LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR: SĂ URMĂM PILDA VIEŢII LOR

(Mc 10, 28-31).

Duminică prăznuim amintirea tuturor Sfinţilor. Biserica noastră învaţă că trebuie să cinstim amintirea sfinţilor şi trebuie să-i rugăm, ca pe nişte slujitori ai lui Dumnezeu, să mijlocească pentru noi şi cererile noastre. Dar, pe lângă această cinstire ce trebuie să o dăm sfinţilor, Biserica îi pune înaintea noastră şi pentru ca să luăm pildă de viaţă de la ei, să ne îndreptăm viaţa pe urmele lor.

Putem noi să mergem pe calea lor? Da, putem! Şi evanghelia de duminică ne învaţă cum trebuie să mergem pe această cale.

Aşa zice Hristos în Evanghelie: „Şi cel ce nu va lua crucea sa şi să vină după Mine nu este Mie vrednic”. Asta înseamnă că numai o singură cale bună de mergere înainte este în această lume: calea ce duce pe urmele lui Hristos. Aceasta este „calea cea strâmtă”, care duce la Împărăţia lui Dumnezeu; şi această cale este plină de greutăţi, de lupte, de jertfe, de râvnă, de răbdare şi suferinţă pentru Hristos şi sufletul nostru şi de aceea zice Hristos că fiecare trebuie să ne luăm şi purtăm crucea noastră. Dar dacă zice Hristos mai departe în Evanghelie că „Toţi [cei] care au lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă… pentru numele Meu însutit va lua”… asta nu înseamnă numaidecât ca cineva să-şi lase casa şi să se facă pustnic. Aceasta au făcut-o şi o fac numai acei câţiva oameni care şi-au ales şi îşi aleg anumit, de bunăvoie acest trai pustnicesc (călugării). Tu, creştine, poţi să-ţi mântui sufletul şi stând acolo unde eşti, pentru că în casa ta porţi o cruce pe umeri: datoriile ce le ai. Dacă ţi-ai împlinit datoriile ce le ai faţă de su­fletul tău, faţă de Biserica ta, faţă de copiii tăi, faţă de vecinii tăi, faţă de ţara ta, faţă de cei săraci şi necăjiţi, dacă eşti gata să suferi şi să rabzi orice pentru Hristos, pentru sufletul tău şi de-aproapele tău – atunci cu adevărat porţi crucea lui Hristos şi mergi pe urmele Lui.

Creştinilor! Să luăm aminte: noi nu suntem pe calea lui Hristos şi nici crucea din Evanghelie nu o purtăm pe umerii noştri, pentru că de câte ori păcatele şi ispitele ne ies în cale noi nu luăm lupta cu ele, ci ne împăcăm cu ele. La tot pasul facem pace cu păcatele, la tot pasul ne umileşte, ne înfrânge, ne biruie păcatul; şi aceasta nu este, nu poate fi calea şi crucea lui Hristos.

Pe altă cale au mers şi altă cruce au purtat sfinţii Bisericii noastre, precum şi creştinii cei dintâi. Pe această cale să apucăm şi noi. Darul şi ajutorul lui Dumnezeu îi întăreşte şi îi ajută pe toţi câţi apucă această cale, aşa precum i-a ajutat pe toţi sfinţii şi pe toţi creştinii care în vremea prigoanelor păgâne „se bucurau în suferinţe” şi, puşi pe rug, ardeau şi mureau cântând cântări de bucurie că „se întâlnesc mai curând cu Hristos”.

I. Tâlcuitor

«Lumina Satelor» nr. 22 / 11 iunie 1922, p. 3

 Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016