Mărturia recunoştinţei slăbănogului de la Vitezda

Să lăsăm gândurile să se ducă spre slăbănogul, a cărui tămăduire minunată este istorisită în Sfânta Evanghelie de astăzi: un om, peste care suferinţa apăsa greu, de 38 de ani, dar care nădăjduise mereu, an după an, că se va afla vreun semen al său, un om sănătos, ca să-l arunce la vreme potrivită în apa tămăduitoare a lacului Vitezda. Dar timp de 38 de ani nu se găsise nimeni care să împlinească dorinţa fierbinte a slăbănogului. Nu ne purtăm oare şi noi asemenea celor ce trecuseră de atâtea ori nepăsători pe lângă sărmanul bolnav? Când suntem sănătoşi când nicio mâhnire nu împovărează inimile noastre, nu uităm oare şi noi pe atâţia alţii, – semeni ai noştri, care ar putea scăpa de suferinţe, cu sprijinul nostru?

Veniţi să luaţi lumină !

Cuvânt pastoral la Praznicul Învierii Domnului – Anul mântuirii 2017

† G U R I E,

 prin harul lui Dumnezeu

Episcop al Devei şi al Hunedoarei,

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Binecuvântare arhierească din străvechea Cetate a Devei

cu prilejul Praznicului măreț al Învierii!

---

Fericirea de a te ști „candidat” la Înviere

– de la izgonirea lui Adam din Rai la izgonirea lui Dumnezeu de pe Pământ –

În Vinerea Mare, în biserici se cântă „Prohodul Domnului”

MEDITAŢIE ÎN MAREA ŞI SFÂNTA ZI DE SÂMBĂTĂ

Sâmbăta cea binecuvântată întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi. Fărădelegea s-a săvâr-şit. Noaptea care a trecut are un ecou dens: „Săvârşitu-s-a”. Domnul Şi-a împlinit răscumpărarea. Umbra prelungă, Crucea acoperă cu lumină lumea, dar lumea nu ştie. Cele trei stări ale Prohodului care mai vibrează încă în aburul dimineţii ne-au arătat încă şi mai deplin negrăita coborâre a Domnului, Care merge până în cele mai de jos ale iadului. De la spaima întipărită în cuvintele şi gesturile noastre, ale celor care am descoperit că am devenit ucenici de taină ai Domnului, care-L pogorâm în groapa ce va fi pecetluită de iudei, n-a trecut vreme multă. Prohodul a făcut deja trecerea la odihna Sâmbetei celei mari, care surpă fapta cea neagră de Vineri, lăsând să se întrevadă zorile albe ale Învierii. Ziua de azi mai înainte a închipuit-o cu taină marele Moise, zicând: „Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea, că aceasta este sâmbăta binecuvântată în care S-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii. După trup odihnindu-Se şi la ceea ce era iarăşi întorcân-du-Se, prin Înviere ne-a dăruit nouă viaţă veşnică, ca un singur Bun şi Iubitor de oameni”.

MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE VINERI

Vânzarea a avut loc. Hristos Domnul este prins şi judecat. A venit Vinerea Mare.

Toată noaptea de Joi spre Vineri şi toată Vinerea dimineaţa s-a auzit glasul mulţimii strigând: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” ca un huiet care a schimbat sensul stihiilor lumii. Imaginea aceasta este densă. Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină stătut-a gol la judecată şi a primit palme peste obraz din mâinile pe care le-a zidit El, şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul Slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma templului. Soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu de Care se cutremură toate. E vremea la care se cântă şi troparul, des reluat, de altfel, în Sfintele Liturghii, în care se vede imaginea lui Iosif luând preacurat trupul Domnului şi grijindu-i cele necesare pentru îngropare: „Iosif cel cu bun chip de pre lemn luând preacuratul trupul Tău, cu giulgi curat înfăşurându-L şi cu miresme noi înmiresmân-du-L, în mormânt nou l-a pus”.

MEDITAŢIA ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE JOI

Joia Cinei celei nemuritoare. Joia cea Mare. Joia cea de taină. Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Joia Săptămânii Patimilor, în Joia cea Mare sau a Cinei celei de Taină.

Clipele acestei zile sunt anunţate de la Denia de Miercuri seara, când slăviţii ucenici la spălarea cinei s-au luminat. Atunci Iuda cel rău-credincios, cu iubirea de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat, şi judecătorilor celor fărădelege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat – spunea troparul din Miercurea seara. Mântuitorul se arată a fi chip şi împlinire de chip a altor jertfe, pentru că una dintre cântări ne spune: „Cel pe Care Isaia mai înainte Miel L-a numit vestindu-L, Acela vine spre junghiere de bunăvoie Şi-a dat spatele spre bătăi şi obrazul spre lovire cu palmele şi faţa nu Şi-a întors de la ruşinea scuipărilor şi a fost osândit cu moarte de ocară. Toate de bunăvoie le-a primit Cel fără de păcat ca să dăruiască tuturor Învierea cea din morţi”.Sinaxarul ce aminteşte ziua de astăzi cuprinde în puterea cuvântului său trei mari momente ale acestei zile tainic ancorate în cotidianul eshatologic. Şi le vom explica în ordine:

MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE MIERCURI

Încheiem Meditaţia de Marţi, amintind că urmează Miercurea pocăinţei femeii şi a arginţilor trădării. Să luăm aminte la Evanghelia zilei, aflată în Evanghelia de la Matei 26, 6-16:

 „În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simian Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea, şi, văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: «De ce s-a făcut risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor».

Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: «Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine, căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei».

MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE MARŢI

În sfânta şi marea zi de Marţi, în Săptămâna Patimilor, la Liturghie, s-a auzit glasul Mântuitoru-lui prin taina Sfintei Scripturi, din Evanghelia de la Matei 24, 36-51; 25, 1-46 şi 26, 1 şi 2. Să luăm aminte! Zis-a Domnul către ucenicii Săi:

 „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului.

Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa.

MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ZI DE LUNI

Lunea din Săptămâna Patimilor! Începutul Săptămânii Patimilor îl vom considera a fi Lunea Patimilor, Lunea care, iată, în seara aceasta apune. Evanghelia de la Liturghie a fost Evanghelia de la Matei 21, 18-44 şi este bine să ne readucem aminte că începutul Patimii s-a făcut în Duminica intrării în Ierusalim, cu reală trimitere spre Sâmbăta lui Lazăr. Ca un preludiu al Crucii vom aşeza o cântare de la Vecernia din Vinerea Patimilor: „Săvârşind aceste patruzeci de zile, cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi Sfânta Săptămână a Patimilor”.

Cum era serbată Intrarea Domnului în Ierusalim, în urmă cu 1500 de ani

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. De origine ierusalimică, menţionată, pentru prima dată, în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică ne pregăteşte pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

Sărbătoarea Floriilor aminteşte de momentul intrării triumfale a Mântuitorului Hristos în Ierusalim, care a avut loc cu puţine zile înainte de Patima Sa.

Cu toate că nu există menţiuni în acest sens, cu siguranţă evenimentul Intrării Domnului în Ierusalim a fost prăznuit din zorii Bisericii creştine. La început, Duminica Stâlpărilor a fost ţinută numai de comunitatea creştină din Ierusalim. Având un caracter local, nefiind cunoscută şi de alte Biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate în „Constituţiile Apostolice“ - document elaborat spre sfârşitul secolului al IV-lea. Este menţionată însă de Sfântul Ioan Gură de Aur (†407), de Sfântul Epifanie de Salamina (†403), de Sfântul Chiril al Alexandriei (†444), care au scris omilii la această sărbătoare, precum şi de pelerina spaniolă, Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte. Aflaţi mai multe »

Maria la picioarele Domnului

Luca 7, 36-50 

O ce plină de iubire şi iertare cerească este aceas­tă evanghelie! Dar, pe lângă acestea, e plină şi de învăţătură sufletească. Să ne întrebăm înainte de toate ce a adus-o pe această femeie desfrânată la picioarele lui Iisus? Maria era o femeie vestită în desfrânări şi păcate; ce i-a venit dar să se apropie de Iisus? Poate undeva în oraş era tocmai petrecere şi joc, de la care Maria niciodată nu lipsea; ce a făcut-o pe ea acum să lase jocul şi petrecerea şi să alerge la Iisus? Pe Maria a adus-o la Iisus o greutate pe care o simţea în suflet, o greutate sufletească pe care lumea n-o putea uşura, nici jocurile, nici plăcerile şi desfrânările lumeşti.

Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc – Predica la Duminica a 5-a din Postul Mare

Dumnezeu, Care iubește să ierte… (Luca 7, 36-50)

În decizia sa de desdumnezeire a lui Iisus Hristos, bolnavă de scenarii îmbăiate în sânge și păcat, lumea de azi caută să-L facă pe Acesta fie antifeminist, fie înamorat, ca noi, păcătoșii. Scenarii, gen Codul lui Da Vinci al lui David Brown, nu sunt singuratice. Toate ereziile care au vizat pe Hristos, Domnul Cel întrupat, au lovit în Maica Domnului, au căutat și să rupă femeia de iertarea lui Dumnezeu. Evanghelia Duminicii acesteia, întru care facem pomenire de Sfânta Maria Egipteanca, vine să ne arate că nu avem un Dumnezeu absurd și grosolan, Căruia nu-I pasă de dragostea oamenilor. E dovada că tandrețea umană, convertită în gesturi de pocăință, determină iertarea lui Dumnezeu. Modul Lui cel mai ferm de a ne spune că ne iubește.

Viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios şi slăvit a le descoperi şi a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărăteşti este lucru de frică şi de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare pagubă pentru suflet. De aceea şi eu – zice Sfântul Sofronie – sunt cuprins de frică, ca pe cele dumnezeieşti să le ascund în tăcere, aducându-mi aminte de primejdia cea îngrozitoare a slugii celei leneşe, care, luând de la Domnul talantul, l-a îngropat în pământ, şi pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrându-l.

Această povestire sfântă, care a ajuns până la mine, nu o voi tăcea deloc. însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie şi pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minţi în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta şi, minunându-se de acest preaslăvit lucru, nu vor voi să creadă, acelora milostiv să le fie Domnul, de vreme ce aceia, cugetând la neputinţa firii omeneşti, socotesc că sunt cu neputinţă lucrurile preaslăvite ce se grăiesc despre oameni. Dar acum se cade să începem povestirea de acest lucru minunat, care s-a făcut în neamul nostru. Citeşte în continuare »

Adunare de comemorare a fratelui Cornel Rusu şi a soţiei sale, sora Maria

Cu binecuvântarea PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, sâmbătă 01 aprilie 2017, începând cu orele 17:00, va avea loc la biserica  ortodoxă cu hramul “ Adormirea Maicii Domnului” din Simeria-Biscaria  (lângă Parcul Dendrologic Simeria), Adunarea de comemorare a fratelui ostaș veteran Cornel Rusu (de la Simeria), de la a cărui mutare la cele veșnice se împlinesc anul acesta 22 ani.

Programul adunării Oastei Domnului dorim să aibă loc, după slujba Vecerniei şi paras­tasul fratelui Cornel Rusu, începând cu ora 17:00.

Invităm să participe la acest eveniment părinți, frați și surori de pretutindeni, anul acesta fiind şi Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

Vindecarea lunaticului

Sfântul Ioan Gură de Aur

Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sînt cu putinţă celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: “Ajută necredinţei mele!”; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfîrşit din cele spuse de om lui Hristos: “Dacă poţi!”

Aş putea fi însă întrebat:
– Dar dacă necredinţa aceluia a fost de vină că ucenicii n-au scos demonul din fiul lui, pentru ce Hristos îi mai învinuieşte?
– Ca să le arate că pot vindeca întotdeauna, chiar fără credinţa celor ce se apropie de ei.
După cum de multe ori a fost de ajuns credinţa celui ce cerea pentru a dobîndi cererea chiar de la sfinţi mai mici, tot aşa de multe ori a fost de ajuns numai puterea sfinţilor pentru săvîrşirea unei minuni, chiar dacă nu credeau cei care veneau la ei. Amîndouă aceste cazuri se văd în Sfintele Scripturi. Corneliu şi cei din casa lui au atras harul Duhului numai prin credinţa lor. Pe vremea lui Elisei însă un mort a înviat fără să creadă cineva. Cei care au aruncat mortul în groapa lui Elisei, l-au aruncat fără nici o socoteală şi la întîmplare, nu din credinţă, ci de teamă; temîndu-se de tîlhari, au aruncat mortul în groapă şi au fugit; iar mortul a înviat numai prin puterea sfîntului trup al lui Elisei. De aici se vede că şi unii din ucenici erau slabi în credinţă, dar nu toţi. Stîlpii nu erau acolo.

Credința cât un grăunte de muștar

Sunt multe modurile în care Mântuitorul Hristos ne pune la punct, cot la cot cu Apostolii Săi și contemporanii acestora. Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 17, 14-23) este o astfel de ocazie, de reconsiderare a lucrurilor care ne apar importante în viața duhovnicească. Avem uneori tendința de a ne da mai credincioși decât suntem, mai rugători decât putem fi cu adevărat, mai creștini decât Hristos Însuși. Un tată cu un fiu lunatic, cerând ajutor Domnului dinaintea neputinței celorlalți, ne obligă să redescoperim funcția smereniei în cunoașterea lui Dumnezeu, în lucrul cu El. Pentru că nu de augumentările noastre îngâmfate are Mântuitorul nevoie, ci de „grăuntele de muștar”, infima sămânță ce face să fie vie credința.

Scara dumnezeiescului urcuș

Duminica a IV-a din Post

(a Sfântului Ioan Scărarul)

Evanghelia de la Marcu 9,17-32 şi de la Matei 4,25 – 5,12

Marcu 9 ¹⁷ Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. ¹⁸ Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. ¹⁹ Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. ²⁰ Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. ²¹ Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. ²² Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. ²³ Iar Iisus i-a zis: Cât despre a putea – toate sunt cu putinţă celui ce crede. ²⁴ Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. ²⁵

Rugăciune pentru unire de Arhimandritul Sofronie

Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu Cela ce ridici păcatul lumii, Cela ce înălţându-Te pe muntele Golgotei ne-ai răscumpărat din blestemul legii şi ai zidit din nou chipul Tău cel căzut, Cela ce pre cruce mâinile Ţi-ai întins spre a aduce laolaltă pre toţi copiii lui Dumnezeu cei risipiţi şi trimiţând pre Preasfântul Duh, la unire pre toţi ai chemat; Tu, dar, raza Tatălui fiind, înainte de a păşi spre această mare lucrare de sfinţenie a răscumpărării lumii, Te-ai rugat către Tatăl Tău ca toţi una să fim, precum şi Tu una eşti împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Însuţi dăruieşte nouă har şi înţelepciune ca să împlinim în toate zilele această poruncă şi ne întăreşte în nevoinţa acelei iubiri pre carea o ai poruncit nouă zicând: "să vă iubiţi unul pe altul precum şi Eu v-am iubit pre voi". Prin Duhul Tău cel Sfânt dăruieşte nouă puterea de a ne smeri, unul către altul, luând aminte la aceea că cel ce iubeşte mai mult se şi smereşte; învaţă-ne să ne rugăm unii pentru alţii, să ne purtăm poverile unii altora cu răbdare şi ne uneşte în legătura neclintită a dragostei, întru o singură turmă de oi ascultătoare, în Numele Tău cel Sfânt, dând nouă şi a vedea în fiecare dintre fraţii şi surorile noastre chipul slavei Tale celei negrăite şi a nu uita că fratele nostru este viaţa noastră.