Un bunic evlavios și ajuns la o vârstă foarte înaintată, era înconjurat
de mulți nepoți și strănepoți căci avea o familie mare. Bătrânul povestea
nepoților multe întâmplări cu tâlc din viața sa. Nepoții erau foarte
entuziasmați de toate întâmplările pe care prin trecuse bunicul lor. La un
moment dat, unul dintre nepoți care era mai mare l-a întrebat:
- Cum ai reușit bunicule să treci prin războaie, prin atâtea necazuri și
lipsuri și cum ți-ai păstrat întodeauna această stăpânire de sine și acest
echilibru cu care ne uimești și acum?
- Ei bine dragii mei! răspunse el. Să știți că eu întotdeauna am fost atent cu
ochii mei, că tot răul din lume pătrunde în inima omului prin simțuri și mai
ales prin văz. Când eram și eu mic ca voi preotul din sat m-a învățat să fac
trei lucruri în fiecare zi, când plec de acasă:
- întâi, îmi ridic privirea spre cer ca să-mi aduc aminte că acolo sus, este
Tatăl meu care mă veghează, El este cel mai important în viața mea și spre El
mi se îndreaptă toată silința și putința;
- al doilea, îmi plec ochii la pământ și privesc la cât de puțin loc am nevoie
pentru a-mi găsi și eu acolo mormântul;
- și în al treilea rând, privesc de jur împrejur la mulțimea de oameni care au
de pătimit mai rău decât mine, la toți aceia care sunt bolnavi: ciungi, ologi,
orbi, surzi, muți, nevoiași sau lipsiți de adăpost.
În felul acesta am trecut în viață prin toate suferințele, le-am îndurat fără
cârtire și am trăit mulțumit și în pace cu lumea întragă și cu Bunul Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!