Pentru credincioşii ortodocşi adevărul iadului este la fel de cert ca şi acela al raiului.

 În multe prilejuri, Domnul nostru a vorbit despre acei oameni care, din pricină că nu au ascultat poruncile Lui, El îi va trimite în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 41). Într-una dintre pildele sale, El dă pilda vie a bogatului care priveşte în sus la raiul pe care l-a pierdut şi îl roagă pe Patriarhul Avraam de acolo să-i îngăduie lui Lazăr, pe care l-a nesocotit pe când se afla în viaţă, să vină şi să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie . Dar Avraam a răspuns că între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, şi nu se află nici o legătură între cei mântuiţi şi cei osândiţi (Luca 16, 24, 26).

În literatura ortodoxă, vedeniile iadului sunt la fel de obişnuite ca şi vedeniile cerului şi raiului. Asemenea vedenii şi experienţe se arată în chip mai obişnuit păcătoşilor de rând decât sfinţilor, şi scopul lor este pururea limpede.

Pr. Galeriu - Pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă!

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi. Bogaţii nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulţi şi cu toate acestea, nu îşi înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să ştii că dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuţina.

Despre milostenie

Sfântul Ioan Gură de Aur  

Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42). Celui care dă ceva din puţinul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogăţii. Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deşi nu i-a mai rămas nici un ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei. În felul acesta, ea şi-a dat toată averea.

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi. Bogaţii nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulţi şi cu toate acestea, nu îşi înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să ştii că dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuţina.

Viata si minunile Sf. Dimitrie cel Nou - Ocrotitorul Bucurestilor (film documentar)

Canonul si Acatistul Sfantului Dimitrie cel nou (27 octombrie)

Video - Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Click pe Sfanta Icoana pentru a vizualiza

Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Iubiții mei,

Sfinții Bisericii sunt fiii și fiicele a diverse popoare, fiind foarte diferiți ca vârstă și ocupații și la fel și la nivelul virtuților pe care le-au lucrat, iar Sfântul Dimitrie, Marele Mucenic, pe care îl pomenim astăzi, e grec de neam și s-a născut în cetatea Solun sau Tessalonicul de astăzi.

Un Sfânt grec, pentru o întreagă lume! Cum, tot la fel, avem Sfinți asiatici, africani, europeni, americani…pentru o întreagă lume, pentru că atunci când îi pomenim, într-o anume zi, în ziua lor de pomenire, ei sunt pomeniți la nivel ecumenic, la nivelul întregii Ortodoxii.

Duminica 23 dupa Rusalii – Sfantul Chiril al Alexandriei

8,26 „Au sosit cu luntrea în ţinutul gadarenilor. “

Mîntuitorul împreună cu sfinţii ucenici au mers în ţinutul gadarenilor şi aici le-a ieşit înainte un om care se făcuse sălaş al multor duhuri necurate fiind ieşit din minţi şi din dreapta cugetare şi care nu era deloc lipsit de asemănare cu cei morţi şi aşezat în pămînt.

Ba chiar, era poate într-o stare mai rea decît ei. Căci el umbla gol printre mormintele celor repausaţi şi era o dovadă şi o probă a lipsei de omenie şi a cruzimii demonilor.

Căci Dumnezeul tuturor cu bună chibzuinţă a lăsat ca unii oameni să fie supuşi şi stăpîniţi de demoni, nu pentru ca ei să pătimească, ci pentru ca noi să învăţăm prin ei, în ce fel sînt duhurile rele şi cum se poartă cu noi şi astfel să ne dăm în lături de la dorinţa de a ne supune lor.

PREDICA LA DUMINICA A XXIII-A DUPĂ RUSALII

Din Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, din capitolul 8, de la versetul 26 încolo, textul Duminicii de astăzi ne spune:

 „Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este dincolo, în faţa Galileii. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzându-L pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: «Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-te, nu mă chinui!» Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.

Întrebări si răspunsuri - Părintele Constantin Necula - la Biserica Icoanei din București

întrebări si răspunsuri partea a I cu parintele Constantin Necula
Posted by Biserica Icoanei on 19 Octombrie 2015

Întrebări si răspunsuri partea II a
Posted by Biserica Icoanei on 19 Octombrie 2015

Întrebări si răspunsuri Partea a III a Părintele Constantin Necula
Posted by Biserica Icoanei on 19 Octombrie 2015

Pr. Teofil Paraian - Predica la duminica vindecarii celor doi demonizati

Clik pe imagine

Biblia în istorie - Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor

Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii - Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor

Pr. Ion Cârciuleanu

Evanghelistul Luca ne istoriseşte, prin pericopa evanghelică de astăzi, zguduitoarea minune cu vindecarea demonizatului din Gadara. Gadarenii, sau Gherghesenii, erau un popor care locuia în ţinutul dinspre răsărit de Iordan, deosebit de iudei. Îndeletnicirea lor, creşterea porcilor, cu totul străină iudeilor, îi arată a fi de alt neam.

Domnul Iisus Hristos a venit în aceste părţi date uitării de cârmuire şi lăsate în afară de lumina oricărei bune propovăduiri, ca să binevestească şi acestora Evanghelia. Şi cum a sosit, „l-a întâmpinat un om din cetate care era stăpânit de un demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci în peşterile de îngropăciune” (Luca 8, 27).

Cuvant ortodox - Anul IV, Nr. 3 (168), 15 - 22 octombrie, 2015

Învierea fiului văduvei din Nain: Hristos ne călăuzește către fericire

de Pr. Noël Tanazacq

Domnul se află la începutul vieții Sale de propovăduire : a rostit “Predica de pe Munte”, primul său cuvânt către oameni, în care le arată legea cea nouă, scara duhovnicească prin ale cărei opt trepte se ajunge la desăvârșire și la Împărăția Cerului. De îndată ce a adus prin Cuvântul Său Vestea cea Bună, Cuvântul lui Dumnezeu Și-a început lucrarea Sa vindecătoare, (adică minunile Sale) pentru a arăta puterea dumnezeiască ce se sălășluiește întru El și pentru a întări Cuvântul Său : scapă de la moarte pe sluga Sutașului, care suferea de o boală fără leac. A doua zi purcede către Nain, un mic oraș care se găsește la aproape 30 de kilometri la sud de Capernaum, pe dealurile micului Hermon, și de unde se vede foarte frumos Nazaretul. Aici va săvârși această mare minune, care nu este istorisită decât de Sfântul Luca.

Meditație la Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

“În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi mulţime multă. Iar când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o, Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul său.” - Lc. 7, 11-16

Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Predică la Sfânta Prea Cuvioasă Parascheva

Iubiți frați și surori întru Domnul,

zilele de pomenire ale Sfinților ar trebui să nască în noi dorința frumoasă, sfântă, neapărată de a le cunoaște viețile, slujbele, Sfintele Icoane, Sfintele Moaște, posteritatea lor până la noi și, mai ales, să intrăm în rugăciune, în intimitate cu ei. Pentru că datele despre ei ne devin interioare și chiar ei înșiși ne devin prieteni și cunoscuți, intimi, dacă prin ceea ce a rămas de la ei stabilim o relație de prietenie prin rugăciunea față de ei, ca Sfinții lui Dumnezeu să fie mijlocitorii noștri în fața Domnului, ei, care sunt prieteniiStăpânului nostru.

ACATISTUL SF PARASCHEVA

Cuvant ortodox anul IV, nr 2 (167), 8 14 octombrie, 2015

Inima curată şi bună – brazda ziditoare a cuvântului Evangheliei.

La sfârşitul Pildei semănătorului, din Evanghelia Duminicii a XXI-a după Rusalii, Mântuitorul ne spune că numai a patra sămânţă a adus rod desăvârşit. Aşadar, numai o pătrime dintre oameni fac roditor cuvântul lui Dumnezeu, adică învăţătura Evangheliei lui Hristos, transmisă prin Biserica Sa. În acest înţeles, Hristos-Domnul tâlcuieşte “pământul cel bun” în care a rodit sămânţa ca fiind “inima curată şi bună” a omului. Prin urmare, dacă inima nu este curată, ci întunecată de răutate şi viclenie, ea nu poate fi roditoare. De aceea, noi rostim de multe ori în timpul Sfintei Liturghii aceste rugăciuni: “Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul şi mă miluieşte” ori “inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte”. În acest sens, numai inima curată, sinceră şi smerită, curăţită prin lacrimile pocăinţei şi prin spovedanie, prin împărtăşanie şi prin fapta cea bună redevine “haina luminoasă” primită la Sfântul Botez. Însă inima curată trebuie să fie şi bună sau milostivă. În general există mulţi oameni cu inimă curată, dar nu toţi sunt milostivi; unii sunt evlavioşi, dar zgârciţi. Mântuitorul ne spune că “inima curată şi bună” face roditor cuvântul lui Dumnezeu.  Iar inima curată şi bună se arată în cuvântul bun şi fapta bună, în milostenia ajutorării omului aflat în nevoi materiale sau spirituale.

Cuvânt despre rugăciunea cu gura şi cu glasul

Nimeni din cei ce vor să sporească în rugăciune să nu cuteze a cugeta şi a judeca în chip uşuratic cu privire la rugăciunea cea rostită cu gura şi cu glasul întru luarea-aminte a minţii, socotind-o lucrare de puţină însemnătate, care nu merită cinstire. Dacă Sfinţii Părinţi vorbesc de sterpiciunea rugăciunii cu gura şi cu glasul care nu e împreunată cu luarea-amin­te, de aici nu trebuie trasă încheierea că ei ar fi lepă­dat sau ar fi defăimat această rugăciune în sine. Nu ! Ei doar cer luare-aminte în timpul acestei rugăciuni. Rugăciunea cu gura şi cu glasul săvârşită întru lua­re-aminte e temeiul şi pricina rugăciunii minţii. Ru­găciunea cu gura şi cu glasul săvârşită întru luare-aminte e, totodată, şi rugăciune a minţii. Să ne deprin­dem mai întâi a ne ruga întru luare-aminte cu rugă­ciunea gurii şi glasului: atunci vom deprinde cu în­lesnire a ne ruga doar cu mintea întru liniştea cămă­rii lăuntrice.

Evanghelia Semănătorului – Luca 8, 5-15

Sfantul Nicolae Velimirovici, din „Predici”

Evanghelia de astăzi înfăţişează bine-cunoscuta parabolă a Semănătorului: o împrejurare cât se poate de obişnuită după chipul ei, dar în al cărei miez se ascunde însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, si sufletul nostru, si învăţătura Evangheliei, şi obârşiile căilor de pierzare şi de mântuire a omului – toate laolaltă.

Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Ce simplu început! Este vremea semănatului. Zăpada şi gheaţa au lăsat în urma lor un pământ bun de a fi arat peste care a si trecut plugul. E primăvară şi semănătorul iese la semănat. Semănătorul iese din casa sa, merge la ţarina sa, să semene sămânţa sa; nu a altuia, ci a sa. Simplitate înafară, adâncime înlăuntru: semănătorul e Hristos iar sămânţa e învăţătura Evangheliei. Neamul omenesc a fost pregătit prin milenii de încercări şi suferinţe, peregrinări si năzuinţe, să primească dumnezeiasca sămânţă a învăţăturii mântuitoare; profeţii au arat sufletul omenesc; Hristos a venit ca o primăvară după iarna cea îngheţată si ca un Semănător a ieşit să semene. Profeţii sunt plugarii, El e Semănătorul.

Cuvant ortodox - Anul IV, Nr. 1 (166), 1 - 7 octombrie, 2015

De 3 ani împreună

La mulți ani, ”Cuvânt ortodox”! La mulți ani, tuturor! Mulțumim cititorilor care au fost alături de foaia noastră parohială.           Și în anul  IV  de apariție, în care am intrat, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne Binecuvânteze prin Duhul Său cel Sfânt și să ne țină în brațele Sale! Amin!

Care este cea mai mare poruncă din Lege?

Sfântul Nicolae Velimirovici, predică la Duminica a XV-a după Rusalii

Cine îşi bate joc de Dumnezeu, de sine îşi bate joc, iar Dumnezeu şi mai mult Se slăveşte. Cine caută să umilească pe cel drept, până la sfârşit pe sine se umileşte, iar dreptul şi mai mult se înalţă. Cine aşează o piatră în calea dreptului se împiedică el însuşi de ea – iar dreptul mai sus urcă şi încă şi mai departe vede. Cine suflă în focul dreptului ca să-l stingă, mai mult îl înteţeşte, iar de stins se stinge al lui.Iisus_si_fariseii

Pe marea învolburată a acestei vieţi Dumnezeu este stânca de scăpare a drepţilor, de care nelegiuiţii îşi zdrobesc corăbiile lor. Pe marea furtunoasă a vieţii omul cel drept e piatră de poticnire pentru păcătos. Păcătosul o dă la o parte din drumul său şi cade în groapa rămasă în urmă. Cine aruncă praf în vânt orbeşte; cine îngrămădeşte pietre într-un lac se îneacă.

A nouăsprezecea duminică după Cincizecime

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Porunca cea dintâi, porunca de temelie, este porunca dragostei. Mic cuvântul, atotcuprinzătoare lucrarea. E uşor să  vorbeşti de dragoste, dar nu este uşor să ajungi la măsura cuvenită a dragostei. Nu e cu totul limpede nici cum se poate ajunge la ea; tocmai de aceea Mântuitorul adaugă la această poruncă reguli lămuritoare: „Ca pe tine însuţi; şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”.

Aici ni se arată măsura dragostei, care este, s-ar putea spune, lipsită de măsură; căci are oare dragostea, în sine, vreo măsură şi este vreun lucru bun pe care omul nu şi-ar dori să îl primească de la ceilalţi? Şi totuşi, porunca nu e cu neputinţă de îndeplinit. Totul e să ajungem la deplina unire de simţire cu ceilalţi, adică să primim în noi, deplin, simţirile lor, să simţim ceea ce simt şi ei. Când se va întâmpla asta, nu vei avea nevoie să ţi se arate ce şi când să faci pentru ceilalţi: inima însăşi o să îţi arate. Tu îngrijeşte-te să te păstrezi în această stare, altfel se va apropia îndată egoismul, te va întoarce în cochilia ta şi te va zăvorâ în ea. Atunci n-o să mai mişti un deget pentru altul, n-o să-i arunci nici o privire, de-ar şi muri acela. Arunci când Domnul a grăit: „Iubeşte-1 pe aproapele tău”, a vrut ca în locul nostru să intre în noi, adică în inima noastră, aproapele; iar dacă în inimă va rămâne, la fel ca mai înainte, „eul” nostru, să nu te aştepţi la nimic bun.

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN

Editura Sophia, Bucureşti, 2006

„Să iubeşti pe aproapele tău, ca însuţi pe tine” (Mat 22, 38)

Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la duminici şi sărbători

Pavel, ca model al adevăratei iubiri către aproapele

Sfântul Pavel, care, – deşi om, – s-a răpit pana la al treilea cer şi a întrecut pe îngeri şi pe Arhangheli, ne îndeamnă întru-un loc, ca să urmăm lui şi cu dânsul lui Hristos, zicând: „Următori fiţi mie, precum şi eu lui Hristos (I Cor. 11, 1). În alt loc dimpotrivă el tace despre persoana sa şi deodată ne duce la Dumnezeu, când zice: „fiţi următori lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi” (Efes. 5, 1).

Iar prin acesta el arată, că noi cu nimic nu putem mai mult să fim următori lui Dumnezeu, decât atunci când întru toate ne sârguim a ajuta la binele aproapelui, şi de aceea adaugă: „umblaţi întru dragoste” (Efes. 5, 2)

Îndată ce a zis: „fiţi următori lui Dumnezeu”, a adăugat: „umblaţi întru dragoste”, ca să ne dea a înţelege, că această faptă bună, mai mult decât toate ne face asemenea lui Dumnezeu.

EVANGHELIA DUMINICII A 19-A DUPĂ RUSALII

Părintele Iosif Trifa

„Ce voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor aşijderea“

Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ţine această poruncă scurtă: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşijderea“ sau, cu alte vorbe: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face“. Dar oamenii nu ţin această poruncă, pentru că cei mai mulţi oameni poftesc să li se facă tot binele ce li se poate face, dar, în schimb, ei fac altora tot răul ce-l pot face. Ăsta-i un semn că inima oamenilor este bolnavă. Este un beteşug în inima oamenilor care pofteşte mereu tot binele de la alţi oameni, dar, în schimb, doreşte tot răul altora. Porunca Evangheliei nu se poate împlini până când omul nu-şi tămăduieşte inima bolnavă; şi această tămăduire n-o poate face un alt doctor decât Iisus Hristos şi primirea Lui. Inima celui care L-a primit cu adevărat pe Iisus, ca stăpân şi poruncitor în casa sufletului său, îi iubeşte pe toţi oamenii şi le face bine tuturor, prietenilor şi duşmanilor deopotrivă, pentru că Iisus „este iubire“ şi iubirea de oameni este semnul că cineva face parte din turma lui Hristos.

De ai păcătuit spune cu umilinţă şi zdrobire de inimă: „Milueşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta…”

De vrei  greşi cu ceva în faţa lui Dumnezeu (şi noi greşim cu prisosinţă în fiecare zi), spune îndată în inimă, cu credinţă în Domnul, îngemănând strigătul inimii cu o conştiinţă smerită şi cu asumarea păcatelor, Psalmul 50 “Milueşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta”, spune-l până la capăt. Dacă după ce l-ai spus o dată n-ai simţit nimic, încearcă a doua oară, dar rosteşte-l cu şi mai multă căldură a inimii, cu şi mai mare simţire şi îndată ţi se va umple sufletul de lumină, de mântuire şi pace de la Domnul.

Fă aşa mereu, cu inimă zdrobită. Este un mijloc de toateă nădejdea, experimentat, de a te împotriviă păcatului. Dacă nu vei primi uşurare, înseamnă că tu eşti de vină, că nu te-ai rugat cu inimă zdrobită, cu smerenie, că n-ai fost ferm convins că Dumnezeu îţi va da iertare păcatelor şi că eşti slab, nu te poţi dezlega de păcat.

Tu creştine, eşti dator să fii gospodar în inima ta

Tu, creştine, eşti dator să fii gos­podar şi stăpân în inima ta, eşti dator să domneşti peste toate pa­timile şi să le omori, şi să dai stăpâni­re harului şi tot binelui, iar mai ales dragostei de aproapele, ca să-L iu­beşti pe Dumnezeu mai mult decât iubeşti orice altceva.

Căci dragostea de Dumnezeu se cunoaşte după dra­gostea de aproapele: cel ce nu îşi iu-beşte fratele, pe care îl vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede ? Şi are de la el porun­ca aceasta: cel care îl iubeşte pe Dumnezeu este dator să îl iubească şi pe fratele său. Tot cela ce urăşte pre fratele său ucigător de oameni este (1 In. 3,15).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)