31 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

E TIMPUL SĂ TE SCOLI

E timpul să te scoli, căci anii

ţi s-au ’mulţit şi s-au scurtat,

avutul inimii, duşmanii

plăcerilor ţi l-au prădat.

E timpul să te uiţi în tine

să vezi păcatul cum te-a-nfrânt,

cum nu mai ai decât ruine

din tot ce-aveai atât de sfânt.

Cum ţi s-a-nnoroit lumina

avută când erai curat,

cum doar ispitele şi vina

e tot ce-ai azi cu-adevărat.

E timpul ca să-ţi numeri bine

puţinii paşi ce ţi-au rămas,

căci umbra serii-i lângă tine

şi noaptea-i numai la un pas.

E timpul să te-ntrebi cu groază

ce-i dincolo de pragul greu,

ce-ai să găseşti şi ce urmează

când mori vrăjmaş cu Dumnezeu!

E timpul, timpul ultim poate,

când cerul tău mai stă deschis

şi când la uşa ta mai bate

îndemnul de Hristos trimis.

TRAIAN DORZ

Timpul și veșnicia – predică la anul nou a IPS Augustin de Florina

 Un nou an răsare la orizontul umanităţii. Ce este un an în comparaţie cu anul care a trecut şi cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

Un scriitor înţelept, ca să creeze o idee despre timp în comparaţie cu veşnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginaţi-vă, zice, un ocean infinit şi deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafaţa oceanului, iar apoi fuge şi dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăşi doar o picătură din ocean. Imaginaţi-vă, aşadar, realizându-se aceasta continuu; adică, o singură dată la o mie de ani pasărea să ia câte o picătură. Vă întreb: Câte mii – ce zic? -, câte milioane – ce zic? -, câte zeci de milioane de ani, ce ameţitor număr de ani va trebui să treacă până când pasărea va lua până şi ultima picătură din ocean? Pare imposibil lucrul acesta? Nu, nu este. Dacă îi veţi întreba pe matematicieni, vă vor spune că, dacă oceanul rămâne stabil şi nu mai este alimentat cu noi ape (din ploaie, torente, fluvii), cu siguranţă că va veni o clipă, în care pasărea va lua şi ultima picătură a lui. Deci numai oceanul poate fi epuizat, veşnicia însă nu se sfârşeşte niciodată. O, veşnicie!

***

Dimpotrivă, timpul se sfârşeşte, oricât ar părea ca un ocean infinit. Ce perioadă a trecut de la crearea lumii? Pentru că este ştiinţific demonstrat, că odată lumea nu a existat. Nu există nici un om de ştiinţă care să se îndoiască de asta. Materia nu este veşnică. Cândva a apărut, cândva au apărut stelele, cândva a apărut omul, cândva a apărut toată această preafrumoasă lume.

Predica SFÂNTULUI IUSTIN POPOVICI la Sfântul Vasile cel Mare (Anul Nou, 1965)

 

Iata-ne de Anul Nou… Ce este aceasta noapte, ce este clipa, ce este ora, ce este timpul? Oare ce numim noi, oamenii, timp? Timpul, acesta este un rau imens in josul caruia Domnul a impins tot ceea ce a creat: cerul, soarele, stelele, pamantul, oamenii de pe el, fiecare lucru, fiecare fiinţa. Toate acestea le-a impins in josul suvoiului timpului. Incotro curge acest rau, incotro ne poarta, incotro mergem purtaţi de suvoiul acestui rau de nestavilit pe care noi il numim timpul? Timpul. Ce este timpul? Timpul este intrarea in vesnicie. De aceea este timpul nespus de important pentru noi, important ca si vesnicia in cealalta lume. De aceea este fiecare zi foarte importanta in viaţa noastra, fiecare noapte; nu, fiecare clipa, caci de fiecare clipa depinde vesnicia noastra. Da, timpul este intrarea in vesnicie. Aceasta este, fraţilor si surorilor, concepţia evanghelica a timpului. Inţelegerea timpului de catre Hristos. Timpul ne este dat ca prin el sa castigam vesnicia. Iata, o astfel de semnificaţie are timpul.Biserica in aceasta lume nu este nimic altceva decat un atelier dumnezeiesc in care timpul se transforma in vesnicie, atelier dumnezeiesc care ne invaţa inţelepciunea, pentru ca fiecare zi sa o transformam in vesnicie, fiecare clipa proprie sa o umplem cu ceea ce este vesnic, de la inceput pana in ziua de azi si din ziua de azi pana la Infricosatoarea Judecata si in toata vesnicia. Biserica lui Hristos este un atelier dumnezeiesc care transforma timpul in vesnicie.

30 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va. (I Corinteni 13, 8)

Apropierea Anului Nou ne poartă de obicei gândul către scurtimea a tot ce este pământesc. Cred totuşi că acest mo­ment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce „nici­odată nu se trece”. Când anii se scurg unul după altul în eter­nitate, nu-mi pare rău de ceea ce ia cu sine anul care se înche­ie, mă mir mai degrabă de ceea ce lasă în urmă. O asemenea senzaţie va fi avut şi Apostolul Pavel. El considera ceva firesc ca profeţiile să piară, limbile să înceteze, ştiinţa să piară şi ea, dar este bucuros să constate că „iubirea niciodată nu se tre­ce”, afirmaţia sa căpătând un accent triumfător.

Şi noi, încheind acest an, să încercăm să ne amintim da­că şi în ce fel am devenit mai bogaţi sufleteşte pe durata lui, nu pentru un răstimp, ci pentru totdeauna.

Există ceva asupra căruia timpul nu are putere. Inima omului. Toate celelalte se istovesc, se uzează: puterea ne trădează, capacităţile spirituale se diminuează, memoria slăbeşte. Inima rămâne tânără, ea nu-şi poate pierde capa­citatea de a iubi, este capabilă să rămână larg deschisă pen­tru tot ce este înălţător şi frumos, vibrează la fiecare necaz, la fiecare durere. Inima omului este ca un arbore, care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămâne verde, slo­boade frunze şi flori chiar şi în gerul iernii.

Veşnica iubire a lui Dumnezeu, care a făcut să apară pe cer curcubeul după potop, nu s-a schimbat, a fost şi a ră­mas aceeaşi. Ochiul Dumnezeului iubirii nu s-a împăien­jenit, puterea Lui nu a slăbit; cerul şi pământul vor dispărea, dar iubirea va rămâne în veci.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 418)

Urarea mea de Anul Nou: păstraţi cu sfinţenie şi neclintit credinţa noastră ortodoxă, canoanele şi dogmele ei!

Sfântul Serafim Sobolev

Pentru credinţa în păstrarea dogmelor Bisericii Ortodoxe, Domnul revarsă peste noi milele sale.

Vă felicit, iubiţilor întru Hristos fii, cu ocazia Anului Nou! Se obişnuieşte ca de Anul Nou să se facă urări de bine. Socotesc şi eu, iubiţilor întru Hristos fraţi şi surori, …, că e datoria mea arhipăstorească să-mi exprim buna urare de Anul Nou. Ea constă din cuvintele Apostolului Pavel, pe care le-aţi auzit citindu-se la Apostolul Liturghiei de astăzi. „Luaţi aminte” – spune apostolul – „să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos” (Coloseni 2, 8). Aici marele apostol formulează nu numai o urare, ci şi o povaţă, ca noi să mărturisim cu tărie şi neabătut credinţa ortodoxă şi să nu ne abatem spre nici un eres.

Oare crezi că Dumnezeu se schimbă aşa cum se schimbă omul şi timpul?

 

Cînd chiar îngerii neascultători au fost aruncaţi în întunericul Iadului, cînd o omenire întreagă a fost înghiţită de potop, cînd din cetăţi mari s-a ales praful şi cenuşa, în ce mai poţi nădăjdui tu, care păcătuieşti pururi fără grijă şi nu te întorci şi nu te lepezi de păcat?!

Zici că te bazezi pe mila lui Dumnezeu.

Dar oare crezi că va fi Dumnezeu mai milostiv acum, cu tine, decît a fost atunci, cu aceia?

Oare crezi că Dumnezeu se schimbă aşa cum se schimbă omul şi timpul?

Nu nădăjdui prosteşte, omule, şi fără socoteală, ci nădăjduieşte după măsura luptei pe care o dai tu ca să te lepezi de păcat şi să-ţi îmbunătăţeşti sufletul şi viaţa.

29 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

Nădăjduiţi în Domnul“. Ce vrea să spună aceasta? Care se nădăjduieşte dacă nu binele? Fiecare dintre noi vrea să obţină de la Dumnezeu bunuri după pofta inimii sale, mai greu însă dintre bunurile lăuntrice, acelea care privesc pe omul cel dinlăuntru şi care singure sunt demne de dorinţa noastră.

„Pus-ai bucurie în inima mea“. Nu trebuie să căutăm bucuria în cele din afară; o fac poate numai acei împietriţi la inimă, aceia care iubesc vanitatea şi caută mereu minciuna. Caută în tine, acolo unde este pecetea luminii dăruite de Dumnezeu. Spune, de altfel, şi Apostolul: Hristos Se sălăşluieşte şi locuieşte în omul interior, dinlăuntru, care vede adevărul, căci Iisus a zis: „Eu sunt Adevărul“. Hristos grăia în Apostolul, când acesta scria: „Voi căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine“ (II Cor. 13, 3).

Aceasta nu se sălăşluieşte, aşadar, în cele din afară, cât în cele dinlăuntru, în cele interne ale inimii, în acea cameră închisă, unde noi trebuie să ne rugăm.

„Cu glasul meu am strigat pe Domnul şi m-a auzit“. Unde te-a ascultat, auzindu-te? În cele dinlăuntru ale tale. Unde este locul în care El dăruieşte harul Său? În cele dinlăuntru. Şi unde te rogi, acolo fi-vei ascultat şi dăruit cu fericire.

Rugăciune

Intrat-ai în cele ale mele şi eu rămas-am afară şi acolo Te căutam. Atinsu-m-ai şi-acum mă topesc de dorinţă după pacea Ta pe care Tu mi-ai dat-o acum şi mâine şi pentru veşnicie. Amin.

Fericitul Augustin Din «Confesiuni» 10. 27

Traducere: Părintele Constantin NECULA

28 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

Părinţii noştri vor să fie copiii lor totdeauna mulţumiţi, bucuroşi, recunoscători şi mulţumitori pentru toată osteneala şi jertfa lor. Şi când văd că pruncii lor sunt trişti, nemulţumitori şi supăraţi, atunci le este greu.

Asemenea şi Tatăl nostru cel ceresc: ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniţi de ceva. Este ca atunci când o mamă îi face copilului toată voia, iar el este mereu nemulţumit şi îi reproşează.

Aşa şi Domnul are necazuri cu noi. În loc să fim recunoscători şi mulţumitori Domnului, noi adeseori arătăm mulţumirea în cuvinte, iar inima ne este goală. Bucuria este cea mai mare mulţumire adusă lui Dumnezeu, căci El ne-a smuls din mâhniri şi păcate.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 161)

Este timpul prea scurt? Este necesar să ne deprindem a asculta tăcerea…

De îndată ce veţi fi deprins să nu vă mai agitaţi, veţi putea face orice, indiferent în ce ritm, cu toată atenţia şi repeziciunea dorită, fără să aveţi impresia că timpul vă scapă sau vă depăşeşte prin viteză. E exact ca impresia pe care o ai când eşti în vacanţă. Aşa cum am subliniat mai sus, poţi merge repede sau încet, fără să te ocupi de timp, fără cea mai neînsemnată noţiune de timp, fiindcă nu faci ceea ce eşti pe cale să faci şi fiindcă nu urmăreşti nici un obiectiv precis. Veţi descoperi că vă este posibil să vă rugaţi în toate situaţiile şi că nu există nici o circumstanţă în lume care să vă poată împiedica. Singura piedică adevărată în calea rugăciunii intervine când vă lăsaţi înghiţiţi de furtună, când lăsaţi furtuna să pătrundă în voi, în loc s-o lăsaţi să bântuie în jurul vostru.

27 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

„Iubirea jertfitoare aduce bucurie și dulceață în suflet. Nu dulceața aceea amestecată cu slavă deșartă, cu autosatisfacerea și cu plăcerea întinată, care vine de la vrajmașul, ci dulceața harului, care însuflețește smerenia, noblețea, delicatețea, simțirea cea bună față de Dumnezeu și dragostea față de toti oamenii – cuprinzându-i și pe dușmani – bucurie și desfătare până la lacrimi și până la liniștirea desăvârșită …” (Arhiepiscopul Makarios Griniezakis)

ACATISTUL ÎNTÂIULUI-MUCENIC ŞI ARHIDIACON ŞTEFAN

Rosteşte mai întâi  Rugăciunile începătoare

Condac 1

Apostole al lui Hristos cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântam ţie: Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

Icos 1

Îngerii văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta, şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale zicând:

Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că patimilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

VIAŢA SFÂNTULUI ARHIDIACON ŞTEFAN, ÎNTÂIUL-MUCENIC

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Ştefan Întâiul-mucenic a fost unul din primii convertiţi creştini dintre evreii greci, unul din primii şapte diaconi hirotoniţi de Apostoli şi primul mucenic al Bisericii Ortodoxe. Este grabnic ajutător în judecarea proceselor nedrepte

Biserica pomeneşte mucenicia Sfântului Ştefan în data de 27 decembrie şi mutarea moaştelor lui în data de 2 august, dar şi în 15 iunie odată cu Sfinţii Fortunat şi Ahaic.

Martiriul sau a avut loc în valea lui Iosafat. Pe locul uciderii Sfântului Ştefan vor fi judecate neamurile. Pe locurile acelea vor sta Maica Domnului de-a dreapta şi Sfântul Prooroc Ioan Botezatorul de-a stânga Fiului lui Dumnezeu.

Lectia de curaj a Sfantului Martir si Arhidiacon Stefan

PARINTELE NICOLAE STEINHARDT

“Se poate oricine intreba de ce il praznuieste Biserica pe Sfantul Arhidiacon Stefan, cel dintai martir al crestinatatii, in chiar ziua a treia de Craciun, numaidecat dupa Nasterea Domnului si dupa Soborul Prea Curatei Maicii Sale?

De ce aceasta mare si exceptionala cinstire?

Spre a raspunde, bine este a ne opri nitel asupra unei distinctii de ordin gramatical; ea ne va usura talmacirea exacta (si descoperirea semnificatiei adanci) a textului principal referitor la acel pe care il praznuim.

Limba noastra cunoaste doua verbe vecine, totusi nu identice. A sedea vrea sa zica in romaneste a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita … ), iar a sta inseamna a se tine in picioare, vertical. Oamenii, in vorbirea curenta, incurca lucrurile si folosesc nediscriminatoriu (si deci gresit) cei doi termeni. Ei spun, pleonastic, sezi jos ori stai in picioare. Mai zic, vrand sa pofteasca pe careva sa sada: stati, va rog, ceea ce, din nou, e o eroare. Dar pentru a intelege cum se cuvine textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56 trebuie neaparat sa luam aminte la sensul corect al verbelor a sedea si a sta. Ce anume citim la Fapte, 55-56?

Predică la Sfîntul Apostol şi Arhidiacon Ştefan

Pr. Ilie Cleopa

Iar Ştefan, fiind plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari întru popor (Fapte 6, 8)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătoreşte pe Sfîntul, Slăvitul Apostol, Întîiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Astăzi, a treia zi după Naşterea Domnului, prăznuim pe Apostolul Ştefan, uşa mucenicilor, sluga cea dreaptă, preaînţeleaptă şi plină de dragoste şi de credinţă; pe următorul cel adevărat al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care mai înainte de alţii şi-a pus sufletul său pentru dragostea lui Hristos şi L-a mărturisit cu mare şi înflăcărată credinţă în faţa iudeilor şi mai-marilor lor. Sfîntul Arhidiacon Ştefan este cel dintîi care a văzut cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56).

26 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

Desigur că Hristos este singurul mântuitor al oamenilor. Însă Dumnezeu a voit ca toată lucrarea de mântuire înfăptuită de El să depindă de consimțământul dat de Fecioara Maria la închinarea Arhanghelului Gavriil, în ziua Bunei Vestiri. Pentru aceasta, slujbele ortodoxe ne-o prezintă pe Maica Domnului, în nenumărate imne poetice, ca fiind părtașă la lucrarea mântuirii noastre.

Pe de altă parte, Sfinții Părinți greci au afirmat adesea că datorită faptului că firea omenească cea sfântă a lui Hristos nu avea personalitate proprie, ci subzista în Persoana Logosului – adică atunci când Hristos spunea „Eu”, acest „Eu” desemna însăși Persoana Logosului – această fire omenească conținea în ea întreaga omenire, care era, astfel, reunită cu Tatăl. Născându-L pe Fiul lui Dumnezeu după trup, Maica Domnului a dat naștere, potențial, întregii omeniri, devenind în felul acesta într-un sens foarte real Maica oamenilor. Această naștere devine pe deplin concretă în cazul tuturor celor care se unesc în mod efectiv cu Hristos prin Taina Botezului. Toate aceste aspecte sunt exprimate, într-un mod deosebit de poetic, de cântări liturgice ca următoarele:

Predică la Soborul Maicii Domnului – Preot Vasile Gordon

 

Colinde, colinde!/E vremea colindelor, /Căci gheaţa se-ntinde/Asemeni oglindelor./Şi tremură brazii/Mişcând rămurelele,/Căci noaptea de azi-i/Când scânteie stelele./Se bucur’ copiii,/Copiii şi fetele,/De dragul Mariei,/Îşi piaptănă pletele,/De dragul Mariei/Şi-a Mântuitorului,/Luceşte pe ceruri/O stea călătorului…/(M. Eminescu, „Colinde, colinde”).

Începem cuvântul consacrat Soborului Maicii Domnului, sărbătoarea zilei a doua a Crăciunului, cu această splendidă poezie eminesciană, pentru că descrie în mod admirabil atmosfera şi semnificaţia acestei frumoase zile: cinstirea Sfintei Fecioare Maria în ambianţa plăcută a colindelor.

Nu cu multă vreme în urmă, ne-a întrebat un credincios dacă nu cumva greşeşte prin faptul că cele mai multe rugăciuni pe care le rosteşte sunt închinate Maicii Domnului…

Soborul Maicii Domnului

 Nici inima noastră nu se însufleţeşte de bucuria care tocmai a venit: Domnul Întrupat, și iată și bucuria care L-a născut: Doamna de Dumnezeu Născătoare, preacurata bucurie şi Mângâietoarea noastră, Preasfânta noastră Maică iubitoare şi preadulce, care ne întinde braţele aducându-ne nouă, celor mai josnici dintre oameni, bucuria ei, Preadulcele ei Prunc.

Gândiţi-vă, fraţii mei, la fericirea Preasfintei noastre, care aduce în lume pe Pruncul de dincolo de vreme. Ce bucurie nemărginită şi binecuvântare simte o mamă atunci când îşi priveşte pruncul nou-născut, noul om, înfăşat şi odihnindu-se în îmbrăţişarea ei. Ce îmbrăţişare simte şi Născătoarea de Dumnezeu atunci când toate s-au făcut „după cuvântul Tău”, al lui Dumnezeu adică… Cât de mare îi este bucuria atunci când îi dă, odată cu laptele ei, viaţă Celui Dătător de Viaţă şi Făcător al Ei. Cât de mare îi este bucuria atunci când simte mireasma de prunc, dar şi negrăita mireasmă a rodului pântecelui ei, căci desăvârşit Dumnezeiască şi desăvârşit omenească fire ţine în braţe Preasfânta Născătoare, pe Dumnezeul şi pe Fiul ei. Cât de mare este bucuria ce răzbate din peştera smerită, «palat frumos» împodobit cu Lumina cea neînserată a arătării lui Dumnezeu, bucurie ce inundă zidirea întreagă. „Acolo îngerii cântă neîncetat, iar păstorii, petrecând noaptea pe câmp, cântare vrednică aduc”, „Să se bucure cerul, să se veselească pământul!”, iar „lumea dănțuiește auzind”, exclamă imnograful. Născătoarea de Dumnezeu, aşadar, aduce omenirii bucuria ascultării, în locul ucigătoarei fărădelegi a neascultării. Maica Domnului aduce omenirii bucuria mântuirii din tragedia morţii. Maica Domnului este cinstită în primul rând pentru că este Născătoare de Dumnezeu.

Soborul Maicii Domnului. Cinstirea persoanelor care au legătură cu Nașterea Domnului

 

Astăzi este soborul Maicii Domnului.

Care a fost pricina pentru care Biserica lui Iisus Hristos, mireasa Mielului, a pus a doua zi de Crăciun să se serbeze Soborul Maicii Domnului? Îndată după Naşterea Domnului avem Soborul Maicii Domnului, pentru că în ea se cinstesc mai ales persoanele legate de Naşterea Lui: Maica Domnului, fericitul Iosif logodnicul, Sfântul Iacov fratele Domnului, Sfântul Prooroc David şi ceilalţi.

Cei ce au alcătuit sinaxarul anului n-au fost oameni neînvăţaţi, oameni de rând, ci sfinţi mari. Ei s-au întrebat:

„Prin cine s-a făcut mântuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu şi care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mântuirii lumii? Întâi Iisus Hristos, al doilea Maica Domnului”.

Vedem deci că mai înainte de veci s-a prevăzut, în sfatul Preasfintei Treimi, planul mântuirii neamului omenesc prin întruparea lui Dumnezeu-Cuvantul dintr-o fecioară. De aceea v-am spus că întruparea s-a făcut după voia cea mai înainte povăţuitoare.

Nici satana, nici heruvimii, nici îngerii, nici sfinţii n-au cunoscut taina aceasta a sfatului Preasfintei Treimi, că Dumnezeu la plinirea vremii Se va face om din fecioară.

Cateheza de duminică - Tu ce ai primit, în dar, de Crăciun?

 Faceti-va daruri, nu doar la Craciun, ci in fiecare zi…

Tot mai mulți oameni se întreabă, în aceasta perioada: “Ce ai primit, dragă, de Crăciun?”.

Se pune accentul pe aceste daruri pe care le-am primit de Craciun, dar problema este faptul că ideea de baza a acestei sarbatori sfinte s-a pierdut. Noi, creștinii, oferim cadouri de Crăciun, incercand sa imitam, umil, Darul pe care Dumnezeu ni l-a facut – pe singurul Sau Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru creștin, accentul trebuie sa fie pus, nu pe darul primit, ci pe darul facut, adica pe daruire, pe jertfa.- un articol: KSLCatalin (traducere, interpretare si adaptare dupa un cuvant rostit de Pr. Antonie Coniaris / SUA)

Un barbat povestea odata o istorie prin care trecuse personal, in Ajunul Crăciunului, pe când era mai mic. Mai intai, tatal său le-a citit, lui, fratilor si surorilor sale, despre pasajul Nasterii Domnului. Apoi, după ce toti copiii si-au deschis cadourile primite, tatăl lor le-a cerut sa faca putina liniste si i-a intrebat: “Dintre toate cadourile pe care le-ati primit în seara asta, vreau să va alegeti, fiecare, cate unul, care vă place cel mai mult, și sa-l asezati in fata voastra”.

Dupa ce au facut asta, tatal a continuat: “Acum, vreau ca fiecare dintre voi să va ganditi la cineva pe care il stiti mai putin norocos decât voi, și care in mod sigur nu are cum sa fi primit cadouri la fel de frumoase ca ale voastre, iar mâine ne vom bucura daruind acelei persoane, cadourile alese de voi, care v-au placut cel mai mult”.

Omul acesta marturisea ca nu a putut uita vreodata această experiență. Aceasta experienta il învățase ce inseamna de fapt Craciunul – când Dumnezeu a daruit, omenirii, Ce avea El mai bun. Să ne gândim, impreuna, la darurile pe care un crestin le poate face, nu doar de Crăciun, ci în fiecare zi a anului, pentru a aduce in realitate, a face viu cu adevarat “spiritul Crăciunului”, in randul oamenilor: dragostea lui Hristos.

25 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 Este în noi dragoste de Dumnezeu sau nu?

Pentru a da răspuns la această întrebare, să intrăm în noi înşine, să privim împrejur şi să căutăm semne simple şi apropiate înţelegerii oricui, după care să judecăm iară greş în această privinţă.

Cine este îndrăgostit vorbeşte mereu despre persoana iubită.

Cine este îndrăgostit vorbeşte mereu despre persoana iubită; cu oricine s-ar întâlni, începe îndată să vorbească despre ea sau abate treptat spre ea făgaşul discuţiei. Aşa şi aici: cine are dragoste de Dumnezeu vorbeşte cu plăcere doar despre El, numai spre El abate făgaşul discuţiilor sale, şi când începe să vorbească despre El nu se mai satură; nu se simte bine decât acolo unde se vorbeşte despre Dumnezeu şi despre lucrurile Lui, iar acolo unde se vorbeşte despre una şi alta se plictiseşte îngrozitor.

Dimpotrivă: cine nu-L iubeşte pe Dumnezeu, acela nu vorbeşte despre El din proprie iniţiativă şi se fereşte de cei cărora le place să vorbească despre El. Ȋn schimb, când se vorbeşte de probleme ale acestei vieţi – comerciale, juridice, militare, mă rog, savante, numai dumnezeieşti să nu fie, acolo se simte în largul său, şi nu-l mai scoţi nici cu arcanul din locurile unde oamenii se ocupă cu noutăţi, mode, bârfe şi jocuri de noroc. Neobosit este când se discută despre lucruri deşarte şi lumeşti, dar îndată ce este vorba de Dumnezeu şi de mântuirea sufletului zice două-trei cuvinte fără nici un chef, pe urmă amuţeşte. Cu adevărat, din prisosul inimii vorbeşte gura: multe găseşte de spus despre lucrurile cu care e plină inima.

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 1, Sf. Teofan Zăvorâtul

Hristos se naşte! Slăviţi-l!

„Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade, sabia cea de foc se îndepărtează, heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii, iar eu mă împărtăşesc de dulceaţa din Rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare” (Stihira 1 de la Vecernia Sărbătorii Naşterii Domnului)

Trăim din nou bucuria coborârii lui Dumnezeu printre noi prin taina Naşterii din Betleem şi se cuvine să-L implorăm pe Bunul Mântuitor născut în Casa Pâinii, să ne ajute ca, începând de la acest sfânt și măreț praznic, fiecare dintre noi să reînvăţăm creştinescul înţeles al cuvântului pace, să fim “făcători de pace” şi cu aceasta să biruim răutatea lumii în care vieţuim. 

Fie ca rugăciunile înălţate în aceste zile, pline de har, să ne fie prilej de mulţumire cu genunchi plecat Domnului, Celui ce vine în grabă pe pământ pentru a-l ridica pe om şi a-l face părtaş la bucuria sfinţilor.

Vă dorim să petreceţi în pace şi împlinire duhovnicească sfintele sărbători ale Naşterii Domnului şi Bobotezei împreună cu cei dragi.

În bucuria Naşterii lui Hristos, vă îmbrăţişăm cu toată dragostea. Vă mulțumim din suflet pentru dăruire și jertfelnicie.

 Sărbători binecuvântate!!

Cu drag, 

Preoții slujitori, 

Consiliul  si Comitetul Parohiei Simeria - Biscaria, cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului“

Pastorala Preasfințitului Părinte Nestor la praznicul Nașterii Domnului

 

† NESTOR

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,

EPISCOPUL DEVEI ŞI HUNEDOAREI

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Caldă și părintească îmbrăţişare cu prilejul praznicului Nașterii Domnului!

Iubiți creștini hunedoreni,

Anul acesta, praznicul Nașterii Domnului este întâmpinat de către întreaga lume într-o atmosferă puternic marcată de incertitudine, de teamă și chiar de deznădejde, sentimente provocate de războiul desfășurat în vecinătatea noastră, de criza economică și cea energetică din Europa, precum și de frământările politice din alte locuri ale lumii, cu efecte dramatice asupra întregii omeniri.

Într-un context în care amenințarea dezastrului – mai mult sau mai puțin reală – este transmisă insistent omului prin diverse mijloace, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se naște iarăși pentru întreaga omenire, așa cum se întâmplă în fiecare an, pentru a ne reaminti cine este El, cine suntem noi și care este sensul existenței noastre pe pământ: Şi Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălăşluit între noi și i-am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (Ioan 1, 14).

Pastorală Crăciun: PS Gurie spune că dragostea se învață. Tinerii sunt azi mult mai informați, dar și mult mai nesiguri

 † G U R I E ,

prin harul lui Dumnezeu,

Episcop al Devei şi al Hunedoarei,

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Caldă și părintească îmbrăţişare cu prilejul Nașterii Domnului!

Filantropia începe din familie.

Învățăm „alfabetul dragostei” în copilărie

  „Dragostea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru a urca la El!”

(Michelangelo Buonarroti)

Iubiţi credincioşi,

Vă scriu această scrisoare pastorală, în vremuri de pandemie, cu o adâncă și caldă convingere: aceea că doar dragostea ne poate face să alcătuim un front comun, pentru a înfrunta cu mult curaj greutățile pe care viața ni le pune pe umeri și să ieșim împreună biruitori din multele ispite ale vremurilor în care trăim. Să ne amintim permanent cuvintele încurajatoare ale Mântuitorului Iisus Hristos: „În lume, necazuri veți avea. Dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33).

Cu toții știm că „filantropia” înseamnă „dragoste de oameni”. Dar ne întrebăm acum, în vremuri de restriște: „Știm noi să iubim?”; „Dragostea se învață sau este o abilitate înnăscută?”. Constatăm fiecare în parte că, în anumite situații, suntem deficitari la capitolul „iubire”. Mulți iubesc cu intermitențe doar din calcule raționale, nu dintr-o dispoziție a inimii, nu dintr-un elan emoțional.

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (45) - Proorociile din Vechiul Testament despre Nasterea Domnului

“Si tu, Betleeme Efrata, desi esti mic intre miile lui Iuda, din tine va iesi Stapanitor peste Israel, iar obarsia lui este dintru inceput, din zilele vesniciei” (Miheia 5,1).

Vechiul Testament este plin de profetii despre Domnul nostru Iisus Hristos. Toate aceste profetii s-au implinit dupa cum au fost scrise, in persoana lui Iisus Hristos. Este desigur imposibil sa redam aici profetiile tuturor profetilor Vechiului Testament, care s-au implinit in persoana Lui. Vom relata acele profetii de la care orice simplu cititor poate conclude ca Iisus Hristos nu S-a facut om intamplator, ci s-a proorocit ca se va face om, ca se va naste din Fecioara Maria, ca va fi rastignit, ca va invia si ca va veni la noi iarasi la a doua venire ca sa judece vii si mortii.

„ Cercetează şi vezi..." - Cuvânt la Naşterea Domnului

Sfântul Ioan Gură de Aur

Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor!

Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Insuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească.

Bucuraţi-vă că S-a născut şi naşteţi-L mereu în inimile voastre.

Cum am mai spus, după mine, Nasterea Domnului este cel mai mare eveniment al crestinătăţii: căci Dumnezeu s-a coborât în trup omenesc spre a mântui omenirea. 

Iisus Hristos ne-a încredinţat că suntem veşnici, nu în materie, ci în duh. Şi ca sufletele noastre au porţile Raiului deschise, doar să ne ostenim să ajungem până la ele. Prin post, rugăciune, nevoinţă, faptă bună… 

Dragii mei, nu e puţin lucru să ai sentimentul veşniciei în tine… 

Câţi însă mai conştientizează aceasta? 

Dacă am fi convinşi şi constienţi permanent că suntem veşnici şi că prin faptele noastre ne hotărâm locul în veţnicie – ori în chinurile iadului, ori în dulceaţa Raiului, adică în unirea deplină cu Dumnezeu -, atunci am fi mult mai chibzuiţi.

Predica Părintelui Cleopa la Nașterea Domnului

Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pămîntul peştera, Celui neapropiat, aduce.
Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut
Prunc tînăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci. (Condacul praznicului)   Iubiţi credincioşi,  

Încă de la începutul lumii simţite şi văzute, Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu i-a mîngîiat pe strămoşii noştrii Adam şi Eva, care căzuseră în păcate, cu nădejdea izbăvirii şi mîntuirii, făgăduindu-le un Răscumpărător. A căzut mai întîi femeia în păcat şi s-a făcut pricină de moarte şi lui Adam şi la tot neamul omenesc. Adam, aducîndu-şi aminte de cuvintele lui Dumnezeu pe care le-a zis către el, că în ziua cînd veţi mînca din pomul oprit, cu moarte veţi muri (Facere 2, 17), era foarte întristat şi deznădăjduit, căci credea că îndată va muri şi el şi femeia lui. Dar, auzind de la Dumnezeu cuvîntul pe care l-a zis către şarpe că sămînţa femeii va zdrobi capul şarpelui (Facere 3, 15), a înţeles că nu va muri îndată, ci mai are de trăit şi va naşte fii.

Bucuria duhului şi veselia inimii - Predică la Nașterea Domnului

Sf. Ioan Maximovici 

În peşteră Te-ai sălăşluit, Hristoase Dumnezeule, ieslea Te-a primit, păstorii şi magii Ţi s-au închinat” (Stihiră la stihoavnă). Văzând neamul omenesc pierind din pricina păcatelor, Fiul lui Dumnezeu Se pogoară pe pământ. „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, Unul-Născut...ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere” (Gal. 4, 4-5).

Pentru noi, oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a coborât El din ceruri pe pământ. Fiul lui Dumnezeu va primi firea omenească, pentru ca pe om să-l unească din nou cu Dumnezeu. El a coborât pe pământ când omenirea ajunsese la cea mai josnică decădere morală, când oamenii se chinuiau nevăzând nici o ieşire.

Predică la Nașterea Domnului

Crăciunul - ziua Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ziua pe care cu aproape 2000 de ani în » urmă corul îngerilor a salutat-o cu cântarea cerească: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni binevoire ” şi în care îngerul Domnului bine vestea păstorilor de pe câmpia Vitleemului: „bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, căci, în oraşul lui David, astăzi vouă S-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul”, indicându-le totodată şi semnul de recunoaştere al celui născut: „ veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca II, 10-14).

„Un prunc înfăşat, culcat în iesle”... Cine este acesta? Este „Cuvântul cel veşnic”, persoana a doua a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, care a luat firea omenească, s-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria şi a trăit ca om între oameni.

„Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi...” (Ioan I, 14). În ce condiţii? Pe când primul Adam în rai a ieşit din mâna Creatorului în plenitudinea frumuseţii şi puterii bărbatului matur, al doilea Adam, Mântuitorul, intră în lume ca un copil slab, neajutorat, asemenea unui nou-născut, care-şi poate exprima dorinţele numai prin lacrimi, având trebuinţă de îngrijire totală din partea mamei iubitoare. Şi nu se naşte în cadru de splendori exterioare, ci în sărăcie, ieslea unui şubred adăpost de animale servindu-i de leagăn, alături stând Maria şi Iosif, amândoi bogaţi în virtuţi cereşti, dar săraci în bunuri pământeşti.

24 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

Sf. Nicolae Velimirovici – Cuvânt la Ajunul Crăciunului şi Utrenia Zilei de Crăciun

Matei 1:18-25 Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: “Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu.” Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Cel care, în ascultare şi smerenie, se apropie de Domnul Iisus Hristos nu va mai dori niciodată să se despartă de El.

Prima încercare pentru un ostaş din oastea lui Hristos este lucrarea în ascultare şi smerenie.

Lumea cea nouă, zidirea cea nouă, omul cel nou: toate au început cu ascultare şi smerenie. Lumea cea veche a călcat peste ascultarea faţă de Dumnezeu, şi peste smerenia faţă de El şi prin aceasta a stricat podul care lega pământul de cer. Materialele  duhovniceşti pentru reconstruirea acestui pod sunt, înainte de toate, ascultarea şi smerenia.

23 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Unirea lui Hristos cu Maica Lui, după firea omenească, este mai intimă decât unirea cu ceilalţi oameni. 

El este într-o unire nemijlocită cu ea, pe când cu ceilalţi oameni este într-o unire mijlocită, într-un fel, prin ea.

 Dialogul Lui cu ea e primul dialog cu o persoană umană şi e cel mai intim. 

Maica Îl iubeşte ca nici un alt om şi El îşi iubeşte Maica mai mult ca pe orice om. 

El iubeşte pe oameni pentru că vede în ei înrudirea lor cu Maica Sa şi simte în iubirea Maicii Sale dulceaţa iubirii omeneşti. 

CULMEA IUBIRII LUI FAŢĂ DE OAMENI S-A ÎNTÂLNIT ÎN MAICA LUI CU CULMEA IUBIRII OMENEŞTI FAŢĂ DE EL  !

Părintele Dumitru Stăniloae

22 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Multe sunt pricinele zăbăvniciei noastre, dar una pare să fie mai tare decât toate: împătimirea de lume, de lucruri, legătura de cele materiale. Știind acestea Domnul va spune tânărului bogat, care voia să-I fie ucenic: „Leapădă-te de toate averile și apoi vino de-mi urmează!” Iar în altă parte: „Nu poate să-Mi fie ucenic cel ce nu-și lasă tată, mamă, frați, surori și avere, cel ce nu se leapădă de toate, și chiar și de sine.”

Domnul știe că suntem neputincioși; că nu ne folosim de lucruri, ci ne lăsăm robiți de ele și le slujim lor ca unor idoli. Dar nimeni nu poate sluji la doi domni: și lui Dumnezeu și idolilor. Dumnezeu vrea să-I slujim numai Lui, dacă vrem să fim ucenici ai Săi.

Să înțelegem bine cuvântul. Nimeni nu ne oprește de la folosirea lucrurilor, deoarece Dumnezeu tocmai pentru trebuința omului le-a făcut. Dar să ne folosim de ele, nu să fim robii lor, să ne mântuim, nu să ne pierdem sufletul din pricina lor.

Patriarhul Avraam era plin de bogății, dar necontenit slujea cu ele celor lipsiți. Iov cel bogat era „ochii celui orb și piciorul celui șchiop și tatăl celor neputincioși” (iov 29, 15-16). Numai atunci lucrurile sunt bine folosite când nu sunt piedică pentru slujirea lui Dumnezeu, când nu ne opresc de la chemarea Domnului: „Veniți după Mine!” Nealipiți cu inima de nimic, desprinși de toate și gata de a urma îndată pe Învățătorul, așa trebuie să fie adevărații ucenici ai lui Hristos.

Părintele Petroniu de la Prodormu, Editura Bizantină, 2015, p.350-351

21 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

Deseori, când facem vreo colectă, îi silim pe oameni, facem presiuni să dea chiar dacă nu doresc. Este posibil ca aceştia să aibă şi să poată dărui, însă această milostenie nu este luată în socoteală de Dumnezeu, pentru că o fac fiind siliţi. Ea este milostenie de nevoie.

Să nu dăm cu tristeţe, cu neplăcere, cugetând: „Am dat atâta, aveam atâta, acum am mai puţin. Vai, ce mă fac? Trebuie să dau, însă acum, iată, o să mă lipsesc, o să am mai puţin”. O astfel de milostenie nu este primită de Domnul.

„Pre cel care dă cu voie bună iubeşte Dumnezeu” (II Corinteni 9, 7). Dumnezeu îl primeşte şi-l iubeşte pe cel care dă cu o bună dispoziţie a inimii, pe cel care nu şi-a îngreuiat inima şi nu s-a întristat pentru milostenia făcută. Şi nici când este silit să dea de nevoie, inima să nu i se strângă!

(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, p. 81)

20 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 Îmi aduc aminte, eram copil şi murise tatăl unui alt copil, iar ceilalţi copii îi ziceau:

– Ei, voi n-aveţi tată! Numai voi n-aveţi tată! Voi n-aveţi tată, noi avem! Şi copilul, bietul, înota în lacrimi, că el n-avea tată… Doamne, ce păcat făceau copiii aceştia că se lăudau cu ce aveau ei, că se făleau faţă de cei ce nu aveau ca ei. Ce păcat este lucrul acesta, fala! Când faci un lucru de fală. Când te făleşti cu ceea ce ai şi îl osândeşti pe fratele de lângă tine că el nu are aşa ceva.

O, fraţii mei, pe voi v-a ferit Dumnezeu de păcatul acesta: de fală. Voi n‑aveţi nimic. Şi chiar dacă aţi avea un dar, este al lui Dumnezeu, nu este al vostru. Priviţi la pomul de Crăciun: e îmbrăcat tot în daruri, însă nimic nu-i al lui. Cineva i-a dăruit toate acele lucruri, ca să facă o bucurie altcuiva, nu bradului.

Aşa eşti, omule! Aşa eşti, frate! Nimeni nu se poate lăuda cu ceva, că el are şi altul nu are. Dacă şi pomul de Crăciun ar avea măcar un măr rodit din el, nici atunci n-ar trebui să se laude. Dar nimic nu-i rodit din el, ci totul este primit pentru bucuria altora.

Voi aveţi darul cel mai scump, copii ai lui Dumnezeu, fiice ale lui Dumnezeu: blândeţea şi smerenia vieţii lui Hristos. Dar blândeţea şi smerenia nu se vor lăuda niciodată împotriva fratelui său. Ele nu pot spune: „Eu sunt blând şi tu nu eşti… Eu sunt smerit şi tu nu eşti… Eu am aşa şi voi nu aveţi…”.

Popa Petru (Săucani) – decembrie 1980

19 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

Sfântul Ieronim scria văduvei Lidia: „Bucuria unei mame creştine trebuie să se cuprindă în a învăţa copilul să rostească numele dulce al lui Iisus Hristos chiar din momentul când vocea lui este încă slabă şi limba încă mută. Ţine minte că tot ce apare mai întâi aparţine Domnului. De aceea, primele gânduri ale copilului trebuie să fie sfinţite cu evlavie”.

De asemenea, Sfântul loan Gură de Aur povăţuieşte mamele: „Mamelor, mai întâi de toate, învăţaţi-vă pruncii să se însemneze cu semnul crucii chiar înainte ca ei să fie în stare să facă acest lucru: însemnaţi-i voi. Când vor creşte mai mari, urmăriţi ca ei să se însemneze singuri, încet, fără grabă şi cu luare-aminte”.

Rugăciunea apare în trei forme: în împlinirea pravilei acasă; în aducerea scurtelor rugăciuni lui Dumnezeu în timpul zilei şi în frecventarea slujbelor bisericeşti. Cu aceste trei forme de rugăciune copilul trebuie obişnuit încă din pruncie.

(Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, p. 46)