31 iulie - Pilda zilei

 

Într-o zi, cu multă vreme în urmă, undeva, o tânără femeie înfășurată în niște veșminte zdrențuroase, străbătea ulițele unui sătuc, bătând din poartă în poartă și cerând milostenie.

Nu prea avea noroc. Mulți îi adresau vorbe de ocară, alții asmuțeau câinii asupra-i. Alții însă îi aruncau în poale doar coji de pâine mucegăită și cartofi stricați.

Numai doi bătrânei care locuiau într-o casă micuță de la marginea satului o poftiră în casă pe sărmana femeie.

- Șezi un pic de te încălzește, spuse moșul, în vreme ce soția sa pregătea o ulcică de lapte și o felie mare de pâine.

În timp ce mânca, cei doi bătrânei o mângâiară cu câteva vorbe bune.

Programul Sfintelor Slujbe În Postul Adormirii Maicii Domnului

 

PROGRAMUL SFINTELOR  SLUJBE

 

       MIERCURI - 2 AUGUST

ORA 18.00 - PARACLISUL MAICII DOMNULUI

 

       VINERI - 4 AUGUST

 ORA 08.00 - SFÂNTA LITURGHIE

 ORA 18.00 - PARACLISUL MAICII DOMNULUI

Un „altfel” de 30 iulie pentru Părintele Academician Mircea Păcurariu

Ziua de naștere reprezintă un moment de bucurie, festiv și elegant în manifestarea sa mundană dar și spirituală, duhovnicească prețuind viața ca dar al Marelui Dăruitor. Cu un astfel de eveniment ne obișnuisem, an de an, în data de 30 iulie, ziua de naștere a Părintelui Academician Mircea Păcuriu, a marelui istoric, om de cultură și ales veghetor la păstrarea culturii, artei şi spiritualității noastre autentice românești.

Anul acesta, 2023, ar fi împlinit 91 de ani de viață și probabil l-am fi regăsit în curtea de la Sibiel, înconjurat de familie, prieteni și oameni care voiau să-și arăte prețuirea. Dar Dumnezeu, în pronia Sa divină, a rânduit ca istoria să se scrie altfel după 13 ianuarie 2021 când l-a chemat în odihna cea veșnică după o viață pusă în slujba semenilor și a scrisului.

30 iulie - Pilda zilei

 

Un om şi un câine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumuseţea zilei, când, deodată, îşi dădu seama că, de fapt, murise. Îşi aducea acum clar aminte că murise, iar câinele, care mergea lângă el, murise chiar cu mai mulţi ani în urmă…  Se întrebă: ”Oare unde duce drumul astă?”…

După o vreme, ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră.

Privindu-l mai îndeaproape, văzu că era făcut dintr-o marmură foarte fină.

Mai sus, pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare.

Ajunseră acolo şi văzu că era încrustată cu perle, iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El şi câinele său se apropiară de poartă şi atunci observă, într-o parte, un om şezând la un birou.

Îl întrebă:

- Scuzaţi-mă, unde ne aflăm ?

29 iulie - Pilda zilei

O teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla înghețat, brăzdând apa și înălțând-o în valuri uriașe care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere și producând curenți care pătrundeau în adânc ca plugurile de oțel și smulgeau din loc viețuitoarele marine, crustaceele și moluștele, purtându-le la zeci de metri de țărm.

Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se și pornise, apa se domoli și se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii și mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie. Acest lucru făcu să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo și echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen. Stelele marine erau aproape nemișcate. Trăgeau să moară.

Darurile se înmulţesc prin binecuvântare

 † DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Evanghelie din Duminica a VIII-a după Rusalii, numită şi Evanghelia înmulţirii pâinilor şi peştilor, relatează minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos după ce mai întâi a săturat mulţimile cu hrana cuvântului lui Dumnezeu care ajută pe om să înţeleagă rostul vieţii sale pe pământ şi viitorul său ceresc. Evanghelia ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos oferă celor veniţi la El mai întâi hrană pentru suflet şi apoi hrană pentru trup. Mulţimile de oameni au venit la Iisus pentru a asculta cuvântul Lui şi pentru a primi de la El vindecare de boli. După ce Mântuitorul a binevestit mulţimilor Evanghelia mântuirii şi a vindecat pe cei bolnavi aduşi la El, ucenicii Lui i-au cerut să dea drumul mulţimilor "ca să se ducă în sate să-şi cumpere de mâncare". El însă le răspunde ucenicilor, zicând: "daţi-le voi să mănânce". Atunci ucenicii I-au spus că au doar cinci pâini şi doi peşti. Mântuitorul Iisus Hristos, luând cele primite de la ucenicii Săi şi ridicându-şi ochii la cer, le-a binecuvântat, şi apoi le-a dat ucenicilor pentru ca ei să le împartă mulţimilor care aşteptau în cete şezând pe iarbă. Atunci, ca la 5.000 de bărbaţi în afară de femei şi copii s-au săturat din aceste cinci pâini şi doi peşti. În plus, au mai rămas 12 coşuri de firimituri, dovadă a faptului că hrana a fost suficientă şi chiar a prisosit.

Pâine şi peşte

 PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,14-22

¹⁴ Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. ¹⁵ Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. ¹⁶ Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. ¹⁷ Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. ¹⁸ Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. ¹⁹ Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. ²⁰ Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. ²¹ Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. ²² Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

 1. Ca un nou Moise. Evanghelia acestei Duminici ne înfăţişează una dintre marile minuni săvârşite de Mântuitorul. Anume, o minune asupra naturii. Cu cinci pâini şi doi peşti, El a hrănit o mare mulţime de oameni. Minunea era de netăgăduit. Locul pustiu, puţinătatea mijloacelor, mulţimea martorilor, cele douăsprezece coşuri de fărâmituri, toate arată că a fost vorba de o minune evidentă și concretă, o minune care vine să confirme o dată mai mult puterea dumnezeiască a Mântuitorului.

Noi Îl ţinem pe Dumnezeu cu mâna întinsă

 Nu ştiau oamenii, atunci când Hristos a înmulţit pâinile şi peştii, că această înmulţire avea să fie cu mult mai importantă în sufletele oamenilor din toate timpurile. Din atâta dragoste pentru dulceaţa cuvântului lui Dumnezeu, oamenilor nu le mai era foame.

Poate vi s-a întâmplat, atunci când ne aflăm într-o situaţie sau alta şi ascultăm şi ne place ceva, uităm de mâncare. Închipuiţi-vă puterea şi dulceaţa cuvintelor dumnezeieşti rostite de Mântuitorul, încât oameni uitau să mai mănânce. Nu le mai era foame. Asta înseamnă că le era de ajuns cuvântul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că se împlinea cuvântul acela pe care-l zisese: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”.

Ce este mâncarea?

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii - Înmulţirea pâinilor - Pr. Vasile Gordon

 

„Daţi-le voi să mănânce!”, se referă, totodată şi la actele de milostenie pe care trebuie să le facem în folosul aproapelui. Ştiţi ce vom fi întrebaţi, mai întâi de toate, la judecata de apoi? Dacă am făcut milostenie.

„Daţi-le voi să mănânce!”.

 Cuvintele din titlu aparţin Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi au fost rostite cu prilejul înmulţirii pâinilor în pustie, eveniment relatat de Sfântul Evanghelist Matei (14, 14-22), minune amintită în fiecare an în duminica a 8-a după Rusalii.

Am ales-o spre duhovnicească zăbovire, în intenţia de a invita pe toţi ascultătorii noştri să mediteze la unul din mesajele ei, pe care-l socotim cel mai aproape de realităţile cotidiene, acela al datoriei creştine de a hrăni spiritual şi material pe toţi cei înfometaţi cu sufletul şi cu trupul.

Domnul are grijă de toate lipsurile noastre

 "Dar ziua a început să se plece spre seară. Şi, venind la El, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin sătuleţele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească mâncare, că aici suntem în loc pustiu. Iar El a zis către ei: Daţi-le voi să mănânce.

Iar ei au zis: Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. Căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar El a zis către ucenicii Săi: Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi.

Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte. Şi au mâncat şi s-au săturat toţi şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri de fărâmituri." (Luca 9, 12-17)

“Problema pâinii” și predicatorii fățarnici ai falsului idealism

 

Părintele Nicolae Steinhardt

“Pericopa bunului samarinean (Luca 10, 25-37) care este a milei şi grijii de nevoile şi necazurile semenului ne evocă pe acei falşi idealişti neobosiţi în a ne spune:  ce vă tot plângeţi şi văicăriţi că nu aveţi destulă pâine şi nu mâncaţi pe săturate? Sunteţi, nu încetează ei a stărui şi dojeni, sunteţi materialişti, robii pantecelui şi prea puţin creştini. Vă tot plângeţi şi tot cârtiţi, dar nu pâinea este esenţialul şi nu ea vă va mântui; oamenii, o ştiţi doar, nu trăiesc numai cu pâine!

Predicatorii aceştia ai idealismului se recrutează de cele mai multe ori dintre ghiftuiţii şi îmbuibaţii lumii. Pe deplin lămurit, este că nu au citit parabola samarineanului milostiv şi că nu se pricep să facă distincţie între necesar şi exces. Una este lăcomia, alta este strictul necesar vieţii. Au dreptate cât priveşte gândul după delicateturi şi răsfăţuri, nu însă când e vorba de pâine. Ni se pomeneşte de înfrânare şi ascetism, dar se pierde din vedere că ascetismul e treabă voluntară; când e impus nu de un imbold lăuntric ci de o situaţie obiectivă exterioară, el îşi pierde orice merit soteriologic.

Când stai la popas, ce scoţi din traistă?

 

Ne-am gândit în dimineaţa aceasta la sfârşitul nostru?

Cu ce mă duc?
Când stai la popas, ce scoţi din traistă?

Sfântul Apostol Petru, referindu-se la acest sfârşit, aminteşte cuvântul din Psalmi că „la Dumnezeu o mie de ani este ca ziua de ieri care a trecut, ca o strajă de noapte. Nimeni nu ştie când va fi sfârşitul de aceea în slujbele noastre zicem: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos să cerem“.

Cu ce ne ducem? Răspunsul este simplu. O singură privire aruncată în trecut, luminată de cuvintele Mântuitorului: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită“, poate da răspunsul cel mai clar. Cum ne-a fost inima în tot acest timp?

Lecţia înmulţirii pâinilor

 

Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh, numită şi aceea a „Înmulţirii pâinilor” îşi găseşte expresia în Evanghelia de la Matei, capitolul 14, versetele 14-22 şi împreună vom lua aminte la textul Evangheliei, pe care tot împreună vom încerca să-l analizăm:

„În vremea aceea, Iisus, ieşind, a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: «Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare».
Iisus însă le-a răspuns: «N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce!».
Iar ei I-au zis: «Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti».
Şi El a zis: «Aduceţi-Mi-le aici!» Şi, poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.

Taina Euharistiei

 Prefacerea pâinii în trupul iar a vinului în sângele Domnului nu este un proces asemenea prefacerilor ce se săvârşesc în natură, ci o lucrare a Duhului Sfânt Care, ca toate actele Duhului, transfigurează şi îndumnezeieşte cele ale naturii şi pe omul însuşi, prin iradierea transfigurării săvârşite întâi cu firea omenească pentru că spre om şi prin om se extinde iubirea dumnezeiască. (…) Duhul Sfânt a transfigurat prin înviere întâi trupul lui Hristos şi de aceea această transfigurare se extinde nu peste pâinea şi vinul în ele însele, ci peste pâinea şi vinul ca daruri ale comunităţii ce crede în El şi pentru ca Hristos să se împărtăşească prin ele şi mai mult celor care cred în El.

(…) Cei care se împărtăşesc în cursul vieţii pământeşti de trupul lui Hristos cel subţiat şi îndumnezeit, adâncindu-şi aceste raţiuni ale trupului lor, împreună cu sufletul, în Hristos cel înviat, vor învia spre unirea fericită cu Hristos. Cei care nu s-au împărtăşit de trupul lui Hristos vor învia şi ei cu trupul, căci trupul înviat al lui Hristos va aduce la o viaţă fără de moarte materia trupurilor, fiind într-o legătură cu raţionalitate a întregii materii sau a tuturor trupurilor. Dar, întrucât aceştia se vor menţine închişi faţă de comunicarea voluntară cu Hristos, starea învierii lor va fi o stare nevrută de ei şi nepărtaşă de bunurile ce vin prin comuniunea în iubire cu El.

Uitându-ne atenţi la minunea înmulţirii pâinilor

 

“În numele Tatălui şi al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Dacă aţi înviat împreuna cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde este Hristos, şi nu cele de pe pământ, zice Sfântul Apostol Pavel colosenilor. Uitându-ne atenţi la minunea înmulţirii acestor pâini şi, de altfel, la toate minunile pe care le face Hristos, putem să vedem că Dumnezeul nostru veşnic, văzând că oamenii nicicum nu se pot ridica spre cele de sus, S-a coborât El pe pământ. S-a coborât, a luat trup omenesc, ca să intre în contact cu oamenii care şi-au închis simţurile duhovniceşti. Şi ca să poată fi ridicaţi oamenii spre cele cereşti, Hristos a trebuit să facă şi lucruri pământești, omeneşti. Începând de la pildele pe care le spune, de exemplu, El arată nişte întâmplări ale oamenilor pe pământ, dar prin acestea vrea să le înalţe mintea spre Împărăţia lui Dumnezeu, să-i ducă cu gândul la alte lucruri, la alte trăiri ale vieţii duhovniceşti.

Minunea cu înmulțirea pâinii și peștilor

 

Părintele Iosif TRIFA

Evanghelia Duminicii a 8-a după Rusalii (Matei 14, 14-22)

O, ce înţeles adânc este în această Evanghelie! Dar acest înţeles îl afli numai când citeşti Evanghelia cu luare aminte. Minunea din Evanghelie nu stă numai în aceea că Iisus a săturat cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, ci minunea stă şi în aceea că cei cinci mii de oameni umblaseră o zi întreagă după Cuvântul lui Dumnezeu. O zi întreagă ascultase gloata pe Mântuitorul şi nu se mai sătura de învăţăturile Lui. Mântuitorul Se retrăsese „într-un loc pustiu, departe de sate“ şi gloata Îl urmase ca să-L asculte şi să-şi sature sufletul cu învăţăturile Lui. „Când s-a înserat, învăţăceii s-au apropiat de El şi I-au zis: Locul acesta este pustiu şi iată vremea a trecut; dă gloatelor drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere mâncare. – Nu trebuie să meargă, a răspuns Iisus... Pe Mine M-au ascultat, a Mea e grija să le dau să mănânce.“ Şi Mântuitorul le-a săturat şi foamea lor cea trupească. Să luăm aminte! În evanghelia cu săturarea celor cinci mii de oameni sunt două minuni. Minunea cea dintâi a fost minunata umblare a gloatei după Cuvântul lui Dumnezeu, minunata flămânzire trupească a celor cinci mii de oameni după Cuvântul Mântuitorului. Mântuitorul a săturat mai întâi această flămânzire sufletească şi apoi a săturat foamea lor cea trupească.

28 iulie - Pilda zilei

 Un bogătan ajunse în rai.

Primul lucru pe care îl făcu fu un tur de piață unde cu uimire văzu că mărfurile erau vândute cu prețuri foarte scăzute.

De îndată puse mâna pe portofel și începu să comande cele mai frumoase lucruri pe care îi cădeau ochii.

Când trebui să plătească, întinse îngerului care vindea la tejghea un teanc mare de bacnote.

Îngerul zâmbi și spuse:

- Îmi pare rău, dar acești bani aici nu au niciun fel de valoare.

- Cum așa? întrebă cu mirare bogătașul.

- Aici sunt valabili doar banii care au fost dăruiți pe pământ, răspunse îngerul.

Să încercăm să nu uităm azi de comoara noastră din cer. Să dăruim cu iubire, necondiţionat!

27 iulie - Pilda zilei

 Un adolescent nota, stând aplecat asupra mesei intențiile sale bune, în timp ce mama sa călca rufe.

”Dacă aș vedea pe cineva stând să se înece, scria adolescentul, m-aș arunca de îndată în apă să-i vin în ajutor.

Dacă ar izbucni un incendiu într-o casă, i-aș salva pe copiii de acolo.

Dacă ar fi cutremur, nu m-aș teme să mă arunc între dărmături pentru a salva vreo viață. Și apoi mi-aș dedica întreaga existență ajutorării săracilor din lumea întreagă…”

Mama îi spune:

- Te rog, du-te până jos și cumpără un pic de pâine.

- Mamă, dar nu vezi că plouă?

De câte ori nu spunem fiecare dintre noi în viața noastră spirituală ”aș vrea”…, dar nu punem în practică intenţiile.

26 iulie - Pilda zilei

 

Într-o zi călduroasă am pregătit niște pahare de înghețată și le-am spus celor patru copii ai mei că puteau să le cumpere cu câte un sărut.

De îndată, copiii se așezară la coadă pentru a face târgul.

Cei trei mai mici mă îmbrățișară în grabă, înhățară paharul și fugiră iar afară.

Când veni însă și rândul fiului mai mare, de acum adolescent, din partea lui am primit două sărutări.

Mi-a zis zâmbind: ”Păstrează restul”.

25 iulie - Pilda zilei

 Într-un manuscris vechi se istorisește povestea unei fete care făcea parte din grupul femeilor care îl însoțiseră pe Iisus până la Calvar.

Era o tânără timidă, tăcută și rezervată. La vestea Învierii, ea nu a avut nevoie nici de viziuni, nici de dovezi. A crezut de îndată. Și, cuprinsă de o îndrăzneală cum nu mai cunoscuse, porni în lume să vestească învățăturile lui Iisus. Nu-i mai era teamă. Predica în cetăți și așezări mici. Într-o bună zi, se apropie de ea un bărbat, care fusese adânc mișcat de mărturia ei. Și întrebă:

- Spune-mi, care este taina curajului tău?

- Umilința, așa cum m-a învățat Domnul.

Bărbatul rămase o clipă în tăcere și apoi întrebă iar:

- Și la ce folosește umilința?

- Ca să poți spune primul: ”Te iubesc”.

24 iulie - Pilda zilei

 

Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.

Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Când a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.

O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe…El a spus:

- Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat  viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc…Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.

23 iulie - Pilda zilei

 

Bunicul se aplecă asupra nepoțelului, care avea cinci anișori, și îi dădu un pupic de noapte bună. Imediat după aceasta, copilașul își frecă obrazul cu mânuța.

- De ce faci asta, dragul meu? Îl întrebă mama. Atunci când te sărută cineva nu trebuie să alungi de la tine pupicul.

- Mămico, nu îl dădeam afară, ci îl trimeteam înăuntru!

*  *  *

O mamă care călătorea cu băiețelul său era agasată de faptul că acesta se mișcă fără încetare.

- Dar mai stai locului!

Copilașul părea însă că nu o auzea și continua să se ridice în picioare pe scaun pentru a privi afară pe fereastră.

Înfuriată, mama îl prinse pe prunc de umeri și îl sili să se așeze lângă ea. Copilul o privi și spuse:

- Stau eu jos în afară, dar înlăuntrul meu tot în picioare sunt!

Aceasta pentru că este mai important ceea ce avem ”înăuntru” decât ceea ce arătăm ”în afară”.

Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a VII-a dupa Rusalii

† DANIEL,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

(Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) 

Matei 9, 27-35. 

In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar dupa ce a intrat El in casa, au venit la Dansul orbii si i-a intrebat Iisus: credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Raspuns-au Lui: da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicand: dupa credinta voastra, fie voua! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicand: vedeti, nimeni sa nu stie. Insa ei, dupa ce au iesit, au raspandit numele Lui in tot tinutul acela. Dupa plecarea lor, iata au adus la Dansul pe un om mut, avand diavol. Şi fiind scos afara diavolul, a grait mutul; iar multimile se minunau, zicand: niciodata nu s-a vazut asa ceva in Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul diavolilor scoate pe diavoli. Şi Iisus strabatea prin toate orasele si satele, invatand in sinagogile lor, propovaduind Evanghelia imparatiei si vindecand orice fel de boala si orice fel de neputinta in popor. 

Evanghelia care se citeste la Sfanta Liturghie in Duminica a VII-a dupa Rusalii infatiseaza doua vindecari miraculoase, savarsite de Mantuitorul Iisus Hristos asupra a doi orbi si a unui mut. Cu toate ca Sfantul Evanghelist Matei prezinta foarte succint aceste minuni, pericopa evanghelica contine multe si profunde intelesuri, deosebit de folositoare vietii noastre duhovnicesti.In prim-plan este prezentata vindecarea a doi orbi care, auzind de minunile savarsite de Mantuitorul, Il urmareau si Ii cereau cu staruinta sa-i vindece. Ca si in alte cazuri, Mantuitorul Iisus Hristos arata importanta credintei in primirea vindecarii. De aceea, El ii intreaba pe cei doi orbi: 'Credeti ca pot sa fac Eu aceasta?' (Matei 9, 28). Iar ei au raspuns: 'Da, Doamne!'. Atunci Iisus a zis catre ei: 'Dupa credinta voastra, fie voua' (Matei 9, 29). Şi in clipa aceea 's-au deschis ochii lor' (Matei 9, 30). 

O, ce Doctor mare şi bun a fost Iisus Mântuitorul!

Evanghelia de duminică ni-L arată pe Mântuitorul ca pe un Doctor bun ce dă lu­mină la doi orbi, vindecă un îndrăcit şi tămăduieşte toată boala şi neputinţa în popor.

O, ce Doctor mare şi bun a fost Iisus Mântuitorul! Pe oriunde ajungea El, bolile şi durerile încetau, bolnavii se făceau sănătoşi. „Mergând, spu­neţi lui Ioan – zicea însuşi Iisus – că orbii văd şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii se scoală şi săracilor bine se vesteşte” (Mt 11, 4-5).

 Erau sate în­tregi unde nu mai era nici o boală, nici un bolnav şi nici o durere, căci Iisus trecuse pe acolo şi le vindecase. Dar mi­nunata putere şi lucrare a Mân­tuitorului nu stătea numai în aceea că El vindeca şi bolile cele trupeşti. „Duhul Dom­nului – zicea Iisus – M-a tri­mis să-i tămăduiesc pe cei zdro­biţi cu inima, să vestesc iertare celor robiţi şi orbilor vedere” (Lc 4, 18-19). Mântuitorul tămăduia şi inimile, tămăduia orbia şi ologia cea sufletească şi dezlega suflete din robia diavolului. Mântuitorul punea tămăduirea bolilor trupeşti în legătură cu tămăduirea cea din lăuntru, cea sufletească a omu­lui, de aceea zicea celor tămă­duiţi: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti” (In 5, 14).

Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum

 SF.TEOFAN ZAVORATUL

[Rom. 15,1-7; Aft. 9,27-35; In. 17,1-13]. ”Dupa credinta voastra fie voua!”, le-a spus Domnul celor doi orbi, si indata s-au deschis ochii lor. Dupa masura credintei omului este si cercetarea lui de catre puterea lui Dumnezeu. Prin credinta se primeste, trece si in ea se salasluieste harul. Asa cum plamanii unuia sunt mai mari, iar ai altuia sunt mai mici, si primii primesc mai mult aer decat cei din urma, tot asa si credinta unuia e mai mare, iar a altuia e mai mica, si prima primeste mai multe daruri de la Domnul, iar cealalta mai putine. Dumnezeu este pretutindeni, cuprinde si tine toate si Se salasluieste cu placere in sufletele omenesti; dar intra in ele nu cu sila, desi este Atotputernic, ci chemandu-le, caci nu voieste sa strice stapanirea pe care i-a dat-o omului asupra vointei sale. Pe cel ce se deschide prin credinta il umple Dumnezeu cu daruri peste masura; in cel care se zavoraste prin necredinta nu intra chiar de ar fi aproape. Doamne! Adauga-ne credinta, fiindca si credinta tot darul Tau este. Fiecare din noi insa se cade sa marturiseasca: ”Iar eu sarac sunt si sarman” (Ps. 69, 6).

Duminica a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum)

Astăzi, când Sfînta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi anume vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat şi mut, m-am gândit să vorbesc despre minunile făcute de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. Dacă veţi asculta cu luare aminte, veţi înţelege marea deosebire dintre minunile lui Dumnezeu şi cele ale sfinţilor.

Să ştiţi că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită şi înţelegerea lui este neajunsă de minte. Deosebirile minunilor Lui, faţă de cele făcute de sfinţi sunt acestea: Dumnezeu Cel în Sfînta Treime-închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a făcut minuni mari direct asupra lumii Sale, precum: răpirea lui Enoh la cer (Facere 5, 24; Evrei 11, 5); amestecarea limbilor (Facere 11, 7); orbirea locuitorilor Sodomei (Facere 19, 11); prefacerea femeii lui Lot în stâlp de sare (Facere 19, 26); glasul ceresc în rug (Ieşire 3, 2-5); toiagul lui Moise prefăcut în şarpe (Ieşire 4, 2-4); mîna lui Moise acoperită de lepră (Ieşire 4, 6-7); prepeliţele (Ieşire 16, 13); glasul Domnului în Sinai (Ieşire 20, 22).

Vindecarea lor și vindecarea noastră

 

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

De fiecare dată când recitim vindecările pe care Domnul Hristos le dăruiește firii umane pentru a-i reconstrui încrederea, pare că sunt departe tare. Astăzi auzim de boli, pandemii ori moarte ca și cum totul ar fi pierdut. Deranjații de creștinism, ca să nu-i mai numim dușmani, aduc ca argument al inexistenței lui Dumnezeu tocmai aceste valuri de tzunami legat de boală și moarte. Or, Mântuitorul nu vindecă doar oameni ori organe ale unor oameni. El vindecă Omul, comunitate umană, iar Capernaumul e una dintre astfel de locații preferate; mentalitatea umană – și ce răbdare a avut cu fariseii și cărturarii. Pentru că tocmai pentru aceasta a venit! Să dăruiască vindecarea ca arvună Învierii. Să facă din Înviere moarte morții.

”După credința voastră fie vouă”

– Predicã la Duminica a 7-a dupã Rusalii – (Matei 9, 27-35)

Astăzi, Sfânta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi anume vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat mut, după ce mai înainte vindecase pe femeia cu scurgere de sânge şi înviase pe fiica lui Iair. Astfel, intrând Domnul Iisus în Capernaum, doi orbi se iau după El, strigând după milostivirea Sa. Imediat ce au ajuns în casă, orbii se apropie de El cu dorinţa fierbinte de a fi vindecaţi. Pe lângă această dorinţă, ei dovedesc şi o credinţă mare, pentru că Domnul îi întreabă: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?” – şi cuvintele Evangheliei ne spun că, după credinţa lor, s-au vindecat chiar în acel moment.

Evangheliile ne arată că Domnul Hristos vindeca pe toţi cei care se apropiau de El cu credinţă. Întocmai ca în acele vremuri şi noi, cei de astăzi, putem să Îl întâlnim dacă ne apropiem cu dorinţa fierbinte, dar mai ales cu o credinţă mare. Adesea nu-L găsim, pentru că nu ştim cum să Îl căutăm şi avem impresia că noi suntem cei care ne zbatem şi ne trudim să-L aflăm, dar El este mereu la uşa inimii noastre aşteptând, potrivit cuvintelor Sale: „Iată, Eu stau la uşă şi bat; de-Mi va auzi cineva glasul şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc 3, 20).

Despre nevedere și muțenie…!

 

Doar câteva gânduri duhovniceşti în această seară după o zi luminoasă, în care Biserica noastră strămoşească ne pune înainte o evanghelie ce pune accentul pe propovăduirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Propovăduirea Împărăţiei s‑a săvârşit, în primul rând, de Mântuitorul Hristos şi o spune foarte clar sfânta evanghelie de astăzi care ni‑L înfăţişează străbătând prin oraşe şi prin sate, vindecând orice boală şi orice neputinţă în popor, dar şi propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. În acelaşi timp, sfânta evanghelie ne înfăţişează încă trei misionari, şi anume: pe cei doi orbi care s‑au vindecat şi care, din momentul vindecării, au început să‑L propovăduiască pe Mântuitor şi ceea ce s‑a întâmplat cu ei, și pe mutul posedat de diavol, care odată vindecat a început să grăiască şi să‑L pomenească permanent pe Iisus Hristos.

Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum

 

SF.TEOFAN ZAVORATUL

[Rom. 15,1-7; Aft. 9,27-35; In. 17,1-13]. ”Dupa credinta voastra fie voua!”, le-a spus Domnul celor doi orbi, si indata s-au deschis ochii lor. Dupa masura credintei omului este si cercetarea lui de catre puterea lui Dumnezeu. Prin credinta se primeste, trece si in ea se salasluieste harul. Asa cum plamanii unuia sunt mai mari, iar ai altuia sunt mai mici, si primii primesc mai mult aer decat cei din urma, tot asa si credinta unuia e mai mare, iar a altuia e mai mica, si prima primeste mai multe daruri de la Domnul, iar cealalta mai putine.

22 iulie - Pilda zilei

 Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul și folosea timpul pentru a citi. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă de științe.După un timp tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente  îl întrebă:

   - Dumeavoastră înca credeți în această carte plină de fabule și povești?

   - Bineînțeles, răspunse bătrânul, dar aceasta nu este o carte de povești sau fabule este Cuvântul lui Dumnezeu! Dv credeți că e greșit să cred asta?

 

 - Bineînțeles că e greșit! .. Cred ca dv trebuie să vă dedicați studiului științei și Istoriei Universale. Veți vedea cum Revoluția Franceza, acum mai bine de 100 de ani, a demonstrat miopia, stupiditatea și  minciunile religiei. Doar persoane fără cultură sau fanatice încă mai pot crede în astfel de prostii. Dumneavoastră  Domnule ar trebui să cunoașteți puțin mai mult părerea oamenilor de știință cu privire la  lucrurile acestea.

   - Și spune-mi tinere, aceasta este parerea oamenilor noștrii de știință despre Biblie?

   - La următoarea stație trebuie să cobor și nu am timp să vă explic. Vă rog să îmi dați cartea  de vizită și vă voi trimite prin poștă căteva lucrări pe tema aceasta. Așa vă veți edifica asupra acestei teme care preocupă întreaga lume.

   Bătrănul cu multa răbdare și liniștit căută în buzunarul hainei sale. După un scurt timp îi intinse cartea sa de vizită.

21 iulie - Pilda zilei

 Sunt destui oameni în zilele noastre care, mai mult decât orice, aleargă după confort. Ei caută ca lucrurile să fie cât mai comode, mai ușoare. Cine ar ridica vreo obiecție față de această atitudine ar fi ușor și iremediabil taxat și etichetat ca învechit, demodat, ba chiar sadic. De ce să nu vrei ca totul să fie mai lejer în viața ta? Chiar așa! De ce să fugim de ceea se cheamă „mai bine”?

Subiectul e delicat. Dar să vedem ce spun Sfinții Părinți cu privire la comoditate, la ferirea de efort, de durere, de chin, de cruce până la urmă.

Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „atunci când îl cercetează durerea pe om, înseamnă că îl vizitează Hristos, în timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune în banca lui Dumnezeu roada faptelor sale”. Cuviosul îi are în vedere pe cei care nu doresc reaua pătimire pentru dragostea lui Hristos, care îşi spun în sinea lor: „Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc excelent, sunt liniştit. Nu am nevoie de nimic…” În schimb, ei nu scapă nici măcar un „Slavă Ţie, Dumnezeule!” Cel puţin dacă ar recunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: „Nu meritam toate acestea, dar fiindcă suntem nepu­tincioși, de aceea Dumnezeu ni le-a rânduit pe toate”. 

20 iulie - Pilda zilei

 

Un copil făcuse cumpărăturile a căror grijă i-o încredințase mama.

Făcuse totul bine și cu foarte mare atenție.

Pentru a-l răsplăti, vânzătorul de la drogherie luă dintr-un raft o cutie mare de bomboane, o deschise și i-o înfățișă copilului.

- Ia, micuțule!

Copilul luă o bomboană, dar vânzătorul îl încurajă:

- Ia câte îți încap în mânuță.

Copilul făcu ochii mari și îl privi.

- Păi… atunci ia tu în locul meu!

- De ce?

- Pentru că ai mâna mai mare.

Atunci când ne rugăm, să nu ne măsurăm cererile după micimea credinței noastre.

Să ne amintim doar că mâna lui Dumnezeu este cea mai mare.

Prorocul Ilie Tesviteanul în cuvintele Patriarhului Daniel. Zece mărturisiri duhovniceşti

 Sfântul Proroc Ilie se bucură de o mare cinstire atât în iudaism, cât şi în creştinism şi chiar în islam, fiind socotit unul dintre profeţi.

El este înaintemergător al celei de-a doua veniri a Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfântul Proroc Ilie face parte din prorocii Vechiului Testament care nu şi-au scris predicile sau cuvântările lor către popor.

Trebuie să arătăm în situaţii grele o atitudine de iubire milostivă faţă de cei săraci, singuri şi neajutoraţi cum a făcut Sfântul, dând exemplul cu bunătatea sa arătată faţă de văduva din Sarepta Sidonului.

Sfântul Proroc Ilie este, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, prototipul vieții monahale pentru că au trăit în pustie, rugăciune, meditație, în legătură cu Dumnezeu și au fost mari postitori.

Predica a Părintelui prof. dr. Mircea Păcurariu la sărbătoarea Sf. Proroc Ilie Tesviteanu

 Iubiti credinciosi,

Profetii sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seama trimisi ai lui Dumnezeu si învatatori ai poporului biblic, care au pastrat si au aparat credinta într-un singur Dumnezeu, pregatind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adica pentru Iisus Hristos. Deci ei au avut doua misiuni: pe de o parte, erau aceia prin care Dumnezeu îsi împartasea vointa Sa, iar pe de alta parte, ei predicau poporului israelitean întoarcerea la calea cea adevarata si vesteau venirea lui Mesia. Predica lor era însotita de multe ori si de minuni.

Toti profetii au fost chemati la misiune direct de Dumnezeu. Ei faceau parte din diferite semintii ale lui Israel si din diferite paturi sociale. Sfânta Scriptura vorbeste de un numar destul de mare de profeti. Şirul lor începe cu Moise si se sfârseste cu Sfântul Ioan Bote­zatorul. De obicei, ei se împart în doua grupe. Din prima fac parte profetii care si-au scris cuvântarile catre popor, fiind numiti si profeti noi. Acestia sunt în numar de 16, si anume: 4 profeti mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel si Daniel, si 12 profeti mici: Osea, Ioil, Amos, Avdia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia si Maleahi. Din a doua grupa fac parte profetii care nu si-au scris cuvân­tarile, ei fiind, numiti si profeti vechi. Între ei se numara: Samuil, ultimul judecator, Gad, Natan (în vremea lui David), Ahia din Şilo (în vremea lui Solomon), Ilie cu ucenicul sau Elisei si multi altii.

Ce le-ar spune Sfântul Ilie românilor, astăzi?

 Ce ar face Ilie astăzi, in mijlocul idolatrilor secolului XX, al puzderiilor de secte, al „taumaturgilor” răsăriţi din noaptea comunismului ateu, al pretinşilor „guru”, ai abaterii quasi-generale de la normele moralei creştine?

Ahab, rege nelegiuit, căsătorit cu idolatra Isabela, a acceptat închinarea la zeul păgân Baal, căruia i-a rânduit 450 de preoţi mincinoşi, iar pe preoţii adevăratului Dumnezeu i-a omorât. Atunci Ilie, după ce, cu puterea Domnului, a încuiat cerul spre a nu mai ploua 3 ani şi 6 luni, ca pedeapsă pentru această nelegiuire, i-a avertizat pe toţi închinătorii la idoli: „Pană când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi lui!” Iar cu prilejul jertfei de pe Muntele Carmel, Ilie i-a făcut de ras pe preoţii idolatri, care strigau in zadar pe Baal: „Strigaţi mai tare.. Poate stă de vorbă cu cineva, poate doarme…”, iar poporul lămurindu-se de minciuna lor, i-a ucis pe loc.

Ne-ar place să avem şi noi râvna Sfântului Ilie pentru nimicirea răului

Din „Predici la praznice si sarbatori" Arhim. Teofil Paraian

 "Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa.

 

Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus."

Ridicaţi şi voi în inima voastră loc de jertfă…

Creştinilor! Duhul ce S-a coborât peste Apostoli Se pogoară şi peste noi. Acest Duh ne întăreşte, ne încălzeşte, ne luminează şi pe noi. Duhul Sfânt S-a arătat în chip de foc, căci „precum focul cel pământesc preface lutul cel moale în vas vârtos, aşa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet, îl face mai tare decât fierul, aşa că păcatul nu-l mai poate strica” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Duhul Sfânt este şi lumină, „pentru că omul pătat cu întunecimea păcatului, prin darul Sfântului Duh se face mai luminat şi mai strălucit decât soarele” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Am zis că acest Duh Se pogoară şi peste noi ca oarecând peste Apostoli. Dar să luăm aminte: Duhul Sfânt trebuie, dar, să ne schimbe şi pe noi aşa precum i-a schimbat şi pe Apostoli. Darul Duhului trebuie să aprindă şi în noi o însufleţire, o căldură, o râvnă statornică pentru Hristos.

Viața pe scurt - Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul (sinaxar)

 Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad, o cetate aflată în vecinătate cu Arabia, situată dincolo de Iordan. De aici avem și numele prorocului - Ilie Tesviteanul. A trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele iudeilor (874-853 înainte de Hristos). Și-a desfășurat activitatea în regatul Israel din Samaria. Faptele sale sunt descrise în Vechiul Testament, dar se fac multe referiri la el și în Noul Testament.

Tradiția apocrifă (cărți care nu sunt acceptate a fi canonice însă care ne furnizează anumite detalii importante), care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești.

Profetul Ilie nu a linguşit pe nimeni. A fost un râvnitor al Domnului.

 

’’Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul’’(III Regi 19,10 )

Iubiţii mei, astăzi este sărbătorit un erou al credinţei şi al virtuţii, unul din cei mai mari bărbaţi ai lumii antice, ai epocii Vechiului Testament, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

Precum stea de stea se deosebeşte în strălucire şi floare de floare se deosebeşte în înfăţişare şi parfum, aşa şi fiecare sfânt are ceva deosebit, care-l distinge de toţi ceilalţi. De aceea, Biserica alături de numele fiecărui Sfânt pune câte un epitet: Pantelimon - Tămăduitorul, Dimitrie - Izvorâtorul de Mir, Spiridon - Făcătorul de Minuni, Cosma şi Damian - Cei-fără-de-arginţi; iar pe Proorocul de astăzi îl numeşte Râvnitor: Ilie Râvnitorul. Proorocul Ilie a avut râvnă.

Ce înseamnă râvnă? Inima să nu fie rece, ci să aibă un foc, o dorinţă puternică. Şi ce dorinţă a avut Ilie? A vrut ca toţi să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu, pretutindeni să fie închinat Dumnezeul cel Sfânt. Şi această dorinţă n-a ţinut-o ascunsă înlăuntrul său, n-a lăsat-o să rămână teorie, ci a manifestat-o, şi-a declarat-o.

19 iulie - Pilda zilei

 

Doi prieteni mergeau împreună pe un drum ce străbatea un codru întunecos și plin de primejdii.

Pe neșteptate, un uriaș urs înfuriat apăru în fața celor doi.

Pradă fricii, unul dintre aceștia, se câțără într-un copac și se ascunse, celălalt însă nu o tuli suficient de repede și, dându-și seama, că nu este în stare să scape de fiorosul animal, se lasă la pământ, prefăcându-se mort. Știa bine că urșii nu se ating de mortăciuni. Apropiindu-se de el, ursul îl adulmecă, mormăi la urechea sa, încercă să-l urnească cu botul. Bietul om încerca din răsputeri să-și țină răsuflarea. Ursul chiar îl crezu mort și se duse de acolo.

De îndată ce văzu că ursul dispăruse printre copaci, celălalt coborâ din pomul în care se cățărase și îl întrebă pe prietenul său:

18 iulie - Pilda zilei

 

Într-un sat trăia un om foarte sărac ce avea mulți copii.

El a plecat să-și câștige pâinea în alt sat din apropiere.

După o săptămână de lucru, a primit drept plată pentru munca lui un sac de grâu.

S-a bucurat bietul om, căci șapte guri flămânde îl așteptau acasă. Cu sacul în spinare, pentru a nu cheltui nimic cu transportul lui, mergea săracul pe arșița dogoritoare, suflând din greu. Obosit, s-a oprit la marginea drumului, la umbra unui copac.

Deodată, a văzut venind prin praful șoselei o trăsură frumoasă trasă de patru cai. În lumina soarelui, hanurile telegarilor și hainele vizitiului sclipeau de-ți luau ochii. Un domn, îmbrăcat în haine scumpe, ședea în fața trăsurii.

Săracul, orbit de atâta frumesețe și bogăție, privea uimit și nu-și veni să creadă când trăsura se opri în dreptul lui; iar bogatul, întinzând mâna, îi spune:

17 iulie - Pilda zilei

 

Un bătrân care agonisise în viață destul de multă avere, ce s-a gândit? S-o împartă copiilor săi cât mai trăiește, contând, bineînțeles, pe dragostea lor de fii, că vor avea grijă de el până la moarte. După ce s-au văzut însă în stăpânirea tuturor bunurilor, l-au luat pe bătrân, l-au închis în cea mai întunecoasă, în cea mai proastă, în cea mai urât mirositoare cameră, dându-i din când în când câte un blid de mâncare.

Ce s-a gândit atunci bătrânul? Și-a confecționat o ladă pe care a băgat-o sub pat. S-a dus la un vecin prieten căruia i-a spus cu durere cum îl tratează copiii după ce le-a dat totul, și l-a rugat:, , Împrumutu-mi 200 kg de argint în monezi și mâine ți le aduc înapoi”. Acela i-a împrumutat banii. Bătrânul a venit acasă și a început să-și numere arginții cu mare zgomot, așa încât fii, în aceiași casă, să audă. Au privit prin gaura cheii și au văzut că bătrânul are foarte mulți bani. L-au văzut și cum i-a pus în lada respectivă, cum a încuiat-o și cum a împins-o sub pat.

16 iulie - Pilda zilei

 

Poştaşul sună de două ori. Mai erau cinci zile până la Crăciun. Avea în mâinile sale un mare pachet învelit într-o frumoasă hârtie, legat cu panglici aurii. Intră, răspunse o voce din interior. Poştaşul intră. Era o casă rău întreţinută, căci se găsea într-o încăpere plină de umbre şi praf. Aşezat într-un fotoliu stătea un bătrân.

- Priveşte, ce pachet de Crăciun extraordinar, spuse bucuros poştaşul.

- Mulţumesc. Aşează-l jos, spuse bătrânul cu cea mai tristă voce auzită parcă vreodată. Poştaşul rămase înţepenit cu pachetul în mână. Intuia foarte bine că acel cadou era plin de lucruri minunate şi acel bătrân nu avea pe chip nici măcar o urmă de bucurie. 

Atunci de ce era aşa de trist?

- Dar domnule, nu ar trebui să faci din această zi o sărbătoare cu acest magnific cadou?

- Nu pot, nu pot chiar deloc, spuse bătrânul cu lacrimi în ochi. Şi începu să povestească poştaşului istoria fiicei sale, căsătorită în oraşul vecin, şi care devenise bogată. În fiecare an îi trimitea un pachet de Crăciun, cu un bileţel: de la fiica ta Luisa şi de la soţul ei. Niciodată câteva urări personale, o vizită sau o invitaţie: vino să petreci Crăciunul împreună cu noi. Niciodată.

- Vino să vezi, adăugă bătrânul în timp ce se ridica obosit. Poştaşul îl însoţi până la o cămară. Bătrânul deschise uşa.

- Dar…, rămase surprins poştaşul.

Cămara era plinp de cadouri de Crăciun. Erau toate celelalte daruri adunate din anii trecuţi. Toate cu minunata lor hârtie desenată şi cu panglicile strălucitoare.

- Dar nici măcar nu le-aţi deschis, exclamă poştaşul contrariat.

- Nu, răspunse trist bătrânul: nu este iubire înăuntru.

15 iulie - Pilda zilei

 O profesoară la ora de religie discuta cele zece porunci cu copii de cinci – şase ani.

Le explica ce înseamnă să “cinsteşti pe Mama şi pe Tatăl tău”.

Apoi îi întrebă:

- Există vreo poruncă făcută special să ne înveţe cum să ne purtăm cu fraţii şi cu surorile noastre?

Fără şovăire, un băieţel (cel mai mare dintre fraţi, în familia lui) răspunse:

- Să nu ucizi! Să nu ucizi cu vorba, cu ranchiuna, cu invidia, cu osândirea… (în afară de uciderea cu fapta!).

Câtă dreptate are acest copil, care a surprins esența lucrurilor dându-și seama în câte feluri putem ucide pe aproapele nostru! Întotdeauna avem de învățat de la copiii noștri câte ceva. Agerimea minții lor și curăția sufletească le dă uneori posibiltatea să surprindă momente ale vieții cu mai mult discernământ decat adulții!

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a VI-a după Rusalii. (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

 

„În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi și S-a întors în orașul Său. Și iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Și Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: îndrăznește fiule; ți se iartă păcatele tale. Atunci, unii dintre cărturari au zis în sinea lor: Acesta săvârșește blasfemie. Dar Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetați cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: ți se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te și umblă? Ca să știți însă că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele; atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ia-ți patul tău și du-te la casa ta. Și, sculându-se el, și-a luat patul și s-a dus la casa sa. Iar mulțimile, văzând aceasta, se minunau și slăveau pe Dumnezeu, Care a dat o putere ca aceasta oamenilor.” (Matei 9, 1-8)

Credința celor milostivi ajută pe cel bolnav!

Evanghelia Duminicii a VI-a după Rusalii evidențiază în mod deosebit puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos de-a vindeca pe cei bolnavi. El vindecă pe un om paralizat, numit slăbănog în limbajul Evangheliei, însă, înainte de a-l vindeca, îi spune: ‘Îndrăznește fiule, ți se iartă păcatele tale’ (Matei 9,2). Domnul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul de păcate zicând: ‘ți se iartă păcatele tale!’, iar după aceea, puțin mai târziu, îi spune bolnavului paralizat: ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și du-te la casa ta’ (Matei 9,6). Iudeii se obișnuiseră deja cu minunile Mântuitorului Iisus Hristos, Care ‘vindeca orice boală și orice neputință în popor’(cf. Matei 9,35).