Vameşul şi fariseul … sau smerenia şi trufia

 

Unul îşi spunea virtuţile; celălalt, mai în urma templului, păcatele.

Unul vrednicia, celălalt nevrednicia.

 

Ar fi bune virtuţile fariseului. Vameşul nu le avea, dar în lipsa lor avea smerenia. Rele erau faptele vameşului, dar, pentru smerenie s-a întors din templu mai îndreptat la casa sa.

Cel mai bine ar fi de-a avea virtuţile fariseului, şi încă întrecute, după cuvântul că: „de nu va prisosi dreptatea voastră pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu” – virtuţi unite cu smerenia vameşului.

Cu îmbinarea virtuţilor unuia şi cu smerenia şi cuvintele celuilalt s-au nevoit călugării de-a lungul veacurilor. Căci: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, sunt cuvintele „rugăciunii neîncetate”, care-şi au obârşia în cuvintele vameşului, spuse de Iisus.

Pedeapsa cu lepra

Lepra este o boală molipsitoare a Orientului, a cărei cauză medicina nu o cunoaşte nici până astăzi. Deci nici leacul. Leprosul putrezeşte de viu, ani îndelungaţi.

Lepra e una din cele mai grele sentinţe de moarte. E o pedeapsă biblică.

De aci putem avea ceva explicaţii. Astfel, au fost pedepsiţi: Miriam, sora lui Moise, de-a dreptul de Dumnezeu, pentru că încolţise invidia în inima ei, precum că numai cu Moise vorbeşte Dumnezeu? Pentru cârtirea ei „Mariam s-a făcut albă de lepră, ca zăpada“. Şapte zile a fost scoasă din tabără (Numeri 12, 14).

Neeman Sirianul, generalul comandant al armatei regelui Siriei, lepros şi el, auzise, prin servitoarea nevestei sale, o evreică, de proorocul din Samaria, Elisei, ucenicul lui Ilie, că acesta l-ar putea tămădui. Când a venit sirianul, Elisei i-a trimis ucenicul să-i spună să se scalde de şapte ori în Iordan şi-i va trece. S-a răscolit însă mândria sirianului că nu i-a ieşit Elisei personal înainte, şi a plecat mânios. L-au înduplecat slugile, ca totuşi să asculte sfatul proorocului. S-a smerit din trufia lui, s-a scăldat în Iordan şi i-a trecut, întorcându-se cu daruri, e refuzat de prooroc.

PRIBEGIA COPILULUI

Părintele Arsenie Boca

Crucea lui Iisus începe deodată cu naşterea Sa. Intre ai Săi a venit, dar ai Săi Îl aşteptau cu mâna pe sabie.

Toţi copiii din Betleem şi împrejurimi: 14.000 de prunci până la doi ani, au fost condamnaţi la moarte. Aşa au trebuit să plătească cu viaţa, cei mai mari nevinovaţi, copiii, naşterea lui Iisus printre ei. Patrusprezece mii de mucenici.

Crima aceasta, unică în istoria lumii, a fost prevestită cu vreo şase veacuri în urmă: „plângerea şi tânguirea din Rama”.

Sfântul Nicolae: Inima lui era o mare în care se revãrsau toate lacrimile pãmântului

 

Sfântul Ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinţi ai Creştinismului. Nu e (atât de popular) nici Sf. Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce? Ne-ar putea-o spune cele două calităţi ale marelui ierarh: dragostea de Iisus, dragostea de Adevăr.

Deci «mila şi adevărul», pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.

Edictul lui Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul lui Constantin de recunoaştere a Creştinismului ca religie de stat, la anul 313, Sf. Nicolae, împreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman, sunt puşi în libertate.

Nebunii

 La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu ”nebuni”: la cei ce ”zic că nu este Dumnezeu” (Psalmul 52,1), și bogaților, cărora stomacul e tot Dumnezeul lor (Filipeni 3, 19).

În aceia e una și aceiași cugetare greșită: tăgăduirea oricărui rost sau destin al omului și al lumii, mai presus de lumea aceasta și stomacul ei. A tăgădui o conducere supremă a Cerului și a pământului e totuna cu a propovădui domnia întâmplării, a haosului sau a anarhiei universale.

Dar lumea este în ordine. Aceasta dovedește că este o conducere mai presus de ea. Dar fără ordine e mintea care o vede fără stăpân. Mintea care cugetă că nu este Dumnezeu, cade în propria sa sentință: va trebui să se tăgăduiască și pe sine. Căci: a te lupta din toate puterile împotriva a ceva ce nu există, dovedește nebunia acestei lupte; dovedește nonsensul, absurdul ei și prin urmare și al minții care o conduce.

Vindecarea îndrăciţilor din ţinutul Gherghesenilor

 

Printre nenumăratele minuni, pe care le-a săvârşit Mântuitorul Hristos, în timpul cât a petrecut cu oamenii, este şi ceea cu vindecarea îndrăciţilor din ţinutul Gherghesenilor.

Este vorba de doi oameni al căror trecut nu-l cunoaştem şi despre care Sfânta Evanghelie de la Matei ne spune numai că, stăpâniţi de această boală, locuiau prin morminte, că erau groaznici la înfăţişare şi atât de răi, încât nimeni nu se încumeta să treacă pe-aproape de ei.

Vor fi plecat ei de bună voie dintre concetăţenii lor, gherghesenii, sau aceştia, văzându-i stăpâniţi de demoni, îi vor fi alungat ei, luând măsuri de apărare, ca şi în cazul cu bolnavii de lepră. Nu putem şti. Ceea ce putem bănui însă, este că răutatea lor împotriva oamenilor singuratici, trecători pe acolo, era cu atât mai mare, cu cât ea era sporită de setea de răzbunare împotriva comunităţii omeneşti în genere.

Marele examen

„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi ur­meze Mie" (Luca 9, 23; Matei 16, 24; Marcu 8, 34).

Crucea, podoaba Bisericii, lauda lui Pavel, semnul Fiului Omului, semnul Sfintei Cruci - suferinţa noastră cea de toate zilele, crucea suferinţei, harul Crucii, iată atâtea nume în legătură cu crucea.

Dar cea mai grea cruce e lepădarea de sine. Nu poţi să fii liber fără aceasta, fără lepădarea de sine, libertatea cu atâta se plăteşte. Să depanăm litania acestei porunci şi condiţia primă de a putea urma pe Iisus.

A fi creştin înseamnă mai mult decât aparţinere ta doctrinară la creştinism. A crede în Iisus Hristos înseamnă mai mult decât semnifică vorbele. Iată  ce înseamnă a te strămuta din tine în El, înseamnă a-L avea pe El în inima ta, a-L face pe El inima ta, înseamnă să ai un moment, o clipă în viaţa ta în care te-ai întâlnit real cu Iisus; clipă care să nu-ţi ajungă viaţa întreagă de a o desfăşura între oameni.

Orbul din naștere și sufletele oarbe

Pr. Arsenie Boca

Multă vreme n-am înţeles tâlcul orbului din naştere. Nu înţelegeam explicaţia lui Iisus. Nu-i mirare. E mare deosebire între noi şi Iisus!

Noi dăm să trecem cât mai repede pe lângă Lazării Lumii, neputând răbda suferinţa lor, pentru că suntem incapabili în faţa ei. Bani n-avem, putere n-avem, inimă n-avem, – n-avem nimic în faţa suferinţei. Deci, fugind de Lazări, fugim în propria noastră nimicnicie. Aşa şi ucenicii, delegaţii noştri de lângă Dumnezeu, îl întreabă pe Iisus: „Invăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb ?” – Când nu poţi nimic, faci ştiinţă: întrebi de cauză; iar când cauza e un păcat, faci morală. Dar oricum, chiar încercuiţi în neputinţe, încercăm o măsură preventivă. Ceea ce au păţit alţii, tu poţi să nu păţeşti, dacă ocoleşti greşelile lor.

Pr. Arsenie Boca – PREDICA LA DUMINICA MIRONOSIŢELOR

Azi e o Evanghelie deosebită: N-are nici o idee nouă. Mântuitorul lipseşte din ea; lipsesc Apostolii; lipseşte cuvântul Domnului chiar, -dar totuşi ceva este:

–  Sunt roadele propoveduirii Domnului. Câteva femei: Măria Magdalena, Măria lui Iacov şi Salomeia, ducând mir de mult preţ, dragoste pentru Iisus, pe care-L ştiau în mormânt, recunoştinţa pentru învierea lor din păcat.

Părintele Arsenie Boca, predică la Buna-Vestire

„La plinirea vremii” trimis a fost de Dumnezeu Îngerul Gavriil într-un oraş din Galileia, Nazaret, către Fecioara Maria, aducându-i vestea că, din Duhul Sfânt şi puterea Celui Preînalt, va concepe şi va naşte pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, pe care-L va chema Iisus.

[…] Această naştere a lui Dumnezeu în făptura sa e de fapt o renaştere a omului, – proces care a fost anunţat, pregătit şi care a evoluat logic în istorie. Aceasta însemnează cuvintele:„La plinirea vremii”.

Ceea ce e greu de priceput e aceasta: cum e cu putinţă ca Tatăl omului să se facă Fiul omului. Dar iată că s-a făcut. S-a făcut istoric şi de-atunci se face mistic în toţi cei ce-L primesc pe Dumnezeu şi se nasc de sus a doua oară. Deci când sufletul, când făptura noastră întreagă se face curată, când ajungem pe căile ascezei şi ale iubirii, la starea de fecioară, se întâmplă şi pentru noi plinirea vremii, a naşterii lui Iisus în făptura noastră.

Pedeapsa cu lepra

Lepra este o boală molipsitoare a Orientului, a cărei cauză medicina nu o cunoaşte nici până astăzi.

Deci nici leacul. Leprosul putrezeşte de viu, ani îndelungaţi.

Lepra e una din cele mai grele sentinţe de moarte. E o pedeapsă biblică.

De aci putem avea ceva explicaţii. Astfel, au fost pedepsiţi: Miriam, sora lui Moise, de-a dreptul de Dumnezeu, pentru că încolţise invidia în inima ei, precum că numai cu Moise vorbeşte Dumnezeu? Pentru cârtirea ei „Mariam s-a făcut albă de lepră, ca zăpada“. Şapte zile a fost scoasă din tabără (Numeri 12, 14).

Neeman Sirianul, generalul comandant al armatei regelui Siriei, lepros şi el, auzise, prin servitoarea nevestei sale, o evreică, de proorocul din Samaria, Elisei, ucenicul lui Ilie, că acesta l-ar putea tămădui. Când a venit sirianul, Elisei i-a trimis ucenicul să-i spună să se scalde de şapte ori în Iordan şi-i va trece. S-a răscolit însă mândria sirianului că nu i-a ieşit Elisei personal înainte, şi a plecat mânios. L-au înduplecat slugile, ca totuşi să asculte sfatul proorocului. S-a smerit din trufia lui, s-a scăldat în Iordan şi i-a trecut, întorcându-se cu daruri, e refuzat de prooroc.

Orbirea răutății nu are leac, dar are pedeapsă.

 Nimic mai greu, nimic mai periculos decât să te lupți cu îngustimea și cu formalismul.

Nimic mai primejdios, decât a combate răutatea, care crede că are dreptate, că apără adevărul și că slujește lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-voințe au înfrânt și pe Iisus. Deși Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa, formalismul [după aluatul] iudaic a ântors-o împotriva lui Dumnezeu. Iată ce poate răutatea; să stea împotriva iubirii de oameni și de Dumnezeu; împotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, răutatea, pentru că nu se poate schimba în bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este împotriva iertării și a oricărei tămăduiri, dar are judecată. Răutatea a ânfrânt pe Dumnezeul Iubirii, dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecătii.

Iisus a tămăduit orbirea ochilor dar n-a putut tâmădui orbirea răutății. Orbirea răutății nu are leac, dar are pedeapsă.

Părintele Arsenie Boca – Predică la Înălţarea Sfintei Cruci

 Într-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: „Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este„.

O altă cântare bisericească, preamărind crucea, zice: „Acum vedem aşternutul unde au stătut picioarele Tale Stăpâne…” „Astăzi cu adevărat cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David a luat sfârşit, că iată arătat ne închinăm şi aşternutului preacuratelor Tale picioare.”

Deci până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morţii celei mai de ocară. Prin sfintele Sale patimi, Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmaşii crucii.

Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Oare de ce zice despre Cruce că e aşternut numai al picioarelor Lui ?

TÂNĂRUL BOGAT – Pr. Arsenie Boca

“Bogatul auzise că este viaţă veşnică.

El o dorea din cauza bogăţiei sale, cu care dorea să fie veşnic. Aceasta se vede din tristeţea cu care a plecat de la Cel Veşnic.

Tanărul întreabă: ce are de făcut pentru a dobandi veşnicia? Iisus îi răspunde scurt: poruncile. Tanărul, vrand să atragă atenţia asupra sa, întreabă, care? – şi apoi puţin îi pasă dacă la urmă minte: „Toate acestea le-am păzit din tinereţele mele!” Şi mai nădăjduia-şi o laudă, de aceea mai şi întreabă pe Iisus: „Ce dar îmi mai lipseşte?” Dar, în loc să primească o laudă înaintea poporului, primeşte o demascare. Zici că ai împlinit toate poruncile, că iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; iată ai prilejul să dovedeşti cu fapta, lucrul care-ţi mai lipseşte: „Vinde-ţi averile şi le dă săracilor apoi vino de-Mi urmează Mie!”

La această întorsătură a lucrurilor nu se aştepta tanărul fariseu.

Gadarenii și sufletul

 

Nimic n-a făcut Iisus la întâmplare. Astfel S-a suit în corabie, cu un scop bine determinat: acela de a dezlega un suflet de muncile legătorului de demoni, care se chinuia în ţinuturile gadarenilor.

Pe mare s-a stârnit fără veste o furtună. Iisus a certat pe cine avea de certat din spatele vântului şi valurilor apei şi s-a făcut linişte mare.

De cealaltă parte a mării, Îl întâmpină pe Iisus altă furtună, într-un suflet în care dracii stârniseră viforul cel mai de pe urmă al pustiirii şi decăderii. Făcuseră dintr-un om o fiară care rupea lanţurile şi un criminal care pustiise aceea parte a gadarenilor.

DUHURILE RELE

 

Existenţa lor e afirmată de Iisus; e confirmată de Biserică, şi împotriva lor s-au luptat toţi sfinţii. Demonii există real: sunt ceata îngerilor căzuţi în sfatul lui Lucifer, începătorul trufiei, vrând a fi el mai presus de Dumnezeu.

Dracii nu sunt idei sau sentimente neobişnuite, sau stări de nervi, căci acestor păreri le punem precis întrebarea: ce a intrat în turma de porci de s-a înnebunit toată şi s-a aruncat în mare? – Au intrat ideile, sentimentele sau vreo stare colectivă de nervi?!

Rar s-a întâmplat să bucure oamenii pe Dumnezeu.

Bucurie în cer se face când un păcătos se-ntoarce. Dar bucuria pe care a făcut-o sutaşul din Capernaum lui Iisus e cu totul altfel (Matei 8, 5-13):
5. Iară intrând Iisus în Capernaum s-a apropiat de dânsul un sutaş, rugându-l pe el şi zicând:
6. Doamne, sluga mea zace în casă slăbănog, cumplit chinuindu-se.
7. Şi a zis Iisus lui: Eu venind îl voi tămădui pe dânsul.
8. Iar sutaşul răspunzând a zis: Doamne, nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu, ci numai zi cu cuvântul, şi se va tămădui sluga mea.
9. Că şi eu sunt om, sub stăpânire, având sub sine-mi slujitori; şi zic acestuia: mergi, şi merge; şi altuia: vino, şi vine; şi slugii mele: fă aceasta, şi face.
10. Iar Iisus auzind aceasta s-a minunat, şi a zis celor ce veneau după dânsul: Amin grăiesc vouă, nici întru Israil nu am aflat atâta credinţă.

3 Decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

Atâta ţine suferinţa, cât ţine mândria 

 Suferinţa pricinuieşte la foarte mulţi bătaie de cap. Nu puţini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferinţă. Trebuie înţeleasă situaţia că dacă sufletul se statorniceşte în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec şi vin multe bucurii.

 Vremea de amărăciune ţine atât timp cât ţin mândria şi celelalte păcate. 

 Cel smerit are cea mai mare mărire, în faţa căruia nu poate rezista nimic, nici lucrurile, nici diavolul. Cel mai mult iubeşte Dumnezeu smerenia. Celui smerit lucrurile i se întorc în bine. Acesta înţelege a iubi pe tot omul, fără să-şi pună nădejdea în vreunul. Nădejdea toată trebuie s-o punem în Dumnezeu. Când El ne părăseşte, suntem goi. Rând pe rând ne părăsesc rude, prieteni, binevoitori, iar vrăjmaşul, care lucrează, întăreşte pe duşmani. 

17 Noiembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Dacă iubeşti înţelepciunea, goneşte gândurile ruşinoase, îndeletnicindu-te cu citirea şi cu rugăciunea cea neîncetatăşi apoi te înarmează împotriva pricinilor firii. Căci nu poţi vedea în sufletul tău curăţire fără de acestea.

Dacă eşti cu adevărat milostiv, atunci când eşti jefuit de ale tale pe nedrept, nici nu te necăjeşti înlăuntrul tău, nici nu vorbeşti despre paguba ta altora.

din ”CĂRAREA ÎMPĂRĂȚIEI” de Părintele Arsenie Boca

24 Octombrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Precum Taina Pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, şi iubitori de smerenie dau de darul acesta, asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului din Sfânta Liturghie, ascunde, iarăşi sub chip smerit, o taină a ocârmuirii lumii. Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată Antihrist în zilele lor căci Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numeşte. E Sfânta Liturghie sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grăit Domnul prin Daniil şi apoi Însuşi ne-a învăţat. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist sau omul nelegiuirii decât în vremea îngăduită de Dumnezeu. De aceea Sângele Mielului din Sfânta Împărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare.

din ”CĂRAREA ÎMPĂRĂȚIEI” de Părintele Arsenie Boca