Mai întâi, fraţii mei, vreau să vă spun să luaţi aminte la toate noimele Sfintei Evanghelii, pentru că toate sunt diamante, comoară, bucurie, veselie, viaţă veşnică şi mai ales la cele privitoare la Preacuratele Taine. Să ne gândim ce a făcut Hristos al nostru. Nu a ţinut ură şi duşmănie asupra vrăjmaşului Său Iuda, ci, aşa cum i-a împărtăşit pe cei unsprezece Ucenici, prietenii Săi cei buni, tot astfel l-a împărtăşit şi pe el.
Era un om pe nume Saprichie, care postea totdeauna, se ruga, căsătorea femei sărace, zidea biserici şi mănăstiri, nu fura niciodată, ci iubea dreptatea. Era şi un altul, pe nume Nichifor, care nu făcea bine niciodată, ci fura, nedreptăţea lumea, se desfrâna şi toate relele le făcea. A omorât mulţi oameni şi chiar şi pe fratele lui Saprichie. Într-o zi împăratul a trimis oameni să-l aducă pe Saprichie la el şi i-a spus: „Leapădă-te de Hristos şi închină-te idolilor!” El i-a răspuns: „De Hristos al meu nu mă voi lepăda niciodată”.
