31 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

" Lupta noastră se duce în fiecare zi și în fiecare ceas. 

Dacă faci reproșuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ți-ai pierdut pacea. 

Dacă ai căzut în slava deșartă sau te înalți deasupra fratelui, ai pierdut harul. 

Dacă-ți vine un gând desfrânat și nu-l depărtezi de îndată, sufletul tău pierde iubirea lui Dumnezeu și îndrăzneala în rugăciune. 

Dacă iubești puterea sau banii, nu vei cunoaște niciodată iubirea lui Dumnezeu. 

Dacă-ți împlinești voia proprie, ești biruit de vrăjmașul și urâtul intră în sufletul tău. 

Dacă urăști pe fratele tău, înseamnă că ai căzut din Dumnezeu și un duh rău a pus stăpânire pe tine. 

Dar dacă faci bine fratelui, atunci vei afla odihna conștiinței. 

Dacă-ți tai voia proprie, vei izgoni pe vrăjmași și vei dobândi pace în sufletul tău. 

Dacă ierți fratelui tău ocările și iubești pe vrăjmași, atunci dobândești iertarea păcatelor tale și Domnul îți va da să cunoști iubirea Duhului Sfânt. 

Iar când te smerești întru totul, atunci afli odihna desăvârșită în Dumnezeu. "

Sursa Cuviosul Siluan Athonitul Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

30 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Sfântul Ioan Gură de Aur – 7 cuvinte de aur

1) ” Biserica-i spital, nu tribunal! Nu-ți dă pedeapsă pentru păcate, ci iertare de păcate!”

2) “Smerenia este mama înțelepciunii”.

3) “Rugăciunea este mare bunătate căci prin ea vorbim cu Dumnezeu “.

4) ” Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător”.

29 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Când intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetând neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gândul că Dumnezeu Se afla alături de tine. Şi să nu-ţi îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cât timp te afli înlăuntrul bisericii.

Cu cât trăieşti mai atent şi mai aspru, cu atât mai sălbatic te ataca vrăjmaşul. Încearcă să te tragă în păcat mai ales în sărbători. Să le aştepţi pe toate. Să fii pregătit pentru toate… Domnul este îndurător. Sărbătorile pricinuiesc daruri. Şi voi veţi lua ceva şi vă veţi încredinţa de asta după mulţi ani, poate chiar după 40 de ani… Atunci veţi înţelege ce dar v-a trimis Domnul în sărbătoarea cutare.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXXII-a după Rusalii, a lui Zaheu Vameșul

În Sfânta Evanghelie care se citește la Liturghia din Duminica a XXXII-a după Rusalii vedem cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din lacom devine milostiv, arătând pocăință și fapte de pocăință.

Pacea, bucuria și fericirea nu se dobândesc doar prin acumulare de bunuri materiale

Zaheu vameșul este singurul bogat, dintre cei prezentați de Sfântul Evanghelist Luca, care se mântuiește, chiar dacă înainte de întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos era preocupat doar de îmbogățire, asuprind mulți oameni și răpind avutul lor.

În vremea Mântuitorului, vameșii, adică acei oameni desemnați de regimul roman de ocupație să adune taxele pentru Imperiu, erau în general dornici de îmbogățire, colectând cu lăcomie de la populație mai multe biruri decât se cuvenea ori decât permitea legea.

Că şi acesta este fiu al lui Avraam…

Luca 19, 1-10

Zaheu în sicomor, pentru a-L vedea pe Dumnezeu.
Hristos pe lemnul Crucii, sicomorul cel cu gust dulce si de lumina purtator, daruitor al vederii lui Dumnezeu.

Duminica aceasta, a XXXII-a dupa Rusalii, aduce cu sine drumul lui Hristos din afara Ierihonului – acolo unde vindeca pe orbul din duminica ce a trecut, dând lectia adâncimii smerite a minunii lui Hristos – în Ierihon, orasul care, nu-i asa, aduce aminte prin rezonanta sa, de locul biruintei dintâi a poporului celui ales, prin harul si ajutorul lui Dumnezeu, pe pamântul pe care El îl daruise neamului aceluia, care avea sa-L daruiasca pe Mesia. Daca atunci, în înconjur de cântec si alamuri si putere de la Dumnezeu, se darâmau zidurile Ierihonului, acum Hristos-Domnul este Cel Care darâma zidul izolationismului mesianic al poporului celui ales din Israel, aratând universalitatea minunii Sale pe pamânt. Caci zice Domnul, miez al vestirii din Duminica aceasta, privind râvna lui Zaheu: „Astazi s-a facut mântuire casei acesteia, ca si acesta este fiu al lui Avraam“ (Luca 19, 9).

Dumnezeu te caută; neîncetat te caută.

Pr. Constantin Galeriu

 

Atunci cand Adam s-a ascuns in lumea pacatului, Dumnezeu a strigat: “Adame, unde esti?” – “M-am rusinat, Doamne, vazandu-ma gol (gol de harul Tau) si m-am ascuns”.

Acum Mantuitorul il cauta pe cel pierdut. In acea zi l-a cautat pe Zaheu. Zaheu, care era mai-marele vamesilor si era bogat. Vamesii, in lumea lui Israel, erau acei insarcinati de puterea Imperiului Roman sa stranga impozitele, dajdia; iar el era mai-mare peste toti. Mi s-ar ingadui sa spun – un fel de ministru de finante, daca vreti. Erau urati de popor, mai ales ca erau nascuti din sanul lor. Zice Mantuitorul: “Si acesta este fiu al lui Avraam”. Zaheu era evreu, din sanul lor era, si erau toti. Si strangeau aceste dajdii pentru ca din ele isi faceau ei partea lor. Si atunci, sarmanii, in lacomia lor isi faceau (cati nu fac asemenea?!) din banii de dajdie pe care-i strangeau, un idol, dumnezeul lor.

Setea de înnoire duhovnicească

Sfântul Luca al Crimeei
din «Predici», Editura Sophia, Bucureşti, 2010

 

Iisus, intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată, un bărbat cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat; şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, fiindcă era mic de statură. Şi alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să Îl vadă, căci pe acolo avea să treacă (Luca 19, 1-4).

„Vameşi“ se numeau strângătorii impozitelor. Ei puteau dobândi bani pe cale nedreaptă la strânsul impozitelor, şi o făceau. Erau cruzi şi lacomi, jefuiau poporul, iar acesta îi ura. Însuşi cuvântul „vameş” ajunsese pentru popor totuna cu “păcătos”.

Zaheu era mai-marele vameşilor, şi asupra lui apăsa şi mai greu ura poporului decât asupra vameşilor de rând – dar iată că omul acesta păcătos s-a aprins de dorinţa de a-L vedea pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atât de multe.

A nesocotit astfel părerea lumii și a primit să se facă de râs pentru Hristos.

Faptul că primirea ocării lui Hristos are ca răsplată lărgirea inimii pe care o lucrează harul izvorât din Crucea și Învierea Lui se vădește și din istoria lui Zaheu. Acest om de vază din cetatea Ierhonului, fiind„mic de statură” (Luc.19, 3) și voind să-L vadă pe Hristos, s-a urcat într-un sicomor.

A nesocotit astfel părerea lumii și a primit să se facă de râs pentru Hristos. Tocmai aceasta L-a făcut pe Hristos să ia seama la el, pentru că a descoperit în Zaheu o anume înrudire duhovnicească cu Sine Însuși.

Știm că atunci Domnul Iisus urca la Ierusalim spre a fi bătut și a pătimi pentru mântuirea lumii, adică Se îndrepta spre crucea de ocară. Zaheu, în chip proorocesc, mai înainte de crucea de ocară, a primit să pătimească rușine pentru Hristos, s-a îndreptat pe aceeași cale ca și Domnul, și îndată L-a dobândit pe Hristos nu numai ca Însoțitor ci și ca Oaspete în casa sa.

Predică la Duminica a 32 -a după Rusalii (a lui Zaheu vameșul)

„În vremea aceea trecea Iisus prin Ie­rihon. Şi iată un om, anume Zacheu; şi a­cesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să-L vadă pe Iisus cine este şi nu putea de norod că era mic de stat. Şi, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă pe El, că pe acolo avea să treacă.

Şi dacă a venit la locul acela, căutând Iisus, l-a văzut pe dânsul şi a zis către dânsul: Zacheie, grăbeşte de te pogoară că astăzi în casa ta mi se cade să fiu.

Şi, grăbindu-se, s-a pogorât, şi L-a primit pe Dânsul, bucurându-se.

Şi, văzând, toţi cârteau zicând că la un om păcătos a intrat să găzduiască.

 Iar Zacheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din avuţia mea, Doamne, o dau săracilor şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.

Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta fiu al lui Avraam este. Că a venit Fiul Omului să caute şi să mântuiască pe cel pierdut“.

(Luca 19, 1-10)

 Ce frumoasă şi plină de învăţătură este această evanghelie! Să cercetăm în­ţelesul ei. Să cercetăm viaţa lui Zacheu, căci în jurul lui se învârte înţelesul aces­tei evangheliei.

În patru stări ni-l arată evanghelia pe Zacheu.

1. Întâi, ni-l arată ca pe un om putred de bogat şi de păcătos.
2. Apoi în a doua, ni-l arată cuprins de dorul şi dorinţa să-L vadă pe Iisus.
3. În a treia, ni-l arată suindu-se într-un dud să-L vadă pe Iisus.
4. În a patra, ni-l arată primindu-L pe Iisus în casa lui.

Să cercetăm pe rând aceste stări.

Zaheu a meritat interesul lui Hristos

„Şi când a sosit la locul acela, Iisus, ridicându-şi ochii, l-a văzut” (Luca 19, 5)

Un om, care nu are nicio idee despre cuvântul lui Dumnezeu şi judecă lucrurile lumeşte, când aude că Hristos S-a oprit pe cale, Şi-a înălţat ochii şi l-a văzut pe Zaheu în copac, va spune că aşa a fost sortit. Dar oare acest fapt a fost sortit?

Şi, în genere, se pune întrebarea: Există soartă? 

Strămoşii noştri antici, care adorau idolii, aveau printre alte zeităţi şi pe zeiţa Τihi sau Soarta. Confecţionau statui, care o prezentau pe Tihi (Soarta), ca pe o femeie care deţine comori şi le împrăştie unde vrea. Toate le atribuiau Sorţii; şi cele plăcute şi cele neplăcute. – Aşa a vrut soarta, destinul!…

Toată viața noastră este „milă”! - Pr. Prof. Daniel Benga

Puteți viziona mai multe predici ale Părintelui Profesor Daniel Benga, aici: https://www.youtube.com/c/PărinteleDanielBenga

28 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

SĂ NU DOREȘTI SLAVA DEȘARTĂ, 

DEOARECE ESTE MAI BINE SĂ FII CINEVA,

DECÂT SĂ CREZI CĂ EȘTI.

 Dacă ești nesățios, să nu urmărești slava omenească .

CĂCI CU CE SE FOLOSEȘTE MAIMUȚA ATUNCI CÂND AUDE CĂ ESTE NUMITĂ LEU ?!?

SFÂNTUL  GRIGORIE  TEOLOGUL

27 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 În tot ce faci şi în toată vremea caută a bineplăcea lui Dumnezeu şi gândeşte-te să-ţi mântuieşti sufletul de păcat şi de diavolul şi să-l predai lui Dumnezeu. Ridicându-te din aştemut, fă-ţi Cruce şi zi: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ şi apoi: „Învredniceşte-mă, Doamnne, în ziua  aceasta, fără de păcat să mă păzesc“ şi „Învaţă-mă să fac voia`Ta*' (Din doxologia de la Utrenie).

Dacă te speli sau te îmbăiezi,  zi: „Stropi-mă-vei cu isop, Doamne, şi mă voi curăţi“; ,,spăla-mă-vei şi mai decât zăpada mă vei albi“ (Psalmul 50, 9). Când îmbraci haine curate,  gândeşte-te la curăţia inimii şi roagă pe Domnul, cu inimă curată: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule“ (Psalmul 50, 11). Iar dacă îmbraci haine noi, gândeşte-te la înnoirea duhului, şi zi: ,,Şi cu duh stăpânitor mă întăreşte“ (Psalmul 50, 12). Iar atunci când te desparţi de o haină veche de care ţi s-a scârbit, gândeşte-te la despărţirea cu scârbă de omul cel vechi, pătimaş, trupesc.

26 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Sfatul Sfântului Nifon către fiul său duhovnicesc, Sfântul Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești 

În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul și de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânșii.

Fie-ți drag a te ruga de-a pururea și ți se va lumina inima și va vedea pe Dumnezeu. În toate zilele te socotește, iubitul meu fiu, spre care poruncă a lui Dumnezeu te-ai lenevit a te osteni și iară, în fiecare zi cugetă care poftă a trupului ai omorât și dă laudă lui Dumnezeu pentru cele ce ai izbândit și mustră-te pe tine cu asprime pentru cele ce te-ai lenevit. Fiul meu, fii înțelept și sârguiește a avea pace cu toți, ca să ai îndrăzneală în ceasul rugăciunii.

25 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Starețul Tadei de la Vitovnița despre iubire

"Dumnezeu este Iubire (I Ioan 4:16). Și dacă Îl chemăm pe Dumnezeu în viața noastră așa cum Sfinții Părinți ne învață, atunci chemăm Iubirea. Dacă știm și credem că El este prezent pretutindeni, tot timpul și dacă suntem uniți cu El în inimile noastre, El ne va învăța cum să ne iubim aproapele. Pentru că noi nu știm cum să Îl iubim pe Dumnezeu sau aproapele.

Adeseori duhurile rele se amestecă atât de mult cu iubirea Divină încât de multe ori ne atrag departe de calea adevăratei iubiri. Sugestiile lor sunt pline de aspecte fizice și emoționale din lumea aceasta: plăcere și poftă, care nu sunt altceva decât sclavie.
 
Se întâmplă adeseori ca o persoană, fie tânără sau în vârstă, să se îndrăgostească de o altă persoană sau chiar de un obiect. Unii oameni se îndrăgostesc de aur și nu pot suporta să fie despărțiți de acesta sau de bogăția, casa ori bunurile lor, și astfel devin înrobiți. Dacă s-ar întâmpla ca cineva să le ia aceste bunuri ar deveni deznădăjduți. De multe ori puterile răului aduc astfel de oameni pe pragul disperării și al auto-distrugerii. 

Pr. Acad. Mircea Păcurariu – Biserica şi Unirea Principatelor

 

În decursul istoriei noastre, n-a existat o unitate „politică-teritorială” a Românilor, ci doar una de limbă, de credință și de cultură, dar care a constituit un factor puternic în pregătirea unirii din 1859 și apoi a celei din 1918. Această „unitate spirituală” s-a manifestat mai cu seamă printr-un schimb neîncetat de țărani, ciobani, negustori, preoți și călugări, copiști de manuscrise, tipografi, zugravi de biserici, care circulau mereu prin trecătorile Carpaților dintr-o țară în alta, ducând cu ei același grai, aceeași credință și același suflet românesc. Țărani și ciobani transilvăneni au întemeiat sate noi, cu bisericile lor, la sud sau la răsărit de Carpați, până în Dobrogea; credincioși din Transilvania au întemeiat noi așezări monahale, mai ales în Țara Românească. La rândul lor, mai mulți domni munteni sau moldoveni au ctitorit biserici și mănăstiri în Transilvania, cum au fost catedrala și reședința mitropolitană din Alba Iulia, ctitorite de Mihai Viteazul, domnul unirii, biserica din Turnu Roșu-Sibiu, a lui Matei Basarab, bisericile din Făgăraș și Ocna Sibiului și mănăstirea de la Sâmbăta de Sus ale lui Constantin Brâncoveanu, bisericile din Vad și Feleac, ctitorite de domnii moldoveni. Iar călugării și călugărițele din Transilvania au întemeiat noi așezări monahale dincolo de Carpați, sau au fost în mănăstirile din Predeal, Cheia, Suzana, Stănișoara sau Cocoș din Dobrogea. Unii ierarhi munteni sau moldoveni s-au ridicat întru apărarea Ortodoxiei în Transilvania în fața prozelitismului altor culte. Între ei pomenim doar pe mitropolitul Varlaam al Moldovei, cel care a convocat un sinod al ierarhilor din ambele țări extracarpatice, la Suceava sau la Iași și care a aprobat apoi cunoscuta lucrare „Răspuns împotriva Catehismului calvinesc”, tipărit la Târgoviște; în prefață mitropolitul se adresa „creștinilor din Ardeal și cu noi de un neam”.

24 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

 ”Grăiți și povestiți fiilor voștri când ședeți în casă și când mergeți pe cale și când sunteți în câmp și în pădure, cum voiește Sfântă Maica noastră Biserică, ca tot creștinul să fie învățat în legea lui Dumnezeu și să fie luminat cu mintea pentru a-și duce economia sa cu folos.

Trebuie să fiți toți pătrunși de adevărul acela că părinții nu sunt datori a se îngriji numai de hrana trupească a copiilor lor, ci și de hrana minții și a sufletului acestora.”

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Editura Andreiana, Sibiu, 2012, p. 351.

23 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Egoismul şi trufia ni se descoperă mai cu seamă în nerăbdare şi irascibilitate, atunci când nu suportăm nici cea mai neînsemnată supărare de la alţii, cu sau fără intenţie, sau când ne izbim de vreo piedică, pe drept sau pe nedrept pusă, cu sau fără intenţie, de către oameni sau de către obiectele din jurul nostru.

Egoismul şi trufia din noi ar vrea ca totul să le aparţină, să se înconjoare de toate onorurile, comodităţile vieţii acesteia trecătoare; ar vrea ca toţi oamenii - şi imaginaţi-vă până unde merge trufia! - toată natura să se supună voinţei noastre, fără crâcnire şi cât mai repede cu putinţă.

În timp ce noi- vai! - suntem foarte înapoiaţi în privinţa credinţei, a faptelor bune, a supunerii faţă de Unicul nostru Stăpân! Creştine! Trebuie să fii smerit, blând, îndelung-răbdător şi să nu uiţi niciodată că nu eşti decât putregai, pulbere, nimic, că eşti necurat şi că tot ce e bun în tine este de la Dumnezeu, că viaţa, respiraţia, totul îţi sunt date de Dumnezeu şi că pentru păcatul neascultării şi al neînfrânării trebuie să rabzi, să-ţi răscumperi fericirea cea viitoare din Rai prin îndelungă-răbdare, aceasta fiindu-ne nouă de trebuinţă într-o lume a imperfecţiunilor şi nenumăratelor căderi în păcat ale oamenilor din jurul nostru, din numeroasa familie a omenirii, cea copleşită de păcat.

22 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Despre folosul rugăciunii neîncetate

De aceea şi Sfântul Pavel, care a ştiut mai bine decât noi folosul cel mare pe care-l aduce rugăciunea, ne-a îndemnat să ne rugăm neîncetat (I Tes.5, 17). N-a voit el să sfătuiască niciodată vreun lucru greu şi cu neputinţă, pe care nu l-am fi putut împlini, căci atunci ne-am fi arătat ca neascultători şi călcători ai poruncii lui şi drept urmare vrednici de osândă. Ci scopul Apostolului, care a zis să ne rugăm neîncetat, a fost ca să ne rugăm cu mintea noastră, ceea ce este cu putinţă să facem totdeauna. Căci şi când facem un lucru de mână şi când ne plimbăm şi când şedem şi când mâncăm şi când bem, totdeauna putem să ne rugăm cu mintea noastră şi să facem rugăciunea minţii bine plăcută lui Dumnezeu şi adevărată. Cu trupul putem să lucrăm şi cu sufletul să ne rugăm. 

Omul din afară poate să împlinească orice slujbă cu trupul şi omul dinăuntru poate să fie dăruit slujirii lui Dumnezeu şi să nu lipsească niciodată de la lucrul cel duhovnicesc al rugăciunii cu mintea. Căci aşa ne porunceşte Dumnezeu-Omul Iisus în Sfânta Evanghelie, zicând: “Iar tu când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa ta, roagă-te Tatălui tău întru ascuns” (Matei 6, 4). 

Mai orb ca cel fără vedere

Mai orb ca cel fără vedere e omul cel fără de minte,
mai mut cel fără rugăciune ca mutul cel fără cuvinte.

Dumnezeule, ai milă de-orice om în stare grea,
dăruieşte-Ţi mântuirea celor care-s fără ea!

Mai rob e cel zgârcit şi lacom, ca cel în lanţuri şi zăvoare,
păcatu-n care te-nchizi singur e cea mai crâncenă-nchisoare.

Lucrarea Domnului în Ierihon

 Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

la Duminica a XXXI-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon):

‘În vremea aceea, pe când Se apropia Iisus de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. Și, auzind el mulțimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Și el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine! Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine! Și oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; și apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voiești să-ți fac? Iar el a zis: Doamne, să văd! Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Și tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu.’ (Luca 18, 35-43).

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXXI-a după Rusalii ne prezintă vindecarea unui orb de către Mântuitorul Iisus Hristos în apropierea orașului Ierihon.

Vindecarea orbului din Ierihon

 

Părintele Constantin Galeriu

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos! Neîncetat să avem acest gând în sufletul nostru, atunci când ne rugăm, când citim, când ne împărtăşim: să simţim că trăim timpul lui Dumnezeu ca acum, ca un astăzi neîncetat.

Altfel spus, ascultând acum dumnezeiasca Evanghelie să simţim pe Mântuitorul, Care este izvorul ei, iar cuvintele Lui sunt rostite pentru noi, acum, în acest ceas, în acest loc.

Orbul din Ierihon – o pildă de luptă duhovnicească

 (duminica a 31‑a după Rusalii – Luca 18, 35‑43)

Această minune este săvârşită de Hristos către sfârşitul „urcării Sale la Ierusalim”. Domnul a străbătut toată Galileea şi o mare parte din Iudeea timp de doi ani şi jumătate, aducând „Vestea cea Bună” a Împărăţiei lui Dumnezeu şi făcând numeroase minuni pentru a arăta pe deplin adevărul cuvântului Său. Spre sfârşitul misiunii Sale pământeşti, porneşte la drum către Ierusalim, unde va mântui lumea. Este un drum lung1, pe care îl străbate pe jos împreună cu ucenicii Săi (nu numai cei Doisprezece, ci probabil şi cei Şaptezeci şi doi, ca şi Sfintele Femei: este un întreg alai pe care îl conduce şi care Îl înconjoară), un drum care este o „urcare”2 în sensul fizic, deoarece Galileea se află mai jos de Ierusalim, care este pe un munte3, şi duhovnicesc, deoarece Galileea reprezintă lumea căzută, iar Ierusalimul Împărăţia lui Dumnezeu: prin moartea Sa, prin Învierea şi Urcarea Sa la cer, Hristos ne va ridica şi pe noi până la Ceruri, de‑a dreapta Tatălui. El predică în Galileea, adică în lume, dar săvârşeşte lucrarea sa mântuitoare ca pe o taină, ca „[Mare] preot din veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Ps 110, 4), la Ierusalim, unde se găseşte Templul lui Dumnezeu.

Un lucru de mirare este că Domnul nu merge pe drumul direct între Galileea şi Ierusalim. Trece „de cealaltă parte a Iordanului” (Mc 10, 1 şi Mt 19, 1), adică în Pereea4: coboară de‑a lungul Iordanului şi trece din nou de cealaltă parte pentru a intra în Ierihon (care se găseşte în Iudeea, la aproximativ 10 km de fluviu). De la Ierihon5 va începe cu adevărat urcarea către Ierusalim, care de acolo se vede ca un munte înalt (cu o diferenţă de nivel de aproape 1000 m pe 23 km distanţă).

Mai orb ca cel fără vedere

 Mai orb ca cel fără vedere e omul cel fără de minte,
mai mut cel fără rugăciune ca mutul cel fără cuvinte.

Dumnezeule, ai milă de-orice om în stare grea,
dăruieşte-Ţi mântuirea celor care-s fără ea!

Mai rob e cel zgârcit şi lacom, ca cel în lanţuri şi zăvoare,
păcatu-n care te-nchizi singur e cea mai crâncenă-nchisoare.

Mai ciung ca cel fără de mână e omul fără dărnicie,
căci lipsa milei pentru alţii e cea mai tristă sărăcie.

Mai chinuit e-acel ce are o conştiinţă-mpovărată,
decât cel slăbănog trupeşte ce se târăşte viaţa toată.

Mai fericit cel ce pe Domnul Mântuitor şi scut îl are,
decât cel ce-ar putea să aibă întregul aur de sub soare.

de Traian Dorz

21 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

Trec prin multe greutăţi, cei ce-L iubesc pe Domnul 

Odată m-am gândit şi eu că Sfinţii Părinţi, când au primit în dar harul, l-au păstrat întreaga viaţă. Însă aici se spune să nu nădăjduim la aceasta.

Domnul dă fiecărui credincios râvnitor harul în dar, însă cere sufletului să lepede conştient, în mod absolut, răul şi să se întoarcă cu totul spre bine – înspre Domnul. Să lepede răul în chip conştient! Răul trebuie biruit cu pace şi linişte, cu gânduri liniştite şi paşnice. De aceea ni se şi întâmplă multe necazuri şi suferinţe de-a lungul vieţii.

20 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

 

Despre frica de Dumnezeu, care este îndoită: una a celor începători, iar alta a celor desăvârşiţi.

Nu trebuie să ne lenevim a vorbi şi despre frica îndoită de Dumnezeu. Dar ni se pare că, vorbind numai despre frica desăvârşită după ce am încheiat cele opt capete, am nesocoti ordinea. Deci trebuie să vorbim şi despre frica cea dintâi, căci Sfinţii Părinţi au aşezat frica după credinţă.

a) Despre frica dintâi, sau a începătorilor. Să ştii, deci, prea iubite, că frica de Dumnezeu este îndoită, una a începătorilor şi alta a celor desăvârşiţi. Despre cea dintâi s-a scris aşa: «începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu» (Pilde 1, 7); şi: «Veniţi, fiilor, să mă ascultaţi, frica Domnului vă voi învăţa pe voi» (Ps. 33, 11); şi: «De frica Domnului se abate fiecare de la păcat» (înţ. Sir. 2, 7); şi: «Unde e frică, acolo e şi păzirea poruncilor» (înţ. Sir. 2, 16). Iar cuviosul Isaac zice: «Frica de Dumnezeu e începutul virtuţii, dar se spune că este şi rodul credinţei şi ea se seamănă în inimă, când cugetarea se desparte de împrăştierea lumii, adunînd gândurile sale cele ce umblă în împrăştiere, în gândirea la viitoarea adunare a tuturor»; şi: «începutul vieţii adevărate a omului este frica de Dumnezeu. Dar ea nu vrea să rămână în suflet odată cu împrăştierea»; şi: «înţelepţeşte-te ca să pui temelie în călătoria ta frica de Dumnezeu şi în puţine zile te vei vedea din nou în poarta împărăţiei, pe un drum neocolit».

Rugăciunile zilelor săptămânii

 Rugăciunea de Luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toti ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci.

Amin.

19 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 A cunoaşte şi a ne împlini datoria faţă de Dumnezeu este cea dintâi virtute. Cel ce a dobândit-o îl mărturiseşte pe Dumnezeu drept Creator, Făcător şi Ziditor al întregii lumi şi simte că pentru aceasta a fost zidit şi că acesta este scopul pentru care a fost făcut fiinţă gânditoare şi liberă, de sine stătătoare şi înzestrată cu voinţă proprie. O voce lăuntrică îl îndeamnă la lauda şi la slăvirea lui Dumnezeu. Işi simte sufletul atras spre Dumnezeu şi simte cum în inimă îi creşte iubirea pentru El. Duhul îi este purtat într-o pornire firească spre Domnul şi se desfată cercetând lucrările Sale minunate. O voce tainică grăieşte urechilor sufletului său, spunându-i că pentru aceasta a fost zidit, că pentru aceasta a luat fiinţă din nefiinţă şi că menirea lui este cunoaşterea lui Dumnezeu, asemănarea cu El, lauda şi mulţumirea adusă Lui.

18 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

După mine, închisorile au fost temeliile de regenerare a creştinăţii noastre. Adică, ceea ce trebuie să urmărim este străduinţa de bună voie: să te pui pe post, să te pui pe priveghere, să te pui pe rugăciune şi să trăieşti în numele Domnului. Să se simtă prezenţa ta oriunde eşti. Aşa, mâncare – de trei ori pe zi; ascultare – dacă poţi lasă-l pe fratele – şi aşa mai departe…

Care este motivul pentru care nu se mai poate îndrepta viaţa duhovnicească?

Pentru că a slăbit dragostea între fraţi şi nu se mai poate înţelege om cu om. Şi, fără unitate, cum să mai reclădeşti ceva?

17 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

DE CE DUMNEZEU NE-A DAT SUFERINŢA  ?

În fiecare zi strigăm la Dumnezeu: 

„DOAMNE, UȘUREAZĂ SUFERINŢA!” 

Şi în loc de răspuns, de uşurarea suferinţei, aveam o suferinţă şi mai mare... !!!

Aşa ani de zile !

Şi vedeam că toţi mureau în jurul nostru şi ne gândeam că mâine murim şi noi. 

Dar am ieşit afară.

Problema suferinţei şi a sensului ei, să zicem că Biserica o rezolvă. Spunem: 

„DOMNULE, SUFERINŢA E DE LA DUMNEZEU ”,

 şi o acceptă. 

16 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 “Recunostinta este o fapta buna rara la oameni. Din nefericire, se tot aude intre noi, insotit de un hohot triumfator, urmatorul strigat de biruinta: “Am smuls cutare lucru de la cutare!” Printr-un asemenea strigat se da in vileag un suflet infricosator de stricat. Ce sa insemne acest strigat? El inseamna ca o binefacere a fost dobandita prin lingusire, prefacatorie si alte mijloace de acest soi, inseamna ca cel care a fost amagit si a facut un bine este supus batjocurii chiar pentru binefacerea aratata.

 

In unele boli trupesti se baga de seama o dispozitie capricioasa inexplicabila. La fel se intampla si in bolile sufletesti. Adeseori, binefacerile seamana in cel ce le-a primit un simtamant de ura neimpacata, inversunata, fata de cel ce le-a savarsit. Atat de des intalneste aceasta ciudatenie potrivnica firii inct de aici a luat nastere in popor o zicatoare: “N-ai hranit, n-ai adapat, vrajmas nu ti-ai capatat”. Puternica este otrava pacatului, cu care suntem otraviti: cei atinsi de ea sunt in stare sa urasca nu doar pe oamenii care le-au facut bine, ci si pe Dumnezeu, precum au si dovedit prin nenumarate fapte”.

Sfantul Ignatie Briancianinov

15 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

- Părinte, zice un flăcău simpatic, oricum aș da-o, orice mi-ai zice, dimineața nu mă pot ruga.

– Te cred și te-nțeleg. M-am luptat și eu cu trebușoara asta multă vreme.

Uite, îți dau un sfat pe care l-am auzit la Denzel Washington. Îl știi pe actor? Să vezi Fences sau Training Day. Joacă fenomenal! Ei bine, Denzel spune ceva de genul: Înainte de culcare, să-ți pui telefonul sub pat, pentru ca atunci când te trezești dimineața, să fii nevoit să te așezi în genunchi pentru a-l căuta. Și dacă tot te afli în genunchi, murmură acolo în sinea ta: „Bună dimineața, Doamne! Fii cu mine până la apusul soarelui și în toată vremea vieții mele.” Sau orice vrei tu.

Câţi facem oare ca al zecelea lepros...

4 - Nu existã boalã mai grea ca pãcatul şi nu existã sãnãtate mai fericitã ca credinţa în Hristos!
Ferice de oricine scapã de boala pãcatului şi se întãreşte în credinţã spre Dumnezeu.
Vai de cei care spun rãului bine şi desfrânãrii bucurie. Vai celor care în loc sã se fereascã de focul pãcatului se joacã cu el.
Aceştia mergând la moarte, mai împing, sau mai duc şi mai trag în pierzare şi pe alţii... unii chiar pe cei iubiţi ai lor. Pe fiii şi pe fiicele lor.

Predică la Duminica a XXIX-a după Rusalii - a celor 10 leproşi - Pr. Nicolae Tănase

Dumnezeu nu ia seama la păcatele noastre, dacă lepădăm păcatul. În Taina Sfintei Spovedanii reuşim lucrul acesta. Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi este o Evanghelie mustrătoare la adresa noastră, la adresa tuturor, a tuturor oamenilor din toate timpurile.

La care creştin ne putem noi gândi că ar fi fost el de ajuns de recunoscător pentru binefacerile primite de la Dumnezeu? Binefacerile ştiute, văzute, dar mai ales binefacerile neştiute, nevăzute, neînţelese uneori.

Unde sunt cei care au simţit ajutorul lui Dumnezeu? De unde vine mulţumirea, recunoştinţa? De la cine nu te aştepţi. Şi Mântuitorul Hristos a primit recunoştinţă, mulţumire pentru binefacerea făcută, numai de la unul din cei zece şi acesta era străin de neamul evreiesc, străin de Lege, străin de Dumnezeu.

O credinţă adevărată, o credinţă vie, o credinţă mărturisită, o credinţă înfăptuită

Iubiţi credincioşi,

Iată-ne ajunşi în această Duminică în care Sfinţii Părinţi ne-au rânduit pentru lecturare şi mai apoi pentru a gândi împreună asupra ei o poveste adevărată cu o vindecare adevărată nu a unui om, nu a doi oameni, ci a zece leproşi, zece leproşi, zece oameni care din pierduţi s-au aflat a fi sănătoşi înaintea lui Dumnezeu.

Iată din capitolul 17 din Evanghelia după Luca, de la versetul 12 la versetul 19, ni se povesteşte, la modul cel mai minunat cu putinţă, următoarele:

„Intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: «Îisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!»

14 Ianuarie Sfatul Sfinților Părinți

 

Zis-a Domnul: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul, /Mat. 5 : 5/ adică: cei ce nu se înghesuie în primele rânduri, cei dintâi vor ajunge; şi cei ce nu se întrec pentru bogăţie, şi cei ce nu se lăcomesc pentru pământ, le vor dobândi. Fraţii mei, trebuie să punem în armonie gândirea noastră cu gândirea lui Dumnezeu. Altminteri ne vom amăgi în fiecare ceas şi la fiecare pas. Nu degeaba grăieşte marele Apostol al lui Hristos: Iar noi avem mintea lui Hristos. /I Cor. 2:16/ De aceea apostolii au putut să cugete fără greşeală, să propovăduiască fără greşeală, să judece şi să lucreze fără greşeală. Pentru că au preschimbat mintea omenească în minte dumnezeiască, pentru că au cugetat nu precum oamenii, ci precum Dumnezeu.

In Memoriam Pr. Acad. Iosif Mircea Păcurariu (30 iulie 1932-13 ianuarie 2021)

Un an de la mutarea la Domnul a celui mai cunoscut istoric al BOR din secolul XX. 

Seri duhovnicești Parohia Simeria - Biscaria, Hramul „Adormirea Maicii Domnului" - 31 mai 2013

Scriu cu durere aceste rânduri, pentru că îmi este pur și simplu greu să vorbesc despre părintele Mircea Păcurariu la trecut, chiar dacă știam că, de la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, sănătatea dânsului se șubrezise în urma unor probleme pulmonare, iar orizontul vieții pământești începuse să se îngusteze sub povara celor 88 de ani. Cu toate acestea, vestea că părintele profesor Păcurariu a închis ochii pentru totdeauna, în dimineața zilei lui 13 ianuarie 2021, la orele 07.41, și a plecat să se întâlnească cu Creatorul său m-a luat oarecum prin surprindere și m-a întristat, așa cum ne întristăm și suspinăm când pleacă dintre noi un membru al familiei, un om apropiat, un prieten drag, o persoană pe care o iubim. Automat am lăcrimat și am rememorat ultimele clipe petrecute cu dânsul la Sibiel în vara trecută, dar și cea din urmă convorbire telefonică din 4 noiembrie 2020, când m-a contactat să-mi mulțumească și să mă felicite pentru monografia dedicată protopopului martir Aurel Munteanu, pe care i-o trimisesem prin poștă.

13 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 (din Pateric)

Zis-a un părinte oarecare:

„Ceara de nu se va înfierbânta cu foc spre a se muia, nu este cu putinţă a se întipări pecetea ce o vei pune pe dânsa”.

Asemenea şi omul de nu va fi muiat prin focul scârbelor, al bolilor, al ostenelilor, al ispitelor şi al neputinţelor, nu se poate tipări într-însul pecetea Sfântului Duh, că pentru aceasta zice Domnul către Pavel Apostolul:

„Ajunge ţie darul Meu, că puterea Mea întru neputinţe se săvârşeşte!”

12 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

O dată, Protosinghelul Nicodim Măndiţă spunea unuia din ucenici:

– Părinte, eu nu-ţi dau post şi metanii multe. Că şi ursul şi şarpele postesc. Dar ursul tot urs rămâne şi şarpele tot şarpe. Când muşcă, amândoi omoară! Aşa şi omul, posteşte uneori mult, dar în inimă este plin de răutate, iar când dezleagă la mâncare şi băutură cade în păcatul lăcomiei. Deci, posteşte şi te roagă după putere, dar mai întâi citeşte Sfânta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi. Atunci singur te vei învăţa ce trebuie să faci, cum să te rogi şi să posteşti, de ce să te fereşti şi cum să te mântuieşti.

Altui ucenic pe care l-a spovedit i-a zis:

– Frate, nu-ţi dau alt canon decât să citeşti Noul Testament de cinci ori. De patru ori ca să-ţi fie ca patru pereţi de casă, iar a cincea oară ca să-ţi fie de acoperământ pentru casa sufletului tău.

11 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Încrederea în sine se transformă rapid în pa­tima de a comanda; el atentează la libertatea al­tora (fără să suporte nici cel mai mic atentat la libertatea sa), dispune de atenția, de timpul, de puterile altora, devine obraznic și tupeist. Trea­ba lui este importantă, treaba altuia e un fleac. De toate se apucă, în toate se bagă.

În stadiul acesta, dispoziția celui mândru se strică. În agresivitatea sa, el întâmpină, bineînțe­les, rezistență; apar irascibilitatea, încăpățânarea, arțagul; este convins că nimeni nu-l înțelege, nici măcar duhovnicul; ciocnirile cu „lumea” se acutizează, și cel mândru face alegerea definiti­vă: „eu” împotriva oamenilor, însă deocamdată nu și împotriva lui Dumnezeu.

10 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 Toate se pun în rânduială prin rugăciune. Dar trebuie să ai iubire, înflăcărare în rugăciune. Să nu ai nelinişte, ci încredere în iubirea şi în pronia lui Dumnezeu. Toate sunt înlăuntrul vieţii duhovniceşti. Toate se sfinţesc, şi cele bune, şi cele grele, şi cele materiale, şi cele duhovniceşti, şi toate câte le faceţi, spre slava lui Dumnezeu să le faceţi. Cum spune Apostolul Pavel? Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi (I Corinteni 10, 31). Când eşti în rugăciune, toate se fac cum trebuie. De pildă, speli farfuriile şi nu spargi niciuna, nu faci pagube. Vine înlăuntrul tău harul lui Dumnezeu. Când ai harul, toate se fac cu bucurie, fără osteneală.

9 Ianuarie Sfatul Sfinților Părinți

 Mai mult rău iese adeseori de pe urmă prostiei decât a răutăţii

Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate (orbire) şi paraplegie.

Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, II Tim. 4, 5: “tu fii treaz în toate…”, Ţiţ. 1, 8: “să fie treaz la minte” şi mai îndeosebi: “Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).

8 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Vai de noi de ne va afla Dumnezeu împovărați cu grijile și întristările acestei vieți

Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte… În ce te voi afla, în aceea te voi judeca, zice Domnul. Vai, de ne va afla El împovărați cu grijile și întristările acestei vieți, fiindcă cine va putea să stea înaintea chipului mâniei Lui! Iată de ce s-a zis: Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica după Botezul Domnului

 

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

În calendarul ortodox există sărbători care se bucură de duminici speciale, duminica dinaintea sărbătorii respective și duminica după sărbătoarea respectivă. Așa avem Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci și Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica dinaintea Nașterii Domnului și Duminica după Nașterea Domnului, Duminica dinaintea Botezului Domnului și Duminica după Botezul Domnului.

Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului are bogate semnificații duhovnicești pentru viața creștină și pentru înțelegerea credinței creștine ca arvună a vieții din Împărăția cerurilor.

În primul rând, vedem legătura dintre lumina Botezului Domnului Iisus Hristos și lumina Evangheliei Sale propovăduită poporului evreu, care stătea în întuneric, adică în necunoașterea deplinătății revelației divine, dar și popoarelor păgâne care nu-L cunoșteau aproape deloc pe singurul Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului și al pământului. De aceea, Evanghelia spune că ‘poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit’ (Isaia 9, 1).

La sfârșitul Evangheliei de astăzi se află îndemnul sau chemarea Mântuitorului: ‘Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor’ (Matei 4, 17). Prin aceasta, Evanghelia ne face atenți asupra legăturii care există între Taina Botezului și Taina Pocăinței ca porți de intrare a oamenilor în Împărăția cerurilor.

Împărăţia cerurilor – Duminica după Botezul Domnului

Evanghelia de la Matei 4,12-17

¹² Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. ¹³ Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, ¹⁴ ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: ¹⁵ „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; ¹⁶ poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”. ¹⁷ De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor.

1.   Nazaret și Capernaum. Hristos, Lumină în „Galileea neamurilor”. Cu Botezul în Iordan începe activitatea publică a Mântuitorului Hristos. Până atunci, El a trăit viaţa modestă a locuitorilor din Galileea. Dar din momentul în care Sfântul Ioan Botezătorul Îl face „arătat lui Israel” (In 1,31), Iisus apare ca Lumina mult aşteptată de omenirea care zăcea în întunericul păcatului şi al necunoaşterii lui Dumnezeu. Sfântul Evanghelist Matei, prezentând începutul activităţii Domnului în „Galileea neamurilor”, adică acolo unde s-ar fi aşteptat mai puţin cei care dispreţuiau pe locuitorii acestei regiuni cu populaţie amestecată, vede în această alegere împlinirea unei profeţii a lui Isaia (8,23 – 9,1) despre lumina promisă „poporului care zăcea în întuneric” (Mt 4,15-16).

PREDICA LA DUMNIICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI

Iubiţi credincioşi, Iată-ne ajunşi, după sărbătoarea Betleemului, după sărbătoarea Tăierii împrejur a Mântuitorului, după sărbătoarea Botezului şi a prăznuirii Sfântului Ioan Botezătorul, în această Duminică, Duminica după Botezul Domnului, care marchează în conştiinţa Bisericii începutul propovă-duirii Mântuitorului. Iată textul la care fac trimitere Sfinţii Părinţi, atunci când sărbătorim această zi! El este din Matei, capitolul 4, versetele 12-17. Iată ce ne spune:

„Şi Iisus auzind că Ioan a fost întemniţat, a ple-cat în Galileea. Şi, părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Za-bulon şi Neftali, ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul, care zice: «Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali, spre Mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit».

De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia ceru-rilor!».”

Iată cum Duminica de astăzi vine să întărească, oarecum, ca o pecete de taină, sărbătorile cele mari ale iernii, care, iată, pare că au trecut.

Pocăința, calea către cunoașterea lui Dumnezeu

Duminica după Botezul Domnului-Începutul propovăduirii Domnului

Tema schimbării reprezintă în istoria umanității un loc frecventat în atât de multe moduri, forme și conținuturi încât am putea să ne exprimăm, de la început, scepticismul în a mai găsi, acum, la capătul atâtor sinteze filosofice și ideologice, sensuri sau rețete noi pentru provocarea esențială a oricărei vieți, respectiv schimbarea omului în bine. Un lucru este clar: schimbarea seduce atât în plan personal, cât și în plan public. Aplicațiile moderne ale acestei teme se întrevăd în organizarea mesajelor politice, sociale, dar mai ales în plan economic. Se vorbește mult despre schimbare și se valorifică potențialul utopic al schimbării. Ni se spune mereu că va fi mai bine într-un viitor mai luminos, că trebuie să construim o lume sau o societate care va fi mai bună, în care nu ne vom mai lovi de căderile ce ne limitează existența acum și aici, inegalități, discriminări, sărăcie, boli, suferințe, chiar și moarte.

Istoria, cel puțin cea recentă, a demonstrat că așa-zisele lumi mai bune sau perfecte ale omului, adevărate proiecții în plan lumesc ale ființei umane, cu tot ce are ea mai problematic și mai fascinant, se pot transforma în lumi ale terorii și ale crimei, în care existența ajunge să se cufunde într-un abis însetat de sânge și în care cuvintele își pierd corespondența cu realitatea profundă și ascunsă a existenței umane. Viața veșnică este un dar al lui Dumnezeu, nu o construcție omenească.

Arhimandrit Ioil Konstantaros: Lectura apostolică din Duminica de după Botezul Domnului (Efeseni 4: 7-13)

 Fraţii mei, lectura apostolică pe care o vom auzi duminică în sfintele noastre biserici, este plină de importante şi înalte înţelesuri. De aceea, este nevoie să privim această lectură şi într-o scurtă traducere şi apoi să ne oprim asupra a două puncte foarte importante, pe care le subliniază Apostolul neamurilor:

Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: „Suindu-se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor”. Iar aceea că: „S-a suit” – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi i-a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea Trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.

a) Din atâtea înţelesuri revelatoare, să luăm aminte pentru început la acela pe care-l subliniază apostolul iniţial, că s-au împărţit diferite harisme duhovniceşti „după măsura darului lui Hristos”. Şi subliniază că s-au oferit „fiecăruia”. Adică fiecărui credincios. Nu există credincios care să nu fi primit măcar o harismă. Şi aceste harisme Domnul le-a împărţit potrivit Înţelepciunii şi Dreptăţii Lui, în asemenea mod, încât fiecărui om să i se potrivească harismele, analog cu puterea şi rezistenţa lui.

7 Ianuarie - Sfatul Sfinților Părinți

Când te întorci cu multumire spre asternutul tau, aducându-ti aminte de binefacerile si de marea purtare de grija a lui Dumnezeu si umplându-te de întelegerea cea buna, te vei veseli si mai mult, iar somnul trupului tau se va face trezvie a sufletului si închiderea ochilor tai, vedere adevarata a lui Dumnezeu. 

Atunci tacerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul si puterea o adânc simtita slava Dumnezeului a toate. Caci de va lipsi pacatul din om, o singura multumire cumpaneste mai mult decât toata jertfa cea de mare pret înaintea lui Dumnezeu. 

 Sf. Antonie cel Mare