O, ce Doctor mare şi bun a fost Iisus Mântuitorul!

Evanghelia de duminică ni-L arată pe Mântuitorul ca pe un Doctor bun ce dă lu­mină la doi orbi, vindecă un îndrăcit şi tămăduieşte toată boala şi neputinţa în popor.

O, ce Doctor mare şi bun a fost Iisus Mântuitorul! Pe oriunde ajungea El, bolile şi durerile încetau, bolnavii se făceau sănătoşi. „Mergând, spu­neţi lui Ioan – zicea însuşi Iisus – că orbii văd şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii se scoală şi săracilor bine se vesteşte” (Mt 11, 4-5).

 Erau sate în­tregi unde nu mai era nici o boală, nici un bolnav şi nici o durere, căci Iisus trecuse pe acolo şi le vindecase. Dar mi­nunata putere şi lucrare a Mân­tuitorului nu stătea numai în aceea că El vindeca şi bolile cele trupeşti. „Duhul Dom­nului – zicea Iisus – M-a tri­mis să-i tămăduiesc pe cei zdro­biţi cu inima, să vestesc iertare celor robiţi şi orbilor vedere” (Lc 4, 18-19). Mântuitorul tămăduia şi inimile, tămăduia orbia şi ologia cea sufletească şi dezlega suflete din robia diavolului. Mântuitorul punea tămăduirea bolilor trupeşti în legătură cu tămăduirea cea din lăuntru, cea sufletească a omu­lui, de aceea zicea celor tămă­duiţi: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti” (In 5, 14).

Iisus Mântuitorul e şi azi tot acelaşi Doctor minunat al sufletelor şi trupurilor noastre. Evangheliile ne spun că bol­navii se atingeau de El, căci putere ieşea de la Dânsul” (Lc 6, 19). Prin atingere de Iisus Mântuitorul se vindecau atunci bolnavii. Tot printr-o astfel de atingere ne putem vindeca şi noi, printr-o atingere sufletească, printr-o atingere cu toată credinţa noastră, cu toate lacrimile noa­stre, cu toată dorinţa, cu toată fiinţa şi puterea noastră cea sufletească. Atingerea cea ade­vărată de Mântuitorul face şi azi minuni. Sunt şi azi boli trupeşti în faţa cărora medicii stau neajutoraţi, [iar] cei ce le poartă se tămăduiesc prin credinţă vie şi tare în Dumnezeu.

Dar şi mai mari sunt mi­nunile ce le face atingerea de Mântuitorul în sufletele noa­stre. [De] orice boală sufletească ai suferi, îndată scapi de ea când te atingi cu adevărat de Mântuitorul. Orice necaz ai avea, orice durere te-ar paşte, poţi lua îndată mângâiere, în­tărire şi scăpare dacă te apropii şi te atingi de Doctorul cel Mare, de Iisus Mântuitorul. Eu zic că nu este în această lume om năcăjit şi nefericit decât acela care nu-L cunoaşte pe Mân­tuitorul şi nu se ştie atinge de El.

O, ce Doctor minunat avem noi în Iisus Mântuitorul! Însă lumea nu-L cunoaşte pe acest Doctor minunat sau, mai bine zis, nu vrea să-L cu­noască şi să se apropie de El, de aceea satele şi oraşele sunt pline azi de cumplite boli tru­peşti şi sufleteşti.

Dragă cititorule! Toţi suntem bolnavi cu trupul şi mai ales cu sufletul. E o mare înşelăciune diavolească părerea că noi am fi curaţi şi fără de păcat. Când ne credem mai curaţi, atunci nu mai băgăm de seamă câtă otravă mai este încă în noi şi câtă boală su­fletească. Începutul mântuirii sufleteşti nu e atunci când crezi că te faci mai curat, ci atunci când simţi că te-a orbit pa­tima, când simţi că ţi s-au stricat ochii cei sufleteşti, când simţi că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi, din adâncul sufle­tului: „Iisuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduieşte!”. Noi nu putem face altceva pentru mântuirea şi tămăduirea noastră, decât să ne apropiem de Mântuitorul şi să ne atin­gem de El cu credinţă vie şi tare. Tot ceea ce se cere de la noi şi tot ceea ce putem face noi e să-L căutăm pe Mântui­torul cu toate neputinţele noa­stre şi cu toată credinţa noastră şi să strigăm după El ca cei doi din evanghelie: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule a lui Dumnezeu!”.

Şi apoi, după ce am luat tămăduire, să facem şi noi aşa cum au făcut cei doi orbi din evanghelie: să-L vestim în lume pe marele Doctor şi să-i aducem la El şi pe alţi bolnavi. Sunt oameni şi sunt suflete care nu se mai pot mişca pe picioa­rele lor cele sufleteşti. Păcatul şi patimile i-au ologit cu totul şi i-au doborât cu totul în no­roiul fărădelegilor. Pe aceştia să-i ridicăm şi să-i aducem la Mântuitorul aşa cum Samarineanul cel milostiv l-a cules de pe drumuri pe cel rănit de tâl­hari şi l-a dus la tămăduire. Să-i aducem mai întâi pe cei daţi în seama şi răspunderea noastră sufletească.

Tu, dragă tată, adu-ţi co­pilul la Mântuitorul nu numai când e bolnav în corpul lui, ci şi când otrava şi boala cea sufletească a pătruns în sufle­tul lui. Tu, dragă mamă, adu-o la Mântuitorul pe fetiţa ta nu numai când zace în patul durerii şi în braţele tale, ci şi când nopţile se cere şi se duce pe la jocuri păgâne şi destră­bălate.

Tu, dragă ostaşule din Oastea Domnului, ia aminte că şi datoria ta este să umbli neîncetat după astfel de bol­navi şi să-i aduci la Mântui­torul. Apropie-te de cel ce-şi bea prin crâşme sănătatea şi pâinea pruncilor, citeşte-i ga­zeta, dă-i o gazetă, dă-i o carte de chemare sufletească şi fă tot ce poţi să-l apropii de Iisus, Doctorul cel Mare. Voi, toţi care „orbi aţi fost şi acum vedeţi”, aveţi datoria să-L vestiţi în lume, să spuneţi tu­turor despre toate ce v-a făcut vouă Domnul şi să-i aduceţi şi pe alţii la El, să ia tămăduire. Nu este în această lume o chemare mai frumoasă decât să aduci bolnavi la Mântuito­rul, să ia tămăduire şi viaţă. Spuneţi tuturor că Iisus, ma­rele Doctor şi tămăduitor, umblă şi azi din sat în sat şi din oraş în oraş. Tot cel ce se apropie de El şi se „atinge” de El ia putere, ia dar, ia tă­măduire, ia viaţă şi mântuire sufletească.

«Lumina Satelor» nr. 29 / 11 iulie 1926, p. 3

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016