Iisus Hristos s-a rugat pentru tine Tatălui și rugăciunea Lui nu încetează până astăzi

 Se vorbește foarte mult între noi ortodocșii de rugăciunile sfinților, de mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu. Punem cu toții mare preț pe rugăciunea Bisericii (adică a membrilor ei) pentru noi și pentru cei dragi, pentru cei în suferință și pentru cei adormiți. Căutăm oameni cu viață sfântă și mergem la ei pentru sfat și rugăciune. Cerem adesea duhovnicilor noștri să ne poarte în rugăciunile lor atunci când suntem într-o situația mai grea sau în ispite.

Toate acestea sunt bune și de folos, și bine plăcute Domnului. Dar totuși lipsește ceva din înțelegerea noastră, ceva esențial pe care se bazează toate rânduielile bune ale rugăciunii enumerate mai sus.

Te-ai gândit vreodată că Iisus Hristos S-a rugat pentru tine?

Da, Iisus Hristos ca om S-a rugat pentru tine când era pe pământ și încă se roagă în ceruri și mijlocește înaintea Tatălui ca tu să rămâi în iubirea lui Dumnezeu și să I te asemeni Lui. Știu, pare ciudat, ce-ți spun, dar știi de ce? Pentru că noi ortodocșii vorbim mai mult despre Dumnezeirea lui Iisus și mai puțin sau deloc despre omenitatea Lui. De fapt cele două firi ale Lui, sunt mereu împreună și nedespărțite, mereu în lucrarea complementară și niciodată nu lucrează una fără alta, sau una mai mult decât cealaltă.

Discutând cu Petru, Domnul Iisus i-a spus așa:

„Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi.” (Luca 22, 31-32)

Satana a cerut Tatălui să se facă dreptate, căci așa cum el a fost pedepsit pentru un gând de mare mândrie și aruncat din cer, cere să fim și noi oamenii pedepsiți pentru păcatele noastre. Satana cere lui Dumnezeu să se facă dreptate și astăzi și până la judecata universală va face asta.

Petru, auzind cuvintele Domnului răspunde:

”Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte. Iar Iisus i-a zis: Zic ţie, Petre, nu va cânta astăzi cocoşul, până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu Mă cunoşti.” (Luca 22, 33-34)

Iisus S-a rugat Tatălui ca să-l întărească pe Petru și să nu piară credința lui. Și Tatăl L-a ascultat pe Fiul lui drag și iubit, și Petru când a venit ispita… a căzut, dar s-a ridicat și nu a pierit. Petru S-a lepădat de Iisus înaintea oamenilor, dar s-a pocăit și s-a întors către Domnul și a devenit unul din cei mai mari apostoli ai lumii. Iuda, spre deosebire de Petru, s-a pocăit dar apoi s-a spânzurat, și nu a avut curaj să se smerească înaintea Domnului și să-și ceară iertare.

Iată ce putere are rugăciunea lui Iisus! A schimbat cursul vieții lui Petru, care putea și el să se spânzure sau să se lepede total de Iisus. Oare Iisus nu s-a rugat pentru toți cei 12 apostoli? Fără îndoială că da. Oare Iisus nu Se ruga pentru Mama Lui, pentru toți cei de lângă El? Oare Iisus nu s-a rugat pentru întreaga lume așa cum știm noi că o fac de obicei sfinții? Bineînțeles. De fapt sfinții au învățat de la Domnul Hristos! De ce? Pentru că Duhul Sfânt aflat în mod desăvârșit în El, se ruga în omul Iisus cu suspine negrăite pentru întreaga lume!

Oare Satana nu m-a cerut și pe mine vreodată de la Dumnezeu? Sunt sigur de asta. Oare n-a strigat zicând: „pe nebunul ăsta de ce nu-l pedepsești, uite câte face, uite câte a făcut și el asemenea mie”. Dar până acum Domnul nu m-a pierdut, deși am căzut de atâtea ori. Domnul Iisus S-a rugat și pentru mine și până acum am rămas în iubirea Lui. Nădăjduiesc să rămân și de acum înainte.

Oare satana nu te-a cerut și pe tine? Iată ce zice Sfântul Apostol Pavel:

”Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume.” (1 Petru 5, 8)

Vorbim adesea de puterea rugăciunii Maicii Domnului către Dumnezeu, a Sfântului Nectarie, a Sfântului Efrem cel Nou, și a altor sfinți, și alergăm către ei toți, și bine facem. Dar uităm ce putere are rugăciunea lui Iisus !

Când S-a rugat Iisus pentru pentru tine?

Domnul Iisus Hristos se ruga adesea. Îi placea mult să se retragă singur și să vorbească cu Tatăl Lui cel din ceruri. Iisus se ruga în taină dar și cu voce tare, ca să audă ucenicii Săi și să învețe și ei a se ruga, și să cunoască din rugăciune pe Dumnezeu.

Înainte de a-i alege pe cei 12 ucenici, Iisus S-a rugat o noapte întreagă Tatălui pentru cei ce vor primi această misiune mare. Oare ce-o fi cerut Iisus pentru ei înaintea Tatălui? Oare câte rugăminți fierbinți a adresat Iisus către Tatăl Lui pentru ca ucenicii să nu-și piardă credința, mai ales în momentele grele din viața lor. Și au fost multe momente grele, multe chinuri, multă respingere din partea lumii. Și până la urmă au fost martirizați (omorâți pentru credința lor).  Dar iată rezultatele! Acești 12 oameni au schimbat întreaga lume, doar cu cuvântul și cu puterea lui Dumnezeu. Iisus S-a rugat și pentru Iuda, dar Iuda n-a vrut să înțeleagă (cum zic cântările din Săptămâna Mare) și Domnul a încercat de câteva ori la Cina cea de Taină să-l întoarcă, dar el n-a vrut, și a intrat satana în el.

Oare în acea noapte, nu S-a rugat Iisus și pentru toți viitorii propovăduitori ai Evangheliei? Cu siguranță. S-a rugat pentru toți episcopii, preoții, mucenicii, monahii, teologii, creștinii și pentru toți cei care îl vor mărturisi pe El înaintea lumii. N-a spus El așa:

”Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Marcu 10, 32-33)

Ce înseamnă asta? Înseamnă că Iisus urcat la cer ca om se roagă Tatălui pentru toți cei care propăduiesc evanghelia acum. Se roagă și-i susține. N-a zis El așa înainte de trimiterea celor 72 de ucenici la propovăduire:

”Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său.” (Luca 10, 2)

Oare dacă ne cere nouă să-L rugăm pe Tatăl ca să trimită propovăduitori vrednici ai Evangheliei în lume, oare Iisus n-a cerut asta Tatălui? Da, cu siguranță. Căci toate câte a zis, a și făcut, și nimic din cele poruncite nouă n-a lasat neîmplinit cu viața Sa.

Rugăciunea din Grădina Ghesimani și de pe Cruce

Ține minte un lucru! Cea mai puternică rugăciune de pe pământ adusă lui Dumnezeu vreodată a fost făcută în Grădina Ghetsimani de Iisus Hristos înainte cu câteva ore de a fi prins, judecat și răstignit. Asta am învățat-o de la Sfântul Sofronie Saharov de la Essex. Atunci Iisus S-a rugat pentru lumea întreagă de la început la sfârșit, cu atât de multă iubire încât sudoarea Lui s-a transformat în sânge. Iată ce ne spune Cuviosul Sofronie:

„Rugăciunea cea din Ghetsimani a lui Hristos este, fără îndoială, cea mai înaltă dintre toate rugăciunile, după vrednicia sa lăuntrică şi după puterea să răscumpărătoare a lumii. În acelaşi timp este una dintre cele mai nepreţuite descoperiri despre Dumnezeu şi despre Om. Adusă lui Dumnezeu-Tatăl în Duhul Dumnezeieştii iubiri, ea, ca Lumina ce niciodată nu se împuţinează, vecinic rămâne lucrătoare în fiinţarea lumii. Ca fapt istoric, ea nu a durat mult; însă ca act duhovnicesc al dragostei lui Dumnezeu ea a început mai nainte de întemeierea lumii (cf. 1 Pt. 1:20) şi nu încetează până în ziua de azi. Prezenţa puterii ei o simţim în ceasurile rugăciunii pentru lumea întreagă şi cu precădere în vremea săvârşirii Liturghiei. Sfinţenia ei şi măreţia ei atrag inima celor ce au păzit în sine chipul Dumnezeului celui Viu.

În această rugăciune Domnul a cuprins tot ce s-a petrecut din clipa ivirii în viaţă a Întâiului Adam şi până la ultimul om ce va din femeie să se nască. Astfel suntem învăţaţi a gândi în Biserica noastră (cf. Io. 1:29; 1 Io. 2:2). Lipsiţi fiind de experienţă ființială a unei asemenea iubiri, suntem neputincioşi a pătrunde energia Sa nebiruita ce sfinţeşte de-a lungul veacurilor pe tot omul care însetează a primi acest dar. “Cerul şi Pământul vor trece“, însă lucrul săvârşit de Hristos (cf. Io. 17:4) “nu va trece” (cf. Mt. 24:35). Această rugăciune va intra ca şi cuprins esenţial al netăcutei slavoslovii din ceruri. Ea nu încetează a încânta duhul nostru, a naşte în noi dorirea de a răspunde cu aceeaşi deplină dragoste “până în sfârşit“, şi în acest veac, şi în cel ce ca să vie. (…)

Cela ce a făcut Dumnezeiasca armonie a lumii nu putea să nu sufere adânc, întâlnind pretutindenea nesuferită sluțire a frumuseţii întâi-zidite, de către faptele josnice şi nelegiuite ale oamenilor. Toţi ştim că pe cât mai adânc iubim, pe atât mai dureros resimţim până şi cea mai mică împotrivire. Ce dar resimţea El, dragostea cea mai nainte de veci, când cu atâta ură oamenii respingeau mărturia Sa pentru Tatăl? El, pe Care Biserica Îl numeşte Soarele Dreptăţii, S-a dat pe Sine judecăţii viclene care L-a osândit la moarte. El, Adevărul Ipostatic, a fost clevetit, fără de ruşine batjocorit, bătut sălbatic şi scuipat cu obrăznicie. El, Cel fără de păcat (cf. Io. 8:46), a luat asupră-Şi păcatele lumii, ca şi cum El însuşi ar fi fost pricina întregii tragedii. “Cel ce ne-a iubit până în sfârşit” (cf. Io. 13:1) a răbdat prigoana răutăţii de nestăvilit a celor ce Îl omorau, “părându-li-se că slujba aduceau lui Dumnezeu” prin aceasta (cf. Io. 16:2).

Pentru a ne apropia fie şi puţin cugetul spre a înţelege ce s-a petrecut în acele zile, cele mai tragice din întreaga istorie a lumii, pentru a zări fiinţial, fie şi “ca prin oglindă în ghicitură” (1 Cor. 13:12) calea străbătută de Hristos, noi toţi trebuie neapărat să trecem printr-o mulţime de încercări. Când ne ajung tot felul de lovituri şi de îngroziri, mintea noastră trebuie să se întoarcă spre a întrezări chinurile tuturor celor ce suferă pe pământ, spre a-i adaogi, prin propriile noastre dureri, rugăciunii inimii noastre. Astfel ea se va lărgi spre a cuprinde pe toţi fraţii şi surorile zdrobiţi de nepăsare, asemenea unei maici care, în pornirea unei iubiri pline de întristare, îşi îmbrăţişează copiii bolnavi.

Fie că rugăciunea noastră să devină strigătul întregului Pământ către Dumnezeu şi Tatăl. (…)

A zugrăvi tabloul suferinţelor lui Iisus Nazarineanul este cu neputinţă. Întreaga Sa viaţă cu noi a fost nimic altceva decât o neîntreruptă sfâşiere. Golgotha este doar actul final, în care toate s-au adunat ca în punctul culminant: durerea trupească; scârba sufletească în urma respingerii de către oameni a bunei vestiri despre dragostea Tatălui; moartea de ocară, că a unui nelegiuit; râsul cel de-rău-bucurător al celor ce se răzbunau pentru a fi primit de la El vădirea nedreptăţilor lor… Toţi L-au osândit: Statul român, cu dreptul său clasic; Biserica Vechiului Legământ, întemeiată pe Descoperirea Sinaitica; poporul căruia îi făcuse atâta bine, şi el strigă: “Răstigneşte-L“. Pe deasupra, părăsirea de către ucenici, vânzarea lui Iuda, lepădarea lui Petru, părăsirea de către Dumnezeu: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, [pentru ce] M-ai părăsit?“; pogorârea în iad care Îl aştepta, pogorâre către cei ce umplu acest loc întunecat. Iadul lui Hristos, bineînţeles, nu putea fi iadul urii, ci a fost iadul cel mai dureros, al dragostei. Şi încă multe pe care mintea noastră nu le poate atinge, necunoscând dragostea ce se cuvine nici către Dumnezeu, nici către aproapele.

Nu pentru al Său păcat S-a rugat Domnul până la sudoarea însângerată, ci pentru pierzania noastră. Aceasta se vede din cuvintele Sale către femeile ce plângeau pentru Dânsul: “Nu plângeţi pre Mine; ci pre voi plângeţi şi pre fiii voştri“ (Lc. 23: 28). Însă şi El Însuşi trebuia, ca om, să-şi treacă nevoinţa deplinei deşertări, precum o săvârşise deja în cer, ca Dumnezeu, în legătură cu Tatăl. Pentru acest “Pahar” S-a rugat El ca om. Printr-Însul ni s-a dat descoperirea caracterului Dumnezeului Iubirii. Desăvârşirea constă în faptul că această dragoste este smerită, cu alte cuvinte ea se dă deplin, fără “rămăşiţa” pentru sine. Tatăl, în naşterea Fiului, Se deşartă pe Sine în întregime. Însă şi Fiul întoarce Tatălui totul. Anume acest act al deşertării în întregime este ce a săvârşit Domnul în întruparea Sa, în Ghetsimani şi pe Golghota. Anume o astfel de dragoste ne-a poruncit Hristos: “cel ce vine după Mine, şi nu îşi urăşte, tatăl, mumă, şi muierea, şi copiii, şi pre fraţi şi pre surori, încă şi sufletul său, nu poate ucenic al Meu să fie” (Lc. 14:26); acela “nu este Mie vrednic” (Mt. 10:38). Așadar, numai cel ce într-o mişcare a deplinei sale dragoste, asemenea mucenicilor, îşi pierde sufletul în această lume pentru Hristos, “intra în însuşi cerul, să se arate Feţei lui Dumnezeu” pentru “viaţa cea nepieritoare” (cf. Evr. 9:24, 7:16).

Sursa: Rugăciunea din Ghetsimani. Ce importanță capitala și neștiuta are și ce legătura este cu mine și viața mea duhovnicească?

 

Iisus continuă să se roage și să mijloacească în continuare pentru noi la Tatăl în ceruri și după înălțarea Sa și după șederea de-a dreapta Tatălui. De aceea avem mare nădejde în ceruri, în Iisus Domnul nostru și fratele nostru.

Toate rugăciunile noastre ale oamenilor și toată dragostea pusă de noi în rugăciuni își au sursa în dragostea lui Iisus pentru noi și în rugăciunea Lui adânc-iubitoare pentru întreaga lume. De acum când te rogi, nu uita că Iisus ne-a învățat să ne rugăm prin exemplu Său propriu. Roagă-te și tu ca El! Cu El! Către El!

Citește Evanghelia zilnic, și contemplă adesea momentele Lui Iisus când se ruga! Mai ales capitolele 16 și 17 din Evanghelia după Ioan.

N-a fost om sau parte din viața unui om care să nu fie prinsă în șuvoiul de rugăciune iubitoare a lui Iisus către Tatăl Său! Iisus S-a rugat pentru tine ca om și pentru toate momentele vieții tale în mod distinct. Oare câtă putere a avut rugăciunea lui Iisus în viața mea și a ta?

Iisus ca Dumnezeu primește rugăciunile noastre și le împlinește pe cele bune. Dar Iisus ca om S-a rugat Tatălui așa cum ne rugăm și noi. De fapt aici e Taina! Ca om s-a rugat ca noi oamenii și pentru noi iar ca Dumnezeu a primit rugăciunea noastră și a Lui!

Autor: Claudiu Balan

sursa> https://ortodoxiatinerilor.ro