31 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Despre Leviatan

Atunci când Făcătorul lumii a creat în cerul de foc îngerii, a fost creat şi acel înger care a fost mai presus de toţi şi despre care Proorocul spune: cedrii nu erau mai presus de el în raiul lui Dumnezeu, chiparoşii nu îl egalau cu ramurile lor şi nici un alt copac din rai nu se asemăna cu frumuseţea lui (Isaia 14, 8) - atât de minunat l-a făcut Dumnezeu şi l-a pus cârmuitor peste nenumărate legiuni de îngeri. Însă acesta, fiind atras de mândrie, s-a preamărit şi a spus: mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi (Isaia 14, 13-14) şi imediat a căzut din binecuvântarea veşnică împreună cu legiunile lui, care au devenit diavoli. Aceştia sunt numiţi aşa datorită căderii în cele mai de jos ale adâncului, căci aceasta înseamnă cuvântul diavol.

Despre acesta se spune: Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ (Isaia 14, 12). Din mijlocul stâncilor de foc a căzut cel care a fost crescut în raiul desfătării. El a fost lovit de moarte şi a căzut în cele mai de jos ale adâncului. Din această pricină şi Hristos, în Evanghelia Sa, spune: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer (Luca 10, 18). El este însuşi acel Leviatan, despre care se vorbeşte în cartea lui Iov (capitolele 40 şi 41). Însă, pentru că el nicăieri nu este fiinţă nouă, am hotărât aici să vorbesc despre el pe scurt. Isidor, în lucrarea sa: Etimologhiarum35 a scris că în limba ebraică el este numit: veemot, ceea ce în ruseşte înseamnă: „безсловесное животное” (animal necuvântător).

30 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Despre cununile de căsătorie

Despre cununile care se pun pe cap în timpul cununiei, potrivit cu rânduiala scrisă nu pot să spun nimic, deoarece nu mi s-a întâmplat să văd vreo tâlcuire despre acestea, ci îţi voi spune atât cât voi putea să-mi dau seama. În Psalmi este scris: Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale; fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale (Ps. 127, 3). 

Via este cea care produce boabele de struguri, din care se stoarce vinul şi care în limba tătarilor se numesc stafide, iar în scriptură-ciorchini. De aceea, cred, Sfinţii Părinţi au rânduit ca cei ce se căsătoresc să fie încununaţi cu cununi de viţă-de-vie, iar nu cu cununi de mesteacăn şi nici cu cununi de aur, amintindu-le, astfel, despre rodirea înaintea lui Dumnezeu a faptelor bune şi a copiilor cuminţi şi temători de Dumnezeu, prin care ei să-L poată bucura pe Lucrătorul viei tainice, aşa cum şi via prin boabele sale, din care se face vinul, veseleşte inimile celor ce îl beau cu măsură şi prudenţă, iar nu până la beţie şi năucire, ca păgânii.

Sfântul Maxim Grecul, din ”Tâlcuiri şi sfaturi”, Editura Egumeniţa

29 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Despre inscripţia de pe nimbul Mântuitorului şi despre numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Cu privire la literele pe care iconografii le scriu pe nimbul Mântuitorului, să-ţi fie ştiut că acest cuvânt este elinesc, adică grecesc, şi se scrie în limba rusă: „СЬIЙ”, iar acest cuvânt „СЬIЙ” înseamnă: „cel ce este” sau „cel ce există”. Aşa S-a numit pe Sine Atotţiitorul înaintea lui Moise, când l-a trimis în Egipt, spunându-i: Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi! (Ieşirea 3, 14) Cel Preaînalt S-a numit pe Sine astfel, deoarece El singur este după fiinţă veşnic, neavând nici început, nici sfârşit, ci există dintotdeauna, cuprinzând în Sine şi trecutul, şi prezentul şi viitorul, şi de aceea Se numeşte pururea fiitor.

Iar toate celelalte lucruri ale Lui, văzute şi nevăzute, de la şi prin harul Lui îşi au fiinţa, viaţa, mişcarea şi existenţa; iar El din nimeni nu Se trage şi de la nimeni nu Şi-a luat fiinţa, ci prin Sine Însuşi a existat dintotdeauna, există şi va exista în vecii vecilor, fiind, după fire, fără de început, nemuritor şi nesfârşit, viaţa a tot ce este viu şi fiinţa a tot ce există. 

Îngerii şi sufletele oamenilor sunt create de El prin har. Ele nu şi-au dobândit existenţa prin sine şi de la El au nemurirea. Însă despre acestea am spus destul.

Iar despre faptul că iconografii scriu pe ambele părţi ale icoanei Maicii lui Dumnezeu cuvintele: „Μρ.ΘΥ.” să ştii că şi aceste cuvinte sunt greceşti şi înseamnă: „Mitir Θeu” (Μητηρ Θεου), iar în ruseşte se scriu: „Матерь Божія” şi înseamnă Maica lui Dumnezeu, iar nu Marta, nici Mirta, aşa cum gândesc unii datorită necunoaşterii limbii greceşti. Numele Maicii lui Dumnezeu este Maria, iar nu Marta şi nici Mirta.

Sfântul Maxim Grecul, din ”Tâlcuiri şi sfaturi”, Editura Egumeniţa

28 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Tâlcuirea cuvintelor:

„Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea 

sufletelor noastre Domnului să ne rugăm”

Deoarece sfinţia ta, în smerita înţelepciune, întocmai apostolească, a ta, m-ai învrednicit pe mine, cel slab la minte şi neînvăţat, de a vorbi cu un arhiereu şi m-ai întrebat despre unele cugetări greu de înţeles, eu am socotit de drept să aduc la cunoştinţa cuvioşiei tale în câteva cuvinte, atât cât va povăţui neputincioasa mea raţiune Lumina cea Adevărată, Care îl luminează pe tot omul, ce vine în lume [cele despre acestea]. Pentru că, după vechea traducere, preoţii şi diaconii la începutul sfintei liturghii îi invită pe ortodocşi să se roage pentru pacea de sus şi unii înţeleg că este vorba despre îngeri, să-i fie ştiut cuvioşiei tale că această expresie „мир”10 la ruşi are două sensuri, ceea ce înseamnă că ea desemnează şi toată creaţia văzută şi nevăzută şi, de asemenea, şi legătura iubirii, care îi uneşte pe oameni între ei. 

La greci pentru acestea există două expresii diferite: „МИР”, care desemnează toată creaţia, este numită „cosmos” (kosmo"), iar „МИР”, care desemnează legătura iubirii (armonia), este numită „irini” (eirhnh). În locul arătat preoţii şi diaconii de la noi nu spun: „iper tu anothen cosmu”11 , ceea ce ar însemna: „pentru lumea de sus”, adică pentru îngeri, aşa cum înţeleg toţi la voi, ci spun: „iper tis anothen irinis”12 , ceea ce înseamnă: „pentru pacea de sus”, adică

pentru unirea iubirii şi pentru liniştea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos de multe ori le-a propovăduit şi le-a vestit cu voce tare Ucenicilor Săi, zicând: pace vouă, pacea Mea dau vouă, pace să aveţi, adică unirea iubirii.

27 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Tâlcuirea cuvintelor din Evanghelia după Ioan:

lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile

ce s-ar fi scris 

(Ioan 21, 25)

Mulţi oameni nu pricep şi sunt şi din aceia care socotesc de necrezut cele spuse de dumnezeiescul Evanghelist Ioan despre marea mulţime a minunilor lui Dumnezeu-Cuvântul,Care S-a întrupat, astfel încât toată lumea nu ar putea să cuprindă cărţile scrise dacă ar fi scrise toate minunile Mântuitorului până la una. Să vă fie ştiut că în rândul celorlalte obiceiuri ale Dumnezeieştii Scripturi există şi acel obicei de a exprima în cuvinte folosite la gradul superlativ nu numai mulţimea mare a binefacerilor dumnezeieşti şi a oamenilor binecredincioşi, ci chiar şi puţinătatea şi raritatea lor.

Şi acest lucru reiese clar din acele făgăduinţe pe care Însuşi Făcătorul le-a făcut Fericitului Avraam, zicând: şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării (Fac. 22, 17). Aceasta nu înseamnă că ei, într-adevăr, vor fi nenumăraţi, căci un asemenea lucru este de necrezut, ci înseamnă că vor fi foarte mulţi şi mai presus de orice socoteală omenească.

HAINA DE NUNTĂ CEREASCĂ – LUMINA SUFLETULUI CURAT

Duminica a 14-a după Rusalii
(Pilda nunţii fiului de împărat) Matei 22, 2-14

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă!

Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, au nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar Împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slujitorilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși”.

Să nu amânăm dar nici o clipă pocăinţa

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul să nădăjduiască în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Mai mult: Dumnezeu vrea ca omul să se ţină de El şi numai de El, ca omul să fie, prin dragostea ce izvorăşte din aceasta, una cu toată zidirea Lui.

Aceasta este unirea omului cu Dumnezeu, Aceasta este nuntirea inimii cu Hristos. Tot restul este adulter şi desfrâu. Numai această strânsă unire a inimii cu Hristos, înfăţişată nouă cel mai limpede în chipul nunţii pământeşti, poate face sufletul bogat şi roditor. Din orice altă legătură a sufletului nasc spini şi bălării, sterp rămânând sufletul faţă de orice fel de bine. Dacă nu-i cunoscut lucrul acesta – şi nu are cum să fie cunoscut – oamenilor dinafara razei Bisericii lui Hristos, trebuie negreşit să fie cunoscut creştinilor, şi mai ales creştinilor cu dreaptă credinţă. Ε în duhul nostru, e în predania noastră a înţelege adâncimea, înălţimea şi lărgimea dezvăluirii primite prin Domnul nostru Iisus Hristos; a înţelege veşnicia mai drept decât o înţeleg popoarele Răsăritului, şi timpul mai drept decât îl înţeleg popoarele Apusului.

Nunta şi haina de nuntă

 

Evanghelia de la Matei 22,1-14

 

¹ Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: ² Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. ³ Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. ⁴ Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă. ⁵ Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; ⁶ iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. ⁷ Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-a dat foc. ⁸ Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. ⁹ Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. ¹⁰ Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. ¹¹ Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, ¹² şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. ¹³ Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.      ¹⁴ Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

 

1. Primirea neamurilor. Parabola din Evanghelia acestei Duminici are două părţi. Prima parte, unde este vorba despre refuzul celor chemaţi din vreme de a veni la nuntă şi de intrarea, în schimb, în „casa nunţii”, a altora, adunaţi de peste tot, ilustrează situaţia creată prin refuzul masiv al iudeilor de a primi Evanghelia şi intrarea în Biserică a neamurilor. Tema a fost tratată, de pildă, de Sfântul Apostol Pavel, care, meditând (în capitolele 9-11 din Epistola către Romani) la situaţia iudeilor refractari faţă de Evanghelie, arată cum necredinţa fiilor poporului său li s-a făcut neamurilor uşă de intrare în harul mântuirii, astfel încât „greşeala lor (a iudeilor) a fost bogăţie lumii şi micşorarea lor bogăţie neamurilor” (Rom 11,12); dar, pe de altă parte, că „împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor” (Rom 11,25), şi că iudeii se vor întoarce şi vor fi mântuiţi.

De ce să ceară Dumnezeu săracilor costum de nuntă?

 PR. DR. IOAN-LUCIAN RADU

Pilda celor poftiți la cină (Luca 14-16-24), care se citește în Duminica a 28-a după Rusalii are paralelă în pilda nunții fiului de împărat, prezentată de Evanghelistul Matei (22, 1-14). Există diferențe de detalii între cele două parabole, dar linia povestirii este aceeași: un om (un împărat, după versiunea lui Matei) a făcut un ospăț mare și a invitat mulți oaspeți, dar în ziua evenimentului, toți s-au scuzat, motivând că nu pot ajunge, din diferite motive. Dar toate pregătirile fuseseră făcute: mâncare din belșug aștepta să fie mâncată. Pentru aceasta, gazda își trimite slujitorii pe străzi, poruncindu-le să aducă pe toți oamenii pe care îi vor întâlni: buni, răi, săraci, șchiopi, orbi, bolnavi (Luca 14, 21).

Un oaspete îmbrăcat neadecvat

Așadar, casa luxoasă a gazdei, umplută de toți oropsiții societății, capătă un colorit foarte pestriț, iar gazda se bucură de asta. Însă, un eveniment aparent inexplicabil, prezentat de Evanghelistul Matei, atrage în mod deosebit atenția. Pe când toți se bucurau de masa gratuită, împăratul își face apariția, care îl blamează pe unul dintre oaspeții săi: Intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Matei 22, 11-13).

Sfântul Ioan de Kronstadt - V-aţi pregătit de nunta cea mare?

Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ? Şi a zis slugi­lor: legându-i mâinile şi picioarele, aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea din­ţilor. Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Mt. 22, 12-14).

Hristos Dumnezeu S-a asemuit pe Sine unui Mire sfânt, preafrumos, de lumină purtător, veşnic, Care bine a voit a se logodi prin logodnă veşnică, nestricăcioasă, de viaţă făcătoare, în viaţa cea viitoare, nesfârşită, şi în cea de aici, pământească, cu sufletul credin­cios. Pentru a Se logodi cu sufletele credincioase, dar care au spurcat hai­na sufletelor lor cu nenumăratele lor păcate, Domnul le-a dăruit prin tai­nele botezului şi mirungerii haină duhovnicească preafrumoasă, nestricăcioasă.

Dar omul şi-a spurcat iarăşi haina botezului şi iarăşi s-a depărtat de Dumnezeu şi s-a îmbrăcat în zdrenţele împuţite ale patimilor, stri­când şi necinstind logodna sa cu Dumnezeu. Din milostivirea Sa, Dom­nul a binevoit să-i dea din nou haina de nuntă prin pocăinţa nefăţarnică şi prin împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine, şi omul primeşte iar haina nestricăcioasă şi se uneşte cât se poate de strâns cu Mirele Ceresc, cu condiţia de a se păzi în tot chipul ca să nu îşi păteze iarăşi haina de nuntă şi de a trăi în sfinţenie.

26 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Tâlcuire la cuvintele:

Du-te, poporul meu, intră în cămările tale

şi închide uşa după tine; ascunde-te puţine clipe,

până când mânia va fi trecut! (Isaia 26, 20)

Dumnezeiasca cugetare a Proorocului Isaia: Du-te, poporul meu, intră în cămările tale şi închide uşa după tine; ascunde-te puţine clipe, pană când mânia va fi trecut!, atât cât pot eu înţelege, are următorul sens. De vreme ce puţin mai sus Proorocul s-a rugat, zicând: Doamne, revarsă pacea peste noi, căci toate lucrurile noastre, pentru noi le-ai făcut! Doamne, Dumnezeul nostru, am avut peste noi şi alţi stăpâni afară de Tine, dar noi ne vom aduce aminte numai de numele Tău!, adică, după acele necazuri şi pedepse pe care noi, pentru păcatele noastre, le-am îndurat din partea Ta, a nemitarnicului şi înfricoşătorului Judecător şi ne este frică, pentru că şi cetatea Ta cea sfântă - Ierusalimul - ai nimicit-o deja şi renumitul templu, Sionul cel dumnezeiesc, l-ai dărâmat şi pe împăraţii noştri şi pe preoţi şi pe poporul tău i-ai lăsat în robie în ţinut îndepărtat şi necurat, acum Te rugăm, milostive Doamne: milostiveşte-Te asupra noastră, priveşte-ne cu ochi milostiv şi dăruieşte-ne linişte, întorcându-ne din robia îndelungată a babilonienilor şi sălăşluieşte-ne în pământul Tău, pe care l-ai făgăduit părinţilor noştri: lui Avraam, Isaac şi Iacov, iubiţilor Tăi.

25 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Tâlcuire, în parte, a psalmului 18

Cu privire la înţelesurile cugetărilor Scripturii, despre care tu, în marea şi smerita ta înţelepciune, ai binevoit să mă întrebi, eu am socotit drept ca, atât cât va putea mintea mea săracă, să îţi explic pe scurt neînţelegerea pe care ai întâmpinat-o. Să-ţi fie ştiut că acest psalm, care după număr este al 18-lea, prevesteşte două evenimente importante, şi anume: propovăduirea evanghelică, ce a fost săvârşită în scurt timp de către Sfinţii Apostoli pe tot pământul şi despre care se spune în psalm: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria (v. 1); apoi spune mai jos: În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor (v. 4). Ceruri îi numeşte pe dumnezeieştii Apostoli, care, ca nişte raze ale Soarelui tainic al dreptăţii au strălucit pretutindeni şi au învăţat despre acele bunătăţi care le sunt pregătite drepţilor în ceruri.

Iar prin tărie să înţelegi Biserica Sobornicească a Mântuitorului Hristos, despre care Fericitul Apostol Pavel spune în prima Epistolă către Timotei: Îţi scriu aceasta nădăjduind că voi veni la tine fără întârziere; ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului (I Tim. 3, 14-15). Ea vesteşte facerea mâinilor lui Dumnezeu, adică a Mântuitorului Hristos, Care, prin întinderea pe Cruce a preacuratelor Sale mâini, a nimicit rătăcirea multfelurită a închinării la idoli de pretutindeni şi pe popoarele care fuseseră până atunci dezbinate de diferitele vicleşuguri diavoleşti le-a strâns şi le-a unit într-o singură credinţă neîntinată, iar pe firea omenească, mai înainte lepădată, a învrednicit-o iarăşi de viaţa raiului şi i-a unit într-un singur lăcaş pe îngeri şi pe oameni. În acestea constă „facerea”, adică în urmările întinderii pe cruce a preacuratelor „mâini” ale Mântuitorului Hristos. Însă despre acestea am spus destul.

24 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

 Tâlcuirea cuvintelor psalmului 102: înnoise-vor ca ale vulturului tinereţile tale

În psalmul 102 Fericitul Împărat şi Prooroc David, îndemnându-şi sufletul său către laudă şi mulţumire faţă de Stăpânul şi Făcătorul tuturor, spune: Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui (v. 2). Apoi, amintindu-i toate binefacerile lui Dumnezeu, adaugă: înnoise-vor ca ale vulturului tinereţile tale (v. 5).

Acest dar este desăvârşirea întregii fericiri, pe care drepţii nădăjduiesc să o dobândească, precum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni: cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre, adică va înnoi trupul nostru cel rău şi stricăcios, supus diferitelor boli şi morţii, ca să fie asemenea trupului slavei Sale (Filipeni 3, 20-21), adică trupurile sfinţilor, la a doua venire a lui Hristos, vor deveni luminoase, aşa cum Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos ne vesteşte, zicând:

23 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Psalmii: 26, 28, 64, 68

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 1

Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 10, 16

 

BISERICA ( trupul tainic al lui Hristos)

,,Biserica este trupul Domnului, iar El cap al Bisericii." (Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XLIV, V, în col. PSB, vol. 17, p. 290)

BISERICA (unitatea Bisericii) 

„Pentru că nedreptatea s-a înmulțit pe urma răcirii dragostei" (Matei 24. 12) în cei mai mulți, mă gândesc că cei care slujesc Domnului cu toată adeveritatea şi sinceritatea să aibă drept singur scop al strădaniei lor aducerea la unitate a Bisericilor care s-au dezbinat între ele în atâtea părți și în atâtea feluri (Evr. 1, 1)". (Epistole, epistola 114, II, în col. PSB, vol. 12, p. 294) 

BISERICA (conducerea Bisericii) 

Hotărârile privitoare la Biserică se iau de către cei cărora le-a fost încredințată conducerea Bisericii și ele sunt confirmate de popor". (Epistole, epistola 230, în col. PSB, vol. 12, p. 477) 

BISERICA (membrii Bisericii) 

22 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2,11-19

Leviticul - cartea a treia a lui Moise, Cap. 18,2-8

 Pentru a face să se întipărească mai bine în suflete adevărul potrivit căruia „trebuie pururea să ne rugăm şi să nu deznădăjduim" şi să continuăm a ne ruga, Domnul a rostit pilda cu judecătorul care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina dar a împlinit până la urmă cererea văduvei nu pentru că s-ar fi temut de Dumnezeu şi s-ar fi ruşinat de oameni, ci numai şi numai pentru că văduva aceea nu-i dădea pace. 

Aşadar, dacă un astfel de om împietrit nu a putut să facă faţă unei cereri stăruitoare, oare Dumnezeu, Care este Iubitor de oameni şi Mult-Milostiv nu va împlini cererea stăruitoare, înălţată cu lacrimi şi inimă înfrântă către Dânsul?! Iată răspunsul la întrebarea: „de ce se întâmplă aşa de des că rugăciunile noastre nu sunt ascultate?". Nu sunt ascultate pentru că înălţăm către Dumnezeu cererile noastre fără osârdie, parcă într-o doară, şi rugându-ne o dată acum, mâine aşteptăm împlinirea cererii noastre, nedorind să ne ostenim şi să ne omorâm cu firea la rugăciune. Iată că rugăciunea noastră nu este auzită şi împlinită pentru că noi înşine nu împlinim aşa cum se cuvine legea rugăciunii: stăruinţa cu nădejde şi osârdie.

 Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

21 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 1,1-10

Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 13,1-8

Înşirând virtuţile pentru care se cuvine să avem toată silinţa după primirea puterilor harice, Apostolul grăieşte şi ne îndeamnă: „Dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos" (II Ptr. l, 8). Care sunt aceste virtuţi, am arătat luni. Acum vom adăuga doar că aceste virtuţi trebuie lucrate nu doar o dată, ci trebuie să facem în aşa fel ca ele să rămână pururea în noi, să fie înrădăcinate în noi şi astfel fiind, să nu rămână la aceeaşi treaptă, ci să sporească din ce în ce mai mult, crescând în putere şi rodnicie. Doar astfel, vrea să spună Apostolul, nu vei rămâne trândav şi neroditor „în cunoştinţa Domnului nostru Iisus Hristos". Intră întru cunoştinţa Domnului cel care crede în El şi îl mărturiseşte. Zici că ai credinţă? Ia seama să nu faci această credinţă deşartă şi neroditoare.

 „Dar ce trebuie să fac ca să nu fie aşa credinţa mea?" Trebuie să sporeşti în toată virtutea. Unde sunt cei care spun: „Crede doar şi e de-ajuns; nu e nevoie de nimic mai mult"?! Cel care crede aşa ceva este orb (II Ptr. l, 8,9).

 Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXXII-a după Rusalii, a lui Zaheu Vameșul

 

Bunătatea lui Iisus vindecă răutatea sufletului pătimaș

Evanghelia Duminicii a XXXII-a după Rusalii

Luca 19, 1-10

„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut și a zis către el: Zaheu, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și el, grăbindu-se, s-a coborât și L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toți cârteau și ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în fața Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”.

În Sfânta Evanghelie care se citește la Liturghia din Duminica a XXXII-a după Rusalii vedem cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din lacom devine milostiv, arătând pocăință și fapte de pocăință.

Îndemn la pocăinţă

Părintele Tomotaș Laurean

Duminica a 32 –a după Rusalii 

(Luca 19: 1-10)

În călătoria Sa spre Ierusalim, Domnul ajunge în Ierihon, „cetatea palmierilor”. Aici era urmat de ucenici şi de popor, ca de obicei.               

În Ierihon trăia un om bogat cu numele Zaheu, mai mare peste vameşi, plin nu numai de bogăţii materiale ci şi de păcate şi fapte reprobabile.                                               

Zaheu, auzind că marele profet din Nazaret trece spre Ierusalim, îşi simte sufletul cuprins de dorul de a vedea pe Iisus, dar fiind mic de statură şi mulţimile îl acopereau a găsit o metodă originală de a-l vedea: s-a urcat într-un pom şi de acolo putea să-l privească în linişte pe Hristos.  

Redescoperirea lui Hristos in vremea noastra

Luca 19, 1-10

Pericopa evanghelica citita azi, dupa Sfantul Evanghelist Luca (19, 1-10), ne prezinta o intalnire impresionanta a Mantuitorului Iisus Hristos cu un vames, Zaheu, in orasul Ierihon. Inainte de a infatisa aceasta intalnire si, mai cu seama, urmarile ei pozitive, este necesar sa facem doua precizari, una cu privire la vamesii din timpul Mantuitorului, alta cu privire la locul in care s-a petrecut intalnirea lui Zaheu cu Mantuitorul. Este cunoscut faptul ca in timpul Lui vamesii erau un fel de „angajati“ sau „agenti“ fiscali, incredintati cu „vamuirea“ marfurilor sau a produselor care se vindeau in diferite orase din Tara Sfanta. In acelasi timp, vamesii erau indatorati si cu incasarea impozitelor sau a darilor pe care iudeii erau datori sa le plateasca statului roman, care detinea atunci controlul asupra Tarii Sfinte. Fara indoiala ca in munca lor acesti vamesi comiteau multe abuzuri, fie la „vamuirea“ marfurilor, fie la incasarea impozitelor datorate autoritatilor romane de ocupatie. Cu alte cuvinte, ei isi insuseau o parte din produse sau din bani, pe cai necinstite si in mod abuziv. Din aceasta pricina, vamesii erau desconsiderati, chiar urati de conationalii lor, dar mai ales pentru ca s-au pus in slujba unui stat asupritor, socotindu-i chiar „tradatori“ de neam. Cu toate acestea, Mantuitorul a ridicat la cinstea de apostol pe unul din vamesi, pe Matei (Levi), care Il va marturisi apoi si va scrie Evanghelia care ii poarta numele; iar apoi Mantuitorul il primeste si pe Zaheu, cel prezentat in pericopa evanghelica de azi.

A nesocotit astfel părerea lumii și a primit să se facă de râs pentru Hristos.

 Faptul că primirea ocării lui Hristos are ca răsplată lărgirea inimii pe care o lucrează harul izvorât din Crucea și Învierea Lui se vădește și din istoria lui Zaheu. Acest om de vază din cetatea Ierhonului, fiind„mic de statură” (Luc.19, 3) și voind să-L vadă pe Hristos, s-a urcat într-un sicomor.

 A nesocotit astfel părerea lumii și a primit să se facă de râs pentru Hristos. Tocmai aceasta L-a făcut pe Hristos să ia seama la el, pentru că a descoperit în Zaheu o anume înrudire duhovnicească cu Sine Însuși.

Știm că atunci Domnul Iisus urca la Ierusalim spre a fi bătut și a pătimi pentru mântuirea lumii, adică Se îndrepta spre crucea de ocară. Zaheu, în chip proorocesc, mai înainte de crucea de ocară, a primit să pătimească rușine pentru Hristos, s-a îndreptat pe aceeași cale ca și Domnul, și îndată L-a dobândit pe Hristos nu numai ca Însoțitor ci și ca Oaspete în casa sa.

Zaheu sau armonizarea vieţii omului cu Evanghelia

Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon

Duminica a 32‑a după Rusalii (a lui Zaheu)

Luca 19, 1‑10

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai‑mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s‑a suit într‑un sicomor ca să‑L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară‑te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L‑a primit, bucurându‑se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I‑a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

Toate pildele şi faptele Mântuitorului Iisus Hristos au fost redate în Evanghelii cu un scop anume, sesizabil fără mare greutate. În „cazul Zaheu”, ca să ni se dea un exemplu concret şi fericit de convertire la Hristos. Mai adânc, să observăm comportamentul cuiva înainte de a‑L cunoaşte pe Hristos şi, mai ales, după ce L‑a cunoscut. Altfel spus, cum se manifestă viaţa omului fără Evanghelie şi - în contrast - viaţa armonizată cu Evanghelia.

Hristos ne cheamă la pocăinţă

Sfântul Luca al Crimeei
din «Predici», Editura Sophia, Bucureşti, 2010

Sfânta Biserică ne cheamă astăzi să pătrundem în tâlcul istorisirii evanghelice despre Zaheu. Aş vrea să vă atrag luarea-aminte asupra următoarelor ei momente. Când Domnul Iisus Hristos, trecând pe lângă Zaheu, S-a oprit şi l-a chemat pe nume ca pe un prieten, ca pe un cunoscut vechi: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân (Luca 19, 5), ce vifor a cutremurat pe neaşteptate inima păcătosului vameş? „În casa mea vrea să vină acest Sfânt al sfinţilor, acest Făcător de minuni? Aşadar nu Îi este scârbă de mine?”

Totul s-a răsturnat deodată în inima lui: a devenit dintr-o dată alt om. „De ce, veţi întreba, s-a petrecut în el o astfel de schimbare?”Deoarece cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitură… dintre încheieturi şi mădulare (Evrei 4, 12), într-un anume fel el taie omul în două dintr-o dată, schimbând totul în el.

Predică la Duminica a 32 -a după Rusalii (a lui Zaheu vameșul)

 „ Zahee, grăbeşte de te pogoară, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân!"

Scena minunată pe care Sfânta Evanghelie de la Sfântul Evanghelist Luca, la capitolul XIX, 1-19, ne-o înfăţişează astăzi spre duhovnicească zidire, se petrece în oraşul Ierihon. Mântuitorul Iisus era în trecere prin această aşezare evreias­că, înconjurat ca de obicei de mulţime mare de popor, dornică să vadă cu ochii proprii lucrurile peste fire ce le săvârşea şi setoasă să-I asculte învăţăturile admirabile. La porţile oraşului dăduse ve­dere unui orb ce până atunci şezuse cerşind lângă cale şi care pri­mind lumina ochilor, „a mers după Dânsul, mărind pe Dumne­zeu”(Luca XVIII, 43), fiind pentru toţi dovadă evidentă a puterii dumnezeieşti pe care Iisus Hristos o avea asupra firii văzute şi umplând sufletele tuturor de cel mai cald entuziasm şi de cea mai simţită admiraţie pentru Fiul Mariei.

În Ierihon trăia un om cu numele Zaheu. Acesta, mic de statură, pe cât era de bogat, pe atât era de păcătos. El era mai marele va­meşilor, adică era căpetenia acelora care încasau dările pe care evreii erau datori a le plăti stăpânirii romane, care nu cu mult îna­inte, îşi întinsese puterea şi asupra pământului sfânt al făgăduin­ţei.

Zaheu sau Întâlnirea personală cu Hristos

 În tradiţia liturgică slavă, Evanghelia lui Zaheu închide întotdeauna timpul de după Rusalii. Este o tradiţie frumoasă, pentru că, după ce am străbătut lungul drum duhovnicesc al acestui timp liturgic care este al lucrării personale a creştinului împreună cu Duhul Sfânt, ajungem, am putea spune, prin această extraordinară iconomie a lui Hristos care sparge toate canoanele, la o apoteoză duhovnicească, pe care am putea‑o intitula triumful Duhului asupra Literei. Această Evanghelie este o mângâiere pentru toţi oamenii, înainte de a începe urcuşul duhovnicesc care ne va duce către Paşte.

Domnul a început deja de ceva timp „urcarea Sa către Ierusalim”, trecând prin Perea (malul stâng al Iordanului), şi la intrarea în Ierihon vindecă pe orbul Bartimeu, care îndată cu glas mare „dă slavă lui Dumnezeu” în persoana şi lucrarea lui rabbi Ieshouah din Nazareth. Apoi Domnul intră în Ierihon¹. Evenimentul care va urma nu este relatat decât de Sf. Luca.

Evanghelia din Duminica lui Zacheu

 

„În vremea aceea trecea Iisus prin Ie­rihon. Şi iată un om, anume Zacheu; şi a­cesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să-L vadă pe Iisus cine este şi nu putea de norod că era mic de stat. Şi, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă pe El, că pe acolo avea să treacă.

Şi dacă a venit la locul acela, căutând Iisus, l-a văzut pe dânsul şi a zis către dânsul: Zacheie, grăbeşte de te pogoară că astăzi în casa ta mi se cade să fiu.

Şi, grăbindu-se, s-a pogorât, şi L-a primit pe Dânsul, bucurându-se.

Şi, văzând, toţi cârteau zicând că la un om păcătos a intrat să găzduiască.

 Iar Zacheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din avuţia mea, Doamne, o dau săracilor şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.

Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta fiu al lui Avraam este. Că a venit Fiul Omului să caute şi să mântuiască pe cel pierdut“.

(Luca 19, 1-10)

Că şi acesta este fiu al lui Avraam…

 

Luca 19, 1-10

Zaheu în sicomor, pentru a-L vedea pe Dumnezeu.
Hristos pe lemnul Crucii, sicomorul cel cu gust dulce si de lumina purtator, daruitor al vederii lui Dumnezeu.

Duminica aceasta, a XXXII-a dupa Rusalii, aduce cu sine drumul lui Hristos din afara Ierihonului – acolo unde vindeca pe orbul din duminica ce a trecut, dând lectia adâncimii smerite a minunii lui Hristos – în Ierihon, orasul care, nu-i asa, aduce aminte prin rezonanta sa, de locul biruintei dintâi a poporului celui ales, prin harul si ajutorul lui Dumnezeu, pe pamântul pe care El îl daruise neamului aceluia, care avea sa-L daruiasca pe Mesia. Daca atunci, în înconjur de cântec si alamuri si putere de la Dumnezeu, se darâmau zidurile Ierihonului, acum Hristos-Domnul este Cel Care darâma zidul izolationismului mesianic al poporului celui ales din Israel, aratând universalitatea minunii Sale pe pamânt. Caci zice Domnul, miez al vestirii din Duminica aceasta, privind râvna lui Zaheu: „Astazi s-a facut mântuire casei acesteia, ca si acesta este fiu al lui Avraam“ (Luca 19, 9).

Dispariţia omului vechi ivirea omului nou.

Pr. Nicolae Steinhardt

 

Zaheu era vameş – iată trăsătura principală. Vameş, adică slujitor al ocupantului roman, trădător de neam, colaboraţionist —cum se spune în veacul nostru, şi tocmai termenul acesta re¬cent ne ajută să pricepem cum nu se poate mai desluşit situaţia.

Se vânduse cotropitorilor ţării sale, îi slujea, se făcuse slugoiul lor. De aceea era şi vrăjmăşit şi dispreţuit, nu întrucât era bogătaş, ci ca vânzător şi om de încredere al unei puteri străine şi invadatoare, străduindu-se a-i procura venituri, taxe, biruri prin orice mijloace şi punându-se fără preget la dispoziţia ei.

Este adevărat că Zaheu, de îndată ce se schimbă, ia hotărâri băneşti: dăruieşte jumătate din avere săracilor, declară că va despăgubi împătrit pe cei nedreptăţiţi de el. Dar aceasta din pricină că setea de avuţii reprezenta viciul său major – abcesul purulent al unei maladii interne.

Cateheza de duminică: Să-L căutăm pe Domnul, având model pe vameşul Zaheu

 

„Omul care nu iubeşte nu înţelege nimic din lumea lucrurilor văzute şi ascunse. Graiul minunilor îi este cu desăvârşire închis. Acolo unde nu este dragoste nu este nici cunoştinţă adâncă. Este în firea omului să învingă prin dragoste. Dumnezeul întrupat ne-a dezvăluit lumea nouă, adevărul, viaţa şi puterea prin dragoste.” Ernest Bernea

Pilda vameşului Zaheu, o pildă de pocăinţă, iubire şi smerenie, m-a ajutat să înţeleg şi să învăţ multe lecţii ale vieţii duhovniceşti, lecţii la care nădăjduiesc că voi lua note de trecere, cu ajutorul şi iubirea Bunului Dumnezeu. Ce am înţeles şi ce am învăţat din această pildă?

Am înţeles, că niciodată nu putem pune început bun în viaţa noastră, că nu putem să ne schimbăm în bine, oricât ne-am dori acest lucru şi oricât de mult am trâmbiţa despre aceasta, dacă nu ne dorim întâlnirea cu Hristos, dacă nu dorim ca sufletul nostru să-L cunoască şi să fie atins cu aripa iubrii Sale necondiţionate. Am învăţat, că doar Hristos, Domnul luminii, poate alunga bezna patimilor din sufletele noastre, am învăţat, că doar El poate transforma cel mai adânc întuneric în lumina cea mai blândă şi mai caldă, că poate transforma o inimă de gheaţă într-un soare arzător.

20 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 4, 1-11

Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 28-37

Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 6, 5

Un cărturar L-a întrebat pe Domnul: „Care poruncă este întâia dintre toate?". Domnul a răspuns: „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta: aceasta este întâia poruncă. Cea de-a doua este asemenea ei: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă". Şi aceasta se potriveşte pentru a întregi chipul omului celui tainic al inimii.

Sfinţirea Domnului este sufletul acestui om, iar iubirea este duhul lui, în vreme ce virtuţile celelalte sunt feluritele lui mădulare: una mână, alta picior, alta ochi, alta ureche, alta limbă. Aducerea-aminte de acest fapt este foarte trebuincioasă, căci se întâmplă uneori ca oamenii, socotind că faptele bune sunt culmea virtuţilor, socot că le sunt de ajuns acestea, la Domnul negândind şi de dragoste uitând. 

Faptele bune nu sunt sfinte fără credinţă şi fără dorinţa de a plăcea lui Dumnezeu, întocmai ca o casă nesfinţită ori ca o odaie fără icoane; si neavând iubire, se aseamănă cu o clădire plină de statui neînsufleţite şi care răspândeşte un miros stătut de mucegai. Să ia seama fiecare la aceasta; şi apucân-du-se să zidească în sine omul cel nou, să se gândească la Domnul, Care este desăvârşit şi fără nici o scădere.

 Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

19 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 3, 10-22

Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 18-27

 „Sfinţiţi pe Domnul Dumnezeu în inimile voastre." 

Sfinţirea Domnului în inimă este sufletul şi duhul omului celui tainic al inimii pe care l-am zugrăvit mai înainte. Aşa cum Dumnezeu, zidind dintru început, din părticele de ţărână, trupul omului, a suflat în el duh de viaţă şi a devenit omul aşa cum se cuvenea să fie, tot aşa şi omul cel tainic al inimii, zidit lăuntric din virtuţile arătate mai înainte, se va arăta cu adevărat om duhovnicesc doar atunci când această inimă îl va sfinţi pe Domnul Dumnezeu, după cum citim şi în Rugăciunea domnească: „sfinţească-se numele Tău". Dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci omul plăsmuit din virtuţile amintite va ieşi ca un copil născut mort, fără duh de viaţă. Să afle aceasta cei care cred că se pot descurca doar cu oarecare virtuţi, fără legătura cu Dumnezeu! 

Dar ce înseamnă a-l sfinţi pe Dumnezeu în inimă?

Înseamnă a sta pururea cu evlavie înaintea Lui, purtând totdeauna în minte gândul că El este pretutindenea; înseamnă a râvni cu toată osârdia spre a fi întotdeauna bineplăcuţi înaintea Lui şi a ne păzi cu toată frica de oricare lucru care-I este urât; şi, mai ales, înseamnă a ne încredinţa toată viaţa, cea vremelnică şi cea veşnică, părinteştii Lui purtări de grijă şi a primi tot ce ni se întâmplă cu smerenie, cu supunere şi cu recunoştinţă, ca şi cum ar veni de-a dreptul din mâna Lui.

 Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

18 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 2,21 și Cap. 3, 9

A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 1, 5-7

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 5,22-23

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 3,12-15

Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 13-17

 Apostolul ne arată acum „omul cel tainic al inimii" ca ţintă a celor mai osârduitoare griji ale noastre, închipuindu-l pe acesta în noi înşine se cade nouă să ne împodobim.

Dar cine este acesta, „omul cel tainic al inimii"? 

Este omul acela care ia chip în inimă atunci când în aceasta se sălăşluiesc toate simţirile şi stările sufleteşti bune. Priveşte toate aceste stări şi simţăminte şi vei vedea chipul „omului tainic al inimii". Iată aceste stări sufleteşti: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi bună-cucernicie", scrie Sfântul Petru, iar „din partea voastră puneţi toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră fapta bună, iar la fapta bună, cunoştinţa, la cunoştinţă, înfrâ-narea, la înfrânare, răbdarea, la răbdare, evlavia, la evlavie, iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească, dragostea" (II Ptr. l, 5-7). În chip asemănător înşiră şi Sfântul Pavel stările cele bune ale inimii creştineşti: „Iar roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungarăbdare, bunătatea, milostivirea, credinţa, blândeţea, înfrânarea" (Gal. 5, 22-23). Şi încă: „îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelunga-răbdare..., iar mai înainte de toate, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii - şi pacea lui Hristos să stăpânească în inimile voastre" (Col. 3,12-15).

 Alcătuieşte din toate aceste virtuţi, ca din nişte mădulare, un trup duhovnicesc şi vei avea chipul de mare cuviinţă al „omului tainic al inimii"; şi sârguieşte-te a întipări în inima ta un chip asemănător acestuia!

 Sfantul Teofan Zăvorâtul, din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

17 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 7-13

Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 4, 12-17

 

 Ieri, Apostolul l-a înarmat pe creştinul care păşeşte pe calea mântuirii cu toate armele duhovniceşti; iar acum arată care sunt călăuzitorii lui în această luptă şi care este ţelul ultim şi luminos al tuturor acestor nevoinţe, spre a-l îmbărbăta în ostenelile sale. Aceşti călăuzitori sunt păstorii şi învăţătorii pe care Domnul i-a dat Bisericii şi prin ale căror guri El însuşi grăieşte povaţa trebuincioasă fiecăruia, atâta vreme cât oamenii vin la ei cu credinţă şi întorşi către Domnul în rugăciune. Adevărul acesta este cunoscut de către cei care merg cu lepădare de sine pe calea Domnului şi duc lupta cu vrăjmaşii mântuirii fără a se cruţa pe sine. Aceştia află întotdeauna ajutor şi povaţa la păstorii lor, în vreme ce pentru privitorul din afară acest ajutor pare că n-are de unde veni. Aceştia nu la oameni vin, ci la Domnul, Care pururea este gata să călăuzească şi să povăţuiască prin aceşti păstori şi învăţători pe oricine caută ajutor la Dânsul cu credinţă şi fără făţărnicie. Ţelul cel luminos şi ultim este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos", vârsta „bărbatului desăvârşit". 

DONEAZĂ 3,5% pentru PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ SIMERIA BISCARIA

Donează 3,5%

Începem cu multe mulțumiri la adresa celor care deja, de ani buni, redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către biserica noastră!

Orice contribuabil poate dispune direcționarea a 3,5% din impozitul pe venit, plătit statului, către orice organizație non-guvernamentală ‒ asociație, fundație etc. ‒ dorește (conform art. 82, alin. 6 din Codul Fiscal). Practic, în acest fel, dvs. transmiteți statului modul în care doriți să fie cheltuită o parte din impozitul dvs. pe venit.

Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donație. Ea este, în esență, o parte a impozitului pe venit deja achitat, care poate fi direcționată de către fiecare cetățean în parte către entitatea dorită de acesta.

Dacă doriți să sprijiniți activitatea parohiei noastre prin redirecționarea a 3,5% din acest impozit plătit statului pentru salariul din anul 2023, urmați în ordine pașii de mai jos, până la data de 25 Mai 2024.

1: Descărcați și tipăriți formularul 

   -  Pentru venituri obținute exclusiv din salariu sau din pensie 

    - Pentru venituri obținute din alte surse, pe lângă salariu - vezi aici Declarația unică 2024 - PDF-ul inteligent - direct din site-ul ANAF 

16 ianuarie - Lumina zilnică din Scripturi

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel Cap. 6, 10-17

Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 4, 1-11

 Apostolul îi îmbracă pe creştini cu toate armele lui Dumnezeu. Aceasta se potriveşte foarte bine cu învăţătura din ziua trecută; căci dacă cineva, luând aminte la chemarea lui Dumnezeu, a pus începutul vieţii celei noi, cu ajutorul harului dumnezeiesc, aducând din partea sa „toată stăruinţa", ei bine, după aceasta nu-i stă înainte odihna prin lavre, ci lupta.

A părăsit lumea? Pentru aceasta, lumea va începe să-l strâmtoreze. 

S-a izbăvit de stăpânirea diavolului? 

Diavolul va goni pe urmele lui şi-i va întinde capcane ca să-ilabată de la calea cea bună şi să-l aducă iarăşi sub puterea sa. S-a lepădat de sine, a lepădat iubirea de sine dimpreună cu toată oastea patimilor, dar păcatul acesta care trăieşte în noi nu se desparte dintr-o dată de viaţa petrecută samavolnic în răsfăţ, ci se sileşte necontenit, sub toate pretextele cu putinţă, să înstăpânească înlăuntrul omului aceeaşi rânduială a vieţii care mai înainte vreme îl sătura şi îl hrănea cu atâta îmbelşugare.