Din „Predici la praznice si sarbatori" Arhim. Teofil Paraian
"Şi
toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din
gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a
zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe
tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în
patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este
bine primit în patria sa.
Şi
adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel,
când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare
peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie,
decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în
Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a
curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea,
s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au
dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L
arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus."
Iubiti credinciosi,
Suntem în cuprinsul unei sărbători unice
în felul ei, pentru că în această zi de 20 iulie pomenim cu sărbătorire
pe un sfânt din Vechiul Testament - îl pomenim pe Sfântul Ilie.
Sărbătoarea aceasta este singura din luna iulie - şi singura din tot
calendarul - închinată unui sfânt din Vechiul Testament. Sigur, noi
pomenim şi pe alţi sfinţi şi drepţi din Vechiul Testament - pe proroci
(prorocul Isaia, prorocul Ieremia, prorocul Ezechil, prorocul Daniil şi
prorocul Moise), dar nu îi pomenim cu sărbătorire, ci doar cu zile
hotărâte în amintirea lor.
Sfântul proroc Ilie este un om din
Vechiul Testament, ales al lui Dumnezeu, pe care Sfânta noastră Biserică
ni-l propune spre cinstire şi spre sărbătorire. Ca să îl sărbătorim aşa
cum trebuie, este rânduită şi slujbă pentru sfinţire, aşa cum, de
altfel, sunt slujbe pentru fiecare zi, pentru fiecare sfânt. Adică, pe
lângă ceea ce ne oferă Sfânta noastră Biserică pentru cinstirea
sfinţilor, noi adăugăm cinstirea noastră lăuntrică. Biserica noastră ne
oferă texte liturgice, adică rânduieli de slujbe, prin care noi ne
angajăm la cinstirea sfinţilor - în cazul acesta la cinstirea Sfântului
Ilie.
Există şi o pomenire pe care o face
poporul credincios, fără să se întemeieze pe dumnezeiasca Scriptură sau
pe textele liturgice. Sfântul Ilie este un sfânt pe care lumea îl
socoteşte aspru şi de care oamenilor le este frică.
De unde, oare, această frică? In
gândirea poporului nostru, Sfântul Ilie este privit ca unul care
porneşte furtunile, ca unul care porneşte tunetele, ca unul care
porneşte fulgerele, iar acestea sunt, desigur, fenomene care aduc
oarecare nelinişte în sufletele oamenilor. Dacă Sfântul Ilie dezlănţuie
furtunile, tunetele şi fulgerele, atunci, cu adevărat, este firesc ca
cineva să aibă o teamă în faţa lui.
Adevărul este că tunetele şi fulgerele
nu au nici o legătură cu Sfântul Ilie, dar, pentru că el s-a ridicat din
lumea aceasta, la cer, într-o căruţă de foc, trasă de cai de foc,
oamenii au făcut legătura între căruţele pământeşti şi căruţa care l-a
dus pe Sfântul Ilie în cer. Despre Sfântul Ilie există o tradiţie a
gândirii religioase, care spune că el s-a înălţat într-o căruţă trasă de
4 cai. Aşa a înţeles prorocul Elisei, aşa a văzut prorocul Elisei
urcarea la cer a sfântului proroc Ilie. Şi atunci, oamenii au făcut o
legătură între căruţa cu care s-a urcat la cer Sfântul Ilie şi durduitul
care se aude când se dezlănţuie tunetele, ca şi când, Sfântul Ilie ar
umbla undeva pe sus, cu căruţa cu care s-a înălţat la cer. De aici vine
cumva frica de Sfântul Ilie.
Oamenii caută să nu lucreze în ziua de
Sfântul Ilie, ca să nu păţească ceva, să nu îi potopească Sfântul Ilie.
Când eram eu copil, mama - Dumnezeu să o odihnească - ne spunea că
Sfântul Ilie nu ştie niciodată când îi este ziua, că - zicea mama - dacă
ar şti Sfântul Ilie când este ziua lui, ar dezlănţui nişte durduieli si
nişte trăsnete de s-ar cutremura pământul. De aceea, el îl întreabă pe
Dumnezeu când este ziua lui, iar Dumnezeu, când se apropie să fie ziua
Sfântului Ilie, îi spune: „Oho, Ilie, mai este până atunci!". Şi tot
aşteaptă Sfântul Ilie să vină ziua lui şi iarăşi îl întreabă pe
Dumnezeu: „Doamne, dar nu mai vine ziua mea?" şi Dumnezeu zice: „Oho,
Ilie, de când a trecut!". E o credinţă populară, aşa s-au învăţat
oamenii să gândească despre Sfântul Ilie.
Intr-adevăr, Sfântul Ilie este un sfânt
aspru, un sfânt hotărât, un sfânt despre care ştim că a dat poruncă să
se junghie oamenii care nu erau de credinţa celor din Israel, lucru
care, nouă, astăzi, ni se pare curios.
Insă noi uităm ceva. Uităm că Sfântul
Ilie a vrut să sfârşească cu relele din lumea aceasta, că a vrut să taie
răul de la rădăcină. Aşadar, Sfântul Ilie, când s-a gândit să
nimicească pe cei care nu se închină lui Dumnezeu, pe închinătorii la
idoli, nu s-a gândit numai să nimicească idolii, adică închipuirile
oamenilor, ci să îi nimicească pe aceia care îi îndrumau pe oameni să se
închine la idoli. Poate că, de aici vine gândul că Sfântul Ilie este un
sfânt aspru.
Sfântul Ilie în Noul Testament
Intre cei din Vechiul Testament, în
Evanghelii şi în scrierile Sfinţilor Apostoli (în Noul Testament),
Sfântul Ilie este pomenit destul de des.
S-a pomenit şi la această Sfântă
Liturghie, din Sfânta Evanghelie, că multe văduve erau în vremea lui
Ilie prorocul şi că numai la una, din Sarepta Sidonului, a fost trimis
Sfântul Ilie şi că mulţi leproşi erau în vremea lui Elisei, dar numai
unul ,a fost vindecat prin puterea lui Dumnezeu, dată lui Elisei. Ştim
apoi că, Sfântul Ilie, aşa aspru cum era, a fost primit de Domnul nostru
Iisus Hristos, să fie martor la Schimbarea Sa la Faţă.
Au mai fost de faţă Moise şi trei
apostoli ai Domnului Hristos, Petru, Iacob şi Ioan. Inseamnă că Ilie,
aşa aspru cum a fost, aşa hotărât cum a fost, să nimicească relele din
rădăcină, are primire la Dumnezeu.
Duhul şi puterea lui Ilie s-au pomenit
în legătură cu Sfântul Ioan Botezătorul. Când i-a vestit că va avea un
copil şi că îi va pune numele Ioan, îngerul binevestitor i-a spus
tatălui Sfântului Ioan Botezătorul, că acesta va merge înaintea
Domnului, cu duhul şi cu puterea lui Ilie. Adică va fi hotărât împotriva
răului - asta înseamnă să mergi înaintea cuiva cu duhul şi cu puterea
lui Ilie.
In Sfânta Evanghelie după Marcu, fiii
lui Zevedeu, Sfinţii Apostoli Iacob şi Ioan, sunt numiţi „fiii
tunetului". Odată, văzând că nişte oameni din Samaria nu au vrut să-L
primească şi să-L odihnească pe Domnul Iisus Hristos în satul lor, Iacob
şi Ioan, „fiii tunetului", au zis:,, Doamne, vrei, să zicem să se
coboare foc din cer să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?" (Lc. 9, 54).
Dacă au zis ucenicii „cum a făcut Ilie", s-au gândit la Sfântul Ilie ca
la omul împotrivirilor faţă de cei care fac rele, faţă de cei care nu
fac bine. Se gândeau ei că, dacă oamenii aceia nu au primit pe Domnul
Hristos, ei ar trebui să piară.
Domnul Hristos nu a zis aşa, iubiţi credincioşi.
Domnul Hristos este aproape de inima noastră, mai aproape decât Sfântul Ilie - trebuie să recunoaştem.
Să nimicim răul din noi cu râvna Sfântului Ilie
Ne place de Sfântul Ilie, de râvna lui.
Ne-ar place să avem şi noi râvna Sfântului Ilie pentru nimicirea răului,
mai ales pentru nimicirea răului din noi.
Să nimicim ura din noi, să nimicim
răzbunarea din noi, să nimicim mânia din noi, să nimicim îndoiala din
noi, să nimicim împotrivirile faţă de bine pe care le avem în noi, să
nimicim din rădăcină răutatea, în orice chip ar fi ea.
In loc de mânie - să avem blândeţe, în
loc de mândrie - să avem smerenie, în loc de lene - să avem hărnicie, în
loc de lăcomie - să avem post, în loc de desfrânare - să avem
înfrânare, să ne întărim în bine, pentru că aşa vrea Domnul Hristos.
Domnul Hristos însă, nu vrea să fim nimicitori de oameni.
Nu ne-a pus Domnul Hristos să judecăm care este bun şi care este rău, cine trebuie să trăiască şi cine trebuie să moară.
Pe noi ne-a pus Dumnezeu să fim
binevoitori, îngăduitori, iertători şi de aceea răspunsul Domnului
Hristos la întrebarea celor doi ucenici, „fiii tunetului": „ Doamne,
vrei să zicem să se coboare foc din cer, să-i mistuie, cum a făcut şi
Ilie? " (Lc. 9, 54), Domnul Hristos a zis „Nu ştiţi ai Cărui Duh
sunteţi!" (Lc. 9, 55).
Deci, dacă voi vreţi să faceţi aşa ceva,
să nimiciţi oameni, să faceţi să piară oamenii, chiar şi pe aceia care
nu mă primesc pe Mine, nu aveţi duhul Meu, nu sunteţi fiii duhului Meu,
ci sunteţi altfel de oameni, oameni pe care Eu nu-i vreau.
Deci, iubiţi credincioşi, noi îl cinstim
pe Sfântul Ilie, pentru că îl cinsteşte Biserica, îl cinstim pe Sfântul
Ilie pentru că ni-l propune Biserica spre cinstire, dar noi nu suntem
ca Sfântul Ilie, nici nu vrem să fim ca Sfântul Ilie, ci vrem să fim ca
Domnul Hristos.
Vrem să fim cu îngăduinţă, vrem să fim
cu iertare, vrem să fim cu milă, vrem să fim cu înţelegere faţă de
neputinţa omenească, vrem să fim iubitori de oameni, ca Dumnezeu, vrem
să fim cu răbdare, pcntru că Domnul Hristos ne-a spus: „ Cel ce va răbda
până la Sfârşit, acela se va mântui!" (Mt.10, 22).
Ar trebui, însă, ca în privinţa
rânduielii din sufletul nostru, să fim ca Sfântul Ilie. Să nu ne mai
gândim la unii şi alţii cum fac, să ne gândim la noi, la ce facem noi cu
răul, să ne gândim să înlăturăm răul cu binele. „ Nu te lăsa biruit de
rău... - scria Sfântul Apostol Pavel credincioşilor creştini din Roma-
...ci biruieşte răul cu bine " (Rom.12, 21).
Bineînţeles că Sfântul Ilie a avut şi
laturi de bunăvoinţă, de vreme ce a fost trimis de Dumnezeu la o văduvă
din Sarepta Sidonului. A ajutat pe acea văduvă, căreia i-a murit
copilul, înviind pe copilul ei. Toate acestea ţin de Sfântul Ilie, toate
acestea trebuie să le avem în vedere când este vorba de cinstirea
noastră, de sărbătorirea noastră faţă de Sfântul Ilie.
Să nu ne temem de el şi de asprimea lui,
câtă vreme suntem cu Domnul Hristos, că nu ne lasă Domnul Hristos să
facem ce a făcut Ilie. A avut Ilie la vremea lui, râvna lui - Dumnezeu
să-i primească râvna, Dumnezeu să ne întărească şi pe noi în râvna de a
nimici răul, pe noi care suntem atât de nehotărâţi când este vorba de a
înlătura răul.
Gândiţi-vă, iubiţi credincioşi, câţi
dintre voi nu cocoloşiţi relele şi nu faceţi în aşa fel încât, mai bine
să se supere Dumnezeu, decât să se supere omul.
De multe ori, nu înlăturăm răul din
sufletul şi din viaţa celor din jurul nostru, pentru ca aceştia să nu se
supere. Sfântul Ilie nu a fost aşa. Pe Sfântul Ilie nu l-a interesat
cine se supără şi cine nu se supără, a vrut să aducă pe Dumnezeu în
mijlocul oamenilor, pe Dumnezeu care este şi pedepsitor al păcatelor, nu
numai iertător al păcatelor.
Băgaţi de seamă, chiar Domnul Hristos
i-a spus lui Petru: „ Oricâte vei lega pe pământ va fi legat si în cer
si orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat si în cer" (Mt.16, 19).
Deci, nu a dat numai putere de dezlegare, a dat şi putere de legare. De
ce? Pentru că răul, dacă îl laşi să crească, creşte, şi până la urmă, te
stăpâneşte. Şi nu numai că stăpâneşte, dar schimbă şi mintea omului.
Din minte care pricepe lucrurile lui Dumnezeu, face minte care se
împotriveşte lui Dumnezeu. „ Că mintea-i tot atât de dibace - zicea
părintele Arsenie - încât poate dovedi, şi ca bine, şi ca rău, acelaşi
lucru ". Şi mai zicea părintele: „In mintea strâmbă şi lucrul drept se
strâmbă!". Deci, lucrarea păcatului este aceea care strâmbă mintea, care
schimbă mintea spre rău, aceea care îl face pe om să zică răului bine
şi binelui rău.
Sfântul Ilie a fost hotărât. El a zis: „
Dumnezeu trebuie să fie biruitor " în lumea aceasta; să terminăm odată
cu oamenii care se împotrivesc lui Dumnezeu. Bineînţeles că noi nu zicem
aşa. Şi nu zicem aşa, pentru că nu avem duhul şi puterea lui Ilie,
pentru că nu suntem angajaţi în lucrarea aceasta. Dar, în orice caz,
trebuie să ne supunem faţă de Dumnezeu, faţă de învăţătura Domnului
Hristos, trebuie - atâta cât putem noi - să căutăm să înlăturăm răul din
noi şi din jurul nostru şi unde nu mai putem noi, să cerem ajutorul lui
Dumnezeu, să biruie El răutatea din lumea aceasta.
In Noul Testament, în Epistola Sfântului
Iacov, se spune despre Sfântul Ilie că era întru slăbiciune - şi el era
ca noi - dar că s-a rugat lui Dumnezeu şi nu a plouat trei ani şi
jumătate, şi s-a rugat apoi din nou spre folosul oamenilor, spre binele
oamenilor.
Să luăm de la Sfântul Ilie ceea ce putem
noi face şi ceea ce se potriveşte cu firea noastră, cu înţelegerea
noastră de creştini. Deci, dacă Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus
celor doi:,, Nu ştiţi ai Cărui Duh sunteţi", noi am învăţat de la Domnul
Hristos să fim ca Sfântul Ilie, doar atunci când este vorba de răutatea
din noi, de răutatea care trebuie nimicită.
Să fim buni cu oamenii care sunt răi.
Să fim înţelegători, să fim iertători, să căutăm să-i îmbunătăţim, să-i ajutăm să fie buni, dar să nu îi nimicim.
Nu este al nostru să facem cum a făcut
Ilie. Judecata este a lui Dumnezeu, răzbunarea este a lui Dumnezeu. Noi
nu cerem nici judecata, nici răzbunarea, ci cerem mila lui Dumnezeu
peste tot şi cerem ajutorul lui Dumnezeu. Să îl cinstim pe Sfântul Ilie,
râvnitorul pentru Dumnezeu şi să ne gândim, ce bine că a fost şi el la
Schimbarea la Faţă a Domnului Hristos întru lumină.
Să căutăm, iubiţi credincioşi, ca
cinstitori ai Sfântului Ilie, să căutăm râvna pentru bine, râvna din
sufletele noastre, râvna de a nimici răutatea şi de a nu mai fi răi. Să
vedem răutatea din noi şi să ştim că ar trebui să vină Sfântul Ilie să o
nimicească. Şi chiar să ne rugăm lui Dumnezeu să trimită pe Sfântul
Ilie să facă rânduială în sufletele noastre, în viaţa noastră.
S-a înălţat Sfântul Ilie la cer - dar
noi nu ştim locul Sfântului Ilie în universul acesta, nu ştim unde este
locul Sfântului Ilie în lumea aceasta, în orice caz, este mai presus de
lumea aceasta, pentru că a trăit o viaţă mai mult cu înclinare spre
Dumnezeu decât cu înclinare spre lumea aceasta. De aceea, Dumnezeu a
rânduit ca el să nu mai rămână în lumea aceasta, ci să trăiască undeva,
mai presus de lumea aceasta.
Să căutăm şi noi să ducem o viaţă mai
presus de lumea aceasta. Să nu ne lăsăm nemulţumiţi atunci când cineva,
spre binele nostru, intervine în viaţa noastră, cu gândul de a ne face
mai buni şi mai plăcuţi lui Dumnezeu. Să facem şi noi lucrare de
îmbunătăţire a celor din jurul nostru, spre slava lui Dumnezeu şi spre
bucuria Sfântului Ilie şi a tuturor sfinţilor, totdeauna, acum şi pururi
şi în vecii vecilor.
Mărire Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh. AMIN.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!