31. Cel ce imită blândeţea Stăpânului nu se mânie, nu se ridică împotriva aproapelui. Chiar dacă cineva îl va lovi, îi va spune: „dacă am vorbit rău, dă mărturie pentru [acest] rău, dar dacă [am grăit] bine, de ce mă baţi?” (Ioan 18, 23). Chiar de-l va numi demonizat, îi va răspunde: „eu demon nu am”; şi nimic din cele ce vin asupra-i nu-l va putea vătăma. Unul ca acesta dispreţuieşte toată slava acestei vieţi 40 şi nimic din cele ce se văd nu-l va atrage. Fiindcă el va dobândi alţi ochi. Cel ce este smerit cu inima niciodată nu va putea privi cu ochi rău bunurile aproapelui. Unul ca acesta nu va fi răpitor, nici lacom, nici nu va pofti vreun lucru, ci va risipi chiar şi cele ale sale, arătând multă compătimire faţă de semenul de aceeaşi fire. Unul ca acesta nu sapă căsnicia altuia, căci venind sub jugul lui Hristos şi învăţând să fie blând şi smerit cu inima, va avea întreaga virtute 41 şi va păşi pe urmele Stăpânului.
32. Să venim sub jugul cel bun şi să ridicăm povara cea uşoară, ca să putem găsi şi odihna. Cel ce vine sub jug e dator să uite orice veche obişnuinţă şi să aibă o atenţie fină a ochilor 42 . „Căci cel ce se uită la femeie ca s-o poftească, deja a făcut adulter cu ea în inima lui”; încât este nevoie de asigurare sporită pentru simţul văzului, ca nu cumva prin el să se urce moartea. Şi nu numai pentru ochi, ci şi pentru limbă, de mare atenţie este trebuinţă. „Mulţi au căzut - zice - sub ascuţişul săbiei, dar nu atâţi câţi au căzut datorită limbii” (Înţ. Sir. 28, 19). [ Şi aşa], punem frâu şi celorlalte patimi care se nasc de aici, aşezăm mintea în linişte, îngrădim partea irascibilă, mânia, pomenirea răului, duşmănia, invidia, pofta nesăţioasă, toată desfrânarea, toate faptele cărnii, care sunt: adulterul, curvia, necurăţia, desfrânarea, idolatria, fermecătoria, duşmănia, cearta, pizma, beţia, chefurile.

















