În anul 587 î. H., Nabucodonosor cucereşte Ierusalimul, dărâmă templul, după ce-l jefuieşte, şi deportează populaţia. Regele Ioiachim este prins şi pus în lanţuri, dar, după toate probabilităţile, înainte de a porni la drum este ucis de câţiva adversari politici.
În lungul convoi al surghiuniţilor se află şi Iezechiel. Contemporan cu profetul Ieremia, dar mult mai tânăr decât el, nici pe departe n'ar bănui că ar putea să aibă o chemare asemănătoare şi să devină astfel un rob special al lui Dumnezeu.
Ajuns la capătul drumului, se instalează în colonia iudaică de pe ţărmul râului Chebar, nu prea departe de Babilon, şi trece prin fazele acomodării la noul său fel de viaţă. Exilaţii cunosc în el un preot desăvârşit, care ştie totul despre legea lui Moise şi aplicarea ei în viaţa cultică. Împreună cu conaţionalii săi trăieşte nu numai drama exilului, ci şi conştiinţa sfâşietoare că Nabucodonosor n'ar fi izbutit să dărâme templul dacă Dumnezeu nu Şi-ar fi părăsit dinainte locaşul, scârbit până la dezgust şi mânie de pornirile idolatre ale poporului ales.