Cateheză despre Sfânta Treime

 

1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ: ,

- cea mai mare poruncă din Lege, reconfirmată şi de către Mântuitorul Iisus Hristos, este iubirea de Dumnezeu (dublată de iubirea aproapelui)-(Deut. 6, 5; Luca 10, 28). După cum nu poţi spune, însă, că iubeşti pe cineva dacă nu-l cunoşti, tot aşa nimeni nu poate afirma că-L iubeşte pe Dumnezeu dacă nu-L cunoaşte, atât cât El a îngăduit, desigur;

- cunoaşterea lui Dumnezeu nu este doar un deziderat al lumii imanente, ci este legată de veşnicie, după cuvintele Mântuitorului: "Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis" (Ioan 17, 3);

- când rostim cuvântul "Dumnezeu", întotdeauna avem în vedere Sânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, o singură fiinţă, întreită în persoane. De aceea, cateheza noastră îşi propune evidenţierea elementelor de bază cu privire la dogma Sfintei Treimi.

2.     ANUNŢAREA TEMEI:

 Astăzi vom medita asupra învăţăturii ortodoxe cu privire la Sfânta Treime.

3. TRATAREA:

- dogma Sfintei Treimi reprezintă cea mai mare taină a creştinismului. De aceea, credem că în locul "dogmei Sfintei Treimi" este mai potrivită formularea "taina Sfintei Treimi", datorită atributului infinităţii dumnezeieşti care copleşeşte capacitatea finită şi relativă a cunoaşterii umane. Întemeiaţi pe mărturiile Scripturii, toţi Sfinţii Părinţi învaţă că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în fiinţa Sa, ci doar în lucrările Sale, atât cât El însuşi S-a revelat;

- Mărturii scripturistice. Sfânta Scriptură ne dă mărturie că Dumnezeu S-a revelat ca Treime de Persoane: 

a. Vechiul Testament: "Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră" (Facere 3, 25); Teofania de la stejarul Mamvri (Facere 18); "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot..." (Isaia 6, 3);

b. Noul Testament: La Botezul Domnului, arătarea Sfintei Treimi  sau Teofania (Matei 3, 16-17); trimiterea Apostolilor la propovăduire, în numele Sfintei Treimi: "Mergând, învăţaţi..., botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei 28, 19);

- Mărturii patristice. a. Sfinţii Părinţi participanţi la primele două sinoade ecumenice (Niceea - 325 şi Constantinopol - 381) au formulat dogma trinitară, sintetizând-o în Simbolul de credinţă numit "niceo-constantinopolitan); b. cele mai reprezentative tratate trinitare au scris următorii Sfinţi Părinţi: Atanasie cel Mare (Despre întruparea Logosului; Contra elinilor), Vasile cel Mare (Despre Duhul Sfânt), Grigorie de Nyssa (Contra lui Eunomiu), Grigorie de Nazianz (Cele cinci cuvântări teologice), Chiril al Alexandriei (Despre Sf. Treime), Didim cel Orb (Despre Sfântul Duh, Despre Sf. Treime)[1].

Pentru nivelul obişnuit al unei cateheze recomandăm, însă, capitolul al VIII-lea, "Cartea întâia", din Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin[2], întrucât acest sfânt părinte a cunoscut şi a valorificat tratatele menţionate anterior, depăşind, însă, nivelul unei simple sinteze, prin contribuţii personale de valoare excepţională. Iată, bunăoară, cum descrie el credinţa în Sfânta Treime[3]:  "Credem în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, în care ne-am şi botezat. Căci astfel a poruncit Domnul apostolilor să boteze, zicând: Botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Credem într-unul tatăl, principiul şi cauza tuturora; nu S-a născut din cineva; singurul care există necauzat şi nenăscut; este făcătorul tuturora. Este prin fire Tatăl singurului Unuia născut, Fiul Său şi purcezătorul Prea Sfântului Duh. Credem şi într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a născut din Tatăl înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, de-o-fiinţă cu Tatăl, prin Care toate S-au făcut... De asemenea, credem şi în Duhul Sfânt, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi co-etern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu cel drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, desăvârşit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în putere; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu este îndumnezeit; desăvârşeşte, dar nu se desăvârşeşte; împărtăşeşte, dar nu se împărtăşeşete; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate, asemenea Tatălui şi Fiului..."[4];

- Analogiile Sfintei Treimi. Pe lângă mărturiile scripturistice şi patristice, un oarecare merit în înţelegerea raţionalităţii, posibilităţii şi sensului existenţei unei realităţi personale întreite îl au anumite analogii din lumea materială, ca de exemplu:sufletul omenesc (cu cele trei componente: raţiune, sentiment şi voinţă), pomul (rădăcină, trunchi şi coroană), soarele (corp mineral, căldură şi lumină), floarea (corpul ei, culoarea şi mirosul), spaţiul (înălţime, lungime, lăţime), timpul (trecut, prezent şi viitor) etc.

- Erezii anti-trinitare. Dogma Sfintei Treimi fiind taina tainelor, aşadar cel mai greu accesibilă omului, a fost deseori răstălmăcită, ajungându-se la erezii care au pus la grea încercare Biserica şi pe slujitorii ei devotaţi. Cele mai vehemente erezii sunt catalogate în patru grupe: monarhianismul (susţine o singură Persoană divină; reprezentanţi: Pavel de Samosata şi  Sabelie); subordinaţionismul (Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt egali cu Dumnezeu Tatăl; reprezentanţi: Arie şi Macedonie); triteismul(susţine existenţa a trei Dumnezei distincţi; reprezentanţi: Ioan Filipon din Alexandria, sec. al VI-lea); unitarianismul (= un monarhianism "modern", susţinut de Faustus Socinus, sec. al XVII-lea. De aici şi denumirea de "socinieni").

Cultul divin - izvor al cunoaşterii dogmei Sfintei Treimi. 

Întemeiat pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie, cultul divin (public şi particular) exprimă în modul cel mai accesibil nuanţele dogmei trinitare, învăţându-ne, de fapt, că pe Dumnezeu îl cunoaştem în măsura în care îl slăvim şi îl experiem liturgic, începând cu simpla închinăciune, continuând cu meditarea în linişte adâncă asupra lucrărilor şi însuşirilor Persoanelor Prea Sfintei Treimi şi încheind cu împărtăşirea din Sfântul Potir, la Sfânta Liturghie.

4.     RECAPITULAREA:

-         care sunt formele cele mai frecvente de mărturisire a credinţei în Sfânta Treime? (R: închinăciunea şi Simbolul de credinţă);

-         redaţi o mărturie biblică şi una patristică, cu privire la dogma Sfintei Treimi;

-         care este modalitatea cea mai eficientă de a cunoaşte dogma Sfintei Treimi?

5. APROFUNDAREA. 

Întrucât elementele materiale (şi nici chiar analogiile pomenite mai sus) nu pot fi asociate cu dogma Sfintei Treimi, în locul momentului logico-psihologic al catehezei numit "asociere", propunem aprofundarea, chiar dacă acum o vom face foarte pe scurt, din cauza spaţiului restrâns al catehezei noastre, desigur. Propriu-zis, ne vom referi la un singur detaliu, ce apare sub forme discrete, învăluite în mister, în Scriptură şi Tradiţie, dar excelent formulat de către părintele Dumitru Stăniloae[5], anume reflectarea iubirii intra-trinitare în creaţie. Aşa cum menţionam mai la început, Dumnezeu ne este cunoscut prin lucrările sale, între care cel mai accentuat prin observarea iubirii Sale faţă de creaţie. Detaliul concret la care dorim să facem referire este reflectarea iubirii Persoanelor Sfintei Treimi în familie. Astfel, triunghiul iubirii intra-trinitare (Tatăl şi Fiul îşi asociază iubirea şi o îndreaptă asupra Sfântului Duh; Tatăl şi Sfântul Duh asupra Fiului; Fiul şi Sfântul Duh asupra Tatălui) se poate vedea reflectat în iubirea dintre persoanele unei familii autentic creştine, cu deosebire în familiile cu copii (iar unde nu se nasc în mod natural, pot fi înfiaţi): tata şi mama îşi asociază şi îndreaptă iubirea asupra copiilor; tata şi copiii asupra mamei; mama şi copiii asupra tatălui...

Esenţial, numai o treime de persoane poate exercita iubirea completă, autentică.

6. GENERALIZAREA: "Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi: Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău!"

7. APLICAREA (încheierea).

Dogma Sfintei Treimi fiind Dogma-Dogmelor şi Taina-Tainelor, nu poate fi înţeleasă decât printr-o credinţă luminată, prin trăire creştină autentică şi mai ales prin rugăciune (cult). De aceea, în locul oricăror concluzii, propunem rostirea unei mărturisiri-rugăciune, întâlnită foarte frecvent în cultul nostru ortodox: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ţie!"

Pr. Prof. Dr. Vasile GORDON

---

[1] O parte dintre aceste tratate sunt accesibile datorită traducerilor din colecţia PSB de la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, cum este, de exemplu, lucrarea Despre Sfânta Treime (trad. pr. D. Stăniloae, PSB - 40, 1994), altele datorate altor edituri şi colecţii, ca lucrarea Cele cinci cuvântări teologice  ale Sf. Grigorie de Nazianz (trad. pr. D. Stăniloae, Edit. Anastasia, Bucureşti, 1993).

[2] "Izvoarele Ortodoxiei", nr. 1, Trad. Pr. Dumitru Fecioru, Editura Librăriei Teologice, Bucureşti, 1938, p. 18-34.

[3] Reproducem doar câteva fragmente din capitolul menţionat.

[4] Ibidem, p. 19, 20, 27 şi 28.

[5] A se vedea Teologia Dogmatică Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, cap. al III-lea, Sfânta Treime, structura supremei iubiri, p. 306-309. Iată câteva crâmpeie ale "demonstraţiei" părintelui profesor: "Un subiect unic în sens absolut ar fi lipsit de bucuria şi deci de sensul existenţei... Două subiecte realizează prin comuniunea lor o oarecare consistenţă şi o bucurie şi un sens al existenţei. dar nici această doime reală, care e în acelaşi timp o unitate dialogică, bazată pe unitatea de fiinţă, nu e suficientă. Comuniunea în doi este şi ea limitare... Aceasta nu-i scoate din monotonia unei vederi restrânse, sau a unei singurătăţi în doi. Numai al treilea subiect îi scoate din neîntrerupta lor singurătate în doi, numai al treilea subiect care poate fi şi el partener de comuniune...", p. 308-309 (subl. n.).

sursa: http://www.episcopiaseverinului.ro