"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 

În textele scripturistice, îndemnurile la curaj ale Domnului sunt numeroase. „Nu te teme”, „Nu vă temeți”, „Nu vă înspăimântați”, „Pace vouă!”, iar acestea sunt adesea înlocuite prin imbolduri la curaj: „Îndrăznește, fiule/fiică!”, „Îndrăzniți!”.

„Să îndrăznești către Dumnezeu este o poruncă divină. Aduceți-vă aminte de bolnavii care, de departe strigau în urma lui Iisus: „Iisuse, fiul lui David, miluiește-mă sau ai milă de mine!” Și lui Iisus nu-i displăcea niciodată această îndrăznire. Aminți-vă cum i-a spus femeii bolnave care s-a atins de El: „Îndrăznește fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace.” Acest îndemn „îndrăznește!” a fost rostit mai ales pentru celelalte urechi, dar și pentru ale noastre, ale tuturor. Îndrăznește spre Dumnezeu! Îndrăznește spre Iisus Hristos! Îndrăznește spre puterea minunilor lui! Și cu stăruință! Rugăciunea stăruitoare, neîncetată, puternică sunt tot atâtea semne și momente de îndrăznire către iubirea și bunătatea lui Dumnezeu.

vineri, 12 aprilie 2024

12 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Suntem chemaţi a ne ierta cu adevărat unii pe alţii, să ne străduim şi să îngăduim de asemenea şi iertarea noastră, nedându-ne pradă deznădejdii. Pentru a ilustra acestea, să încheiem reflectând asupra cuvintelor părintelui Nicolae Steinhardt, un om care cu adevărat i-a iertat şi uitat pe cei care i-au pricinuit atâtea dureri în temniţele perioadei comuniste.

În opera sa, în care vorbeşte despre acele suplicii la care a fost supus, sugestiv numită Jurnalul Fericirii, părintele atrăgea atenţia:

„Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi. Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine. Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta. Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos că-l poate ierta şi nici în bunătatea lui Hristos că vrea să-l ierte.“

joi, 11 aprilie 2024

11 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi


Aşa, Doamne Împãrate, dãruieste-mi ca sã-mi vãd greselile mele si sã nu osândesc pe fratele meu, cã binecuvântat esti în vecii vecilor! Amin.

Ultima cerere denuntã, dã pe fatã una dintre formele cele mai îngrozitoare ale pãcatului, în plan personal ca si în plan colectiv: sã te justifici încriminând, sã te autodivinizezi osândind, sã urãsti, sã dispretuiesti, sã desfiintezi cu constiinta curatã a dreptului.

„A-ti vedea greselile” înseamnã sã te supui primului îndemn evanghelic: „Pocãiti-vã, cã s-a apropiat Împãrãtia Cerurilor”. Când lumina se apropie, ea alungã întunericul din noi. Omul care se descoperã astfel si ale cãrui minte si inimã – care se identificã în Biblie – se cerceteazã pe sine, îsi întelege dimensiunea propriei rãtãciri, a pierzãrii în care îi duce si pe altii, sau a neantului care îl pândeste si îl stãpâneste deja, a prãpastiei peste care a aruncat doar câteva scânduri fragile, si acelea rupte. Aceasta este „aducerea aminte de moarte”, despre care vorbesc ascetii: demascarea acestei nelinisti fundamentale pe care ne-o înãbusim, dar care se exprimã în ura fatã de aproapele, în nevoia nebunã de a-l judeca, de a-l osândi. Dar dacã cugetarea la moarte este însotitã nu de batjocurã, ci de credintã, ea va da la ivealã, neclintit între noi si neant, pe Hristos biruitorul iadului. În El, orice dezbinare e depãsitã: pãcatul, moartea. Nu mai sunt judecat, ci mântuit, de aceea nu sunt nici eu chemat sã judec, ci sã salvez.

miercuri, 10 aprilie 2024

10 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi


 Iar duhul curãtiei, al gândului smerit, al rãbdãrii si al dragostei, dãruieste-mi mie, slugii Tale.

În fiecare cerere ne recunoastem „slugi”, creaturi recreate printr-o suflare care vine din profunzimile sufletului nostru. Rugãciunea nu este numai o simplã meditatie, ea este întâlnire, intrare în relatie, convorbire, spuneau vechii monahi. Cãci Dumnezeu ne grãieste prin Scripturã, prin fiinte si lucruri, prin diferite împrejurãri din existenta noastrã si chiar prin prezenta Sa; cuvinte tãcute, pline de dulceatã, flãcãri care aprind inima (si nu vorbãrie mincinoasã, nerusinatã, amãgitoare). Numai o asemenea rugãciune poate rupe cercul magic a ceea ce numim philautia, narcisism metafizic, duh de stãpânire, de autosuficientã. „Virtutile” pe care le enumerã rugãciunea si care coexistã pentru a se uni îsi au astfel punctul de plecare în credintã. Din aceastã perspectivã, virtutea nu este numai moralã, ea participã la umanitatea lui Hristos îndumnezeitã, în care virtualitãtile umanului sunt duse la desãvârsire prin unirea cu Numele divine pe care le reflectã.

„Curãtia” este departe de a se referi numai la înfrânare, conform unei acceptiuni moralizatoare si înguste. Ea evocã mai degrabã integrarea si integralitatea. Cel curat nu mai este scindat, antrenat ca o frunzã în bãtaia vântului, de valurile unui eros impersonal. El integreazã eros-ul în comuniune, forta vietii într-o existentã personalã, bazatã pe relatie. Cãlugãrul, pentru care curãtia este într-adevãr înfrânare (dar nu orice înfrânare este curatã, castã) îsi consumã eros-ul în agapi, în întâlnirea cu Dumnezeu cel viu, întru totul personal, în admiratia nesfârsitã – durere si apoi uimire – pentru Rãstignitul care a biruit moartea. Numai atunci el poate sã vinã în întâmpinarea celorlalti cu o atentie dezinteresatã, ca un bãtrân-copil, un „bãtrân frumos”, unit cu Hristos în vesnicie.

marți, 9 aprilie 2024

9 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi


 Duhul trândãviei, al deznãdejdii, al iubirii de stãpânire si al grãirii în desert, nu mi-l da mie

Existã o cale. Tu esti Calea. Dar pe aceastã cale sunt obstacole care definesc conditia noastrã fundamentalã de fiinte pãcãtoase, cea de care Iisus le-a amintit celor care voiau s-o ucidã pe femeia adulterã.

„Trândãvia” nu este „clinofilia” lui Oblomov, nici lenevirea din diminetile noastre de vacantã. Trândãvia înseamnã uitarea despre care ascetii spun cã este „pãcatul de cãpetenie”. „Uitarea”, adicã neputinta de a se uimi, de a se minuna, sau pur si simplu de a vedea. Lipsa trezviei, un soi de somnambulism, al agitatiei sau al inertiei. Nici un alt criteriu, în afara utilitãtii, rentabilitãtii, a raportului calitate-pret. Agitatia interioarã si exterioarã, pentru unii agenda prea plinã, în care orice moment amenintã sã vinã peste celãlalt, pentru altii agenda prea goalã, violenta si drogurile, slabe sau puternice. Faptul de a nu mai sti cã celãlalt existã într-o interioritate la fel de profundã ca si a mea, de a nu mã mai opri, cuprins de emotie, la auzul unei melodii sau la vederea unui trandafir, de a nu mai da slavã si multumire lui Dumnezeu pentru ele – pentru cã totul mi se cuvine. Când nu-mi pasã cã totul este înrãdãcinat în tainã si cã taina locuieste în mine. Când uit de Dumnezeu si de creatia Lui. Când nu mai stiu sã mã accept ca o creaturã cu destin vesnic. Când uit de moarte si de ceea ce i-ar putea urma: o nevrozã spiritualã care nu are nimic de-a face cu sexualitatea – care devine un mijloc de a uita – ci cu îndepãrtarea de „lumina vietii”, cea care dã sens existentei celuilalt, celui mai neînsemnat fir de praf, mie însumi.

luni, 8 aprilie 2024

8 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi


Doamne şi Stăpânul vieţii mele

„Doamne” sugereazã misterul inaccesibil al lui Dumnezeu cel de dincolo de Dumnezeu, hypertheos. Totusi, El nu-mi este strãin, ci mã aduce la fiintã prin voia Sa, îmi însufleteste trupul de lut cu Suflarea Sa, mã cheamã si asteaptã rãspuns si devine prin întrupare „Stãpânul vietii mele”. El este cel care dã sens vietii mele chiar si atunci si mai ales atunci când cred cã l-am pierdut. „Stãpân”, aici, desi pune în evidentã transcendenta, nu înseamnã tiran, ci Tatã care se jertfeste si mã elibereazã, care vrea sã mã înfieze în Sine si îmi respectã infinit libertatea. Fiul Sãu întrupat, în care este în mod desãvârsit prezent, se naste într-un staul, se lasã omorât de libertatea noastrã crudã, înviazã dar nu se reveleazã decât celor care-L iubesc. Or, acest „stãpân” rãstignit rãmâne Stãpânul Vietii. Numai El ne poate elibera libertatea, numai El poate transfigura, în Suflul Sãu dãtãtor de viatã, patima obscurã a vietii noastre. Mãretia acestui împãrat constã în aceea cã S-a fãcut slujitorul nostru. „Am venit în lume ca sã slujesc, nu sã Mi se slujeascã”.

duminică, 7 aprilie 2024

7 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi


 „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie" (Mc. 8, 34). Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului Purtător de cruce; şi toţi cei care merg în urma Lui merg, negreşit, cu crucea. Ce e această cruce? Necazurile, strâmtorările şi întristările de tot felul, care vin dinlăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului, trăind în duhul rânduielilor şi cerinţelor Lui. Această cruce se întrepătrunde până-ntr-atâta cu modul de vieţuire al creştinului, încât acolo unde este creştinul este şi ea, iar acolo unde nu e această cruce nu poate fi vreun creştin, înlesnirile de toate felurile şi viaţa în dezmierdări nu sunt pentru un creştin adevărat. Sarcina creştinului adevărat e să se curăţească şi să se îndrepteze. El e ca un bolnav care trebuie să fie cauterizat pe ici, tăiat pe dincolo, iar asta nu poate avea loc fără durere. El vrea să se smulgă din robia unui vrăjmaş puternic; poate face asta fără să lupte şi fără să fie rănit? El trebuie să meargă împotriva tuturor rânduielilor (lumeşti) care îl înconjoară, iar asta cum o poate face fără neplăceri şi strâmtorări? Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în rai. Rabdă puţin. Acum, acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

sâmbătă, 6 aprilie 2024

6 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 


„N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă" (Mc. 2, 17). Prin gura înţelepciunii, Domnul i-a chemat la Sine pe cei lipsiţi de minte. Tot El, pribegind pe pământ, i-a chemat pe cei păcătoşi. La El nu este loc nici pentru „deştepţii" trufaşi, nici pentru „drepţii" neascultători. Să se bucure neputinţa minţii şi sufletului! Putere a minţii si a faptelor, pleacă de-aici! Desăvârşita neputinţă care se recunoaşte pe sine ca atare si aleargă cu credinţă la Domnul, Cel ce vindecă pe cei neputincioşi si plineşte cele sărace, se întăreşte şi cu mintea, şi cu obiceiurile, continuând, totuşi, să îşi mărturisească şi prostia, şi ticăloşia; iar puterea lui Dumnezeu, desăvârşindu-se întru neputinţă sub această înfăţişare neatrăgătoare, zideşte în chip nevăzut o altă personalitate, cu minte şi obiceiuri luminoase, care va ieşi la lumină la vremea sa: uneori încă de aici, dar dincolo totdeauna. Iată ce este ascuns de cei înţelepţi şi pricepuţi şi se descoperă doar pruncilor!

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

vineri, 5 aprilie 2024

Jertfa Crucii şi slava Învierii

Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine îşi va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. (Marcu 8, 34-38)

Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât şi însuşi faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră.

Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că cine doreşte să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze. Aşadar,lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos sunt cele trei condiţii pentru a fi creştin şi a dobândi mântuirea.

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii

 


 † Mitropolitul Laurențiu

Iubirea lui Dumnezeu și încercările vieții

Mântuitorul Hristos, prin întreaga Sa operă de mântuire, este întruparea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creatura Sa, pentru ca acesta să-și poată împlini scopul pentru care a fost creat, asemănarea cu Dumnezeu și câștigarea vieții celei veșnice.

Pentru împlinirea acestui ideal suprem și pentru a depăși toate încercările vieții, Mântuitorul ne adresează, astăzi, tuturor chemarea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Chemarea este facultativă! Dumnezeu nu ne mântuieşte cu forţa, de aceea a zis: „Cine voieşte să vină după Mine”, însă aşteaptă ca noi să dorim şi să cerem binecuvântarea şi ajutorul Său. Libertatea ne-a dăruit-o Dumnezeu de când ne-a creat după chipul Său ca persoane raționale, libere și capabile de a menține legătura cu Creatorul. Însă, urmarea lui Hristos sau trăirea vieții noastre în Hristos și cu Hristos, dobândită prin Sfintele Taine ale Bisericii, este singura cale prin care noi ne putem câștiga viața cea veșnică. Sfântului Apostol Pavel mărturisește: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2, 20).

Răstignit împreună cu Hristos



Duminica a III-a din Post
(a Sfintei Cruci)
Evanghelia de la Marcu 8,34 – 9,1

8 34 Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. 35 Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. 36 Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? 37 Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? 38 Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. 9 1 Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.
 1. Două cuvinte „grele”. Postul Mare este un minunat urcuş nu numai spre Sărbătoarea Învierii Domnului, ci spre desăvârşirea noastră. Evangheliile duminicale ale Postului Mare reprezintă ele însele trepte ale acestui urcuş. Luând aminte cum se cuvine la mesajul lor, vom urca, treaptă cu treaptă, la înălţimea chemării noastre de ucenici ai lui Hristos (de creştini).

Cuvant in Duminica a treia din Postul Mare ( Duminica Sfintei Cruci ) - SFANTUL IOAN DE KRONSTADT

Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Mc. 8, 34)

Aceasta duminica din Postul Mare se numeste Duminica Sfintei Cruci, datorita inchinarii in fata Crucii si a patimirilor Domnului Slavei, Care a fost rastignit pe ea pentru noi, precum si dato­rita faptului ca Biserica a randuit sa se citeasca in aceasta zi Evanghelia despre purtarea de catre fiecare dintre noi a propriei cruci, altfel spus a suferintelor si necazurilor care in aceasta lume sunt nedespartite de urmarea lui Hristos.

Oricine voieste sa vina dupa Mine, a spus Hristos poporului si ucenicilor Sai, sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie, caci cine va voi sa-si scape sufletul, adica viata sa, il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, adica cel ce va omori toate patimile si poftele sale, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in nea­mul acesta preacurvar si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri (Mc. 8, 34-38).

5 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 


„Cel necuvios va cădea prin necuvioşia lui"3 (Pilde 11, 5). Necuvioşia este legătura incorectă cu Dumnezeu sau deplina uitare de Dumnezeu, de care ţine şi necredinţa în existenţa lui Dumnezeu, precum şi în grija pe care El o poartă de zidirea Sa. Unele suflete, strâm-torate fiind de năvala unor astfel de gânduri necuvioase, dar voind totuşi să se arate oameni de ispravă, hotărăsc aşa: „Voi fi drept, cinstit şi uman fără să mă intereseze dacă există Cineva deasupra mea Care mă priveşte, îmi impune nişte datorii şi îmi va cere socoteală". Si ce se întâmplă? Nu este asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu, pe Care nu îl caută, şi lucrarea lor nu are spor. Conştiinţa le aminteşte în fiecare zi de nedreptăţile lor, ori de faptele lor necinstite, ori de lipsa lor de omenie. Numai înaintea oamenilor reuşesc ei să pară drepţi, îndreptăţin-du-se prin dibăcia limbii şi denaturarea faptelor, dar cine are conştiinţă dreaptă, acela nu are de ce să se îndreptăţească. Cei ce nu iau aminte la sine trec cu vederea si această nepotrivire lăuntrică; cei trezvitori se descurcă într-un fel cu ea. O, de ar lua aminte cu bună credinţă vreunul dintre cei dintâi la această nepotrivire, de ar cerceta de unde vine şi cum s-o îndrepte! S-ar îndrepta mai apoi şi pe sine însuşi, ba şi de alţii s-ar îngriji să îi aducă de partea cea bună.

3 Potrivit traducerii ruse - n. tr

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

joi, 4 aprilie 2024

4 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 


„Din vorba multă nu vei scăpa de păcat" (Pilde 10, 20). Creştinii trezvitori numesc toate simţurile ferestre ale sufletului, prin care, dacă le deschizi, fuge toată căldura lăuntrică. Cea mai cuprinzătoare deschizătură, o uşă larg deschisă, care lasă această căldură să se scurgă în valuri este limba, căreia i se dă voie să vorbească ce si cât vrea. Multa vorbire aduce tot atâta vătămare trezviei şi rânduielii lăuntrice cât toate celelalte simţuri dimpreună, căci ea se leagă de obiectele tuturor simţurilor şi sileşte sufletul să vadă chiar şi când nu vede, să audă chiar şi când nu aude, să pipăie chiar şi când nu pipăie. Ceea ce este visarea între cele lăuntrice, este multa vorbire între cele din afară; însă aceasta din urmă e mai păgubitoare, fiindcă tine de real şi, ca atare, lasă urme mai adânci. Pe deasupra, de ea sunt strâns legate părerea de sine, obrăznicia şi idioritmie - aceste furtuni ce nimicesc buna rânduială cea dinlăuntru, lăsând în urma lor nesimţire şi orbire. După toate acestea, cum poate scăpa de păcat cel ce vorbeşte mult?!

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

miercuri, 3 aprilie 2024

3 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi


 „Înţelepciunea", Dumnezeu - Cuvântul, „şi-a zidit sieşi casă", Sfânta Biserică, şi în ea „a gătit masă" -cuvântul lui Dumnezeu si Sfintele Taine, mai ales Taina Trupului şi Sângelui; şi „a trimis slugile sale", pe Sfinţii Apostoli şi pe urmaşii lor, ca să-i cheme pe toţi la cina Sa (Pilde 9,1-8). Mulţi s-au adunat deja, dar alţii sunt chemaţi neîncetat, ca să se umple casa toată - iar cina continuă fără încetare. Slavă Domnului, Care este atât de milostiv faţă de noi! Să mergem, dar, toţi! Să intrăm înăuntru, nimeni să nu rămână la uşă. în aceste zile de post este deosebit de puternică chemarea, şi deosebit de bogată cina: dar este cu atât mai de neiertat să te lipseşti de cină. Fiecare să-şi sape în amintire următoarele cuvinte ale înţelepciunii: „cei ce păcătuiesc împotriva Mea vătăma sufletele lor" (Pilde 8, 36), şi să se milostivească de sine. 

marți, 2 aprilie 2024

2 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi


 „Frica de Dumnezeu urăşte nedreptăţile" (Pilde 8,13); iar dacă le urăşte, le alungă; iar dacă le alungă, sufletul se va curăţa de ele şi, ca atare, se va arăta drept înaintea Domnului. Asta şi este tot ce căutăm acum cu atâta osârdie, înseamnă că dacă vei redeştepta în tine frica de Dumnezeu şi o vei hrăni, vei stăpâni cel mai puternic mijloc de a te vindeca. 

Frica de Domnul nu-ţi va îngădui să păcătuieşti şi tot ea te va pune să faci tot lucrul bun atunci când vei afla prilejul: şi astfel vei împlini porunca: „fereşte-te de rău şi fă binele" (Ps. 33, 13), pe care o dă proorocul celor ce caută viaţa cea adevărată. 

luni, 1 aprilie 2024

1 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 Facerea 3, 4:


„Atunci, şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri!»“

Din acest verset rezultă viclenia diavolului în lupta sa contra nepătimirii firii primilor oameni. Acesta recurge la mijloace josnice prin care o amăgeşte pe Eva, spunându-i că, de va încălca porunca dată de Dumnezeu, nu doar că nu-i va fi mai rău, ci dimpotrivă - după cum vom vedea în versetul următor - o amăgeşte că „vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu“. Minţind, diavolul încearcă să îndepărteze pe om de Dumnezeu care este „Calea, Adevărul şi Viaţa“, ducându-l pe drumul pierzării. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre cuvintele diavolului în dialog cu Eva că „cel care când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii, rosteşte, în puţine cuvinte, trei minciuni: că oamenii nu vor muri; că Dumnezeu cel atotbun ar cunoaşte răul; că oamenii vor fi ca Dumnezeu (se mai subînţelege şi o teamă a lui Dumnezeu faţă de om). Cuvântul şarpelui cuprinde şi o jumătate de adevăr, aceea că omului i se vor deschide ochii, mâncând din pom. Într-un fel, ochii săi s-au deschis, cunoscând pe dată ceea ce a pierdut...“

duminică, 31 martie 2024

31 martie - Lumina zilnică din Scripturi


 Bucuria în Dumnezeu nu este râsul, cântatul, dansatul, chefuitul, petrecerile, chiotele. Bucu­ria în Dumnezeu este o stare lăuntrică. „Este tresărirea sufletului”, spune Sfântul Vasile cel Mare (P.G. 31, 225 B). Bucuria în Dumnezeu este satisfacția interioară, dulceața sufletului, blân­dețea, liniștea, cucernicia și bucuria mulțumitoare și uitarea celor urâte și toate acestea la un loc. Este, după Sfântul Ioan Gură de Aur, „deplinătatea lucrurilor” (P.G. 56,97).

Această bucurie nu stă doar în manifestări exterioare. Nu pentru că nu ar putea avea și astfel de manifestări, precum zâmbetul, aerul de sărbătoare etc., dar nu stă numai în acestea. Poate exista și fără acestea, chiar dacă, după Sfânta Scriptură „inima veselă înseninează fața, care-i strălucește de bucurie” (Pilde 15, 13).
.
Este însă posibil ca fața să nu exprime bucu­ria pe care o are sufletul. Fața scăldată de la­crimi poate să fie, însă inima omului să se bucure. De asemenea, este posibil ca omul să fie îndurerat, dar în adâncul său să se bucure

sâmbătă, 30 martie 2024

30 martie - Lumina zilnică din Scripturi


 
Eu, care sunt botezată, noi, care în Sfânta Biserică am primit „ungerea cu undelemnul bucuriei” (aşa zicem la Botez) şi am primit şi „Duhul cel ceresc”, avem tot ce ne trebuie ca să fim bucuroşi. Toată bucuria este în mine, în inima mea. În inima mea este Mântuitorul, în inima mea este Duhul Sfânt. Noi toţi creştinii ortodocşi am primit Duhul Sfânt prin Taina Mirungerii şi este per¬sonal şi întreg în noi. Darul este întreg. Pentru noi, totul este desăvârşit, totul este deplin în noi şi, totuşi, noi nu suntem bucuroşi, pentru că noi nu suntem în noi, pentru că noi suntem în afara noastră Părinţii spun că pentru a ne putea bucura de bucuria noastră, trebuie să intrăm în cămara Iui Dumnezeu care este in noi să intrăm în cămara inimii. Aceasta este arta de a fi bucuros, drumul calea de la mintea mea la inima mea. Noi toţi căutăm, prin rugăciune, să ne unim mintea cu inima, dar pentru aceasta trebuie să lucrăm şi asupra minţii. Dacă vom băga o minte atât de împrăştiată în inimă, nu vom face altceva decât să agităm şi mai tare apele inimii. De aceea, trebuie întâi o curăţie în inimă. Când ştim că vine Părintele cu Crăciunul în casa noastră, ne grăbim să terminăm curăţenia. De ce? Ca să-l putem primi cu bucurie. Deci, dacă pentru Părintele de la noi din parohie trebuie să facem eforturi ca să-l primim pregătiţi, cu atât mai mult pentru Dumnezeu Duhul Sfânt va trebui să facem eforturi de a ne aduna, de a ne curăţi, ca să ne întâlnim cu El.