Sfântul IOAN GURĂ DE AUR - «Omilii la parabola despre săracul Lazăr si bogatul nemilostiv»

1. Praznic satanicesc fiind ziua de ieri, voi aţi făcut-o praznic duhovnicesc primind cu multă bunăvoinţă cuvintele cele de la mine şi petrecând aici cea mai mare parte din zi, îmbătându-vă cu beţie plină de întreagă înţelepciune şi dănţuind împreună cu Pavel. Deci, într-acest chip îndoit câştig s-a făcut vouă: pe de o parte aţi scăpat de dănţuirea fără de rânduială a celor beţi, pe de alta aţi săltat cu săltări duhovniceşti pline de bună rânduială, şi v-aţi împărtăşit nu de cupă din care curge vin curat (3), ci de una plină de învăţătură duhovnicească, şi v-aţi făcut fluier şi alăută Duhului Sfânt; şi în vreme ce alţii dănţuiau diavolului, voi, petrecând aici, v-aţi gătit ca organe şi vase duhovniceşti, aţi lăsat Duhul să scoată cântare din sufletele voastre şi să insufle harul Său în inimile voastre, drept care aţi şi răsunat cu viers atotmelodios, veselind nu numai oamenii, ci şi puterile de sus.

Săracul Lazăr şi bogatul anonim

Prof. Univ. Vasile Gordon

Părinţii Bisericii au rânduit a se citi în această duminică la Sfânta Liturghie Evanghelia, în care este relatată pilda cu „Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr“.

Să încercăm un scurt comentariu, pe care să-l legăm de contextul vieţii noastre de azi. Pentru a ne fi mai uşor să intrăm în , trebuie, totuşi, să reamintim partea de început a pildei: „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, în toate zilele veselindu-se în chip strălucit. Iar un sărac, pe nume Lazăr, zăcea în faţa porţii lui, plin de bube, şi ar fi poftit să se sature dintre cele ce cădeau de la masa bogatului; cu toate acestea, înşişi câinii, venind, îi lingeau bubele. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit şi bogatul şi a fost îngropat. Şi în iad, fiind el în chinuri, îşi ridică ochii şi-l vede de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui…“.

VIAȚA SUFLETULUI DUPĂ MOARTE

Evanghelia pomenită astăzi de Biserică este de o extremă importanţă teologică şi spirituală, căci Domnul ne dă învăţătură de mare limpezime cu privire la soarta sufletului după moarte, la adevărata natură a Iadului şi la pocăinţă. Această pildă este relatată numai de către Sfântul Luca.

Evanghelia bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca 16, 19-31)

Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui.

O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită întotdeauna, ori de câte ori li s-ar spune: că fără nimic au intrat în această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea.

PILDA CU LAZĂR CEL SĂRAC ŞI BOGATUL

 Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl între­ceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)

E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi cre­dincioşi, atâţia şi atâţia vor do­bândi raiul.

Evanghelia vrea să ne spună încă o dată, cu apăs, că averea şi bogăţia se pot face o primejdie pentru mântuirea sufletului. Această primejdie vine în trei feluri:

Pe unii avuţia îi trage în spinii grijilor şi alergărilor tre­cătoare (Lc 18, 20), pe alţii îi bagă în boala zgârceniei şi, iarăşi, pe alţii, ca pe bogatul din evanghelia de mai sus, îi aruncă şi îi îneacă în valurile desfătărilor, beţiilor şi plăcerilor.

Lazarii – Predica la pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar – IPS Augustin

 

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA

Predica la DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII:
„Era un sărac pe nume Lazăr…”  (Luca 16, 20)

Iubiţii mei, este cunoscută pilda pe care am auzit-o în Evanghelia din Duminica de astăzi… Să explicăm toată Evanghelia de astăzi? Ne-ar trebui mult timp. De aceea, din toate imaginile pe care le prezintă pilda, vom explica doar una. Vom vedea, cum trăia săracul Lazăr în această lume de aici.

***

Lazăr era un om nefericit. Asupra lui se abătuseră multe nenorociri. Priviţi-le. Lazăr era mai întâi de toate sărac. Nu avea nici moşii, nici bani, nici casă.

Şi alţii sunt săraci. Dar aceştia sunt sănătoşi. Se duc unde vor, lucrează, îşi primesc plata sau salariul şi trăiesc. Desigur că nu trăiesc ca bogaţii. Dar trăiesc acceptabil. De ce nu şi fericiţi? Când cineva e sănătos, atunci o bucată de pâine, câteva măsline şi o ceapă le mănâncă cu poftă. Când însă este bolnav, atunci şi cele mai bune mâncăruri i se par lipsite de gust. Aşadar, Lazăr pe lângă sărăcie avea şi boala.

Desigur că şi alţii sunt săraci şi bolnavi. Dar au rude şi prieteni, oameni care se interesează de ei şi nu-i lasă fără îngrijire, hrană şi medicamente. Dar Lazăr nu era doar sărac şi bolnav. Era şi cu totul singur. N-avea pe nimeni care să-i arate atenţie.

Bogatul nemilostiv pierde mântuirea – Predica Patriarhului României la Duminica a XXII-a după Rusalii

 

Evanghelia Duminicii a XXII-a după Rusalii ne prezintă pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Această pericopă este plină de învățături duhovnicești care ne arată că, după moartea trupului, sufletul trăiește și își aduce aminte de toate faptele săvârșite în timpul vieții pe pământ. Avem, deci, în Evanghelia de astăzi mărturia clară a Mântuitorului privind existența și viața sufletului după despărțirea sa de trup, după moartea fizică a omului.

Starea sufletului după moarte

Evanghelia ne spune adevăruri fundamentale pentru înțelegerea legăturii care există între viața pământească a omului și viața de dincolo de mormânt a sufletului uman. Ea ne arată că sufletul omului, după ce se desparte de trup, merge fie în comuniunea drepților și a sfinților, fie în izolarea păcătoșilor, adică fie în fericita existență a raiului, fie în nefericita existență a iadului. Această precizare este deosebit de importantă, deoarece ea ne arată valoarea unică a vieții omului pe pământ. Deși viața omului pe pământ este una trecătoare, de ea depinde viața netrecătoare a sufletului după moarte, adică după despărțirea sufletului de trup.

Vedem din pericopa evanghelică de astăzi că sufletul omului după despărțirea sa de trup nu stă într-o stare de nepăsare, de indiferență, într-un somn sau într-o amorțire, ci sufletul are conștiința luminată și poate comunica acolo cu alte suflete, mai ales cu sufletele drepților din rai care au trăit pe pământ în credință, împlinind voia lui Dumnezeu în viața lor.

„Faceţi-vă prieteni din mamona al nedreptăţii”

 

Duminica a XXII-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 16,19-31

¹⁹ Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. ²⁰ Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, ²¹ poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. ²² Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. ²³ Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. ²⁴ Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. ²⁵ Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. ²⁶ Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. ²⁷ Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, ²⁸ căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. ²⁹ Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. ³⁰ Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.³¹ Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.

 1. „Faceţi-vă prieteni din mamona al nedreptăţii”. Parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr se desfăşoară în două acte consecutive: primul se petrece pe pământ (v. 19-22); iar al doilea în viaţa de dincolo (v. 23-31). Ea continuă lecţia parabolei de la începutul capitolului, despre iconomul necredincios (Lc 16,1-9). Acesta a ştiut să folosească bogăţia, care nici nu era a sa, pentru a-şi asigura o situaţie bună în viitor. Mântuitorul extrage şi „lecţia” acestei pilde, prin îndemnul: „Faceţi-vă prieteni din mamona al nedreptăţii, ca atunci când veţi fi săraci, să vă primească aceia în corturile cele veşnice” (Lc 16,9). Textul este dificil numai a prima vedere. „Lecţia” parabolei este înţeleapta folosire a banilor şi, în general, a bogăţiei pământeşti (în aramaică mamona înseamnă „bani”, „bogăţie”) pentru a ne asigura primirea în Împărăţia lui Dumnezeu. Este vorba de folosirea lor pentru ajutorarea săracilor, cum ne arată alte texte lucanice (cf., mai ales Lc 12,33). Acest „mamona” este numit „al nedreptăţii” nu numai pentru că, în general, la originea oricărei mari bogăţii stă nedreptatea (Sfântul Ioan Gură de Aur), nici numai că, de foarte multe ori, bogăţia este cauză a păcatului, ci mai ales pentru că bogăţia prin care suntem invitaţi să ne facem „prieteni” nu este, de fapt, a noastră. Ca şi „iconomul” din parabolă, noi nu suntem altceva decât administratori ai ei. Totul e să ştim a folosi înţelepţeşte şi spre folosul propriu această bogăţie care, de fapt, nu ne aparţine. Cum n-a ştiut s-o folosească bogatul cel nemilostiv. Şi cum, vai, atâţia oameni nu ştiu s-o folosească spre binele lor, ci îşi fac din ea mijloc de pierzare.

Evanghelia bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca 16, 19-31)

 Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui.

O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită întotdeauna, ori de câte ori li s-ar spune: că fără nimic au intrat în această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea.

Oamenii îşi împart acest întunecat pământ, deşi socotelile li se încurcă mereu. Cu preţul vieţii îşi apără hotarele ţării deşi hotarele se pot schimba. Ce este mai ieftin costă cel mai scump, iar oamenii, în loc să se împotrivească, împodobesc acest preţ înfricoşător cu numele: „dreptate” sau „patriotism” sau vreun alt cuvânt care să le vină bine. Dar niciodată n-ar spune că e o nebunie ca oile să-şi dea viaţa pentru o mână de fân, când iarba s-a dat ca să ţină viaţa, nu ca s-o ia.

Pentru că, la urma urmelor, averile nu-s altceva decât iarbă; iarbă, şi lucru mai mort decât iarba, este tot ce mănâncă şi îmbracă omul. La începutul Sfintei Scripturi ni se spune că Dumnezeu a dat oamenilor şi fiarelor iarba drept hrană (Facere 1, 29; 9, 3). Iar dacă întrebi pe oricine: ce-i mai de seamă: omul sau iarba, răspunsul e unul singur: omul. Prin fapte însă oamenii arată că, dimpotrivă, socotesc iarba mai presus de om, de vreme ce îşi dau şi viaţa lor, şi pe a altora, pentru iarbă. Dacă chestiunea averilor e o chestiune de iarbă şi nimic altceva, înseamnă că aceasta e cea mai mare piatră de poticnire în viaţa omului pe pământ. Doar cei duhovniceşti nu se împiedică de piatra aceasta, ci trec netulburaţi pe lângă ea, lăsând ce este al lor altora. Iar celorlalţi piatra de poticnire le este izvor de ceartă, luptă, sudoare şi chin. Piatra de poticnire le este tot cuprinsul vieţii lor, iar la sfârşit le este piatră de mormânt.

Program Liturgic: 24 - 30 Octombrie 2021

 

Duminică, 24 octombrie, 

ora 18 - Vecernie;

Luni, 25 octombrie,

ora 18 Vecernie cu Litie și Acatistul Sf. M. Mc. Dimitrie- izvorâtorul de mir;

Marți, 26 Octombrie,

ora 8.30 - Utrenia cu Sf. Liturghie,

ora 18 - Vecernie cu Litie și Acatistul Sf. Dimitrie cel Nou(Basarabov)

Miercuri, 27 octombrie 

 ora 8.30 - Utrenia cu Sf. Liturghie;

Vineri, 29 octombrie, 

ora 8.30 -Sf. Liturghie 

Sâmbăta, 30 octombrie, 

ora 10 - parastase,

ora 18 - Vecernia

Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor

 

Să ne împărtăşim mai întâi – ca întotdeauna în dumnezeiasca Liturghie a duminicii – din cuvântul lui Dumnezeu. Precum a zis Domnul: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţa veşnică”, aşa să ne împărtăşim şi astăzi – pentru viaţa de veci, pentru viaţa deplină – din dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei:

Iubiţilor, de atâtea ori am ascultat acest loc al Sfintei Evanghelii. Şi Bunul Dumnezeu ne-a împărtăşit înţelegere, lumină, spre zidirea sufletului fiecăruia dintre noi. Să-L rugăm şi acum că, în lumina Lui, să vedem lumina sfântă din această tragedie a sufletului, a vieţii omeneşti (una dintre cele mai cutremurătoare), anume un om stăpânit de demoni mulţi, de legiune, fapt socotit adeseori de medici (şi de noi ceilalţi, profani) numai o boală mentală. Dar orice boală, văzută mai adânc, nu e de la om. Şi, mai adânc, nu e de la Dumnezeu. Ci, hotărât, de la cel rău. Cum a întâmpinat Iisus atunci – cum întâmpina şi astăzi – o asemenea cădere tragică a omului? Dacă noi am gândi şi ne-am cerceta în adânc, am simţi şi am recunoaşte că, într-un anume fel, fiecare este atins, puţin sau mai mult, de lucrarea celui rău, căci păcatul prin cel rău a intrat în lume. Originea răului nu e în om, ci în îngerul căzut. De aceea, cum vom vedea pe parcursul smerit al cuvântului, vom încerca să desluşim ispitele şi păcatele care vin de la noi (dar după cădere, după ispita demonului) şi cele care vin continuu şi în chip nemijlocit de la demon, aşa cum ne învaţă dumnezeieştii Părinţi.

Demonizări

 1. Gadara, Gherasa, Gherghesa. Toate cele trei Evanghelii sinoptice istorisesc minunea (Mt 8,28 – 9,1; Mc 5,1-20; Lc 8,26-39). Relatarea de la Matei este însă cea mai scurtă. Sfinţii Marcu şi Luca ne oferă o serie de detalii suplimentare, al doilea (Luca) folosind îndeaproape textul celui dintâi (Marcu).

O primă problemă o constituie faptul că la Marcu şi la Luca este vorba de un singur demonizat, în timp ce la Matei sunt doi. Această deosebire se poate explica în două feluri: fie că Iisus a vindecat atunci doi demonizaţi, dar numai unul dintre ei şi-a exprimat dorinţa de a-L urma pe Iisus şi numai acela a devenit un vestitor al Mântuitorului, Sfinţii Marcu şi Luca fiind interesaţi îndeosebi de acest final fericit al întâmplării (Mc 5,18-20; Lc 8,38-39); fie că Sfântul Matei combină într-o singură relatare două vindecări de demonizaţi, săvârşite în momente diferite.

O a doua problemă este aceea a denumirii ţinutului în care s-a petrecut minunea. În ediţia sinodală, la Matei şi Marcu apare „ţinutul Gadarenilor”, iar la Luca „ţinutul Gherghesenilor”. Problema provine de la variaţia existentă în manuscrise. În toate cele trei relatări sinoptice, unele manuscrise au „Gadarenilor”, altele au „Gherasenilor”, iar altele au „Gherghesenilor”.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIII-a după Rusalii

 Exprimarea recunoștinței – lucrare misionară

Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Lc. 8, 26-39

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIII-a după Rusalii ne arată puterea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca putere de vindecare a oamenilor posedați de demoni.

Descrierea stării jalnice în care se afla omul chinuit de demon din ținutul Gherghesenilor este foarte tulburătoare. Despre acesta, Evanghelia spune că nu se îmbrăca în haine, că nu locuia în casă, ci în morminte. Nu mai locuia printre oameni, ci era un om gol și înstrăinat. Deși era viu, el se comporta oarecum ca un mort care locuiește în morminte. Demonizatul nu mai gândește cu propriile sale facultăți sufletești, deoarece este posedat; adică mintea și trupul lui nu-i mai slujesc lui, ci sunt folosite de demonii care îl chinuiesc.

Demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus

În această stare jalnică l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos pe acest om chinuit de demoni. În Evanghelie nu se spune că cineva ar fi intervenit pe lângă Iisus pentru ca acest om să fie vindecat. Duhul necurat care-l stăpânea striga cu spaimă către Iisus: ‘Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui‘ (Luca 8, 28). În Evanghelia după Matei, demonii au o întrebare pe care o pun lui Iisus: ‘Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?‘ (Matei 8, 29). Din aceasta vedem că nu omul vorbea prin glasul omenesc, ci demonii care îl chinuiau spuneau aceste cuvinte.

Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor

 

Fragmentul evanghelic rânduit de Sfânta Biserică pentru Duminica a XXIII-a după Rusalii ne înfăţişează atât învăţătura despre iad şi chinurile lui, de care şi diavolii se tem şi se cutremură, cât şi puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dorinţa Sa de a-i elibera pe oameni de puterea duhurilor necurate.

Aflăm din acest fragment că Iisus Hristos a fost întâmpinat în ţinutul Gherghesenilor de un îndrăcit care erau foarte rău, furios, şi, din acest motiv, nu mai trăia printre oameni, ci locuia în morminte. Tot din Evanghelie aflăm că duhurile care-l stăpâneau pe demonizat se foloseau de vocea lui şi-I ziceau lui Iisus: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?”. Observăm că demonii mărturisesc dumnezeirea Mântuitorului, se tem de El, de puterea Lui, ca Judecător drept al lumii, Care, la sfârşitul veacurilor, va judeca şi va pedepsi pe satana şi pe toţi slujitorii lui. Din acest motiv, duhurile necurate ziceau: „Mai înainte de vreme”, adică mai înainte de Judecata de obşte sau Judecata universală a lumii.

Învierea fiului văduvei din Nain

Pe Tine, Izvorul vieţii celei adevărate, Te-am părăsit, şi ne adăpăm din stricăciune şi deşertăciune. Înviază sufletele noastre amorţite de păcat şi de răutate, Doamne, precum ai înviat pe tânărul văduvei!

„Mulţi şi-au dat singuri numele de „Salvator al omenirii“, dar cine dintre aceştia ar fi putut măcar să viseze că ar putea scăpa omenirea de moarte? Mulţi învingători au fost, în istorie, dar câţi dintre ei au biruit moartea? Mulţi regi de pe pământ şi-au numărat cu milioanele supuşii, dar între ei cine şi-a numărat drept supuşi ai săi şi viii, şi morţii?

„Tinere, ţie îţi zic: scoală-te!” (predică la învierea fiului văduvei din Nain)

„Noi renunţăm foarte repede, avem impresia că atunci când găsim puţină credinţă – şi cu toţii suntem la fel – nu vorbesc acum de alţii, ci de noi, cei care suntem acum aici: avem impresia că totul este făcut. Suntem căldicei şi ne compromitem în acest căldicel toată viaţa noastră. Ne place să rămânem aşa, între credinţă şi necredinţă, între faptă bună şi faptă rea, între ceea ce vedem şi ceea ce nu vedem, fără să facem un pas înainte, spunând că acum avem altceva de făcut. Şi este adevărat; este starea noastră, o stare de lâncezeală, de acedie, cum o numesc Părinţii – atunci când neputinţa sufletului se manifestă”.

Învierea fiului văduvei din Nain: Hristos ne călăuzește către fericire

 

,Domnul se află la începutul vieții Sale de propovăduire : a rostit “Predica de pe Munte”, primul său cuvânt către oameni, în care le arată legea cea nouă, scara duhovnicească prin ale cărei opt trepte se ajunge la desăvârșire și la Împărăția Cerului. De îndată ce a adus prin Cuvântul Său Vestea cea Bună, Cuvântul lui Dumnezeu Și-a început lucrarea Sa vindecătoare, (adică minunile Sale) pentru a arăta puterea dumnezeiască ce se sălășluiește întru El și pentru a întări Cuvântul Său : scapă de la moarte pe sluga Sutașului, care suferea de o boală fără leac. A doua zi purcede către Nain, un mic oraș care se găsește la aproape 30 de kilometri la sud de Capernaum, pe dealurile micului Hermon, și de unde se vede foarte frumos Nazaretul. Aici va săvârși această mare minune, care nu este istorisită decât de Sfântul Luca.

Însă înainte de a vorbi despre întâmplarea în sine, se cuvine să zugrăvim mai întâi scena, de o însemnătate simbolică deosebită, cu atât mai mult cu cât Hristos se află la începutul misiunii Sale pe pământ.

Tinere, ţie-ţi zic: Scoală-te!

 Duminica a XX-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 7,11-16

¹¹ Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. ¹² Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. ¹³ Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! ¹⁴ Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. ¹⁵ Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. ¹⁶ Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

 1. Nain. Un mic sat din Galileea, la poalele Muntelui Tabor, poartă până astăzi numele de Nain. Aici a săvârşit Mântuitorul o mare minune: a înviat pe un tânăr pe care-l duceau să-l în­groape. Este una dintre cele trei învieri din morţi săvârşite de Mântuitorul, despre care ne mărturisesc Sfintele Evanghelii, alături de învi­erea fiicei lui Iair şi a lui Lazăr. Prin această mare minune, Domnul Şi-a arătat încă o dată „slava Sa” (cf. In 2,11), a dovedit o dată mai mult că este Dumnezeu adevărat şi că moartea însăşi este silită să dea înapoi înaintea puterii Sale. Ucenicii şi o mare mulţime de oameni (v. 11) au fost martori ai acestei minuni. Reacţia lor este descrisă în ultimul verset al pericopei: „Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său” (v. 16). Ei nu îndrăznesc încă să vadă în Iisus din Nazaret pe Mesia cel profeţit. Dar nu pot să nu constate că, după o lungă perioadă (de câteva secole) în care profetismul n‑a mai fost deloc prezent în Israel, Dumnezeu „a cercetat pe poporul Său” prin trimi­terea unui profet – şi nu a unui profet oarecare, ci a unui „mare profet”. Datorită acestei minuni, a crescut enorm popularitatea Mântui­torului „în toată Iudeea şi în toată împrejurimea” (v. 17).

„Nu plânge!…“

 

(Duminica a 20-a după Rusalii – Luca 7, 11-16)

 Hristos Domnul la porţile Nainului. După ce în Capernaum vinde­case sluga sutaşului, a unui păgân în care Domnul a văzut credinţă mai multă decât la cei din Israel (Luca 7, 1-10). Dacă în cetatea aceea întâlnise boală şi-o biruise, aici şi-acum Hristos întâlneşte moartea, contraface­rea bucuriei… Nu-i uşor de închipuit ce tablou era acolo, câtă durere şi jale înconjurau biata văduvă al cărei unic copil (Luca 7, 12), deci unic pămân­tesc sprijin, era dus să fie dat ţărânii. Să fi remarcat în văduva aceasta Hristos taina văduvei din Sarepta Sidonului, duioasa disperare a aceleia? (3 Regi 17, 18). Aceea în care s-a luat de piept cu „omul lui Dumnezeu“, Ilie, cerându-i viaţa înapoi? Sau poate era ceva din – putem admite deja – văduvia propriei Maici şi din aducerea-aminte (înainte vedere) a faptului că undeva, tot la margine de cetate, Fiul Mariei, Unul-Născut, se va da iarăşi „sicriului de taină mântuitoare“ – ce este Crucea, spre mântuirea oricărui suflet. Cert este că Hristos, întâlnind durerea maicii, face din moarte, bucurie. Aşa cum numai El este în stare să facă!