Se povesteşte că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea şi i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător şi să-l scape astfel de pedeapsă. A doua zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat până la uşa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit şi a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puţin, a intrat, a depus mărturie pentru el şi l-a salvat, redându-i astfel libertatea.
La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în
viaţă şi care ar putea vorbi despre noi, aşa cum suntem cu adevărat, sunt averea
noastră, rudele noastre şi toate faptele bune pe care le-am făcut, însă, când
murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute
cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân şi ele tot aici, în lumea
aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne
urmează şi dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul
nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele bune pe care le-a
făcut.
“Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face bine” (Sfântul
Grigorie de Nazianz)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!