Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului

 Să aveţi mare evlavie, fraţilor, la Fecioara Maria şi fericită este casa şi familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului şi în fiecare dimineaţă îi citeşte Acatistul şi cinstitul ei Paraclis şi toţi ştiu rugăciuni către Maica Domnului. Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului. Dacă nu era Maica Domnului în ceruri, între Sfânta Treime şi noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi.

„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, dacă vrei, fă o minune! Ajută-mă!”

Aş dori să vă povestesc o minune ce mi s-a întâmplat în timpul venirii și șederii Cinstitului Brâu al Maicii Domnului în Edessa. De mai bine de 10 ani sunt chinuit de o problemă de sănătate, pe care medicii o numesc fistulă arteriovenoasă în afara carotidei. Această boală a dus la un anevrism de sânge care s-a canalizat pe partea dreaptă a feței. Astfel că a ajuns să se creeze o umflătură ce depășea 10 centimetri.

Doctorii au caracterizat această boală ca fiind unică în periodicele internaționale de medicină și nimeni dintre ei – cel puțin în Grecia – nu și-a asumat operația. De curând am găsit medici dispuși să mă opereze, într-un spital în America, însă operația este foarte scumpă.

Sf. Teofan Zăvorâtul: cuvant la taierea capului Sf. Ioan Botezatorul

Prin toată viaţa sa, de la început până la sfârşit,
Sfântul Înainte-Mergător le dă tuturor lecţii bune[1]

Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul Domnului, este cel dintâi model de viată călugărească. Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie. De la el învăţau simplitatea în îmbrăcăminte, pentru că haina lui era din peri de cămilă şi era încins cu cingătoare din piele. De la el învăţau necăsătorirea, lepădarea de sine, smerenia, devotamentul faţă de Dumnezeu, necruţarea propriei vieţi, spre mântuirea proprie şi a altora – virtuţile ale căror trăsături sunt atât de vădite în viaţa lui. Ca înainte-mergător al harului celui nou, ca propovăduitor al pocăinţei, ca arătător al rânduielilor după care ajunge omul să placă lui Dumnezeu şi călăuza către Hristos, el le este însă model şi îndrumător tuturor creştinilor în viaţa mântuitoare. Toate vârstele, toate clasele sociale şi toate felurile de meserii vor găsi destul spre zidire fie în faptele lui, fie în feluritele împrejurări ale vieţii lui.

Sf. Ioan Botezătorul și misiunea sa

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Dacă profeţii vechi au vestit cu toţii că Mesia va veni, Ioan Botezătorul, ultimul şi cel mai mare dintre profeţii precreştini, este cel care vesteşte că Mesia a venit. Dacă profeţii de dinainte şi toţi drepţii Vechiului Testament „au murit întru credinţă, fără să apuce făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor” (Evrei 11,13), Sf. Ioan Botezătorul vede de aproape făgăduinţa împlinită prin venirea lui Hristos. Misiunea sa este tocmai aceasta: de a vesti că Hristos a venit. El Îl arată lumii şi zice: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,29.36). De aceea şi numeşte Sfântul Marcu activitatea Sfântului Ioan Botezătorul „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos”. Căci, într-adevăr, prin propovăduirea şi prin întreaga lucrare a Înaintemergătorului s-a făcut începutul veştii celei bune că a venit în lume Mesia, Cel cu dor aşteptat de drepţii din vechime.

Depravarea moravurilor

Predica Mitropolitului Augustin de Florina
la Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul

(Marcu 6, 14-30)

„În vremea aceea…”. Aşa începe, iubiţii mei, Evanghelia pe care aţi auzit-o, ca aproape toate citirile evanghelice.

Expresia „În vremea aceea” îndată ce o aud unii, îşi bat joc – poate aţi auzit şi voi asta – şi zic cu dispreţ „În vremea aceea!… ”, în sensul că Evanghelia s-a învechit deja, este antică, şi că astăzi avem nevoie de o altă „Evanghelie”. Cu toate acestea expresia „În vremea aceea…” îşi are locul ei. Aşa cum vom vedea, Evanghelia nu s-a învechit. Este o carte care nu se învecheşte. Este ca soarele. Este soarele duhovnicesc al omenirii. Soarele, stelele, galaxiile, aşa cum zice Scriptura (vezi Evrei 1, 11-12 [Psalmul 101, 27], Apocalipsa 6, 14) şi confirmă ştiinţa, vor trece. Într-o zi soarele se va stinge cum se stinge o candelă când nu mai are ulei.

A zis-o Domnul: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35). Evanghelia este veşnică.

Cuvant ortodox - Anul IV ,Nr. 49 (211), 24 - 31 august, 2016

Credinţa care mută munţii

Duminica a X‑a după Rusalii
Evanghelia de la Matei 17,14‑23

¹⁴ Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, ¹⁵ şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. ¹⁶ Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. ¹⁷ Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. ¹⁸Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. ¹⁹ Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? ²⁰ Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. ²¹ Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. ²² Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. ²³ Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte.

1. „Duh mut şi surd”. Duminica trecută L‑am auzit pe Mântuitorul mustrându‑l pe Apostolul Petru pentru puţinătatea credinţei sale: „Puţin credinciosule, pentru ce te‑ai îndoit?” (Mt 14,31). În Evanghelia acestei Duminici, Domnul vădeşte încă o dată necredinţa, mai întâi a mulţimii, apoi a ucenicilor înşişi. Şi arată puterea negrăită şi nelimitată a credinţei.

PREDICA LA DUMINICA A X-A DUPĂ RUSALII

Iubiţi credincioşi, iată deschidem Sfânta Evanghelie iară şi iară, pentru a ne întâlni încă o dată, şi în Duminica aceasta, cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu lecţia pe care El a rânduit-o pentru noi, oameni de la finele veacului, tocmai pentru a moşteni veacul ce va să vie. Evanghelia de astăzi, care cu-prinde vindecarea lunaticului, se găseşte în Evanghelia de la Matei, la capitolul 17, versetele 14-23. Să luăm aminte!

„Şi, mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, câzându-I în genunchi şi zicând: «Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece». Iar Iisus, răspunzând, a zis: «O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.»

Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis deosebi: «De ce noi n-am putut să-l scoatem?»

Iar Iisus le-a răspuns: «Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un bob de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi post».

Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: «Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia». Şi ei s-au întristat foarte!»

Predică la Duminica a 10-a după Rusalii

IPS Bartolomeu Anania

Iubiţii mei, avem mai multe cazuri rostite în Sfintele Evanghelii de vindecări ale demonizaţilor de către Domnul nostru Iisus Hristos, mai târziu şi de către ucenicii Săi. Această demonizare a fost o realitate în vremea veche, dar din păcate este şi în vremea noastră. Pentru că diavolul are libertatea de a-şi face mendrele prin lume pentru ca Dumnezeu să ne încerce prin el. Nu să ne pedepsească! Ci să ne încerce şi să ne călească pentru viaţa de aici şi pentru viaţa de dincolo. (…) Să ştiţi că şi necazurile când vin au un rol pedagogic. Odată în Ierusalim s-a dărâmat un turn şi i-au omorât pe oamenii care treceau pe sub el. Şi ucenicii l-au întrebat pe Iisus: “Învăţătorule, oare aceia care au murit sub prăbuşirea turnului au fost ei mai răi decât ceilalţi locuitori ai Ierusalimului?” Şi le-a răspuns: “Nu! N-au fost mai răi! Dar s-a făcut aşa cu cei puţini, pentru ca cei mulţi să ia aminte şi să fie treji”. Aşadar, din orice pe lumea aceasta căpătăm câte o lecţie.

Demonizările se fac şi astăzi. Nu este vorba de exorcisme. Este vorba de viaţa socială. E un duh rău care bântuie în toată Europa şi în toată lumea. Ştim asta din tot ceea ce citim, din ceea ce vedem, din ceea ce ascultăm. Războaie, răzmeriţe, răscoale, nelinişte, tensiuni între popoare şi între indivizi, calamitatea terorismului care este ceva absolut nou în istorie. Şi să nu-mi spună şefii de popoare că terorismul nu va schimba nimic din viaţa lor! Schimbă! A şi început să schimbe mentalităţile. Pe vremea comunismului ne suspicionam unii pe alţii ca nu cumva cel care stă în faţa mea să fie un turnător la securitate. Acum, în deplină libertate, am ajuns să ne temem de vecinul care călătoreşte cu noi în acelaşi avion sau în acelaşi autobuz. Noi nu ştim dacă este încins cu bombe.

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,22-34

²² Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. ²³ Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. ²⁴ Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. ²⁵ Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.  ²⁶ Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. ²⁷ Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! ²⁸ Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. ²⁹ El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. ³⁰ Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! ³¹ Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? ³² Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. ³³ Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. ³⁴ Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

Nicicând să nu te saturi să-L chemi pe Iisus!

Omul nu poate împlini altfel prima și marea poruncă, „să iubești pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău”, pe care ne-a dat-o Domnul (Lc. 10, 27), decât prin intermediul rugăciunii minții.

Rugăciunea minții și a inimii, după Sfinții Părinți numiți neptici, înseamnă în primul rând ca omul să-și adune mintea în inimă și fără de a grăi cu gura, ci doar cu „cuvântul lăuntric” ce se rostește în inimă, să spună această rugăciune scurtă, într-un singur gând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, ținându-și puțin, totodată, și respirația.

Astfel, în chiar adâncurile inimii sale, omul cheamă numele preasfânt al Domnului şi cere cu stăruință mila Sa, luând aminte numai și numai la cuvintele rugăciunii, fără a primi alt gând, nici din lăuntru, nici din afară, şi își ține cugetul cu totul lipsit de închipuire, în afara oricărei imagini. Imboldul pentru această lucrare și miezul ei le-au preluat cei care se îndeletnicesc cu ea din însăși învățătura Domnului, Care spune într-un anumit loc: „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Lc. 17, 21), iar într-altul: „Fariseule orb! Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, ca să fie curată și cea din afară. (Mt. 23, 26).

„Orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt”

Ai vrea, de pildă, să mergi la biserică și fie nu e nici una prin preajmă, fie s-a terminat slujba. Ai vrea să miluiești pe vreun sărac, și nu-i nici unul sau n-ai pe moment ce să-i dai. Dar toate acestea nu împiedică rugăciunea; de ea oricine și oriunde se poate folosi.”

„Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte… În ce te voi afla, în aceea te voi judeca, zice Domnul. Vai, de ne va afla El împovărați cu grijile și întristările acestei vieți, fiindcă cine va putea să stea înaintea chipului mâniei Lui! Iată de ce s-a zis: Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt.

“Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul…”

Voi întrebaţi: “Doamne, Doamne, oare uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să mergi prin uşa cea strâmtă şi pe calea cea pietroasă?”. Voi întrebaţi cu nedumerire, poate că în inima voastră se strecoară îndoiala: “Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?”. Iar eu vă spun: “Da, da! Uşor, din cale-afară de uşor!”.

Dar de ce uşor? De ce este uşor să mergi pe urma Lui pe calea cea spinoasă? Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va însoţi Însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel nemăsurat îţi va întări puterile când te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindcă El Însuşi te va sprijini, te va ajuta să porţi această sarcină, această cruce.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni!

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice. întristează şi se întris­tează însă cu singura întristare mîntuitoare, cu care şi fericitul Pavel s-a întristat şi a întristat pe corinteni.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trăieşte pe pămînt viaţă în­gerească, postind şi priveghind, cîntînd şi rugîndu-se, şi gîndind pururea numai lucruri bune de tot omul.

Dacă pofteşte cineva ceva, se luptă ca să şi dobîndească. Dar dintre toate bunurile şi lucrurile vrednice de poftit cel fără asemănare mai bun şi mai vrednic de dorit este Dumnezeu. Câtă sârguinţă nu sîntem, aşadar, datori să arătăm, ca să dobîndim acest lucru bun şi vrednic de dorit prin fire?

Să nu-ţi întinezi trupul cu fapte de ruşine şi să nu-ţi spurci sufletul cu gînduri viclene; şi pacea lui Dumnezeu va veni peste tine aducînd iubire.

De la margini o apostoli

De la margini, o Apostoli,
La Ghetsimani v-adunaţi,
Şi-al meu trup, zice Fecioara,
Cu cântări mi-l îngropaţi.

R: Doamne miluieşte,
Doamne miluieşte,
Doamne miluieşte.

Mormântul cu moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu

După mărturia lui Anton Maria del Chiaro, secretarul personal al Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, cunoaştem că moaştele mucenicilor şi-au găsit locul în pământul sfânt al Mănăstirii cu hramul Adormirii Maicii Domnului din Insula Halki. Doamna Maria, credincioasa soţie a domnitorului martir, a strămutat osemintele mucenicesti ale voievodului, după cum am consemnat, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, în anul 1720. A fost necesar ca această aducere a sfintelor oseminte să se facă în taină, deoarece Ahmed al-III-lea era încă pe tronul Imperiului Otoman, iar el pusese sentinţa de “hainie” (trădare), pe seama voievodului Constantin Brâncoveanu.

Predica la Adormirea Maicii Domnului – Sf.Nicolae Velimirovici

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a Cincea Poruncă, Cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti.

Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflîndu-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătînd către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mîntuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce.

Tâlcuire la cuvintele: Du-te, poporul meu, intră în cămările tale şi… (Isaia 26, 20)

Sfântul Maxim Grecul

Du-te, poporul meu, intră în cămările tale şi închide uşa după tine; ascunde-te puţine clipe, până când mânia va fi trecut! (Isaia 26, 20)

Dumnezeiasca cugetare a Proorocului Isaia: Du-te, poporul meu, intră în cămările tale şi închide uşa după tine; ascunde-te puţine clipe, pană când mânia va fi trecut!, atât cât pot eu înţelege, are următorul sens. De vreme ce puţin mai sus Proorocul s-a rugat, zicând: Doamne, revarsă pacea peste noi, căci toate lucrurile noastre, pentru noi le-ai făcut! Doamne, Dumnezeul nostru, am avut peste noi şi alţi stăpâni afară de Tine, dar noi ne vom aduce aminte numai de numele Tău!, adică, după acele necazuri şi pedepse pe care noi, pentru păcatele noastre, le-am îndurat din partea Ta, a nemitarnicului şi înfricoşătorului Judecător şi ne este frică, pentru că şi cetatea Ta cea sfântă - Ierusalimul - ai nimicit-o deja şi renumitul templu, Sionul cel dumnezeiesc, l-ai dărâmat şi pe împăraţii noştri şi pe preoţi şi pe poporul tău i-ai lăsat în robie în ţinut îndepărtat şi necurat, acum Te rugăm, milostive Doamne: milostiveşte-Te asupra noastră, priveşte-ne cu ochi milostiv şi dăruieşte-ne linişte, întorcândune din robia îndelungată a babilonienilor şi sălăşluieşte-ne în pământul Tău, pe care l-ai făgăduit părinţilor noştri: lui Avraam, Isaac şi Iacov, iubiţilor Tăi.

Maica lui Dumnezeu – „Norul de lumină” al creștinilor. Meditație la Paraclisul Maicii Domnului

Drd. loan Valentin ISTRATI 

Biserica lui Hristos este Trupul Lui tainic, extins în lume, este viata lui Hristos dăruită oamenilor şi care preface lumea în rai al lui Dumnezeu. De altfel, fiecare act al Bisericii, deşi este săvârşit pentru oameni şi utifizează resorturi naturale ale firii create, ne împărtăşeşte din împărăția veşnică a lui Dumnezeu. Rugăciunea este nu numai „vorbirea cu Dumnezeu'', ci şi „starea veacului viitor”, căci bucuria plenară a împărăției este o liturghie veşnică. Postul este, mai mult decât simpla abținere de la anumite plăceri, o înainte vedere a zilei a opta în împărăția lui Dumnezeu, un duhovnicesc monahism al firii şi apropiere de starea îngerească a „împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, bucurie şi pace întru Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). De asemenea, Sfînta Liturghie, centrul începător de îndumnezeire al firii omeneşti prin împărtăşire euharistică este realitatea perpetuă a comuniunii cu Dumnezeu şi plinătatea (pleroma) apropierii de El. Căci întradevăr, Liturghia este arvună a raiului, iar raiul e o Liturghie veşnică.  Aflaţi mai multe »

Cuvant ortodox - Anul IV ,Nr. 47 (209), Nr. special -15 august, 2016

Cuvant ortodox - Anul IV ,Nr. 46 (208), 8 -14 august, 2016

PREDICA LA DUMINICA A VIII-A DUPĂ RUSALII

Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh, numită şi aceea a „Înmulţirii pâinilor” îşi găseşte expresia în Evanghelia de la Matei, capitolul 14, versetele 14-22 şi împreună vom lua aminte la textul Evangheliei, pe care tot împreună vom încerca să-l analizăm:

„În vremea aceea, Iisus, ieşind, a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: «Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare».
Iisus însă le-a răspuns: «N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce!».
Iar ei I-au zis: «Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti».
Şi El a zis: «Aduceţi-Mi-le aici!» Şi, poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.
Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns ră-măşiţele de fărâmături, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.
Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.”

Pâine şi peşte

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,14-22

¹⁴ Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. ¹⁵ Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. ¹⁶ Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. ¹⁷ Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. ¹⁸ Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. ¹⁹ Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. ²⁰ Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. ²¹ Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. ²²Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

De la banchetul ucigator, la banchetul pâinii celei veșnice

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Evanghelia Duminicii acesteia, cuprinsă în Evanghelia de la Matei (14, 14-22), ne arată că Dumnezeu ne este grijuliu. Poate pare o opinie stranie, dar gândul acesta mi-a venit dintâi la recitirea textului. Partea primă a acestui capitol ne povestește cum Irod, iritat de cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul la adresa păcatelor sale cu Irodiada, soția fratelui său Filip, înnebunit de dansul fiicei Irodiadei, oferă acesteia pe o tipsie capul Sfântului Înaintemergător. Sufletul unui sfânt pentru un dans desfrânat. Un banchet de sânge. Continuarea lecturii din Evanghelie ni-L prezintă pe Hristos anunțat de moartea vărului Său, de durerea veștii retrăgându-Se în pustie.

Despre Maica Domnului la Părinţii filocalici

În Biserica Ortodoxă, învăţătura despre Maica Domnului ocupă un loc important, deoarece stă în strânsă legătură cu învăţătura despre Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea omului cu Tatăl ceresc. Referirile explicite din Filocalie la Maica Domnului sunt puţine la număr şi destul de succinte.

Cu toate acestea, Părinţii filocalici au meditat adânc încă de la început asupra semnificaţiilor ascunse referitoare la Maica Domnului.

Cu toate că nu-şi propun să dezvolte pe această temă studii sistematice de dogmatică, Părinţii filocalici ne-au transmis învăţături însemnate, prin scrierile şi cuvântările lor, de laudă către „preaneprihănita şi preacurata Fecioară“ (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 9, în col. Filocalia, vol. 6). Când vorbesc despre Maica Domnului, Părinţii folosesc cuvintele cele mai bogate în cuprins, de o rară frumuseţe poetică şi profundă teologie, iar toată această bogăţie şi frumuseţe nu pot fi înţelese decât duhovniceşte, prin acceptarea paradoxalului, miraculosului, aşa cum au fost transmise Bisericii prin Tradiţie. Scrisul lor, deşi pare, nu este hiperbolic, nu este ţesut din exagerări poetice, pentru că nu exprimă mai mult decât este ea în realitate, toate evenimentele scripturistice din viaţa Sfintei Fecioare intrând în sfera neobişnuitului, care covârşeşte cuvântul şi gândul. Cuvintele Părinţilor sunt imne de laudă şi de mulţumire către Maica Domnului sau cuvinte adresate ucenicilor pentru a le spune ceea ce de-a dreptul nu se poate spune. Tocmai de aceea, înainte de a începe laudele sale către Maica Domnului, în imnele scrise de dânsul, Sf. Efrem Sirul se ruga către dânsa aşa: „Gura mea este prea mică ca să pot vorbi despre tine şi limbă nu am ca să arăt tainele tale. Nu am glas şi cuvânt ca să povestesc frumuseţea ta. Porunceşte-mi ca să spun despre tine!“ Aflaţi mai multe »

Nu pune pacea şi înţelegerea mai presus de adevăr.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Multe sunt lucrurile care îi caracterizează pe creştini, dar mai presus de toate sunt pacea şi iubirea. De aceea a spus Hristos: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (Ioan 13, 35) şi Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă (Ioan 14, 27).

٭

Nimic nu umple mai mult sufletul de desfătare decât faptul de a iubi şi de a fi iubit.

٭

Nimic nu arată mai bine vrednicia unui stăpân decât dragostea şi grija faţă de supuşii săi. Aceasta este trăsătura caracteristică a stăpânilor buni. Dacă stăpânul îl iubeşte pe supusul său, toate problemele se rezolvă şi peste toate domnesc liniştea şi ordinea.

Privilegiul cinstirii Maicii Domnului

Deci noi, cei care o lăudăm pe Maica Domnului, avem un privilegiu. Ce privilegiu? Privilegiul de a fi miluiţi de Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, dându-ne pacea Sa nouă. De ce? Pentru că o lăudam pe Maica Domnului.

Şi de ce o lăudăm pe Maica Domnului? Ne învaţă Biserica noastră să o lăudăm. De ce ne învaţă să o lăudăm? Pentru că „s-au spăimântat toate de dumnezeiască mărirea ta”, zicem noi vorbind cu Maica Domnului. Deci nu prezentăm lucrurile ca într-un studiu, nu zicem: „S-au spăimântat toate de mărirea Maicii Domnului, că Maica Domnului a purtat în pântecele ei pe Dumnezeu Cel peste toate şi a născut Fiu pe Cel fără de ani.”, ci vorbim cu Maica Domnului şi zicem: „Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta.”

(Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului, Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 92)

Staretul Partenie de la Pecerska: Despre trezvia duhovniceasca

• Pentru a nu te tulbura si pentru a-ti pastra duhul rugaciunii, încearca sa eviti vizitele si discutiile. Mai presus de toate pune linistea, si sa cugeti adeseori la moarte.
  Moartea este mult-dorita pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu, dar înfricosatoare pentru cei care nu sunt pregatiti.
• Nu nascoci siretlicuri în problema mântuirii tale. Nu cauta cai nefiresti. Nu te împovara pe tine însuti cu nevointe extraordinare, decât numai atunci când Domnul îti da puterea sa o faci. Sa te silesti permanent si fara mila pe tine însuti la orice lucru bun.
• Este foarte primejdios sa urmezi gândurilor si cugetelor tale în ceea ce priveste mântuirea ta. Mintea noastra – acest marginit ochi al omului trupesc – percepe si cerceteaza numai lucrurile lumii exterioare, materiale, însa problemele duhovnicesti înalte sa le încredintam lui Dumnezeu prin parintele nostru duhovnic, si sa urmam tuturor sugestiilor lui.

Maica Domnului în Filocalie

Mrd. Liviu PETCU 

1. Maica Domnului şi sfinţii 

În Biserica Ortodoxă învățăura despre Maica Domnului ocupă un loc important, deoarece stă în strânsă legătută cu învățătura despre Iisus Hristos, despre mântuirea neamului omenesc şi despre împăcarea omului cu Tatăl Ceresc.

 În cele ce urmează, vom încerca să medităm despre Maica Domnului — „prea-filocalica Mireasă, având la bază scrierile Părinților răsăriteni cuprinse în cele douăsprezece volume din Filocalia românească. 

Referirile explicite din Filocalie la Maica Domnului sunt puține la număr şi destul de succinte. Cu toate acestea, Părinții filocalici au meditat adânc încă de la început asupra semnificaților ascunse referitoare la Maica Domnului. Cu toate că nu-şi propun să dezvolte pe această temă studii sistematice de dogmatică, ei ne-au transmis învățături însemnate în scrierile şi cuvântările lor despre „preaneprihănita şi preacurata Fecioară". Când vorbesc despre Maica Domnului, Părinții folosesc cuvintele cele mai bogate în cuprins, de o rară frumusețe poetică şi profundă teologie, iar toată această bogătie şi frumusete nu pot fi înțelese decât duhovniceşte, prin acceptarea paradoxalului, miraculosului, aşa cum au fost transmise Bisericii prin Tradiție. Scrisul lor, deşi pare, nu este hiperbolic, nu este tesut din exagerări poetice, pentru că nu exprimă mai mult decât este ea în realitate, toate evenimentele scripturistice din viața Sfintei Fecioare intrând în sfera neobişnuitului, care covârşeşte cuvântul şi gândul.  Aflaţi mai multe »

Tâlcuirea cuvintelor din Evanghelia după Ioan: lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris (Ioan 21, 25)

Sfântul Maxim Grecul

Mulţi oameni nu pricep şi sunt şi din aceia care socotesc de necrezut cele spuse de dumnezeiescul Evanghelist Ioan despre marea mulţime a minunilor lui Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a întrupat, astfel încât toată lumea nu ar putea să cuprindă cărţile scrise dacă ar fi scrise toate minunile Mântuitorului până la una. Să vă fie ştiut că în rândul celorlalte obiceiuri ale Dumnezeieştii Scripturi există şi acel obicei de a exprima în cuvinte folosite la gradul superlativ nu numai mulţimea mare a binefacerilor dumnezeieşti şi a oamenilor binecredincioşi, ci chiar şi puţinătatea şi raritatea lor.

Fecioara Maria în scrierile Fericitului Augustin

Pr. Dr. Adrian DINU 

A. Viata şi activitatea Fericitului Augustin 

Învăţatura despre Sfânta Fecioară Maria formează un substantial şi interesant capitol de teologie creştină, pe care specialiştii îl dezbat şi-l îmbogățesc continuu. Fericitul Augustin s-a născut în anul 354 la Tagaste, oraş al provinciei Numidia (azi Souk-Ahras, în Algeria), fiul lui Patricius, unul din conducătorii oraşului şi al Monicăi „o creştină împodobită cu o rară râvnă pentru credință”. A făcut studii în oraşul natal, apoi la Madaura şi Cartagina (371). În perioada aceasta Augustin a trecut prin mai multe crize, înclinând spre maniheism (373-382) sau spre „singurătatea filosofică” (383-386), dar căutând mai ales să-şi formeze o concepție proprie despre lume.  Aflaţi mai multe »

Tâlcuirea unor locuri din Sfânta Scriptură

Sfântul Maxim Grecul

Întrebare: Ziua aceasta a făcut-o Domnul.
Răspuns: Este vorba despre Paştele Domnului. Dacă Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în a treia zi, aşa cum El însuşi spune: Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învieze (Luca 9, 22), atunci de ce învierea Domnului este numită a opta zi?
Tâlcuire: ea este numită a treia, pentru că se numără de la ziua mântuitoarelor patimi şi a răstignirii, iar a opta este socotită în funcţie de crearea lumii căci începutul lumii văzute a avut loc în această zi, şi Lumina cea adevărată – Hristos – în aceeaşi zi a înviat.

Întrebare: De ce îi pune Pavel mai întâi pe Apostoli, apoi pe Prooroci (I Cor. 12, 28)?

Darurile Maicii Domnului

Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricină de slavă şi de înălţare duhovnicească? Care credeţi că a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Oare fecioria sau înţelepciunea sau sfinţenia sau priceperea sau alte multe şi nenumărate daruri pe care le avea?

Da, fraţii mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovniceşti. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă şi de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.

Grupul Byzantion - Fecioara Curata + versuri

Fecioara Maica Maria Stapana Imparateasa
Pe tine te fericim

Curata fiica din Adam Parfum de floare aleasa
Pe tine te fericim

Aleasa fiica de imparat Fecioara nenuntita
Pe tine te fericim

Despre genealogia Domnului si despre Sfanta Nascatoare de Dumnezeu

Despre Sfanta si prea laudata pururea Fecioara si Nascatoare de Dumnezeu Maria ne-am ocupat pe cat trebuia in cele de mai sus, expunand partea cea mai insemnata, anume ca se numeste si este in sensul propriu si real Nascatoare de Dumnezeu. Acum vom completa cele ce au ramas. Ea a fost predestinata prin sfatul prestiutor si mai inainte de veci al lui Dumnezeu, a fost preinchipuita si mai inainte propovaduita prin Duhul Sfant, prin diferite simboluri si prin cuvintele profetilor. In timpul mai dinainte hotarat, a odraslit din radacina lui David, potrivit fagaduintelor facute catre el. Caci spune: “S-a jurat Domnul adevarul lui David si nu-l va lepada: din rodul pantecului tau voi pune pe tronul tau”( Psalmi CXXXI, 11; II Regi VII, 12.). Si iarasi: “Odata m-am jurat intru cel sfant al Meu, ca nu voi minti pe David.

Cu Maica Domnului în concediu!?

Cum să împăcăm concediul cu postirea? Aș vedea o soluție lesnicioasă: să o luați pe Maica Domnului la drum cu frățiile voastre. Sună ciudat, nu? Dar, să știți că Buna Maică nu este deloc pretențioasă. Nu cere nimic, e discretă, necheltuitoare. În plus, vă va ocroti șederea, călătoria, pelerinajul. Tot ce trebuie să faceți este ca, pe lângă clipele de relaxare, de tratament, drumeții ori plajă, să vă rezervați câteva minute spre a citi o rugăciune Maicii Domnului. În peregrinările estivale să găsiţi timpul de a vă coborî genunchii la rugăciune într-o sfântă biserică și, de ce nu?, să vă întâlniți cu Mântuitorul Hristos la o dumnezeiască Liturghie. Aflaţi mai multe »

Cuvant ortodox - Anul IV ,Nr. 45 (207), 01 - 07 august, 2016

Parintele Constantin Galeriu, predică în duminica a 7-a dupa Rusali

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!

Binecuvantati si dreptmaritori crestini in sfanta biserica a Domnului nostru Iisus Hristos. Asa cum a binevoit Domnul, Mantuitorul Hristos, in Duhul Sfant, impartasindu-se pe El noua pentru ca viata Lui sa fie viata noastra, ne-a impartasit intai din cuvantul lui Dumnezeu si apoi din trupul si sangele Lui. Asa si noi ne impartasim intai din cuvantul dumnezeiestii Evanghelii si apoi, fara indoiala cei care randuieste Domnul sa fie vrednici, se impartasesc si din trupul si din sangele Lui. Deci acum ne impartasim din cuvantul Lui dumnezeiesc si asa sa-l primim, cum zice dumnezeiescul apostol Petru: “Sa primeasca omul cuvantul din Dumnezeu- Cuvantul pentru ca si voi, cuvintele voastre pe care le rostiti, sa fie ca din cuvantul lui Dumnezeu”.

Cuvânt din 1956, la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului

Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei

Marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului nostru ne dă prilejul de a ne aminti de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos:

„Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine? Cuvintele pe care le grăiesc vouă nu le vorbesc de la Mine Însumi, ci Tatăl – Care este în Mine – Acesta face lucrările. Credeţi Mie că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine, iar de nu, pentru faptele acestea credeţi Mie” (Ioan 14:10-11).

Mari şi nemăsurate au fost minunile Domnului nostru Iisus Hristos. Cu un singur cuvânt al Său a înviat pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, pe fiul văduvei din Nain, încă şi pe Lazăr, care era în mormânt de patru zile întregi. Cu un singur cuvânt al Său a certat vânturile şi valurile lacului Ghenizaret şi s-a făcut linişte desăvârşită, cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni fără femei şi copii, iar cu patru pâini, patru mii.

Să ne amintim cum în fiecare zi îi vindeca pe cei bolnavi, tămăduind orice fel de boală, izgonea duhurile cele viclene din demonizaţi, cum a redat vederea celor orbi şi auzul celor surzi printr-o singură atingere… Nu ajung acestea?

„Nimic nu va fi vouă cu neputinţă!” (Matei 17, 20)

Pr. Constantin Necula



Numai cei care ați fost în ziua Schimbării la Față a Mântuitorului la biserică veți înțelege de ce, în ordinea Evangheliilor din anul bisericesc, după potolirea furtunii și fricii este pusă potolirea furtunii din sufletul unui tată. Între ele, Momentul Tabor! Căci capitolul 17 din Evanghelia de la Matei începe tocmai cu Schimbarea la Față a Mântuitorului, momentul care luminează toate cele făptuite de Hristos, umplând de lumina Învierii cea dinainte de Înviere lumea întreagă. Da, acea Lumină ce-I face Domnului hainele albe ca zăpada este aceea care va izvorî din taina Mormântului din râpa Golgotei, lumina care ne hrănește nouă, tuturor, nădejdea mântuirii. În taina ei trebuie văzută și vindecarea unui lunatic, la rugăciunea tatălui său. Un tată ce se roagă pentru fiu este ceva ce Hristos, Fiul Tatălui, cunoaște cu adevărat, trăiește cu adevărat. Lunaticul, care trece prin foc și apă boala sa, devine prilej Fiului să asculte de Tatăl ceresc, plinind rugăciunea unui tată pământesc. Puțina credință a celor mai credincioși dintre oamenii timpului, Apostolii, inclusiv cei care văzuseră Lumina cea care a umplut Fața Domnului, este prilej pentru Domnul de a-Şi arăta mila Sa. Inima plină de durere, mai plină de har decât cei care se hrăneau la masă cu Izvorul Harului! E aproape șocant, dar este realitatea acestui tablou de viață cotidiană, în Hristos și taina Lui.

Despre pocăință

Raiul este un fel de generalizare a Taborului.

Este o informaţie foarte foarte preţioasă pentru noi să ştim că cel dintâi moştenitor al raiului a fost un tâlhar, un tâlhar pocăit, un tâlhar schimbat, un tâlhar care nu mai era tâlhar, dar care a fost totuşi tâlhar şi pe care Domnul Hristos l-a primit ca cel dintâi moştenitor al raiului, pentru că l-a schimbat şi l-a făcut vrednic de rai. Şi este important să ştim că cea dintâi căreia i s-a arătat Domnul Hristos după Înviere, a fost o femeie, Maria Magdalena, de care, spune Sfântul Evanghelist Marcu, fără să se sfiască, că Domnul Hristos scosese din ea şapte draci.

Maica Domnului în Acatistul Bucuria tuturor celor necăjiți

Protos. Paisie TEODORESCU 

Introducere 

În imnologia liturgică ortodoxă, imnul-acatist ocupă un loc distinct prin structura şi prin destinația sa. El este prin excelență un imn de laudă şi are o structură specifică, fiind alcătuit din 13 condace şi 12 icoase în succesiune alternativă. Fiecare icos înglobează căte 13 stihuri, deschizându-se fiecare cu aceeaşi expresie laudativă. Toate icoasele se închid cu acelaşi refren, care constituie un laitmotiv caracteristic acestui acatist. înainte de a se desprinde ca slujbă de sine stătătoare, locul primului acatist a fost în corpul canonului, după peasna a VI-a, unde se găsește un condac şi un icos. Astfel, acatistul este o dezvoltare, o înflorire prin amplificare, o excrescentă cultică a condacului şi a icosului întâlnit de regulă în mijlocul canoanelor.   Aflaţi mai multe »