28 februarie - Pilda zilei

 

Gaura morţii

Un om bogat, un boier, îşi făcuse casă nouă şi frumoasă.
La mutarea în casa cea nouă, boierul a ţinut să facă un ospăţ de bucurie prietenilor şi cunoscuţilor săi.

Ca de obicei, la masă, prietenii l-au gratulat (a gratula – a felicita, a lăuda) cu multe vorbe frumoase şi laude măgulitoare.
Dar, pe sfârşite, s-a ridicat unul mai din coada mesei şi a grăit cam aşa:

– Frumos lucru ai făcut aici, prietene. Zidirea a ieşit cu bine în toate cele, dar,uite, a rămas o gaură în casa ta cea nouă. Să astupi această gaură, dacă vrei să fii pe deplin fericit!

-Ce gaură? – întrebă stăpânul casei, mirat.

PROGRAMUL SFINTELOR SLUJBE ÎN PERIOADA POSTULUI SFINTELOR PAŞTI DUMINICA, PRAZNICE ÎMPĂRĂTEŞTI ŞI SĂRBĂTORI

 PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ SIMERIA - BISCARIA 

PROGRAMUL SFINTELOR  SLUJBE ÎN  PERIOADA  POSTULUI SFINTELOR  PAŞTI

DUMINICA, PRAZNICE ÎMPĂRĂTEŞTI ŞI SĂRBĂTORI

         ORA   8.30 – UTRENIA

         ORA   9.45 – SFÂNTA LITURGHIE

         ORA 18.00 – VECERNIA

 AJUNUL SĂRBĂTORILOR ŞI AL PRAZNICELOR ÎMPĂRĂTEŞTI

         ORA 18.00 – VECERNIA/ACATISTUL SĂRBĂTORII

                MIERCURI

         ORA 19.00 – PAVECERNIŢA MARE/ DENIE

                 VINERI

          ORA   8.30 – SFÂNTA LITURGHIE A DARURILOR MAI ÎNAINTE SFINŢITE

          ORA 19.00 – PAVECERNIŢA MARE/ DENIE

                  SÂMBĂTA

          ORA   8.30 - SFÂNTA LITURGHIE

          ORA 10.00 – POMENIREA MORŢILOR (PARASTASE) 

          ORA 18.00 – VECERNIA

 PRIMA ŞI ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ DIN POST DE LUNI PÂNĂ VINERI (în fiecare zi)  

           ORA 19.00  –  PAVECERNIŢA MARE/DENIE  

SFÂNTA ŞI MAREA JOI - 13 APRILIE 

           ORA 8.30 – ADUCEREA SFINTELOR PAŞTI LA BISERICĂ ŞI SFÂNTA  LITURGHIE

 TAINA SFÂNTULUI MASLU SE VA SĂVÂRŞI  JOI 6 APRILIE LA ORA 17.00

27 februarie - Pilda zilei

 

Postul Paștelui va începe luni, 27 februarie 2023, și are o durată de 40 de zile, până la sărbătoarea Învierii Domnului, care va avea loc pe 16 aprilie 2022

 „Posteşti? - întreabă Sf. Ioan Gură de Aur. Arată-mi prin faptele tale! Să postească nu numai gura ta, ci şi ochii, urechile, picioarele şi mâinile tale. Că, de am mânca numai cenuşă, încă de nici un folos nu ne va fi postul, dacă noi ne înfrânăm numai de la mâncăruri şi de la păcate nu". Nu acest fel de post am ales Eu, zice Domnul (Is 58, 6).

În Biblie găsim multe pilde şi învăţături despre cum trebuie să fie postul cel adevărat. Un astfel de post e şi cel pe care l-au făcut ninivitenii. Postul ninivitenilor n-a fost numai cenuşa şi înfrânarea de la mâncăruri, ci şi o schimbare în toată viaţa lor: „Şi au început oamenii din Ninive a posti şi au strigat către Dumnezeu şi s-au întors fiecare din calea lui cea rea" (Iona 3, 5-10). Aşa să fie şi postul nostru!

Şi ursul şi şarpele postesc

Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna, se retrage în bârlog, se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar, când se trezeşte din somnul lui, din postul lui, e tot urs...; atacă şi sfâşie animalele mai departe.

Şi şarpele posteşte. Toată iarna doarme şi şarpele şi nu mănâncă nimic. Dar, când se trezeşte din somnul lui, din postul lui, e tot şarpe; muşcă mai departe.

Cuvânt în prima săptămână a Postului Mare

Toate slujbele Marelui Post sunt reunite de gândul pregătirii pentru Sfintele Paşti, ca să-L întâmpinăm cu inimă curată pe Hristos cel înviat. De ce ne pregătim astfel? Ce înseamnă Pastele? Pastele înseamnă gustarea bucuriei raiului. În ce constă această bucurie? În a-L vedea pe Dumnezeu şi slava Sa! Biserica iubeşte slava lui Dumnezeu. Când sărbătoreşte Biruinţa Ortodoxiei, Biserica săvârşeşte această prăznuire în ziua repunerii în drepturi a cinstirii icoanelor.

Ce mâncăm în post?

La începutul fiecărui post multe dintre magazine pun la vedere standuri întregi cu „produse de post”. V-aţi întrebat vreodată ce conţin produsele respective? Pentru a avea o alimentaţie sănătoasă în post, facem apel la câteva sfaturi ale Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti:

Postul are o foarte mare eficienţă pentru organismul omului, demonstrată ştiinţific. Perioadele de post au fost aşezate cu foarte mare înţelepciune, în fiecare sezon trupul având nevoie de o perioadă de detoxifiere şi adaptare la perioada următoare. Eficienţa este valabilă însă numai dacă ţinem cont de anumite reguli în perioada postului, şi anume:

Despre post

Postul nu este doar o perioadă mai specială a anului liturgic, ci şi şansa de a ne reevalua viaţa, pregătind sau operând deja schimbări adecvate voii divine. Postul îmi stârneşte dorul după libertatea cea în Dumnezeu. Postul dă gust vieţii. Numai cine a ţinut post negru măcar o zi poate aprecia până şi valoarea unei bucăţi de pâine uscată. Postul aduce cu sine şi energii nebănuite. Orice post ţinut, pe cât se poate, de dragul lui Dumnezeu, deschide noi orizonturi. De aceea, de fiecare dată când începe o perioadă de post, mă întreb: oare de data aceasta ce va mai aduce nou, ce voi mai învăţa? Hotărât lucru, în post poţi trece prin multe stări, poţi conştientiza limite şi neputinţe, dar cu siguranţă nu ai cum să te plictiseşti.

26 februarie - Pilda zilei

 „Pe acest cioban, care a mers în Rai, îl numeam Mavrogheni (Barbă neagră), pentru că avea barbă neagră și trăia departe de lume, împreună cu femeia sa și cu oile sale. Și cobora în sat numai atunci când trebuie să vândă brânza și să cumpere cele de trebuință”, a început să spună Procopie.

„Într-o zi, pe când se afla în sat pentru treburile sale, a mers la biserică să aprindă o lumânare, pentru că era temător de Dumnezeu și un om cu suflet bun. În biserică preotul le vorbea sătenilor, spunându-le despre calea cea dreaptă a lui Dumnezeu, care merge drept în Rai, dacă nu o luăm la dreapta sau la stânga. Trebuie să mergem drept înainte și să fim compătimitori pentru fiecare om, atunci când este la nevoie. Adică să fim cu suflet bun și să miluim, căci astfel face și Dumnezeu și miluiește toată lumea ca să trăiască și să meargă înainte. Și pe care îl vede ca face la fel, îl iubește mult și-l ia în Rai, acolo unde este viața cea fără sfârșit.

Așa vorbea părintele și așa trebuie să fie, după părerea mea. Biserica nu spune niciodată minciuni. Și de ce să spună?”.

25 februarie - Pilda zilei

 

Măgarul ii spune tigrului: „Iarba este albastră”.

Tigrul ii răspunde: „Nu, iarba este verde”.

Discuția s-a aprins și cei doi au decis să o supună arbitrajului și, în acest sens, s-au dus în fața leului, regele pădurii.

Chiar înainte de a ajunge la poiana pădurii unde leul stătea pe tronul său, măgarul a început să strige:

- Alteța voastră ... Nu este adevărat că iarba este albastră?

Leul răspunde:- Adevărat, iarba este albastră.

Măgarul se apropie și continua: 

"Tigrul nu este de acord cu mine și mă deranjează, vă rog să-l pedepsiți".

Regele declara :

 „Tigrul va fi pedepsit cu 4 ani de tăcere” 

„Unde eşti Tu, Doamne? Unde eşti Tu, Lumina mea?

 Izgonirea lui Adam din Rai

Adam plângea:

„Nu-mi mai este dragă pustia. Nu-mi mai sunt dragi munţii cei înalţi, nici câmpiile, nici codrii, nici cântecul pă­sărilor; nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e într-o mare mâhnire pentru că am întristat pe Dumnezeu. Şi da­că Domnul m-ar aşeza din nou în rai, chiar şi acolo aş su­feri şi aş plânge pentru că am întristat pe Dumnezeu pe Care îl iubesc.”

Izgonirea lui Adam din Rai – consecință a lipsei de pocăință

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși,

Iată-ne ajunși cu toții la Porțile Postului Mare, adică în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, duminică ce reprezintă pentru noi o lumină pentru sufletul nostru în toată perioada Postului Mare, care nu e altceva decât un drum spre Golgota, o perioada lungă de urcuș duhovnicesc interior spre Înviere. Căci numai răstigniți fiind împreună cu Hristos, vom putea și învia dimpreună cu Dânsul.

Se cuvine ca Postul Mare să fie pentru noi o conştientizare a plânsului lui Adam şi al Evei atunci când s-au lipsit de frumuseţea raiului, pentru ca, trăind durerea îndepărtării de Dumnezeu, să dorim a ne întoarce, asemenea fiului risipitor, în casa Tatălui nostru. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, rânduită de Sfinții Părinţi în pragul Postului Mare, ne aduce aminte de un lucru deosebit de important: bucuria şi, deopotrivă, drama libertăţii omului. Preţuindu-ne atât de mult prin faptul că ne-a creat după chipul Său, Dumnezeu a sădit în noi darul libertăţii, posibilitatea de a alege drumul pe care să-l parcurgem în viaţă: către El sau către neant. Cât de mult doreşte Dumnezeu ca făptura Sa să rămână în legătură cu Sine, să rămână în Împărăţie, căci El nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (Iez. 18, 23) și vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Tim. 2,4).

Izgonirea lui Adam din Rai s-a întâmplat ca urmare a celor trei mari greșeli: neascultarea de Dumnezeu, nepostirea (adică nu s-a înfrânat) și lipsa pocăinței după ce a greșit. De atunci și până astăzi, omul păcătos are tendința de a se scuza pe sine acuzând pe alții. Din acest motiv, el nu se poate mântui fără pocăință (regret sau căința pentru păcatul săvârșit și cerere de iertare).

Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

 Sf. Ignatie Brianceaninov

Iubiţi fraţi! Deja am ajuns chiar la uşa Sfântului Post! Ea este deja gata să se deschidă înaintea noastră! Deja ni s-a citit astăzi în Evanghelie, după rânduiala Sfintei Biserici, povaţa Domnului nostru Iisus Hristos despre intrarea cuviincioasă în nevoinţa Postului. De veţi ierta oamenilor greşelile lor, vesteşte învăţătura Evangheliei care s-a citit astăzi, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre (Matei 6, 14-15).

Preasfințitul Siluan / Gânduri la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

 

Duminica dinaintea începerii Postului Paștilor, numită și a izgonirii lui Adam din Rai, este un bun prilej de a cugeta puțin asupra rostului  perioadei în care ne pregătim să intrăm.

Înțelepciunea Bisericii nu a așezat la întâmplare această duminică la intrarea în perioada de postire dinainte de Paști, pentru că nepostirea lui Adam și a Evei au determinat izgonirea lor din Rai.  Prin urmare, o duminică ce ne amintește acest tragic eveniment din viața și ființarea Omului, are menirea să ne aducă aminte ușurința (sau, dacă îmi este îngăduit, ușurătatea) cu care trecem peste Cuvântului lui Dumnezeu și cu care ne dăm frâu liber pornirilor legate mai ales de trup și de poftele lui…

Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

 

Sf. Nicolae Velimirovici

Dar aceste cuvinte ale lui Hristos: „unge capul tău şi faţa ta o spală” rostite atât de hotărât, au înţelesul lor lăuntric profund. Deoarece, dacă Domnul S-ar fi gândit numai la capul cel trupesc şi la faţa cea trupească, cu siguranţă că El nu ne-ar fi poruncit să ne ungem capul şi să ne spălăm faţa atunci când postim. El ar fi spus că este un lucru de mică importanţă şi lipsit de sens, unde se amestecă roadele postirii, să-ţi ungi sau să nu-ţi ungi capul, să-ţi speli sau să nu-ţi speli faţa.

Este limpede faptul că, în adâncul acestor cuvinte se ascunde un înţeles tainic. De altfel, cel care înţelege această poruncă a lui Hristos sub înfăţişarea ei de suprafaţă şi începe, mai ales atunci când posteşte, să-şi ungă capul şi să-şi spele faţa, va cădea în chipul celălalt al făţărniciei. El va pune iarăsi în privelişte, înaintea oamenilor postirea sa, însă într-un chip diferit. Dar Domnul tocmai aceasta a căutat să ne înveţe în chip lămurit, ca să nu facem.

PREDICĂ LA DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI

 

Din Evanghelia de la Matei, capitolul 16, versetele 14-21:

 „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc; adevărat grăiesc vouă: îşi iau plată lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Care este ascuns, şi Tatăl Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie.

24 februarie - Pilda zilei

 

Un bătrân se afla într-un tren, s-a ridicat în picioare și le-a spus oamenilor: „𝗜i𝘀𝘂𝘀 𝘃𝗶𝗻𝗲 î𝗻 𝗰𝘂𝗿𝗮𝗻𝗱!”

 O femeie a strigat: „𝗧𝗮𝗰𝗶, 𝗻𝘂 𝘀𝘁𝗶𝗶 𝗻𝗶𝗺𝗶𝗰. 𝗜i𝘀𝘂𝘀 𝗻𝘂 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗮”. Bătrânul era jenat și se așeză. El a ascultat glasul lui Dumnezeu și s-a ridicat din nou spunând: „,𝗜i𝘀𝘂𝘀 𝘀𝗲 î𝗻𝘁𝗼𝗮𝗿𝗰𝗲, 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀𝗮 𝗻𝗲 𝗰𝗮̃𝗶𝗺 𝗱𝗲 𝗽𝗮̃𝗰𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗻𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗲 𝘀𝗶 𝘀𝗮-𝗟 𝗮𝗰𝗰𝗲𝗽𝘁𝗮̃𝗺 𝗮𝘇𝗶!”. 

Apoi femeia care strigase înainte se ridică cu copilul ei și îl atacă pe bietul bătrân. În timp ce continua să-l atace pe bietul bătrân, i-a spus copilul ei: „𝗡𝘂-𝗹 𝗺𝗮𝗶 𝗹𝗼𝘃𝗶 𝗺𝗮𝗺𝗶, 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘁𝗿𝗶𝗺𝗶𝘀 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗗𝘂𝗺𝗻𝗲𝘇𝗲𝘂!”. Atunci femeia a căzut în genunchi și a început să plângă! 

Bătrânul a întrebat-o: „𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗽𝗹𝗮𝗻𝗴𝗶?”

Femeia a spus: ,,𝗙𝗶𝘂𝗹 𝗺𝗲𝘂 𝗲𝗿𝗮 𝗺𝘂𝘁, 𝘀𝗶 𝗮𝗰𝘂𝗺 𝘃𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀𝘁𝗲!"

Morala poveștii: ,,Indiferent cu ce te confrunți în viață, nu înceta niciodată să ai încredere în Dumnezeu

23 februarie - Pilda zilei

 

Era odată o bătrânica căreia Dumnezeu îi promisese că o va vizita „astăzi”.

Ea nu se arătă deloc modestă la auzul acestui lucru. Mătură şi şterse praful prin casă, găti bucate delicioase şi pregăti masa. Apoi se aşeză să-l aştepte pe Dumnezeu. Deodată cineva bătu la uşă. Numaidecât bătrâna sări să-i deschidă uşa, dar când văzu că afară era doar un biet cerşetor spuse: „Nu, pentru Dumnezeu! Du-te unde vrei astăzi. Tocmai îl aştept pe Domnul, nu te pot primi la mine!”. Şi-l lăsă pe cerşetor să plece cu mâna goală. După câtva timp bătu din nou cineva la uşă. Acum bătrâna deschise uşa mai repede decât prima dată. Dar pe cine văzu ea afară?

Pe nimeni altul decât pe un bătrân zdrenţăros. „Astăzi îl aştept pe Dumnezeu. Nu mă pot ocupa de tine”, spuse ea şi-i închise uşa în nas. După câteva ore mai bătu cineva. Când bătrâna se repezi să-i deschidă, văzu din nou un cerşetor slab şi zgribulit care o rugă insistent să-i dea un colţ de pâine şi un loc de dormit sub acoperişul casei ei.

22 februarie - Pilda zilei

 

Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.

Aşa se întâmplă şi cu multi oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru.

Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său. Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele. Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii. Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori.

Morala: Cel mai bun prieten este acela care îmi arată defectele.

21 februarie - Pilda zilei

 

Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, îl întrebă:

– Bunicule, ce scrii acolo? Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine…

Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:

– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele, este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi nedumerit creionul, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.

– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!

– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile, răspunse bunicul. Creionul are cinci calităţi, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.

Prima calitate: Poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această Mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

20 februarie - Pilda zilei

 Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.

Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…

“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.

19 februarie - Pilda zilei

 

Se spune că era odată un om care se ruga mult lui Dumnezeu. Dar, într-o zi, pe când stătea el în genunchi şi se ruga, înconjurat de multe cărţi , un şoricel a ieşit dintr-o gaură, s-a apropiat de el şi a început să-i ronţăie talpa încălţămintei. Omul a făcut ochii mari şi a strigat furios la şoricel:

– De ce mă deranjezi de la rugăciune?

– Mi-e foame, a răspuns şoricelul.

– Pleacă de aici, jivină scârboasă! a strigat omul. Acum vorbesc cu Dumnezeu, mă rog!

– Cum poţi să vorbeşti frumos cu Dumnezeu, i-a răspuns şoricelul, dacă nu ştii să vorbeşti frumos cu un şoricel neputincios?

Aşadar, dacă vrem să ne asculte Dumnezeu rugăciunea, să fim atenţi cum vorbim cu şoriceii, iar dacă nu avem şoricei prin preajmă, să fim atenţi cum vorbim cu semenii, căci aceştia, dacă le vom vorbi urât, ne vor veni în gând la rugăciune şi nu ne vor da pace.

„Cum poţi iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi, dacă nu iubeşti pe aproapele pe care îl vezi?” (1 Ioan 4, 20)

18 februarie - Pilda zilei

 

„Ceaiul” unui pustnic pentru tămăduirea celor stresați și preocupați cu grijile acestui veac

Istorioara aceasta se potrivește celor mai mulți dintre noi, care ne primejduim sănătatea alergând cu însetare după bunurile acestei lumi trecătoare, sfârșind într-o stare de epuizare fizică și psihică, lipsiți de orice bucurie sau împlinire sufletească.

 Un om foarte ocupat cu treburile lumești s-a gândit odată să meargă la un pustnic cu viață sfântă să ia cuvânt folositor pentru viața lui. Era stresat și măcinat pe dinăuntru, și simțea nevoia să se liniștească dinspre grijile acestui veac.

Intrând în coliba lui sărăcăcioasă, i-a cerut binecuvântare, iar bătrânul l-a invitat să ia loc.

– Știți, am făcut multă cale ca să ajung aici. 

– Ia loc, l-a întrerupt starețul. Lasă-mă să-ți pun puțin ceai! 

POTOPUL – ICOANA JUDECĂŢII DE APOI

 „În anul şase sute din viaţa lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptea a lunii, în ziua aceea s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi stăvilarele cerului s-au deschis. Şi s-a făcut ploaie pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi... apele au crescut şi au acoperit toţi munţii înalţi care erau sub cer. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor şi au acoperit toţi munţii cei înalţi. Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ. Şi tot omul, şi toate câte aveau suflare de viaţă, şi tot ce era pe uscat au murit. Şi s-a stins tot ce era viu pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc, orice făptură ce avea viaţă, cele ce se târăsc şi păsările cerului. N-a rămas decât Noe singur şi cei ce erau cu el în corabie“ (Fac. 7, 10–24).

Ah, ce privelişte grozavă se vede în chipul de mai jos! Este sfârşitul celor care n-au intrat în corabie... este groaznica judecată a celor care râseseră  de corabia lui Noe şi de chemările mântuirii sufleteşti. Chipul de mai jos închipuie urgia Judecăţii de apoi când toţi cei ce trăiesc în fărădelegi şi nepăsare de cele sufleteşti îşi vor lua pedeapsa pieirii veşnice.

Ziua cea înfricoșată

 

Înconjurat de cetele îngereşti, vine pe norii cerului Judecătorul. Se clatină cerul şi pământul, stelele cad din cer (Matei 24, 29, 30). Şi, iată, înaintea Judecătorului, se adună neamurile lumii, şi va despărţi El oile de capre. Clipă groaznică! Se va descoperi cugetul nostru. Toate făptuirile zilelor trecute în chipuri vii se vor scula, înaintea ochilor minţii noastre, parcă întrupate în carne şi în sânge.

Iată, în faţa noastră, stă un bătrân sărac, umilit şi chinuit, mai mult gol, pe care noi l-am alungat de la cerdacul nostru. El întinde mâinile uscate şi cere pentru Hristos. Noi închidem ochii şi, cu un oftat de durere, ne întoarcem de către groaznica vedenie, dar în zadar: nu poţi fugi de cugetarea la ea.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei judecăţi)

 Judecata universală este înfricoşătoare prin neprevăzutul pe care-l descoperă

Duminica aceasta se mai numeşte şi a înfricoşătoarei judecăţi, iar această judecată este înfricoşătoare prin contextul şi conţinutul ei.

• Mai întâi, este înfricoşătoare prin tulburările din univers care o preced: „soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui“(Matei 24, 29).
• în al doilea rând, este înfricoşătoare prin solemnitatea ei,anume faptul că Mântuitorul Iisus Hristos vine în slavă, cu putere multă, împreună cu sfinţii îngeri ca să judece neamurile, adică toate generaţiile şi toate popoarele.
• în al treilea rând, această judecată este înfricoşătoare şi prin neprevăzutul pe care-l descoperă.Nimeni, nici cei milostivi, nici cei nemilostivi, nu se aştepta ca în cei flămânzi şi însetaţi, în cei străini şi goi sau dezbrăcaţi, în cei bolnavi şi în cei întemniţaţi să fie tainic prezent Dumnezeu Fiul.

Meditaţie duhovnicească la Duminica Înfricoşatei Judecăţi

Pilda Fiului Risipitor ne va uimi cât va fi lumea, prin milostivirea şi negrăita dragoste pe care ne-a arătat-o Dumnezeu. De aceea, poate, Mântuitorul a voit să moară răstignit, adică cu braţele întinse şi Biserica mereu îl înfăţişează astfel, pentru ca să ne arate că de-a pururi stă cu braţele deschise, ca să îmbrăţişeze pe toţi păcătoşii care se întorc la casa părintească.

Iubirea însă nu-i unilaterală, ea cere răspuns din partea celui iubit, iar răspunsul cel mai firesc nu poate fi altul decât tot iubirea. Dacă Duminica Fiului Risipitor ne-a pus înainte dragostea cea preamilostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni, duminica a treia, a înfricoşatei Judecăţi, ne face să medităm la răspunsul omului faţă de dumnezeiasca dragoste; răspuns care se îndreaptă deopotrivă către Dumnezeu şi către aproapele.

Despre Judecata cea viitoare a lui Dumnezeu

A mai rămas o singură duminică până la Postul Mare. În duminica următoare, Duminica Iertării, Sfânta Biserică ne va chema să ne împăcăm, să ne iertăm unii altora greşelile, amintind că Dumnezeu ne iartă numai atunci când ne iertăm şi noi unii pe alţii. Pregătindu-ne pentru nevoinţa Patruzecimii şi pentru această împăcare, sfânta Biserică, prin pericopa evanghelică de astăzi, ne zugrăveşte spre învăţătură Judecata care va fi la a Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu.

Hristos va veni în toată slava Sa cerească, şi înaintea Lui se vor aduna toate popoarele, toţi drepţii şi toţi păcătoşii; nimeni nu va putea da dosul, nimeni nu va putea rămâne deoparte, nu se va putea piti în spatele altcuiva.

Judecata faptelor

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Duminica Lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi)

Evanghelia de la Matei 25,31-46

³¹ Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. ³² Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. ³³ Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. ³⁴ Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. ³⁵ Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; ³⁶ gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. ³⁷ 

Vai mie, înnegritule suflete!

(Duminica Lăsatului sec de carne – a Înfricoşatei Judecăţi) Matei 25, 31-46

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

 De-acum tensiunea creşte întru toate. Şi ce poate fi mai cutremurător decât faptul că – într-o eshatologie răsturnată – „se vor deschide cărţile şi se vor arăta faptele oamenilor, înaintea divanului Tău celui neîndurat; şi va răsuna toată valea plângerii cu groaznică scrâşnire, văzând pe toţi cei care au păcătuit trimişi în chinurile cele veşnice, cu dreaptă judecata Ta şi fără de folos plângând“ (Stihira podobică II, Vecernie). Iar textul care, credem noi, marchează cel mai amplu spaţiul Duminicii, aducând aminte de Judecata ce va să vie, aparţine tot Vecerniei – pregătitoarea praznicului: „Trâmbiţele vor suna şi mormintele se vor deşerta şi se va scula toată firea omenească, cutremurându-se; cei ce au făcut cele bune, cu bucurie se vor deştepta, bucurându-se, aşteptând să ia plată; iar cei care au păcătuit vor tremura, cumplit văitându-se, fiind trimişi la chinuri, şi de cei aleşi despărţindu-se. Doamne al Slavei, milostiveşte-Te spre noi, ca un bun, şi ne învred­niceşte pe noi de partea celor ce Te-au iubit pe Tine“ (Stihira a III-a, a Vecerniei).

Judecata de Apoi, revelare a planului divin în istorie

Duminica a treia din perioada Triodului ne pune înainte imaginea Înfricoşătoarei Judecăţi şi ne pregăteşte pentru urcuşul duhovnicesc al Postului Mare. Evanghelia de la Matei, cap. 25, v. 31-46, care se citeşte în această duminică, ne arată cât de importantă este iubirea milostivă arătată oamenilor aflaţi în nevoi, întrucât fără iubire milostivă nimeni nu se poate mântui.

Biserica Ortodoxă ne învaţă că omul a fost creat pentru nemurire, iar prin Învierea Sa, Hristos le-a deschis celor care cred în El şi trăiesc în dreptate porţile Împărăţiei Cereşti. Viaţa noastră pământească este o pre­gătire pentru viaţa viitoare şi, prin moartea noastră, această pregă­tire se încheie. „Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evr. 9, 27). Atunci omul îşi lasă toate grijile pământeşti, trupul se descompune, ca să se alcătu­iască din nou la învierea obşteas­că. Dar sufletul continuă să tră­iască şi nu-şi întrerupe existenţa nici pentru o singură clipă, iar la sfârşitul veacurilor, la Înfrico­şătoarea Jude­cată se uneşte din nou cu trupul care învie şi astfel se prezintă înaintea Dreptului Judecător-Hristos Domnul.

Dumnezeu nu judecă de două ori – Zaharia Zaharou

Marele Apostol al neamurilor spunea, de asemenea, că Dumnezeu nu judecă de două ori:„căci de ne-am fi judecat noi înșine (de bunăvoie) nu am fi judecați fără voie” (1 Cor.11, 31).

Adică, dacă ne însușim duhul acestei mari științe și ne osândim pe noi înșine de bunăvoie din pricina netrebniciei și păcătoșeniei noastre, atunci Domnul e credincios și ne scapă de judecata cea de pe urmă, cea fără de voie. 

Ne dăruiește Duhul Care neîndoielnic mărturisește în inimă mântuirea, după cum zice în alt loc același Apostol: „vrednic de credință și de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși dintre care cel dintăi sunt eu” (1 Tim.1, 15).

Soarta noastră la Judecata de Apoi

Sufletele primesc răsplata îndată după judecata particulară, însă nu întreaga răsplată, pe care nu o vor primi fără noi, ci înaintea tuturor, la Judecata cea de Apoi, la care se va arăta toată omenirea.

Binele şi răul dezvoltându-se pe pământ, cei ce le săvârşesc trebuie să primească răsplata abia la sfârşit, la isprăvirea lucrării lor, căci abia la sfârşit se culeg toate roadele, atunci când lucrarea, adică viaţa pe pământ, va înceta. Numai atunci fiecare va vedea el însuşi ce întindere a atins binele sau răul ce l-a făcut în generaţia sa şi cele ce vor urma şi fiecare va putea să-şi zică atunci: „Autorul acestora sunt eu”. Numai atunci vom vedea că noi am fost cauza mântuirii pentru unii sau a pierzării pentru alţii, după cum am semănat binele sau răul. De aceea, cu dreptate zice Apostolul Pavel: „Ca să nu ia fără noi săvârşirea fericirii lor”.

Duminica Înfricoşatei Judecăţi

Preot Dumitru Dospin

Problema Înfricoşatei Judecăţi sau a sfârşitului lumii a fost întotdeauna una din cele mai controversate şi mai spinoase ale omenirii. Şi astăzi se încearcă mai mult ca oricând să se vorbească de un posibil sfârşit al lumii în care aceasta se va termina iar omenirea nu va mai exista. Sfârşitul lumii este o problemă religioasă deoarece despre ea ne vorbesc atât Sfânta Scriptură cât şi Sfinţii Părinţi iar oricine se încumetă să vorbescă despre acest lucru fără vreo descoperire dumnezeiască greşeşte. Spunem acest lucru deoarece însuşi Domnul nostru Iisus Hristos îi numeşte pe aceştia învăţători sau prooroci mincinoşi.

17 februarie - Pilda zilei

 

Un pustnic se ruga lângă un râu când un tânăr l-a întrerupt.

– Părinte, aș vrea să devin ucenicul tău, a spus bărbatul.

– De ce? a răspuns pustnicul.

– Tânărul îl privi nedumerit.

– Pentru că m-am săturat de lumea asta și vreau să găsesc divinitatea.

Pustincu s-a ridicat, l-a privit îndelung și i-a zîmbit.

– Bine. Și imediat l-a prins de gât, l-a târât în râu și i-a scufundat capul sub apă. L-a ținut acolo un minut, în timp ce tânărul dădea disperat din mâini și picioare, luptându-se să se salveze. În cele din urmă, pusticul îl eliberă. Abia respira, tremurând plin de spaimă. Când s-a liniștit, pusticul i-a vorbit.

– Spune-mi, ce ți-ai dorit cel mai mult când erai sub apă?

– Aer! răspunse tânărul. Ce fel de pustnic ești tu, dacă nu știi asta? Cum poți să chinui un om așa?

– Foarte bine, spuse pusticul. Du-te acasă și întoarce-te la mine când vei vrea să găsești divinitatea tot atât cât ai vrut să respiri. Altfel, sufletul îți va muri, sufocat de prostie și habotnicie.

16 februarie - Pilda zilei

 

Se povestește despre un prinț cu firea aspră că a pornit să își inspecteze marea moșie pe care o stăpânea. În drumul său, a găsit o moară de vânt cu aripile nemișcate. Mânios, l-a chemat pe morar să-l întrebe de ce nu merge.

- Pentru că nu bate vântul, i-a răspuns morarul.

- Orice moară trebuie să meargă! Poruncesc să o faci să meargă! Am să mă întorc mâine și va fi vai de tine dacă nu îmi asculți porunca!

Prințul s-a întors a doua zi și moara tot nu mergea.

- N-ai priceput ce ți-am zis ieri? s-a răstit prințul.

- Ba da, Înălțimea Ta. I-am poruncit morii să meargă.

- Și?

- Atunci moara m-a ascultat și mi-a răspuns: „Sunt gata să mă supun. Dar du-te și spune-i prințului, care are mult mai multă putere decât tine, să poruncească vântului să bată”.

15 februarie - Pilda zilei

 Se spune că o armată a ocupat cu forța teritoriul unui sat și a luat ostatici un grup de localnici care urmau să fie executați sub acuzația falsă de trădare.

Locul execuției era curtea casei învățătorului din sat, acesta aflându-se și el printre condamnați. Soldații așteptau primirea ordinului de executare a focului din partea superiorului. De cum a intrat în curte, ofițerul a zărit ciorchinii frumoși din via de lângă gard. Când a întins mâna să guste din boabele de struguri, învățătorul i-a strigat:

- Nu mânca! am stropit via ieri și poți să te otrăvești.

Uimit, ofițerul îi răspunde:

- Eu voi da ordin să te împuște și tu ai grijă să nu mă otrăvesc?!

- Chiar dacă mă împuști, nu vreau să te am pe constiință.

Tăcut, ofițerul s-a îndepărtat și a dat ordin ca toți prizonierii să fie eliberați.

Vorbele învățătorului i-au reamintit o pildă primită în copilărie de la bunicul său:

„Daca vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te; dacă vrei să fii fericit o veșnicie, iartă”.

14 februarie - Pilda zilei

 Într-o bună zi, după o masă copioasă, regele junglei dormea liniștit. Tot pe atunci, micuțul șoricel se juca fără grijă. I s-a părut nemaipomenită coada leului și începu să urce și să coboare pe aceasta ca pe tobogan. Leul se trezi agitat și nervos și-l prinse pe șoricel dintr-o mișcare. Șoricelul, îngrozit și speriat de mânia leului, începu să-i ceară iertare, promițându-i că dacă îi va cruța viața, vor rămâne prieteni pentru totdeauna.

Leului i se făcu milă de șoricel și, amuzat fiind de gândurile acestuia, îi redă libertatea spunând:

- Te iert, mic șoricel, chiar dacă n-ai să-mi poți întoarce nicicând favoarea. Ce-ar putea face un șoricel minuscul și plăpând ca tine pentru un animal atat de mare și fioros ca mine!?

13 februarie - Pilda zilei

 Se povestește că un părinte avea un fiu foarte leneș. Orice încercare de a-l implica în vreo activitate era sortită eșecului, deoarece băiatul refuza și nu făcea nimic ziua întreagă. Tot gâdindu-se prin ce metodă să îl lecuiască de acest nărav, tatăl hotărî să îl trimită de acasă să muncească ce va crede el de cuviință, iar la finalul săptămânii să aducă un bănuț de aur, ca o contribuție a lui pentru cheltuielile familiei.

Băiatul plecă, dar înainte să înceapă a căuta ceva de lucru, îi trecu prin minte o altă idee. Hoinări fără rost de dimineață până seara, iar la sfârșit de săptămână, îi ceru mamei un bănuț de aur pe care îl duse apoi tatălui său, după cum se învoiseră.

Privindu-l iscoditor, tatăl îl întreabă:

-Acesta-i banul muncit de tine săptămâna aceasta?

-Da, tată.

Atunci bătrânul îl aruncă numaidecât în focul din sobă.

12 februarie - Pilda zilei

 

Un pustnic mai tânăr care se refugiase în deșert era tulburat pentru că nu mai suporta singurătatea. Merse atunci la un alt pustnic care locuia de multă vreme în apropiere. Acesta îi spuse:

– Dacă ești trist singur, atunci du-te și mută-te alături de alți oameni, locuiește cu ei și te vei liniști.

– Tânărul plecă, dar se întoarse la scurtă vreme, plângându-se și de viața alături de ceilalți.

– Dacă te nemulțumește și singurătatea, și viața alături de alții, de ce ai venit în deșert? Nu știai ce te așteaptă? De câți ani ești aici?

– De șapte ani.

– Atunci ascultă: eu am plecat din lume de șaptezeci de ani și încă nu am găsit liniștea deplină. Tu vrei să o găsești în șapte?

Atunci, tânărul se liniști și plecă, pregătindu-se pentru lungul drum ce avea să vină.

Dragostea se jertfeşte, iese în întâmpinare

Ce e dragostea lui Dumnezeu?
 

E energie! Dacă nu ar fi energie necreată – care să izvorască din fiinţa lui Dumnezeu – nu ne-am putea împărtăşi de ea. Noi ne împărtăşim de Dumnezeu, nu participând la fiinţa lui Dumnezeu, ci participând la energiile necreate care izvorăsc din fiinţa lui Dumnezeu. Aşa ne împărtăşim de Dumnezeu, aşa ne unim cu Dumnezeu. Ei, dacă noi ne putem împărtăşi de dragostea lui Dumnezeu rezultă – ca la matematică – că dragostea lui Dumnezeu e energie, energie necreată! Această energie care vine în om şi preschimbă dragostea omului şi îndumnezeieşte dragostea omului.

Căutarea plăcerii naşte un şir de patimi. Fuga de durere – alt şir.

 

Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat». Şi au început să se veselească.

Iar fiul cel mare era la ţarină: Şi, când a venit şi s‑a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: «Fratele tău a venit, şi tatăl tău a junghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos». Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre, dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi‑a mâncat averea cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat». Tatăl său i-a zis:

«Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat»”.

 Sfânta Evanghelie de astăzi se află cuprinsă în capitolul 15 al Evangheliei de la Luca, de la versetul 11 până la final, deci până la versetul 32 şi ne vom opri asupra unui singur aspect al acestei Evanghelii, reîntorcându-ne la versetele 18-19:

„Tată, am păcătuit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”.

Întoarcerea fiului Risipitor

Iubiţi fraţi! Sfânta Biserică, această maică iubitoare de fii a credincioşilor, care i-a născut întru mântuire şi ia asupra sa toate grijile ca fiii săi să nu rămână lipsiţi de moştenirea lor - Cerul, pregătindu-i de săvârşirea cu izbândă a nevoinţei care vine a sfintelor Păresimi, a rânduit astăzi să se citească la Dumnezeiasca Liturghie pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre fiul risipitor.

Pocăinţa, este întoarcerea la Dumnezeu

«Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune:Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc flul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi!»

După cunoştinţa păcatelor urmează hotărârea de întoarcere către Casa părintească şi mărturisirea noastră către Părintele ceresc. Aceste două fapte sunt esenţa Tainei pocăinţei şi a mărturisirii. Fiul risipitor din parabola, “din moment  ce a pierdut înfierea şi în mod voit a plecat din patria sa cea sfântă şi apoi a căzut în foamete, se acuză pe sine, se smereşte şi se pocăieşte spunând: “Mă voi ridica si mă voi duce la tatăl meu, voi cădea la picioarele lui şi-i voi spune: Părinte, am păcătuit faţă de c r şi înaititea ta“. Căci spune “dacă am părăsit cele cereşti, am păcătuit faţă de ele … preferând tărâmul  foametei în locul patriei mele, cerul”( Grigorie Palama Omilia a treia).

11 februarie - Pilda zilei

 

Unui pustnic i s-a arătat diavolul într-o noapte în chip de înger luminat şi i-a zis:

-Eu sunt Arhanghelul Gavriil şi sunt trimis la tine să-ţi aduc cuvânt de laudă pentru râvna şi privegherile tale.
Dar pustnicul, simţind ispita, răspunse:
-„Sfinte Arhanghele”, ia seama că ai greşit adresa!
Vei fi trimis, poate, la un altul, căci eu sunt un biet păcătos; eu sunt cel mai păcătos şi ticălos om din lume.
Diavolul scrâşni din dinţi şi o rupse la fugă.

Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an