Șapte sunt treptele postului, adică sunt şapte feluri de hrană pentru om

1. Carnivorii, adică cei care mănâncă totdeauna carne. 

Aceştia sunt în treapta cea mai de jos a postului. Chiar dacă se înfrânează uneori de mâncare, ei nu pot spori niciodată în sfânta rugăciune. 

 2. Lacto-vegetarienii, adică cei care nu mănâncă niciodată carne, ci numai lapte, brânză, ouă şi tot felul de legume fierte.

 Aceasta este treapta a doua a postului, pe care o ţin de obicei călugării din mănăstirile cu viaţă de obşte.

 3. Vegetarienii, adică cei care mănâncă numai zarzavaturi şi legume fierte sau crude. 

DELICATEŢEA

Am un prieten, profesor, şi e foarte delicat. Şi îmi spune el mie odată: „Părinte, mă gândesc câteodată cât de delicat e Dumnezeu”. Şi îmi place. Pentru că omul de obicei când gândeşte pe Dumnezeu pune ceva şi din sufletul său în cunoştinţa de Dumnezeu, şi mai ales sesizează nişte laturi ale persoanelor dumnezeieşti, cât putem noi să le cunoaştem, şi după starea lui.

Trebuie să vă mai spun ceva fain! Şi anume, mie mi-au plăcut totdeauna lucrurile delicate! Şi din Pateric mi-au plăcut lucrurile de o delicateţe superioară, de o delicateţe impunătoare. Aşa sunt două istorisiri care-mi plac mie foarte mult. Una în legătură cu cinstirea între ei a oamenilor. În istorisirile despre Sfântul Ilarion cel Mare, se spune că s-a dus odată la Sfântul Antonie cel Mare. Şi când la văzut Sfântul Antonie cel Mare pe Sfântul Ilarion, care era începător în ale duhovniciei, dar care era socotit şi ştia Sfântul Antonie că va fi mare, a zis către el: „Bine ai venit, Luceafărule care răsari dimineaţa!”. Formulă de politeţe. Şi să vedeţi ce frumos a răspuns Cuviosul Ilarion: „Pace ţie, Stâlpule de lumină care luminezi lumea!”. Pe mine mă impresionează lucrurile astea! Poate-s unii care-s ca butucul, nu-i impresionează! Dar sunt nişte lucruri extraordinar de frumoase şi, cu cât te apropii de ele, ai mai multă bucurie din ele... „Bine ai venit, Luceafărule care răsari dimineaţa!”, „Pace ţie, Stâlpule de lumină care luminezi lumea!”.

Să iubim Ortodoxia noastră şi să-i rămânem fii credincioşi până la moarte

* Trebuie să păstrăm Ortodoxia noastră cu precizie duhovnicească, pentru a avea cu noi harul Sfântului Duh. Să nu ne lăsăm târâţi de diferite doctrine şi să nu ne clătinăm de anumite întâmplări.

* Biserica Ortodoxă este ascetică, este preafrumoasă, are toată podoaba harului lui Dumnezeu… Biserica Ortodoxă are smerenia şi pocăinţa. Dacă nu ne smerim, nu mergem pe calea strâmtă şi nu trecem prin poarta îngustă. Ci pe calea strâmtă şi pe poarta îngustă vor intra câţi or să primească pocăinţa şi smerenia lui Hristos… De aceea numai prin smerenie şi prin pocăinţă ne vom îndrepta cu siguranţă intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu.

Să stăm numai ochi şi urechi în timpul ecteniilor la liturghie

Cea mai frecventă cerere care se face în biserică prin glasurile preo­ţilor, citeţilor, cântăreţilor este să fie miluiţi. Ce înseamnă aceasta? înseamnă că toţi cei ce ne aflăm în biserică merităm pedeapsa dumnezeiască şi că primul lucru de care trebuie să ne aducem aminte când venim la biseri­că este că suntem păcătoşi şi că ne-am înfăţişat înaintea Domnului cerului şi pământului, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, Cel pe Care îl mâniem în fie­care zi şi în fiecare ceas cu fărădelegile noastre, ca să-i cerem milă, fiecare pentru sine şi – în duhul iubirii creştine – şi pentru alţii.

Rugăciunile pentru miluire pot fi mari sau mici, precum şi de cerere stăruitoare. întrucât în biseri­că nu se rosteşte nici un cuvânt de prisos, în timpul ecteniei cererii stăruitoare se cuvine să ne rugăm cu şi mai multă tărie lui Dumnezeu, din adâncul sufle­tului, cu zdrobire de inimă, după cum se spune şi la începutul acestei ectenii: „Să zicem toţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem”. în acest timp trebuie să lăsăm deoparte răceala şi neatenţia inimii şi, arzând de duhul smere­niei, stând numai ochi şi urechi, să înălţăm către Creator cea mai fierbinte rugăciune ca să ne miluiască pe noi, păcătoşii. Dar ce observăm în timpul ecte­niei cererii stăruitoare şi al celei mari, în timp ce liturghisesc sfinţiţii slujitori şi cântă cântăreţii: ca de obicei, rugătorii sunt neatenţi şi indiferenţi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Părintele Teofil Părăian - Cine sunt eu?

Cuvant ortodox - Anul III, 46, (155), 24 - 31 iulie, 2015

Învaţă să mulţumesti! – predica Mitropolitului Bartolomeu Anania la Duminica înmulţirii pâinilor

Înmulţirea pâinilor

Tot lucrul Celui Preaînalt este binevenit. Nimic din ce face El nu e fără rost sau de prisos. De ce aleargă oamenii într-una fără nici o ţintă, de ce fac atâtea lucruri care nu-şi au rostul? Pentru că nu ştiu care e ţinta lor, pentru că nu ştiu care e rostul vieţii lor. De ce se încarcă oamenii atâtea griji zadarnice care-i strivesc, mai-mai să nu să nu se poată mişca sub povara atâtor lucruri de care nu au nevoie? Pentru că nu cunosc singurul lucru care le trebuie.

Ca să adune mintea omului cea împrăştiată, ca să vindece inima omului cea împărţită, ca să strângă laolaltă puterile omului cele risipite, Domnul i-a arătat o singură ţintă, numai una: împărăţia lui Dumnezeu.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Mulţumirile de după Împărtăşanie

Preotul, binecuvântându-i pe credincioşi cu potirul, glăsuieşte: “Mântuieşte Dumnezeule poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta”. Iar poporul exclamă: “Văzut-am lumina cea adevărată; primit-am duhul cel ceresc; aflat-am credinţa cea adevărată, nedespărţitei, Sfintei Treimi închinându-ne că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. E slăvirea izvorată din sufletul acelora ce au pregustat din Împărăţie. Preotul, în taină, zice: “Înalţă-Te peste ceruri Dumnezeule şi peste tot pământul slava Ta.” Cuvintele acestea fac referire la Înălţarea Mântuitorului la cer: “Ai coborât prefăcând pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Fiului Cel Întrupat, pentru a Te dărui sub chipul lor celor ce au voit. Acum Te înalţi iarăşi, înălţând cu Tine şi pe cei ce s-au unit cu Tine, umplându-i de slava Ta, care se întinde spre tot pământul”. Preotul îi binecuvintează din nou pe credincioşi, de data aceasta cu Discul şi Potirul laolaltă.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Ecteniile următoare Prefacerii

Preotul, binecuvântandu-i pe credincioşi zice: “şi să fie milele Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu voi cu toţi”. “Se doreşte celor prezenţi mila Celui ce a arătat prin prefacerea pâinii şi a vinului că e la dispoziţia lor, ca să se unească cu ei şi să-i aducă prin aceasta la învierea la care se află El cu trupul Său. Hristos – Dumnezeu - e Mare, cu nimic mai mic decât Dumnezeu, deşi e întrupat şi jertfit”. 

Ectenia următoare e una eclesiologică, cerând cele de trebuinţă pentru toţi membrii Bisericii. Ea reprezintă de fapt reluarea ecteniei cererilor în prima ei parte. Rugăciunea tainică a preotului din timpul acestei ectenii, e una cutremurătoare: “Înaintea Ta punem toată viaţa noastră şi nădejdea şi cerem şi ne rugăm: învredniceşte-ne pe noi să ne împărtăşim cu cuget curat, cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine ale acestei sfinte şi duhovniceşti mese”.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Împărtăşirea

Chemarea credincioşilor la impărtăşire se face de către preot: “Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Cei ce voiesc să se împărtăşească trebuie să se apropie cu credinţă tare, că ele sunt izvoare de viaţă veşnică pentru cei ce se vor împărtăşi dintr-însele.  Prin împărtăşania pe care o primim cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste recunoaştem că suntem în unitate cu Hristos, cu viaţa Lui, cu Împărăţia Lui. Prin Împărtăşanie Biserica se împlineşte pe sine în toată plinătatea ei ca Taină a Împărăţiei, ca realitate a trupului nou şi a vieţii noi. Rugăciunea de mijlocire a Euharistiei e una cosmică, eclesiologică, eshatologică. Euharistia descoperă lumea, Biserica, Împărăţia – întreaga creaţie; întreaga mântuire e a lui Dumnezeu.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Dipticele

Dipticele cuprinde o serie de rugăciuni ce ne prezintă Biserica în desfăşurarea ei eshatologică. Prima rugăciune zice: “încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească pentru cei adormiţi întru credinţă: strămoşi, părinţi, patriarhi, prooroci, apostoli, propovăduitori, evanghelişti, mucenici, mărturisitori, pustnici şi pentru tot sufletul care s-a săvârşit întru credinţă.” (Liturghier, p. 141). Cabasila tâlcuieşte aceste cuvinte zicând: “aducerea darurilor se face din iubirea pentru sfinţi. Deoarece îi iubim peste măsură de mult, noi socotim bunurile lor ca ale noastre şi ne bucurăm împreună cu ei de fericirea lor… bucurându-ne astfel pentru bunătăţile ce le-a dat lor Domnul, mulţumim Dătătorului şi-i aducem daruri, în semn de recunoştinţă” (Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Litiurghii, p. 107). 

 Apoi are loc slăvirea Născătoarei de Dumnezeu: “Mai ales pentru Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria”. Credincioşii răspund prin imnul axion: “Cuvine-se cu adevărat… ”. În tipul acestui imn, preotul continuă rugăciunea dipticelui: “pentru Sfântul Ioan Proorocul, Înaintemergătorul şi Botezătorul… ”. Şi continuă rugăciunea: “pentru sfinţii, măriţii şi întru tot lăudaţii Apostoli… şi pentru toţi sfinţii tăi, cu ale căror rugăciuni cercetează-ne pe noi Dumnezeule, şi pomeneşte pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii vieţii celei de veci, şi-i odihneşte pe dânşii unde străluceşte lumina feţei Tale…

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Epicleza

Despre Epicleza euharistică vom spune doar că “întreaga Liturghie – de la început până la sfârşit – este epicleză, este chemarea Duhului Sfânt Care transformă tot ce se săvârşeşte în ea, transformând fiecare lucrare sfântă a ei în ceea ce ea ne arată şi ne descoperă… Euharistia se săvârşeşte de la început şi până la sfârşit asupra pâinii şi a vinului. Pâinea şi vinul sunt hrana pe care Dumnezeu a creat-o dintru început ca viaţă… ”. Cu toate acestea “scopul Euharistiei nu este prefacerea pâinii şi a vinului, ci a ne face părtaşi cu Hristos, Care a devenit hrana noastră, viaţa noastră, descoperirea Bisericii ca fiind trupul Lui Hristos.” În fine “Euharistia… este o taină care nu poate fi descoperită şi explicată în categoriile <>, a timpului, a esenţei, a cauzalităţii, etc. Ea se descoperă credinţei…” (A. Schmemann, Euharistia-Taina Împărăţiei, p. 226, 230). 

EVANGHELIA DUMINICII A 7-A DUPĂ RUSALII (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul IV Ecumenic)

Iisus vindecă doi orbi

Evanghelia de mai sus ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi. Astfel de orbi care cerşesc pe la poduri sau pe lângă drumuri sunt şi azi; şi datori suntem cu toţii să-i miluim. Dar, în afară de aceştia, mai sunt şi altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile şi păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinşi de focul mâniei nu sunt altceva decât doi orbi care nu mai văd şi nu mai judecă nimic. Desfrânatul, de asemenea, este un orb ce nu mai vede nimic curat şi sfânt, ci merge orbeşte înainte pe calea poftelor spurcate ce-i omoară, rând pe rând, sănătatea, viaţa şi sufletul. O şi mai cumplită orbie sufletească face beţia. Beţivul este şi el un orb ce şi-a pierdut cu totul vederea sufletească. Despre acest fel de orbi zicea Psalmistul: că „ochi au şi nu văd…“. Aţi văzut cum pe cei orbi îi duc alţii, de mână sau de bâtă, unde ei nici nu ştiu. Întocmai aşa îi poartă patimile şi păcatele pe oamenii cei stăpâniţi de ele.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Sărutarea păcii şi mărturisirea Crezului

Preotul îi îndeamnă pe credincioşi, înainte de mărturisirea credinţei: “Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim!”. Să ne îndreptăm cu iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Ne pregătim să aducem oferirea darului nostru lui Hristos Dumnezeu, ori gestul iubirii şi al păcii între fraţi este potrivit cu îndemnul Mântuitorului “împacă-te cu pârâşul tău degrabă” (Matei 5, 25). “Numai iubirea poate cunoaşte iubirea”. Creştinismul însuşi în esenţa sa este iubire. Credincioşii, urmând îndemnul preotului de a-şi mărturisi credinţa, cântă cu toţii “Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Anamneza

Cuvântul însemnează aducere aminte de cuvintele rostite de Mântuitorul Hristos la Cina cea de Taină: “Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu… ” şi “Beţi dintru Acesta toţi. Acesta este Sângele Meu… ”. Părintele Schmemann zice că “întreaga Euharistie este… aducerea aminte de Hristos, este taina şi trăirea prezenţei Lui” şi această aducere aminte “este tocmai realitatea Împărăţiei. Noi putem să ne aducem aminte de această Împărăţie, adică să o recunoaştem ca o realitate prezentă în <> pentru că… la Cina cea de Taină, Hristos a arătat-o şi a încredinţat-o… aceasta este identificarea dintre ceea ce se săvârşeşte astăzi şi ceea ce s-a săvârşit  atunci… 

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Marea rugăciune euharistică

Acum începe  marea rugăciune euharistică, împărţită în trei părţi, dar totuşi unitară.

1. Rugăciunea teologică

Anaforaua, în general, “are la baza ei o adâncă meditaţie asupra Fiinţei lui Dumnezeu, asupra atotputerniciei şi bunătăţii Sale”. În prima parte a ei, rugăciunea mărturiseşte îndreptăţirea de a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru că El este “Dumnezeu negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi Acelaşi fiind, Tu şi Unul Născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt”. Toate acestea reprezintă atribute ale lui Dumnezeu exprimând: nemărginirea, aseitatea (existenţa de la sine) şi neschimbabilitatea Sa precum şi unitatea Persoanelor în Treime.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Anaforaua liturgică sau săvârşirea jertfei euharisitice

Preotul începe marea anaforauă liturgică, rostind cuvintele: “Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!”, iar credincioşii răspund: “Mila păcii, jertfa laudei!”. Poporul aduce lui Dumnezeu “milă, pace, jertfă de laudă. Ei mărturisesc astfel că ceea ce e în căderea lor să aducă în acest moment la Sfânta Jertfă e mila de aproapele şi pacea cu el sau, îmblânzirea inimilor, care sunt toate roade ale iubirii şi forme ale ei”. Apoi preotul îi binecuvintează pe credincioşi: “Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi”. Aceasta e binecuvântarea treimică, întâlnită atât de des la Sf. Pavel.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Ectenia şi rugăciunea dinaintea Crezului

Ectenia ce urmează imediat după Vohodul cel mare al Sfintei Liturghii, vizează “cealaltă vreme a vieţii noastre”, mijlocindu-se de la Dumnezeu pentru noi “înger de pace… păzitor sufletelor şi trupurilor noastre… milă şi iertare de păcatele… noastre… cele de folos sufletelor noastre – şi în fine – sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de durere, neînfruntat, în pace, - dar mai ales – răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos (Liturghier, p. 132-133). O puternică notă eshatologică se degajă şi de aici. Preotul îndeamnă apoi creştini la pace, între ei şi desigur la pacea lor sufletească, iar ei se îndreaptă spre preot cu acelaşi gând: “Şi cu Duhul tău” să fie aceeaşi pace, pentru a putea aduce mărturia credinţei tuturor.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Vohodul cel Mare

Preotul, iese cu Discul şi cu Potirul pe solee şi se îndreaptă pe Sfântul Jertfelnic, pentru a le oferi direct lui Hristos. Discul şi Potirul sunt purtate de către preot în dreptul frunţii căci “Hristos umple mintea preotului cu cuvântul propovăduirii şi de fapta şi înţelesul jertfei” (Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune…, p. 229).

Cuvant ortodox - Anul III, 44, (153), 08 - 14 iulie, 2015

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Ectenia şi rugăciunile pentru cei credincioşi

De acum înainte Liturghia va deveni în exclusivitate, lucrarea celor credincioşi, celor ce sunt de drept membrii ai Bisericii prin primirea Tainei Sfântului Botez. Rugăciunile pe care preotul le rosteşte pentru cei credincioşi (două la număr) scot în evidenţă “caracterul <> (universal) <> al jertfei euharistice… a întregului popor a lui Dumnezeu” ((Paul Evdokimov, Rugăciunea în Biserica de Răsărit, p. 180). 

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Ectenia celor chemaţi

Această ectenie, se adresează celor nebotezaţi, care deşi au primit adevărul de credinţă al Bisericii, au făcut aceasta doar la nivel intelectual, fără a fi mădulare vii ale acesteia. În privinţa conţinutului, ectenia este foarte importantă, întrucât surprinde câteva aspecte dogmatice privitoare la rânduiala catehumenatului şi la Taina Sfântului Botez. La început, cei chemaţi sunt îndemnaţi la rugăciune. Apoi sunt pomeniţi cei credincioşi, cei ce sunt deja membrii ai Bisericii: “Cei credincioşi pentru cei chemaţi să ne rugăm, ca Domnul să-i miluiască pe dânşii. Să-i înveţe cuvântul adevărului. Să le descopere Evanghelia dreptăţii. Să-i unească… cu Sfânta Sa sobornicească şi apostolească Biserică”.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Ectenia pentru cei adormiţi

Comuniunea credincioşilor cu Hristos şi întreolaltă atinge dimensiuni nebănuite. Ea se extinde până dincolo de mormânt. Creştinul doreşte să comunice şi cu cei trecuţi din lumea aceasta, în aceea a veşniciei. Tânjeşte spre comuniunea universală din veşnicia Împărăţiei lui Dumnezeu. Ectenia pentru cei adormiţi este expresie a acestei dorinţe. Ea începe, ca şi ectenia întreită prin cererea milei lui Dumnezeu, însă de data aceasta pentru cei adormiţi. Rugăciunea se înalţă apoi pentru iertarea acestora de păcate.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Ectenia întreită

Ectenia de după Evanghelie, este una de cerere. “Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule după mare mila Ta, ne rugăm Ţie auzi-ne şi ne miluieşte”. Răspunsul credincioşilor este şi el tot o cerere, rostită însă stăruitor, Fiind una întreită: “Doamne miluieşte”. Tocmai de aceea şi ectenia poartă numele de întreită, iar lucrul acesta ne duce cu gândul la stăruinţa noastră în rugăciunea ca Dumnezeu să-şi arate spre noi mila Sa. Mila aceasta pe care noi o cerem de la Dumnezeu ne-a dăruit-o El, mai înainte de a o cere noi în Liturghie căci “a trebuit milă deosebit de mare… ca să- L facă pe Fiul Său om şi Acesta să se răstignească pentru noi” (Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, p. 201).

Despre Credință și Mântuire în viața contemporană - Pr. Claudiu Melean

Seri duhovnicești Parohia Simeria - Biscaria, Hramul „Adormirea Maicii Domnului" - 26.07. 2013

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Propovăduirea Scripturii în Liturghie

De aici, din locul Scaunului celui de Sus, preotul provoacă citirile sfinte din Evanghelie şi Apostol. Are loc în aceste momente Euharistia Cuvântului. Provocarea pericopei din Apostol şi din Evanghelie se face prin formulele rostite de preot: “Să luăm aminte. Pace tuturor! Înţelepciune. Să luăm aminte!”. Cu alte cuvine “Iată aceasta este înţelepciunea adevărată… să ascultăm deci, înţelepciunea ce de sus…” (Pr. P. Vintilescu, Liturghierul explicat, p. 193).

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Imnul Trisaghion

În atmosfera aceasta de întrepătrundere între planul spaţial şi cel cosmic, adunarea credincioşilor se asociază la cântarea îngerilor. E momentul Trisaghionului: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”. În imnul acesta apare din nou afirmată prezenţa treimică: “Tatăl – izvorul sfinţeniei, Sfântul; Fiul, Cel puternic, Cel care biruieşte moartea; Sfântul Duh, dătătorul de viaţă. suflarea vieţii veşnice” (Paul Evdokimov, Rugăciune în Biserica de Răsărit, p. 170).

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Fericirile şi Vohodul cel mic (Ieşirea cu Sfânta Evanghelie)

Cântarea Fericirilor exprimă “condiţiile ce se cer pentru trăirea Împărăţiei cerurilor”, în care creştinul este situat deja, cu toate că nu în chip desăvârşit. Ieşirea preotului cu Evanghelia îl prezintă pe Însuşi Hristos, ce Se descoperă lumii prin învăţătura Sa dumnezeiască. Momentul marchează preazenţa reală a lui Hristos în Sfânta Liturghie, El chemându-ne în Împărăţia Sa, prin împlinirea învăţăturii Sale. Uşile altarului, care se deschid în acest moment simbolizează aceeaşi dimensiune a Împărăţiei, căci în momentul acesta Însăşi Împărăţia lui Dumnezeu stă înaintea noastră deschisă, îmbiindu-ni-se. Preotul, conştientizând întrepătrunderea cer cereşti cu cele pământeşti cere ca “împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri care slujesc împreună cu noi, şi împreună slăvesc bunătatea Ta”.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Antifoanele

Primul antifon al Sfintei Liturghii, este în rezumat o binecuvântare adusă numelui lui Dumnezeu, o preaslăvire a Sa: „Binecuvintează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt la lui, bine eşti cuvântat Doamne”. Rugăciunea pe care preotul o rosteşte în taină în Sfântul Altar în timpul cântării acestui antifon, exprimă posibilitatea cunoaşterii lui Dumnezeu în mod apofatic şi e chiar dovada exprimării Fiinţei dumnezeieşti prin negaţii: “Doamne Dumnezeul nostru, a Cărui stăpânire este neasemănată şi slavă neajunsă, a Cărui milă este nemăsurată şi iubire de oameni negrăită” (Liturghier, p. 107).

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Ectenia mare

După rostirea binecuvântării, urmează ectenia mare, care începe cu cerea “Cu pace Domnului să ne rugăm”. Sensul acestei cereri este pe de o parte învrednicirea noastră de pacea Împărăţiei lui Dumnezeu, iar pe de altă parte în dobândirea păcii noastre faţă de patimi “care sfâşie unitatea din noi şi dintre noi… Împărăţia lui Dumnezeu este pace şi unde nu este pace, nu e nici bucurie şi nici dreptate” (Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune…, p. 163).

 Cerem apoi de la Dumnezeu “pacea de sus şi mântuirea sufletelor noastre”, în sensul că “trebuie să ne sârguim a dobândi mai întâi pacea care stă în putinţa noastră şi după aceea cerem de la Dumnezeu pacea Lui” (Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, p. 32). Este de fapt afirmată în această cerere a ecteniei relaţia teandrică om – Hristos.

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Binecuvântarea Împărăţiei

Începutul Liturghiei îl face binecuvântarea Împărăţiei: “Binecuvântată este Împărăţia a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh… ”. În Liturghie creştinul e situat dincolo de temporalitate şi spaţialitate, el trăind cu anticipare timpul eshatologic, al Împărăţiei ce va să vină . Formula de început a Sfintei Liturghii prezintă o deosebită importanţă în plan dogmatic, întrucât “Împărăţia lui Dumnezeu este conţinutul vieţii creştine” ea este “cunoaşterea lui Dumnezeu… unirea cu El şi viaţa întru El” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, p. 143).

 Binecuvântarea de început este importantă întrucât ea vesteşte faptul că putem să moştenim din nou, ceea ce am pierdut odată cu căderea lui Adam, adică Împărăţia cea veşnică. 

Explicarea Sfintei Liturghii - Proscomidia

Prima parte a Sfintei Liturghii este constituită din pregătirea darurilor a pâinii şi a vinului în vederea prefacerii lor în trupul şi Sângele Mântuitorului. Această primă parte a Liturghiei se săvârşeşte de către preot în taină, în Sfântul Altar, purtând numele de Proscomidie.

Preotul începe lucrarea Proscomidiei îmbrăcat în toate veşmintele preoţeşti ,,care-l ridică din planul vieţii obişnuite şi-l arată împodobit în veştmântul de curăţenie, de lumină al harului şi prin care va lucra cele ale mântuirii” (Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloaie, spiritualitate ţi comuniune în Liturghia Ortodoxă, p.112-113). 

Cuvant ortodox - Anul III, 43, (152), 01 - 07 iulie, 2015