În Sfânta Scripturã se vorbește mult despre sfințenie, de aceea creștinii de toate orientãrile vorbesc mult despre aceastã însușire. Dar sfințenia nu este înțeleasã la fel de toți. Protestanții și cei asemenea lor înțeleg sfințenia numai în sens pur moral, sentimental și pietist. În Biserica Ortodoxã, unde s-au pus totdeauna în luminã etapele vieții duhovnicești, sfințenia însãși are un sens inconfundabil. Și care sunt aceste etape duhovnicești? Ele sunt: curãțirea, iluminarea și îndumnezeirea.
Despre moralã și lupta cu pãcatul se vorbește mai mult în prima etapã, adicã în etapa curãțirii, iar pentru urmãtoarele etape se vorbește despre rugãciunea minții, adicã rugãciunea neîncetatã, despre smerita cugetare, despre dragostea care nu cautã ale sale și despre vederea slavei lui Dumnezeu în mod sensibil, așa cum au vãzut-o ucenicii pe Tabor. Așadar, morala, deși este importantã, ea nu este un scop în sine, ci este numai premisa iluminãrii și a îndumnezeirii. Fãrã îndoialã cã omul moralizat și evanghelizat este mai bun decât ceilalți, dar un astfel de om, care nu are perspectiva îndumnezeirii, rãmâne satisfãcut pe prima treaptã, cea a curãțirii. Sfinții au depãșit aceastã ispitã.
Toți sfinții au avut totdeauna aceastã înțelegere importantã. De aceea, oricât de prețioasã ar fi fost lucrarea de evanghelizare și de moralizare în popor, ea nu a fost niciodatã izolatã, ci a fost dublatã de o intensã lucrare asceticã și sacramentalã. De aceea, sfinții care au fãcut o lucrare de înnoire mai restrânsã sau mai largã, au pus ca temei și bazã o Bisericã în care cele șapte Laude și Sfânta Liturghie se sãvârșeau zilnic. Pornind de la un astfel de nucleu care, de cele mai multe ori, a luat forma unei comunitãți monahale, au influențat pozitiv și pe credincioșii mireni. Așa, de pildã, s-a întâmplat în Viața Sfinților: Nicodim de la Tismana, Paisie Velicicovski, Gheorghe și Calinic de la Cernica, însã și în viața unor cuvioși mai apropiați de timpurile noastre care împlinesc toate condiții de canonizare.
Dar aceastã particularitate o vedem și în viața sfinților ierarhi care au împlinit o misiune deosebitã în mijlocul poporului. De pildã, Sfântul Antim Ivireanul a dus o intensã și neobositã lucrare de evanghelizare și luminare a poporului prin predicile și prin cãrțile sale de moralizare. Dar aceastã lucrare de catehizare și luminare prin cuvânt a fost dublatã de o intensã lucrare liturgicã, isihastã și sacramentalã. Multe din cãrțile tipãrite și traduse de el au fost cãrți de cult: Ceaslovul, Psaltirea, Octoihul și altele folositoare preoților în slujirea liturgicã, dar și credincioșilor în rugãciunile lor particulare. Nu trebuie sã uitãm cã marele cãrturar și moralist Antim Ivireanul este ctitorul unei mãnãstiri din București care-i poartã numele și care dãinuiește pânã astãzi. Acest fapt este un element principal ce-l identificãm la toți ierarhii care, luminând poporul prin cuvânt, au ajuns în cele din urmã în sinaxar. Toți ierarhii sfinți care au fãcut misiune în mijlocul poporului s-au îngrijit totodatã de viața liturgicã a Bisericii și au întãrit viața monahalã.
Sfințenia este stare de jertfã; nu putem vorbi de sfințenie fãrã ostenealã și ascezã. În viața de familie starea de jertfã se manifestã într-un mod foarte concret prin nașterea și creșterea copiilor. A întemeia o familie și a evita nașterea de prunci prin calcule reci și ucigașe înseamnã a fugi de sfințenie. Unii spun cã domnitorul mucenic Constantin Brâncoveanu a fost martirizat datoritã politicii lui demografice. El a avut unsprezece fii și fiice, dintre care patru au primit cununa muceniciei. Aceastã nevoințã, la care se adaugã grija deosebitã fațã de biserici și mãnãstiri, a fost preludiul muceniciei sale.
Atunci când lucrarea de moralizare și evanghelizare nu este dublatã de o intensã trãire liturgicã și asceticã, viața duhovniceascã este în primejdie sã fie alteratã și deformatã de pietismul mișcãrilor harismatice, de moralismul catolic și de raționalismul și devierile protestante. Dacã, în celelalte confesiuni creștine, evanghelizarea și moralizarea se pot face și altfel, sfinții ne aratã cã, în Biserica Ortodoxã, lucrurile sunt un pic diferite. Acest „pic” este de fapt piatra din capul unghiului pentru canonizare.
Preot Petru RONCEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!