IUBIREA - cunună a tuturor virtuţilor

 I. INTRODUCERE. Iubirea este izvor şi cunună a virtuţilor. În ultimele două cateheze am vorbit despre credinţă şi nădejde, pomenind şi faptul că, împreună cu iubirea, formează triada virtuţilor teologice, denumire ce arată, pe de o parte, că izvorăsc de la Dumnezeu, pe de alta, că prin ele omul poate avea cea mai strânsă comuniune cu El. Vorbim acum despre iubire, în acelaşi sens de virtute teologică, dar şi ca izvor şi cunună a tuturor celorlalte virtuţi. Propriu-zis, izvorul este Dumnezeu Însuşi, pentru că El s-a revelat în Noul Testament ca un Dumnezeu al iubirii: „Dumnezeu este iubire” – scrie evanghelistul Ioan, în prima sa epistolă (4, 8). Aşadar, iubirea fiind numele lui Dumnezeu3 , e firesc să recunoaştem faptul că este izvor al tuturor celorlalte virtuţi. Iar când spunem „cunună” avem în vedere mărturisirea Sf. Ap. Pavel, în cea mai frumoasă descriere a iubirii din câte s-au făcut vreodată (I Co 13, 1-8), din care înţelegem că suntem nimic fără dragoste, chiar de am avea toate celelalte daruri şi virtuţi. Tot Sf. Ap. Pavel, recomandând creştinilor să se „îmbrace” în felurite virtuţi (milă, bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă-răbdare etc.), adaugă: „Iar peste toate acestea… în dragoste, care este legătura desăvârşirii” (Col. 3, 14).

Taina iertării vrăjmaşilor

Între momentul prefacerii Cinstitelor Daruri şi cel al împărtăşirii, există în Sfânta Liturghie un interval, având în centru Rugăciunea „Tatăl nostru“. Este un interval ce ne descoperă două lucruri foarte importante. Întâi, ne ajută să conştientizăm prezenţa lui Hristos în mijlocul nostru; o prezenţă pnevmatologică şi eshatologică. Şi, în al doilea rând, acest dar al prezenţei implică o revendicare: Dumnezeu aşteaptă de la noi o hotărâre, o angajare pe linia unei adevărate iubiri. Aceste aspecte se cuprind în chip minunat în Rugăciunea Domnească.

Pregătitoare pentru acest moment este „sărutarea păcii“, prin care, cândva, întreaga adunare, azi, doar slujitorii, îmbrăţişându-se, îşi spun: „Hristos în mijlocul nostru este şi va fi totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor“. Este rugăciune şi mărturie a prezenţei lui Hristos în mijlocul nostru, ca „semn“ al păcii Duhului Sfânt. O prezenţă nu doar momentană, temporală, ci cu perspectivă eshatologică: „este şi va fi în veci“. Căci trăirea liturgică aparţine Împărăţiei veacului viitor, care a şi venit, penetrând lumea aceasta prin harul sfinţitor al Duhului. Prin Duhul Sfânt ni se descoperă şi ni se împărtăşeşte condiţia „lucrurilor ce vor să fie“. De aceea, pâinea euharistică se dă celor ce sunt în comuniune cu toţi, celor ce s-au iertat reciproc şi se iubesc în acelaşi Tată ca nişte fraţi, celor ce au „iertat greşalele celor ce le-au greşit“, celor ce s-au împăcat cu natura lor umană, nemaiaducându-şi aminte de vreun rău suferit din partea cuiva. Acesta-i sensul unei rugăciuni din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: „Iar pe noi pe toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul, prin împărtăşirea aceluiaşi Duh Sfânt“.

Iubirea de vrăjmaşi – Părintele Sofronie

 Pentru părintele Sofronie, această poruncă a lui Hristos este nici mai mult nici mai puţin decât „piatra din capul unghiului a Evangheliei”. Este singurul remediu la toate relele, criteriul ultim şi de neînlăturat al credinţei adevărate, al comuniunii adevărate cu Dumnezeu, al adevărului în Biserică. Cine are puterea iubirii pentru duşmani cunoaşte pe Hristos în duh şi în adevăr. Cine, din contră, nu o are, este prizonierul morţii, încă nu este „ortodox”, adică nu-l cunoaşte pe Dumnezeu „aşa cum este El”.

Practic, în ce constă iubirea vrăjmaşilor? În faptul că preferăm să fim ucişi în loc să ucidem, spune părintele Sofronie. „Nu trebuie să ucidem pe vrăjmaşii noştri, ci să-i învingem prin iubire. Să ne amintim că răul absolut nu există şi că singur absolut este Binele care nu are început. Porunca de a nu răspunde răului cu răul (Matei 5, 39) este metoda cea mai eficace de a lupta cu răul”. A lupta prin forţă înseamnă a înlocui o violenţă cu alta şi a întreţine astfel dinamica răului. Biruinţa obţinută prin forţă este întotdeauna o ruşine pentru Omenire.

O pildă din Vechiul Testament despre iubirea vrăjmaşilor

Biblia ne spune că Saul, împăratul, îl ura de moarte pe Psalmistul David şi îl căuta pe tot locul să-l omoare.

 De trei ori Domnul a adus pe Saul la picioarele lui David şi l-a dat în mâinile lui.

 O dată, cum se vede în chipul de alături, când Saul umbla să-l prindă pe David, din întâmplare, s-a băgat tocmai în peştera în fundul căreia era ascuns David cu ostaşii lui. Noaptea, după ce Saul a adormit, ostaşii lui David au zis: 

„Iată, Domnul a dat pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, să-i facem sfârşitul”. 

30 septembrie - Pilda zilei

Un băieţel care se afla în vizită la bunicul său, găsi o broască ţestoasă şi începu să o studieze. În acel moment, broasca se retrase în carapacea ei, iar băieţelul încercă în zadar cu un beţişor să o scoată afară. 

Bunicul său îl prinse asupra faptului şi-l opri să mai chinuiască broasca. 

`Nu e bine cum procedezi. Vino să-ţi arăt cum trebuie procedat`.

 Luă broasca ţestoasă în casă şi se aşeză lângă sobă. Nu după multe clipe broasca se încălzi, îşi scoase afară capul şi picioarele şi privi la băieţel`. 

Oamenii sunt câteodată ca şi broaştele ţestoase, spuse bătrânul. Nu încerca niciodată să constrângi pe cineva, ci încălzeşte-l cu bunătate, şi atunci el va face cum doreşti tu, dacă îl vei sfătui de bine`.

Iubirea de vrăjmaşi: o purtare dumnezeiască

 

Duminica a 19‑a după Rusalii. Luca 6, 31‑36 [27‑36]

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”: înainte de toate, trebuie spus limpede că această poruncă a lui Hristos este cea mai grea dintre toate şi poate părea, din multe puncte de vedere, imposibil de împlinit. Înainte de a încerca să‑i descifrăm înţelesul adânc – lucru deloc lesne – se cuvine să‑l punem în context. Această pericopă evanghelică face parte din ceea ce se numeşte „Predica de pe munte”, dar care este de fapt cuvântul de început pe care‑l rosteşte Hristos în Galileea mergând către misiunea Sa. Îl găsim la Sfântul Matei şi la Sfântul Luca, dar este mult mai complet la Sfântul Matei (3 capitole, de la 5 la 7; la Sfântul Luca, o jumătate de capitol: 6, 20‑49). Alegerea Sfântului Luca este legată de logica lecţionarului bizantin¹. Mai mult, pericopa nu este bine aleasă: ar trebui început la versetul 27, căci de aici începe învăţătura lui Hristos despre iubirea de vrăjmaşi. Trebuie adăugat că succesiunea evenimentelor este greu de înţeles la Sfântul Luca²: de aceea vom rămâne la Evanghelia Sfântului Matei.

Practicarea iubirii vrăjmaşilor

 

Pr. prof. univ. Petre Semen

Duminica a 19-a după Rusalii –

Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor

(Luca 6, 31-36)

„Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.“

Textul evanghelic de astăzi este un fragment din „Predica de pe munte“ (Mt. 5, 21…) pe care am putea-o defini „Evanghelia sfaturilor“ fiindcă Iisus dă celor dispuşi să-L asculte nişte sfaturi nemaiauzite până la El în nici o altă religie a lumii.

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!

 

Duminica a XIX-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 6,31-36

³¹ Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; ³² şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. ³³ Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. ³⁴ Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. ³⁵ Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. ³⁶ Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

1. Predica de pe Munte în variantă lucanică. Pericopa evanghelică a acestei Duminici face parte din varianta lucanică a Predicii de pe Munte. Dacă această Predică este redată în Evanghelia de la Matei în trei capitole (5-7), în Evanghelia de la Luca ea nu ocupă decât 30 de versete (Lc 6,20-49). Deoarece primii destinatari ai Evangheliei a treia erau veniţi din păgânism, Sfântul Luca a lăsat deoparte materialul referitor la atitudinea Mântuitorului faţă de Lege (Mt 5,17-48); la fel a făcut cu învăţătura referitoare la faptele bune în mare cinste la iudei (milostenia, rugăciunea şi postul). Ca şi la Matei, Predica începe cu Fericirile, dar Sfântul Luca redă numai patru Fericiri, la care adaugă patru vaiuri. În general, varianta lucanică arată că Sfântul Luca în mod deliberat n-a reţinut decât o parte din învăţăturile Mântuitorului din Predica de pe Munte, el adaptând cuprinsul acesteia la situaţia şi la preocupările cititorilor primi ai Evangheliei sale.

29 septembrie - Pilda zilei

 

La finalul vietii, un barbat l-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el cu o valiza in mana. Dumnezeu a spus:

- “Bine, fiule… este timpul sa plecam.”

Surprins, omul a raspuns: 

- Acum? Asa de devreme? Aveam o multime de planuri…”

- Dumnezeu: “Imi pare rau, dar trebuie sa plecam.”

- Barbatul: “Dar ce ai in acea valiza?”

- Dumnezeu a raspuns: “Lucrurile tale!”

- Barbatul: “Lucrurile mele? Ce vrei sa spui? Adica banii mei, hainele mele?”

- Dumnezeu: “Nu. Acele lucruri nu au fost de fapt ale tale. Ele apartineau pamantului.”

- Barbatul: “Atunci amintirile mele?”

28 septembrie - Pilda zilei

 

O vulpe fugărită de copoi a fost adăpostită de un tăietor de lemne în coliba sa.

În curând, au apărut și vânătorii împreună cu copoii lor, și l-au întrebat pe tăietorul de lemne dacă nu cumva văzuse trecând pe acolo o vulpe. Omul a spus cu voce tare că nu o zărise, arătând totuși cu mâna către coliba unde se ascundea vulpea. Vânătorii nu i-au luat în seamă semnele, ci au dat crezare vorbelor sale, așa că s-au grăbit să se întoarcă în pădure în căutarea prăzii lor.

Când vulpea a vrut să plece din colibă, fără a-i da nici o atenție tăietorului de lemne, acesta a strigat, cu reproș, în urma ei, „Animal nerecunoscător, îmi datorezi viața și, cu toate acestea, nici măcar o vorbă de mulțumire.” Atunci vulpea i-a răspuns: „într-adevăr, ar fi trebuit să îți mulțumesc din toată inima dacă faptele tale ar fi fost la fel de bune ca și cuvintele tale, și dacă mâinile tale nu ți-ar fi trădat vorbirea.”

Morala: Suntem răspunzători atât pentru vorbele, cât și pentru faptele noastre.

27 septembrie - Pilda zilei

Odată, o bătrână meschină, ranchiunoasă, a răspândit zvonul că vecinul ei ar fi hoț. La puțin timp, acesta a fost arestat. Câteva zile mai târziu s-a dovedit, totuși, că este nevinovat. Eliberat din pușcărie, a mers copleșit de rușine, umilință, spre casa sa. În cele din urmă, a dat-o în judecată pe bătrână pentru acuzații false făcute împotriva lui.

La tribunal, aceasta i-a spus judecătorului, "Nu am făcut decât să-mi dau cu părerea, nu am făcut rău nimănui". Judecătorul i-a răspuns, "Pune pe o hârtie toate lucrurile rele pe care le-ai zis despre vecinul tău. Apoi, rupe hârtia în bucăți cât mai mici și împrăștie-le pe drumul spre locuința ta. Mâine, vino înapoi la mine ca să-ți afli sentința."

A două zi, judecătorul i s-a adresat bătrânei, "Înainte să știi ce condamnare vei avea, du-te și adună toate bucățile de hârtie pe care le-ai aruncat pe străzi". Bătrâna i-a replicat, "Dar nu am cum să fac asta! Vântul probabil le-a răspândit peste tot și nu voi putea să le găsesc".

Judecătorul i-a spus, "În același fel, simplele păreri, bârfe, zvonuri, calomnii pot ruina onoarea unui om până pe punctul de a nu reuși să și-o refacă vreodată". Bătrâna și-a dat seama de greșeală  și a cerut să fie iertată.

26 septembrie - Pilda zilei

 

Într-una din zile, un călugăr cu viaţă sfântă trecea pe undeva pe lângă un lan de grâu, avându-l ca însoţitor pe ucenicul lui. Şi în lanul de grâu, doi tineri, bărbat şi femeie, păcătuiau acolo în grâu. Şi ucenicul i-a văzut şi a spus:

– Uite, părinte! Uite, părinte! Uită-te la ei, nelegiuiţii, stricaţii... blestemaţii... afurisiţii... nenorociţii! Uite, spurcă şi grâul... Uite, părinte... aşa şi aşa. Părinte, hai să dăm cu pietre după ei, să-i huiduim, să-i scoatem afară din grâu!

Călugărul cu viaţă sfântă a dezbrăcat haina cea de deasupra, la care îi spune rasă, şi a mers frumos şi i-a acoperit. Atunci ucenicul s-a ruşinat într-o măsură oarecare, dar a întrebat:

– Părinte, dar cum, încă-i mai şi acoperi?

25 septembrie - Pilda zilei

 Când mori, nu-ți face griji pentru corpul tău..

Rudele tale vor face tot ce trebuie:

-O să-ți scoată hainele;

- Te vor spăla;

-Ei te vor îmbrăca;

- Te vor scoate din casă și te vor livra la noua ta adresă.

Mulți vor veni la înmormântare să te onoreze.

Unii chiar își vor anula planurile și vor cere să fie eliberați de la muncă pentru a participa la o înmormântare.

Hainele tale pe care le-ai purtat vor fi fie împrumutate, vândute, donate sau arse.

Cheile tale, instrumentele tale, cărțile tale, jocurile tale, colecțiile tale,

toate lucrurile tale vor aparține altor oameni.. .

Și fii sigur că lumea fără tine nu se va opri și va plânge pentru tine.

Economia va funcționa.

Vei fi înlocuit la locul tău de muncă. Cineva cu aceste abilități sau chiar mai bune îți va lua locul.

Proprietatea ta va trece moștenitorilor.

Fără îndoială că tu și faptele tale mici sau mari din viața ta vor fi discutate, judecate și criticate.

Oamenii care te-au cunoscut doar în față vor spune: "săracul! "

24 septembrie - Pilda zilei

 

Un om avea un fecior, rău cum e fierea. Lenea curgea după el, în timp ce cu uşorul trai era prieten de cruce. Doar de blestemăţii şi rele era capabil. Tatăl său nu-l bătu, cum făceau alţi părinţi. Bătu însă câte un cui în uşă de fiecare boacănă a neisprăvitului, cuiul şi fapta de ocară. Timpul curse, uşa se umplu, deveni zid de cuie, încât n-aveai unde pune un deget şi fiul omului se înfurie şi-i spuse tatălui său:

– „Nicăieri ca la noi. De ce ai bătut cuie în uşă?”

– „Tu le-ai bătut”, zise tatăl.

– „Eu?”.

– „Da. N-ai făcut tu rele, duium, cutare şi cutare, nu mai ţin minte câte, multe, fără număr?”

– „Făcut”, recunoscu fiul.

– „De fiecare faptă rea am înfipt câte un cui. Priveşte, ăsta eşti”, vorbi tatăl, posomorându-se rău.

– „Nu-i supărare, cuiele se pot scoate, eu voi fi acela”, promise fiul.

Pescuirea minunată – lumină pentru misiunea Bisericii

 

† Daniel ,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a 18-a după Rusalii / (Pescuirea minunată)Luca 5, 1-11

„În vremea aceea, Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, ca să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacob, şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.”

ÎPS Bartolomeu Anania - Predică la Duminica a 18-a după Rusalii - Pescuirea minunată

 "Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El." (Luca 5, 1-11)

Pescuirea minunată

 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“) şi se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm“, preotul, în numele lui Hristos, cu Hristos în Duhul Sfânt, se roagă: „Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge.

Te chemăm, Te rugăm, cu umilinţă la Tine cădem. Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte!“ Peste noi – adică peste toţi; şi peste daruri, adică cele pe care le-au adus credincioşii creştini: pâinea şi vinul, ce sunt puse înainte. „Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“. Şi pâinea şi vinul – se dezvăluie din adânc – devin, se prefac tainic în Mielul jertfit de la întemeierea lumii, în Trup şi Sânge dumnezeiesc, în Acela prin Care toate s-au făcut.

Ichthys - Duminica a XVIII-a după Rusalii

 Evanghelia de la Luca 5,1-11

¹ Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, ² a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. ³ Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. ⁴ Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. ⁵ Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. ⁶ Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. ⁷ Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. ⁸ Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. ⁹ Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. ¹⁰ Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. ¹¹ Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

 1. Două pescuiri minunate. Pescuirea minunată despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei Duminici are loc la începutul relaţiei Mântuitorului cu ucenicii Săi. Evanghelia de la Ioan (21,1-14) ne spune că a avut loc şi o a doua pescuire minunată, după Învierea Domnului. Putem spune, aşadar, că două pescuiri minunate delimitează perioada de timp în care Sfinţii Apostoli, cei mai mulţi pescari de meserie, s-au bucurat de prezenţa în trup a lui Iisus. Faptul nu este lipsit de semnificaţie. Prima pescuire minunată marchează un punct de cotitură în viaţa celui pe care pericopa îl numeşte, de mai multe ori, Simon (în versetele 3, 4, 5, 10 – de două ori) şi o dată, anticipând numele pe care i-l va da Mântuitorul, Simon Petru (în v. 8). În fiinţa sa se petrece o răsturnare radicală şi el – ca şi însoţitorii săi – lasă totul şi merge după Iisus pentru ca „de acum înainte” (v. 10), conform chemării pe care i-o adresează Mântuitorul, să fie „pescar de oameni”. Prin minunea celei de-a doua pescuiri minunate, Domnul îi va reaminti lui Petru, după lepădare, de chemarea sa cea dintâi, restaurându-l în apostolat (In 21,15-17).

Pescuirea minunată - Petru în căutarea unui sens

Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11

„În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.“

Predică la Duminica a 18 - a după Rusalii - smerenia

Și făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejile” (Luca V, 6).

În Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbeşte despre pescuirea minunată, minunea săvârşită de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu  Simon Petru şi cu alţi pescari care toată noaptea s-au trudit şi nimic nu au prins. „Şi  răspunzând Simon, a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins” (Luca V, 5). La Îndemnul Mântuitorului, Simon a aruncat mrejile mai adânc, în lacul Ghenizaretului, şi „au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejile” (Luca V, 6).

Această amintire despre pescuirea minunată ne demonstrează succint, cum fapta Mântuitorului a determinat o cotitură în viaţa unor pescari, făcându-i să-şi părăsească meseria lor şi să se înroleze ca slujitori ai lui Dumnezeu, ai oamenilor şi ca Apostoli şi propovăduitori ai Legii evanghelice.