Prefacerea pâinii în trupul iar a vinului în sângele Domnului nu este un proces asemenea prefacerilor ce se săvârşesc în natură, ci o lucrare a Duhului Sfânt Care, ca toate actele Duhului, transfigurează şi îndumnezeieşte cele ale naturii şi pe omul însuşi, prin iradierea transfigurării săvârşite întâi cu firea omenească pentru că spre om şi prin om se extinde iubirea dumnezeiască. (…) Duhul Sfânt a transfigurat prin înviere întâi trupul lui Hristos şi de aceea această transfigurare se extinde nu peste pâinea şi vinul în ele însele, ci peste pâinea şi vinul ca daruri ale comunităţii ce crede în El şi pentru ca Hristos să se împărtăşească prin ele şi mai mult celor care cred în El.
(…) Cei care se împărtăşesc în cursul vieţii pământeşti de trupul lui Hristos cel subţiat şi îndumnezeit, adâncindu-şi aceste raţiuni ale trupului lor, împreună cu sufletul, în Hristos cel înviat, vor învia spre unirea fericită cu Hristos. Cei care nu s-au împărtăşit de trupul lui Hristos vor învia şi ei cu trupul, căci trupul înviat al lui Hristos va aduce la o viaţă fără de moarte materia trupurilor, fiind într-o legătură cu raţionalitate a întregii materii sau a tuturor trupurilor. Dar, întrucât aceştia se vor menţine închişi faţă de comunicarea voluntară cu Hristos, starea învierii lor va fi o stare nevrută de ei şi nepărtaşă de bunurile ce vin prin comuniunea în iubire cu El.
Fiecare mădular al trupului nostru unit prin Sfânta Împărtăşanie cu Hristos, devine mădular al lui Hristos; prin fiecare lucrează Duhul Sfânt Care lucrează prin mădularele lui Hristos şi iradiază din acestea. Hristos a devenit subiectul mădularelor mele lucrând prin ele. Dar, în mod paradoxal, eu rămân conştient că sunt cel care primesc această cinste, nu o dau; că deci nu mă confund totuşi cu Hristos. Eu fac lucrurile ce le face Hristos şi El face lucrările ce le fac eu; dar puterea ultimă pentru aceste lucruri e în Hristos, nu în mine.
(…) Dar ca gura mea să poată deveni gura lui Hristos, sau gura curată a lui Hristos să poată deveni gura mea, gura mea trebuie să se facă curată, sau eu însumi să mă fac curat, încât Hristos să poată rosti prin gura mea numai cuvintele Lui curate, apărând ca un autentic organ al lui Hristos.
La fel, dacă ochii mei şi mâna mea devin mâna şi ochii lui Hristos, ele trebuie să fie curate, ca Hristos să poată privi prin ochii mei toate în chip curat şi să poată săvârşi prin mâna mea faptele Sale curate. Eu trebuie să mă străduiesc, pe de o parte, pentru această curăţie înainte de Sfânta Împărtăşanie; pe de alta, Hristos Însuşi mă face şi mai curat prin împărtăşirea mea cu El.
Spiritualitatea Euharistiei nu constă numai în trăirea simplă a unirii cu Hristos, ci într-o unire în curăţie pentru care trebuie să mă străduiesc înainte şi după Împărtăşanie, dat fiind că această curăţie nu este produsă de Hristos în mine fără efortul meu.
Pentru Biserica Răsăriteană, Euharistia şi-a păstrat întreaga importanţă de izvor al unei vieţi spirituale mereu sporite a credincioşilor, de putere în vederea spiritualizării lor înţeleasă ca drum spre desăvârşire, după asemănarea lui Hristos, întrucât în Euharistie credinciosul se uneşte cu Hristos, Care-Şi trăieşte şi-Şi prelungeşte în credincioşi toate actele şi stările Sale mântuitoare, în plină acţiune: întruparea, jertfa şi învierea.
Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!