Gândea odată un țăran:
- Noi ăștia care răscolim de mici pământul, care ne și ține, nu ne gândim la
fleacuri. Numai că nu prea avem noi pământ. Să am pământ, n-aș avea habar de
nimeni, nici de dracu nu aş mai avea vreo grijă!
Dracul auzi ce spunea Pavel și zise:
-Foarte bine, Pavele, las pe mine!... Am să te satur de pământ. Prin pământ am
să pun mâna pe tine căci n-ai de sprijin nici biserica, nici preotul si predica
lui, nici pe Dumnezeu.
Pavel vându și una și alta din ce avea și cumpără și el vreo cincisprezece
hectare de pământ, cu o bucată de pădurice. Pământul bun dădu grâu bogat, însă
oamenii începură să-l fure. Numai necazuri. Începură certurile, înjurăturile și
judecățile. Nu mai avea trai cu oamenii și pace.
Într-o zi, intră la el un creștin. Îi povesti că vine de undeva, unde li se dă
oamenilor pământ de muncă, și încă pământ de soi. Pavel a gândit: „ Dacă-i așa,
de ce să stau aici, la strâmtoare și între ticăloși ? Am să vând ce am și plec
acolo...”
În vară se duse acolo, văzu că e adevărat, își vându tot ce avea și se mută cu
familia în ținutul cel nou.
Aici, Pavel se tot frământa plin de lacomie cum să aibă pămânul lui. Un
negustor îi povesti că a cumpărat acolo cinci mii de hectare mai pe nimic.
Pavel își zise:
-„ De ce să iau aici cinci sute de hectare și să nu iau acolo câteva mii?” -
își zise avarul
Și plecă spre acea țară aflată undeva în stepă, ai cărei locuitori se
adăposteau în niște corturi de pânză.
Când ajunse acolo, oamenii aceia îl primiră cu bine, iar el le dădu daruri.
Apoi îl întrebară ce vânt îl aduce în zona lor.
-Mi-ar plăcea mai cu seamă pământul vostru, răspunse Pavel. Noi suntem cam
strâmtorați și tare ne-ar prinde bine ceva pământ...
Veni și regele țării aceleia și, după ce-i spuseră și lui cum stă treaba, îi
ziseră:
-Pământ avem din belșug, poți să iei cât vrei.
-Mulțumim de bunătate... mie însă nu-mi trebuie mult. Dar vezi d-ta, ar trebui
să știu care bucată e a mea, s-o hotărnicim și să facem un înscris.
-Bine, zise regele.
-Și cu ce preț? întrebă Pavel.
-De pilda noi obişnuim să vindem o zi de pământ. Tot pământul pe care ai putea
să-l ocolești într-o zi să fie al tău. Prețul zilei e de o mie de galbeni...
, , Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap!” își zise Pavel. O să ocolesc o împărăție
întreagă. Într-o zi fac cincizeci de verste. Ce pământ!... Zece mii de
hectare...
A doua zi dimineață plecară cu toții în stepă. Pavel scoase banii, îi puse în
căciula așezată drept semn unde să se întoarcă, și porni. Mergea și, din loc în
loc, bătea câte un țăruș. Merse până abia se mai zărea delușorul de unde
plecase. Își tot făcea socoteli... și se întindea, și se-ntindea, până văzu că
soarele dă spre asfințit.
Să știi că m-am înșelat și am cuprins prea mult pământ. Ce mă fac dacă nu ajung
la vreme?”
Pahomie începu să alerge. Începu să simtă cum, încet-încet, îl dor picioarele,
dar alergă de parcă l-ar fi luat cineva cu biciul. Aruncă din fugă pieptarul,
cizmele, plosca şi căciula, pentru a putea alerga mai ușor și mai repede.
„Uite unde m-a dus lăcomia – își zise el – m-am nenorocit. Nu mai ajung eu
înainte de asfințit...”
De spaimă, i se tăie răsuflarea.
Sudoarea i-a lipit cămașa de trup. Gura-i era uscată. Nu mai putea. Îi era
groază de moarte, dar nu mai putea să se oprească.
Îi auzi pe locuitorii acelei țări cum fluieră și strigă. Mai prinse puțină
inimă. Își strânse ultimele puteri și alergă năuc. Începu să vadă oamenii de pe
delușor. Ba chiar și căciula cu banii. Îl zări pe mai-marele care sta jos
ținându-se cu mâinile de burtă...
Și aleargă mereu... Urcă dealul în goană. Iată căciula. Dar... șovăi. I se
tăiară picioarele căzu și, căzând, întinse mâna spre căciulă.
-Halal să-ți fie, camarade – strigă mai-marele, ai câștigat mult pământ!...
Argatul lui, dădu fuga să-l ridice, dar văzu cum curgea sângele din gură. Pavel
murise.
Mai-marele sta jos ghemuit, râzând zgomotos și ținându-se cu mâinile de burtă.
Apoi se sculă și dădu argatului o sapă:
-Îngroapă-l! Atâta pământ îi trebuie unuia ca acesta! Doi metri.
-Argatul luă sapa și săpă lui Pavel o groapă, tocmai cât lungimea trupului său,
de la cap până la picioare și-l îngroapă.
Adesea putem vedea printre noi oameni care în viața lor trăiesc de parcă n-ar
muri niciodată și plini de lăcomie. Ce este lăcomia și alte patimi ale
oamenilor putem învăța din aceste pilde ortodoxe de mare folos sufletesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!