"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

miercuri, 25 noiembrie 2015

În trecerea grăbită

În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Spovedanie şi duhovnicie

Mitropolit Antonie Plămădeală

Preotul, instituit de Mântuitorul Iisus Hristos în viaţa Bisericii prin Sf. Apostoli, are misiunea de a sfinţi prin Sfintele Taine şi Ierurgii, de a învăţa prin cuvânt şi prin exemplul personal, şi de a sluji în biserică şi în tot locul lui Dumnezeu şi oamenilor. De a învăţa despre Dumnezeu că există, că este Creatorul lumii, că este Creatorul nostru, al tuturor, că şi noi, fiii Lui, suntem între noi fraţi. Că Dumnezeu creându-ne nu ne-a lăsat în părăsire, că veghează asupra noastră a tuturor, aşa cum spune Mântuitorul că nici un fir din părul capului nu cade fără ştirea lui Dumnezeu. Dumnezeu veghează asupra destinelor noastre în cele mai mici amănunte, iar preotul e cel care trebuie să dea mărturie despre Dumnezeu în faţa noastră, a oamenilor, şi care trebuie să dea mărturie lui Dumnezeu despre noi.
 Nouă ne dă mărturie despre Dumnezeu, iar lui Dumnezeu îi dă mărturie despre noi. Pentru că preotul are misiunea de a conduce viaţa sufletească a credincioşilor care i s-au încredinţat. El răspunde în faţa lui Dumnezeu de credincioşii care i s-au încredinţat. Citeste in continuare...

Sculaţi-vă şi vă rugaţi

Auzi adeseori în biserică ecfonisul Pace tuturor! Pentru ca să-ţi aduci aminte că ai venit în biserica Dumnezeului păcii şi că trebuie să fii în pace şi cu Dumnezeu şi cu oamenii şi cu tine însuti: cu Dumnezeu, prin pocăinţă şi prin păzirea poruncilor, cu oamenii, prin înţelepciune, dreptate, milostenie, blândeţe şi răbdare; cu tine însuti, neingaduindu-ţi nimic potrivnic legii şi nesilindu-ţi conştiinţa.
Caditul icoanelor vrea să spună că, prin înomenirea Sa, Hristos a înmiresmat pământul, care răspândea duhoarea grea a păcatelor omeneşti; că sfinţii sunt înaintea lui Dumnezeu asemeni mirului bine-mirositor rugăciuni că ei (sfinţii) ne-au umplut de mir cu bună-mireasma duhovnicească şi au alungat de la noi patimile rău-mirositoare.
Temeiul pentru rugăciunea stând în picioare: Iisus a spus ucenicilor: Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită [Lc 22, 46].

marți, 24 noiembrie 2015

Pr Teofil Paraian - Despre Prietenie

Credeţi în prietenie? 
Da, din toate puterile. 
Ce este aceasta? 
Asta o ştiu cei care sunt prieteni. Ce este prietenia? 
Prietenia este confluenţa între iubiri, este o realitate din cer adusă pe pământ, este ceva ce se alcătuieşte din reciprocitate în iubire şi respect.
 Eu să ştiţi că totdeauna am avut prieteni, de când mă ştiu am avut prieteni, am şi acuma, şi nu puţini, şi sunt foarte bucuros de prieteni. 
Sunt într-o măsură oarecare şi o realizare a prietenilor mei care m-au ajutat să cunosc lucruri care prin puterile mele personale n-aş fi putut să le cunosc. 
Sunt multe cunoştinţe pe care le-am câştigat prin intermediari, prin ajutorul prietenilor mei. 
Cred într-o prietenie adevărată şi sfântă şi curată şi o recomand din toate puterile mele şi atrag atenţia a nu se implica în prietenie ceva ce nu ţine de prietenie, să nu fie de pildă într-o prietenie, într-o prietenie între un băiat şi o fată, anticipări ale căsătoriei. 
 Rămâne ea în veşnicie? 
Da. Dar dacă unul dintre prieteni ajunge în rai şi celălalt în iad? 
Nu se poate, pentru că prietenii trebuie să ajungă la acelaşi loc, că-s cam la fel. Cei care-s buni la bine, cei care-s răi la rău, pentru că sunt şi prietenii întemeiate pe răutate. Nu se poate să ajungă unul în rai şi unul în iad. ... cred că v-am stârnit interesul :) - audiţie cu folos duhovnicesc





vineri, 20 noiembrie 2015

De la ce vârstă să ducem copiii la biserică?

Dinainte de a-i concepe. Copiii sunt prezenți în viata părinților normali mai întâi prin dorirea lor.
Această dorire să fie trăită în Biserică. Apoi, sămânța părinților să fie plină de harul lui Dumnezeu, pe care părinții îl primesc prin sfintele Taine și îl păstrează, și care lucrează prin rugăciunea și prin viața lor, în credință.
Apoi, copilul va crește în pântecele mamei în Biserică. Va beneficia de harul și iubirea lui Dumnezeu, prin mama sa, și în prezența tatălui, iubitoare și protectoare. După naștere, va beneficia de darurile lui Dumnezeu în mod personal, dintre care Cele mai mari sunt Botezul, Mirungerea și Sfânta Împărtășanie. Botezul este nașterea sa în Împărăția lui Dumnezeu, Mirungerea este dobândirea Duhului Sfânt „Dătătorul de Viață Sfântă”, iar Împărtășania este hrana cea cerească.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică


Clik pe Sfânta Icoană

Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Intrarea în Biserică a dumnezeieştii Fecioare cea plină de har este îndoită: una văzută, cea de pe pământ, care s-a făcut în tem­plul din Ierusalim; alta nevăzută, aceea din Biserica triumfătoare, unde Sfânta Fecioară se află în fruntea cetelor Sfinţilor, a îngeri­lor şi Arhanghelilor, a Heruvimilor şi Serafimilor. Cea dintâi a umplut de slavă templul lui Solomon; cea de-a doua umple de sla­vă cerul, templul cel nefăcut de mână al lui Dumnezeu.

„Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului).

Străluceşte astăzi în inimile noastre zi de bucurie şi praznic sfânt. Prin hotărârea Atotputernicului Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria a fost rânduită să fie Maica cea după trup a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Citește mai departe...

duminică, 15 noiembrie 2015

Cuvant ortodox - Anul IV, Nr. 7 (172), 15 - 21 noiembrie, 2015

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Naşterii Domnului

Click pe imagine

Model de purtare de grijă pentru mântuirea sufletească

Sfântul Ioan Gura de Aur

„Şi, apropiindu-se, a legat rănile lui,
turnând pe ele untdelemn şi vin” (Luca 10, 34)

Model de purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a altora ne dă nouă Însuşi Dumnezeu. Mai întâi S-a îngrijit pentru Adam, înainte de căderea lui în păcat, spre a-l feri de aceasta. De aceea, a zis către dânsul: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Facerea 2, 16-17).

Iată că atât prin uşurinţa legii, cât şi prin mulţimea pomilor învoiţi şi prin asprimea pedepsei celei ameninţătoare, Dumnezeu S-a îngrijit de mântuirea sufletească a lui Adam şi voia a-l opri de la păcat. Aşadar, în tot chipul a căutat Dumnezeu să întărească pe Adam împotriva păcatului, însă cu toată această îngrijire, cu toată această îndemnare şi sfătuire, cu toată bunătatea lui Dumnezeu, Adam totuşi a căzut şi nu a păzit porunca. Totuşi, Dumnezeu n-a zis: „Ce să mai fac Eu şi ce ar folosi aici? El a mâncat, a căzut în păcat, a călcat porunca, a crezut diavolului, a dispreţuit rânduiala Mea. pentru care acum a căzut în nenorocire, în moarte şi întru osândă, ce să mai vorbesc cu dânsul de acum?”.

vineri, 13 noiembrie 2015

Sfaturi duhovnicești despre iertare

Copiii mei, pe cat putem, sa iertam din toata inima, ca sa ne ierte si pe noi Dumnezeu! Aceasta este intelegerea dintre Dumnezeu si om, “contractul” dintre Creator si om. Iertand si noi din toata inima semenilor nostri, vom fi iertati de catre Dumnezeu. 
Intreaga noastra viata produce continuu pacate. Pacatuim permanent cu gandul, cu inima, in general cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Ganditi-va ce mare “productie” de pacate avem! Daca iertam aproapelui nostru pacatele, anulam toata aceasta producere a pacatelor.
Cand n-avem iubire si iertare, ne paraseste harul lui Dumnezeu. 
Cum va sterge Dumnezeu toate aceste catastife cu pacatele noastre, cand noi nu vrem sa stergem doar o pagina din gresalele fratilor nostri?

Si ne iartă nouă…precum si noi iertăm

Cel care iartă, îi cere lui Dumnezeu, Celui care nu poate fi imitat, să-l imite pe el, zicând: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.

Acela se înfăţişează pe sine lui Dumnezeu pildă de virtute - dacă e îngăduit să spunem aşa - cerând Celui ce nu poate fi imitat, să-l imite pe el, zicând: «şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri».



El roagă adică pe Dumnezeu ca, precum a fost el oamenilor, aşa să-i fie şi lui, Dumnezeu. Deci dacă, precum a iertat el greşelile celor ce i-au păcătuit lui, vrea să i se ierte şi lui din partea lui Dumnezeu, e vădit că, precum Dumnezeu iartă fără patimă pe cei ce-i iartă, la fel şi el iartă celor ce i-au greşit, arătându-se fără patimă faţă de cele ce i s-au întâmplat.

Iertarea vindecă rănile de pe constiinta - Pr. Dumitru Staniloae.

În faptul că omul poate ierta şi el, sau că simţi şi iertarea de la el ca o despovărare, ca o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă.

„Iertarea reală a păcatului, ridicarea reală de pe conştiinţă a răului făcut cuiva, vindecarea reală a rănii lăsate de el în conştiinţă, e o faptă pe care numai Dumnezeu o poate face. El îţi dă liniştea conştiinţei pentru veci. Şi prin aceasta, îţi dă adevărata libertate.

În faptul că omul poate ierta şi el, sau că simţi şi iertarea de la el ca o despovărare, ca o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă, că el a devenit în adevăr asemenea lui Dumnezeu, sau că e chipul lui Dumnezeu, având pe Dumnezeu în sine.

marți, 3 noiembrie 2015

7 lucruri esenţiale despre rugăciune

1. Să facem din rugăciune o obişnuinţă zilnică şi nu doar un gest ocazional. 
2. Să nu înceapă ori să se termine ziua fără rugăciune.
3. Cel mai bine e să găsim un timp dedicat doar pentru rugăciune. În acest fel îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel care ne dăruieşte toate clipele vieţii noastre. 
4. Oricât de grăbiţi am fi dimineaţa ori de obosiţi seară, trebuie să ne rugăm cât de puţin. ugăciuni ca „Tatăl nostru”, „Cuvine-se cu adevărat” ori rostirea rugăciunii lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”) aduc pacea şi binecuvântarea în viaţa noastră.
5. Un creştin adevărat se roagă citind Rugăciunile serii, Rugăciunile dimineţii, Acatiste, Paraclise. Să ne străduim să devenim „profesionişti” ai rugăciunii, să ne impunem o regulă de rugăciune, după ce am discutat-o, mai întâi, cu duhovnicul nostru.
6. Rugăciunea este absolut necesară pentru igiena sufletească.
7. Un suflet care nu primeşte rugăciunea zilnică este ameninţat de tristeţe şi de prăbuşirea în deznădejde.

DRAGOSTEA ESTE NĂSCUTĂ DE NEPĂTIMIRE

Am vorbit vinerea trecută despre „Ce înseamnă să iubeşti” şi am spus că a iubi înseamnă să-l cuprinzi în tine pe cel iubit, să-l faci al tău, să te raportezi la el aşa cum te raportezi la tine însuţi; înseamnă să te bucuri de el, să-i fii de ajutor, să împlineşti ceea ce-i lipseşte, să-i oferi toate posibilităţile de a se simţi bine şi totodată să te simţi şi tu bine lângă el, să poţi să-i fii de folos, să te bucuri din bucuria de a iubi.

Mai spuneam că o astfel de iubire este (după cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul) „născută de nepătimire”, adică cine n-a ajuns la nepătimire nu poate avea o astfel de iubire şi nu poate avea nici fericirea pe care o dă iubirea. 

Lenea și Prostia

Au fost odată două surori: Lenea și Prostia.  Nimic nu le plăcea din tot merită prețuit pe lume: nici Bucuria cea simplă, nici Frumusețea cea armonioasă, nici Respectul cel cuviincios, nici Munca cea plină de modestie.  Nici una, nici alta…

Ba, ȋmpotriva Muncii erau atȃt de ȋnverșunate, ȋncȃt ȋi puseră gȃnd rău. 

Dar,  unde și cum să o alunge?   Munca era pretutindeni.   Oriunde era nevoie, ea ȋntindea grabnic o mȃnă de ajutor, fie naturii, fie oamenilor… Nu era loc sub soare pe care să nu-l poată preface  ȋntr-un colțișor de rai cum Lenea nu a ajuns să vadă vreodată, iar Prostia nici măcar nu și l-a imaginat.

,,Arta" iubirii şi a comunicării


,,Legătura fiecărui om prin cuvânt cu celălalt este atât de absolută, că trebuie să răspund în mod necondiţionat chemării lui şi, de asemenea, eu însumi trebuie să fac apel la el în mod necondiţionat. Nimeni nu poate scăpa de răspundere, nu poate evita răspunsul la chemarea celuilalt. Şi dacă răspunsul meu este negativ, nu pot să scap de nelinişte. Acest caracter absolut al legăturii noastre prin cuvânt inseamna că prin cuvânt suntem legaţi în Dumnezeu Cuvântul Insuşi. El Insuşi face apel la mine prin chemarea semenului meu iar eu trebuie să răspund semenului meu ca lui Dumnezeu Insuşi. Dumnezeu Însuşi l-a pus pe semenul meu în situaţia de a apela la mine şi tot El m-a pus şi pe mine în faţa acestuia cu datoria de a-i răspunde şi de a face apel la el. Şi bucuria pe care ne-o facem prin răpunsul pozitiv al unuia faţă de celălalt este o bucurie care ne vine şi pe care ne-o dăruim tot din partea lui Dumnezeu.

Mai bine este să taci şi să fii...

„Mai bine este să taci şi să fii, decât să vorbeşti şi să nu fii. Bine este a învăţa, dacă cel ce învaţă face. Unul este învăţătorul, Cel care «a zis şi s-au făcut»; iar cele pe care le-a făcut tăcând, sunt vrednice de Tatăl Lui. Cel ce are cu adevărat cuvântul lui Iisus, acela poate să audă chiar tăcerea Lui, ca să fie desăvârşit, pentru ca să facă prin cele ce spune şi să se cunoască prin cele ce tace. Nimic nu-i ascuns Domnului, ci chiar cele ascunse ale noastre sunt aproape de El. Pe toate, dar, să le facem ca şi cum Domnul ar locui în noi, ca să fim temple ale Lui; că El este în noi, Dumnezeul nostru, precum şi este şi Se va arăta înaintea feţei noastre, dacă Il iubim cu dreptate.”

 Sfântul Ignatie Teoforuldin Scrisoarea către Efeseni ,
 colecţia "Părinţi şi scriitori bisericeşti (PSB) 1"

Dincolo de zâmbet un adevăr dureros...


Pleacă ursul la pădure
Să culeagă fragi și mure,
Dar nu ia la întâmplare
Orice mură-i iese-n cale,
Ci le-alege mai zemoase,
Fragede, mari și frumoase,
Dulci la gust și aromate,
Proaspete și parfumate.
Apoi scoate tacticios
Un butoi de miere gros
Și-nghite pe săturate
Mure-n miere înmuiate.
Ar mai tot mânca, ”plăpândul”,
Dar i-a cam pierit avântul,
Fiindcă burta-i ursulească
Gata stă ca să plesnească

Șade ursul sub umbrar,
Mormăind sub cerul clar:
-Doamne, tare-s mulțumit
Că și astăzi am postit!

din volumul “Poezii cu iz de filocalii”, Editura “Bonifaciu”, Bacău 2011