Rar s-a întâmplat să bucure oamenii pe Dumnezeu.

Bucurie în cer se face când un păcătos se-ntoarce. Dar bucuria pe care a făcut-o sutaşul din Capernaum lui Iisus e cu totul altfel (Matei 8, 5-13):
5. Iară intrând Iisus în Capernaum s-a apropiat de dânsul un sutaş, rugându-l pe el şi zicând:
6. Doamne, sluga mea zace în casă slăbănog, cumplit chinuindu-se.
7. Şi a zis Iisus lui: Eu venind îl voi tămădui pe dânsul.
8. Iar sutaşul răspunzând a zis: Doamne, nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu, ci numai zi cu cuvântul, şi se va tămădui sluga mea.
9. Că şi eu sunt om, sub stăpânire, având sub sine-mi slujitori; şi zic acestuia: mergi, şi merge; şi altuia: vino, şi vine; şi slugii mele: fă aceasta, şi face.
10. Iar Iisus auzind aceasta s-a minunat, şi a zis celor ce veneau după dânsul: Amin grăiesc vouă, nici întru Israil nu am aflat atâta credinţă.

11. Şi grăiesc vouă: Că mulţi de la răsărit, şi de la apus, vor veni, şi se vor odihni cu Avraam, şi cu Isaac, şi cu Iacob, întru Împărăţia Cerurilor.
12. Iar fiii împărăţiei vor fi goniţi întru întunerecul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
13. Şi a zis Iisus sutaşului: Mergi, şi cum ai crezut, fie ţie. Şi s-a tămăduit sluga lui întru acel ceas.

Acesta era roman, sabie stăpânitoare peste Israel. Cu toate acestea îi plăcea credinţa lui Israel într-un singur Dumnezeu şi în Mesia pe care-L aşteptau iudeii. De aceea le-a şi clădit o sinagogă în Capernaum.

Căpitan roman, lasă la o parte mândria uniformei, lasă la o parte părerile vremii despre sclavie şi iată că aduce ceva nou în faţa lui Iisus: iubirea de oameni.

Sutaşul preţuieşte pe ordonanţa sa la rangul de om şi intervine pentru el înaintea Proorocului din Israel. Căpitanul roman se roagă pentru ordonanţă… Dar nu numai rugăciune, nu numai iubire de om, ca om, ci şi credinţă vrednică de Dumnezeu.

Sutaşul roman L-a recunoscut pe Dumnezeu.

Iudeii n-au putut face aceasta.

Aceasta L-a mirat pe Iisus şi L-a bucurat.

Săvârşirea minunii nu ne mai miră: nu l-a mirat poate nici pe sutaş, de vreme ce aceasta era, după credinţa lui, un fapt de la sine înţeles şi fără discuţie.

Cam ce-am putea potrivi pentru noi, din Evanghelia cu Sutaşul? Cred că acestea:
Ce preţ are, înaintea lui Dumnezeu, credinţa fără discuţie în Iisus Hristos ca Dumnezeu.
Ce bucurie-I facem lui Iisus, cu dovezile iubirii de oameni, şi mai ales când aceştia-s neînsemnaţi.
Că nu-i neapărat de trebuinţă să vină Mântuitorul personal, pe jos, oarecum, ca să se săvârşească lucrul lui Dumnezeu.
Că ar fi mai bine să avem şi noi smerenia pe care-o avea sutaşul, a nevredniciei de a intra Dumnezeu în casa noastră – că tocmai această smerenie îl sileşte să vină şi să pună la rând ale noastre, toate.
Că numai o viaţă curată e în stare să asigure darurile acestea sufleteşti, care L-au bucurat pe Iisus.

Să-i fim recunoscători acelui sutaş roman că ne-a dat model de credinţă şi curăţie sufletească; să-i fim recunoscători că, în locul nostru, totuşi s-a găsit cineva să-L bucure pe Iisus. Au mai fost şi alţii: Maria – sora Martei, Lazăr şi alţi Lazări, iar mai pe urmă cuvintele înţelepte ale tâlharului de pe cruce.

Am băgat de seamă că, ori de câte ori bucura cineva pe Iisus, Iisus sălta cu Duhul şi spunea lucruri privitoare la viaţa viitoare. Aşa a fost cuvântul Domnului şi cu prilejul bucuriei pe care I-a făcut-o sutaşul. Atunci a descoperit Iisus soarta evreilor până la sfârşitul lumii; că vor rămâne cei mai de pe urmă, deşi au fost chemaţi cei dintâi la împărăţie.

Dar dacă noi, creştinii, suntem înaintea lor, aceasta n-o putem menţine decât cu credinţa după modelul sutaşului.

din: "Rostul încercarilor” de Ierom. Arsenie Boca, Ed. Pelerinul – Iasi 2004