Era odată un tânăr student sărac care în timpul liber confecționa diverse obiecte decorative handmade și le vindea ca să poată trăi și să-și plătească studiile la medicină. Tânărul avea un vis măreț: să ajungă doctor. Dar în ultima vreme lucurile nu mergeau așa bine, vânzările scăzuseră, cheltuielile creșteau, astfel că începu să meargă din casă în casă încercând să-și vândă marfa.
Era în preajma sărbătorilor acum și confectionase felicitări și decorațiuni de Crăciun din care, deși frumoase, nu reuși să vândă mare lucru. După mai multe zile proaste, fără vânzare și în care banii se duseră, tânărului îi era atât de foame încât se hotărî într-una din zile ca la următoarea casă care îi va deschide, să ceară ceva de mâncare în schimbul unui obiect confecționat de el. A sunat la ușă zgribulit de frig și aproape mort de foame și când a văzut tânăra frumoasă care i-a deschis, s-a rușinat și nu a mai avut curajul să-i ceară de mâncare, ci a rugat-o să-i aducă un pahar cu apă. Din casă venea un miros sublim de scorțișoară și prăjituri proaspăt scoase din cuptor, încât tânărul începuse să viseze frumos.
Fata, nu doar frumoasă, ci și isteață și bună la suflet, a înțeles imediat că tânărului îi este foame și s-a întors la el cu un platou cu fursecuri parfumate și prăjituri, lângă care a pus o gutuie și o portocală și un ceai cald aromat. Băiatul uimit, a sorbit din ceaiul fierbinte ca să se încălzească puțin și a gustat din prăjiturele întrebând-o apoi pe fată cât îi datorează pentru bunătățile cu care l-a servit.
Tânăra cea frumoasă i-a zâmbit și i-a răspuns cu blândețe: – Nu îmi datorezi absolut nimic. Părinții m-au învățat de mică să fiu bună cu ceilalți și să-i ajut atunci când au nevoie fără să aștept nimic în schimb. iar mai târziu, când am mai crescut, am înțeles cu adevărat cât de prețioase au fost învățăturile lor și am învățat apoi singură cum să cultiv bunătatea în inima mea și cum să dăruiesc cu sufletul. Băiatul i-a mulțumit fetei pentru amabilitatea și bunătatea sa și când a plecat i-a strecurat pe sub ușă o felicitare de Crăciun, în care s-a semnat: C. Toma.
Timpul a trecut și peste ani și ani, fata cea frumoasă și bună care acum era femeie în toată firea, s-a îmbolnăvit de o boală ciudată și rară pentru care încă nu se găsise un tratament și despre care nu se știau prea multe. Starea ei începea să se degradeze pe zi ce trece, iar într-o zi a fost transferată la cel mai bun spital din oraș, sub supravegherea unui specialist de renume, doctorul Camil Toma. De cum și-a văzut pacienta, doctorul a recunoscut-o imediat, nu avea cum să uite frumusețea-i deosebită precum și generozitatea și vorbele ei bune care l-au ajutat într-un moment dificil al vieții. Era fata care i-a oferit un ceai cald și cele mai bune prăjituri din lume (așa cum i s-au părut lui la momentul respectiv).
Luni la rând, doctorul a depus eforturi considerabile să găsească leacul perfect pentru Eva, căci așa o chema pe femeie, și a reușit într-un final să pună bazele unui plan de tratament ce urma să fie de un real succes, astfel că Eva a învins boala și s-a făcut bine. Acum vindecată și pe picioarele ei, Eva mai trebuia să treacă un hop: cheltuielile de spitalizare care nu erau deloc mici și pe care nu și le permitea. Dar ea nu știa că doctorul Toma ceruse ca factura fie făcută pe numele lui și într-o zi a primit acasă un plic de la spital, în care în loc să fie factura cea uriașă pe care o aștepta cu inima cât un purice, a găsit un bilețel pe care scria: “Factură achitată cu mulți ani în urmă cu o cană de ceai cald și cu cele mai gustoase prăjituri din lume”. Dr. C. Toma.
Sfârșit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!