstignirea de sine pentru redescoperirea bucuriei vieții, Biserica ne îndeamnă să dăm conținut fundamental fericirii noastre. Nu zâmbete seci, nu jumătăți de măsură, nu mediocrizări de sens, nu argumentări fals duhovnicești! Crucea înseamnă verticalizare în vocație creștină. Înseamnă să vibrezi la crucea Mântuitorului cu propria jertfă, cu propria ta răstignire. Pe Cruce Dumnezeu ține partea omului; prin postire, omul ține partea lui Dumnezeu. Prin Înviere, ele devin conținut viu credinței noastre. Care nu poate exista ruptă de Cruce. După cum se roagă Biserica: „Încuiat-a șarpele prin lemn Edenul cel de demult; iar lemnul crucii l-a deschis tuturor celor ce voiesc să se curățească prin post și prin lacrimi. Deci, văzându-l pe acesta pus înainte, veniți credincioșii să cădem la el cu frică, strigând: Deschide, Cruce, porțile cerurilor, celor ce te iubesc pe tine!” (Sâmbătă, Vecernia mică).
A-L urma este, așadar, a purta Crucea. Cu moartea pe moarte călcând!…
Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!