O dată, un călugăr a fost întrebat:
- Părinte, care este cel mai mare păcat?
- Sinuciderea este, fără îndoială, cel mai groaznic păcat. Nimeni nu are
dreptul să îşi ia viaţa pe care Dumnezeu, din bunătate, i-a dat-o. Chiar dacă,
în viaţă, ne încearcă mari greutăţi sau deznădejdi, Dumnezeu ne-a dat şi
puterea de a trece peste ele, iar prin rugăciune şi căinţă, toate vor părea mai
uşoare.
Iuda a fost cel care s-a rupt de Iisus şi de învăţătura Sa. Treptat, inima lui
s-a îndepărtat de Dumnezeu şi locul dragostei şi al voinţei a fost luat de
nechibzuinţă. încrederea dată de credinţă a dispărut. Mai întâi, Iuda nu a fost
de acord cu Iisus, apoi L-a trădat, pentru ca, în final, să îşi ia viaţa, ca
semn al ruperii totale de Dumnezeu. Iuda nu s-a omorât din deznădejde, ci din
ură. Şi, de aceea, sinuciderea este cel mai mare păcat.
Inima ta trebuie să trăiască în speranţa îndreptării, a mântuirii, nu să fie
omorâtă. Chiar şi cel mai păcătos om nu trebuie să cadă pradă deznădejdii, ci
să aibă încredere în mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Prin sinucidere, omul nu
scapă de necazuri, ci se condamnă singur la neputinţă, nemeritându-şi astfel
mântuirea. A-ţi lua viaţa nu este eroism, ci laşitate.
Voi l-aţi lăuda pe căpitanul care, de teama furtunii, ar vrea să-şi scufunde
singur corabia, înecând tot ce este pe ea? Furtuni de păcate ne încearcă şi pe
noi. Să renunţăm la luptă? Să renunţăm la viaţă? Să înecăm singuri tot ce e mai
bun în noi: speranţa, iubirea, dorinţa de viaţă? în niciun caz. Cu atât mai
mare este meritul celui ce reuşeşte în viaţă, trecând peste obstacole şi
greutăţi!
“Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa
sa se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa prea mult de faptele bune.
Credinţa în înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu
ostenelile şi cu greutăţile vieţii. Niciun om nu trebuie să deznădăjduiască”
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!