Iubirea aproapelui

Mai intai, lasandu-te calauzit de Evanghelie, leapada vrajba, mania, osandirea si toate cate lucreaza de-a dreptul impotriva iubirii. Evanghelia porunceste sa ne rugam pentru vrajmasi, sa binecuvantam pe cei care ne blesteama, sa facem bine celor ce ne urasc, sa iertam aproapelui tot ce ar face impotriva noastra. Tu, cel ce voiesti a urma lui Hristos, straduieste-te sa plinesti cu fapta aceste porunci. Nu e defel de ajuns sa citim doar, cu placere, poruncile evanghelice si sa ne minunam de inalta duhovnicie pe care acestea o cuprind in sine. Din pacate, multi se multumesc cu atat. Atunci cand vei purcede la plinirea poruncilor Evangheliei, cu indaratnicie se vor impotrivi la aceasta stapanii inimii tale. Acesti stapani sunt starea ta trupeasca, in care te afli supus trupului si sangelui, si duhurile cazute, a caror tara supusa este starea trupeasca a omului.

 

Iubirea de vrajmasi

Iar Eu zic voua: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvintati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc (Matei 5, 44)

Iubiti credinciosi,

 

Mintuitorul nostru Iisus Hristos a aratat ca cea mai mare porunca din lege este dragostea de Dumnezeu, iar a doua, asemenea acesteia, este iubirea aproapelui (Matei 22, 37-39). El a zis ca in aceste doua porunci se cuprind toata Legea si toti proorocii (Matei 22, 40). Daca acesta este adevarul apoi nimeni nu poate spune ca iubeste pe Dumnezeu, de nu va iubi mai intii pe aproapele sau. Acest lucru il spune si Sfintul Ioan Evanghelistul, zicind: Daca zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a vazut, cum poate sa-L iubeasca? (I Ioan 4, 20).

Duminica a XIX a dupa Rusalii , Harul iubirii de vrajmasi

Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmaşi. Sufletul învăţat să se roage de harul lui Dumnezeu iubeşte şi-i este milă de fiece făptură şi mai cu seamă de om, pentru care Domnul a pătimit pe cruce şi a suferit cu sufletul pentru noi toţi.

Domnul m-a învăţat să iubesc pe vrăjmaşi. Fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmaşi, dar Duhul Sfânt ne învaţă iubirea, şi atunci ne va fi milă chiar şi de demoni, pentru că s-au dezlipit de bine şi au pierdut smerenia şi iubirea de Dumnezeu.

Dragostea pentru vrăjmaşi după Sfântul Siluan Atonitul

Prof. GHEORGHIOS I. MANTZARIDIS

Dragostea ocupă locul central în creştinism caracterizând felul de a fi al lui Dumnezeu şi firea Lui Dumnezeu care este iubire, comuniune de persoane, Treime de o fiinţă şi nedespărţită. Iar iubirea lui Dumnezeu se descoperă lumii prin energiile Lui. Creaţia lumii, conservarea ei şi întreaga lucrare a iconomiei lui Dumnezeu, care culminează cu întruparea lui Hristos, este lucrare a iubirii dumnezeieşti. Omul, ca făptură „după icoana şi asemănarea lui Dumnezeu“, oglindeşte în natură, în firea lui, dumnezeiasca dragoste, desăvârşindu-se prin participarea şi altoirea lui iubirii dumnezeieşti.

„Teamă şi emoţie cuprind sufletul meu, atunci când vreau să scriu despre «dragostea lui Dumnezeu»“ – zice Sfântul Siluan Atonitul.

Cruce Sfântă, părăsită

Cruce Sfântă, părăsită
Lângă margine de drum,
Coperişul tău se strică
Lângă creştinii de acum.

Cruce Sfântă, jalnic este,
Tristă stai, plecată-n jos
Şi nu-i nimeni să te-ndrepte
Of, ce lucru dureros!

Cum este făcută crucea?

Un adânc înţeles este chiar şi în felul cum este făcută crucea.

O cruce de lemn e făcută din două braţe. Un braţ e mai lung, mai lungăreţ. Acest braţ e parcă o cale netedă, un drum deschis ce alunecă înainte. Celălalt braţ – cel mai scurt – vine şi se aşază de-a curmezişul peste braţul cel mai lung. Se aşază ca şi când ai închide calea cuiva, ca şi când l-ai opri pe cineva în drumul său.

Să adâncim în inima noastră Crucea şi Jertfa Mântuitorului!

"...Iată-l acum pe Ion, omul nostru, intrat în taina cea mare a mântuirii sufleteşti.

La picioarele Crucii i s-au deschis lui Ion mintea şi înţelegerea să afle că el a fost un osândit, un condamnat la pieire sufletească şi trupească pentru păcatele sale... Că el a scăpat de această moarte prin Jertfa Crucii. Domnul Iisus a răbdat chinuri înfricoşate pentru el şi mântuirea lui.

Această înţelegere îl zguduie, îi deschide inima ca să intre în ea Iisus, Cel răstignit pentru păcatele lui. Această înţelegere îi cutremură sufletul. Chipul lui Iisus cel Răstignit se înfige în inima lui. Icoana lui Iisus cel Răstignit rămâne săpată, rămâne întipărită în inima lui, întocmai cum pe marama Veronicăi a rămas întipărit chipul Mântuitorului.

Abia acum îşi dă omul seama că el trăieşte ca un scăpat de moarte, ca un iertat, ca un înviat prin Jertfa cea mare a Crucii... Viaţa lui e un dar... întreagă viaţa lui sufletească şi trupească e un dar al Celui răstignit Pe Cruce... 

Sfaturile Sfinților Părinți - Ți-e rușine să-ți faci Sfânta Cruce în public?

Scrii despre semnul crucii că acum, în societate, se consideră că nu este normal să-ți faci cruce. De pildă, când porneşte trenul pe calea ferată vrei să-ţi faci cruce, dar te temi de batjocuri; oricum, afli îndată dezlegare nedumeririi în cuvintele Mântuitorului: iar cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acela Mă voi ruşina şi Eu (Lc. 9, 26) şi aşa mai departe.

De ajuns ar fi şi aceasta pentru a vă face să ţineţi fără teamă rânduielile religioase; există însă, în învăţătura creştină şi multe alte locuri care ne învaţă să nu ne luăm după lume şi după obiceiurile ei nu puteţi sluji la doi domni – şi lumii, şi lui Dumnezeu; cine va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu (Iac. 4,4) – cu lumea, adică cu obiceiurile lumeşti care nu se potrivesc cu cele religioase.

Predică la Naşterea Maicii Domnului - Sfântul Ioan Maximovici

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Psalmi 103, 25), exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate?

În alt psalm se spune: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmi 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 1-3).

Înţelepciunea lui Dumnezeu sau Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut de Dumnezeu nu este doar un concept abstract al unei însuşiri a lui Dumnezeu. Acelaşi evanghelist glăsuieşte mai departe: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl” (Ioan 1, 14).

Chemarea Cruci

Când ucenicul cel de taină, Nicodim, caută lămuriri asupra tainelor prezenței lui Dumnezeu în lume, Mântuitorul, Care folosise exemple din viața pământească pentru a limpezi înălțimile cerești, pune întrebarea fundamentală fiecărei vocații: Cum veți crede când vă voi spune despre lucrurile cerești? (Ioan 3, 12). De ani de zile asist, uneori neputincios, alteori revoltat, dar niciodată indiferent, la atacurile asupra Crucii ca semn de închinare. Cei care îmbrățișează Scriptura pe post de dumnezeu împăiat, bun doar să le servească intereselor  și vorbirilor lor despre Dumnezeu, nu cu Dumnezeu, par că sunt orbiți tocmai de dușmanul Crucii. Evanghelia Duminicii face amintire de un moment greu al neamului lui Israel: atunci când evreii au fost salvați privind spre un șarpe de aramă ridicat în mijlocul lor, la vreme de pustiire veninoasă (Numeri 21). În acord cu acea amintire a minunii lui Dumnezeu, Hristos Dumnezeu spune: „Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, la fel trebuie să fie înălțat Fiul Omului, ca oricine crede în El să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 14-15). Oare să fie Hristos idolatru și închinător la chip cioplit, sau oare, insistând pe simbol, uităm de realismul intervenției lui Dumnezeu în planul vieții poporului lui Israel?

Naşterea din nou în Duh

Arhim. Zaharia Zaharou

“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împă­ratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Această naştere din nou schimbă din temelii viaţa omului, reînnoindu-i întreaga fiinţă. Ea este însoţită de simţiri şi cugete noi, dumnezeieşti, de o nouă însuflare şi de o dra­goste arzătoare pentru Sfânta Scriptură. Părintele Sofronie o aseamănă cu „Big Bang-ul” despre care vorbesc astronomii zilelor noastre, căci omul trece de la realitatea pământească la realitatea cerească, în care duhul său este răpit de Duhul lui Dumnezeu. Insă dacă nu va izbuti să-şi afle adâncul inimii, nu va pătrunde niciodată în tărâmul Duhului şi nu va putea cunoaşte tainele Lui.

Predică la Naşterea Maicii Domnului

fragment din Praznicar –
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Orice cuvânt am spune ca să tâlcuim într-un fel sau altul Naşterea Maicii Domnului, ar fi prea puţin. Nici Privegherea de aseară, care a durat suficient de mult, nici slujba în sine nu fac altceva decât să ne întărească gândul că în taina lui Dumnezeu e greu să mergi. Eşti ca în pădurea aceea minunată de aur şi de argint din basmele româneşti, în care, pe măsură ce te afunzi, descoperi că e tot mai adâncă şi tot mai luminoasă, şi tot mai plină de minuni.

De aceea poate că astăzi n-ar fi rău să ne oprim asupra unui singur lucru din momentul acesta mare al Naşterii Maicii Domnului, cea prin al cărei cuvânt de răspuns la chemarea Arhanghelului Gavriil – „Fie mie după cuvântul tău, în pace…” – a făcut cerurile să se deschidă şi să se apropie iarăşi de pământ.

Semne profetice ale Crucii lui Hristos

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci
(Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17

“Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.”

Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci face referire la cea mai importantă prefigurare a Sfintei Cruci în Vechiul Testament, şi anume înălţarea şarpelui pe un stâlp de către Moise în pustie, pentru a vindeca pe evrei de muşcăturile şerpilor veninoşi (cf. Numerii 21, 8-9).