Curtea Constituțională recunoaște importanța orei de Religie şi implicit încurajează participarea elevilor la aceasta

În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare la statutul orei de Religie.

Întrucât decizia nr. 669/2014 a fost percepută în societate ca „o lovitură dată orei de Religie”, în motivarea sa, Curtea Constituțională afirmă în mod pozitiv şi argumentat importanța orei de Religie, astfel:

Despre smerenie (convorbire între stareţ şi ucenic)

Ucenicul: Ce e smerenia ?

Stareţul: Este virtutea evanghelică ce uneşte puterile omului prin pacea lui Hristos, ce covârşeşte înţelegerea omenească.

Ucenicul: De vreme ce ea e mai presus de înţelegere, cum ştim că ea este ? Mai mult, cum putem dobândi o virtute pe care nici n-o putem pricepe ?

Stareţul: Că este ştim prin credinţă, din Evanghelie, iar virtutea smereniei în sine o cunoaştem din cercare, după măsurra dobândirii ei ? Ucenicul: De ce aşa ?

Stareţul: Fiindcă smerenia e lucru dumnezeiesc. Smerenia e învăţătură a lui Hristos, e însuşire a lui Hristos, e lucrare a lui Hristos. Cuvintele Mântuitoru­lui: învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima (Mt. XI, 29)

Ideea şi vrednicia smereniei

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (1 Cor. 4, 4). Şi iarăşi: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Tim, 1, 15).

Aceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toţi, şi totuşi se înjoseşte înlăuntrul său. Iară pentru ca să cunoaşteţi cât de bine este a nu gândi cineva lucruri înalte despre sine, închipuiţi-vă două trăsuri care se întrec între ele.

Despre păcatul stăpânirii şi înjosirii celorlaţi

Oricât de bună ar fi şoseaua, şoferul tot mereu trebuie să regleze mersul automobilului: să schimbe viteza, să modifice puţin direcţia sau să se întoarcă ş.a.m.d. Aşa şi cu viaţa noastră: deşi înaintea noastră drumul ne este însemnat de Părinţi, de Apostoli şi de însuşi Hristos, totuşi mereu suntem nevoiţi să ne ţinem maşina pe acea linie care trebuie ţinută, pentru a nimeri ţelul nostru de pe urmă.

Şi iată astăzi vreau să spun fraţilor şi surorilor nou veniţi că nu în cantitatea cunoştinţelor stă puterea mântuirii, ci în chipul vieţii: aspectul, nu gnostic, ci etic al vieţii noastre – iată ce ne mântuieşte. Mântuieşte acea dragoste pe care ne-a poruncit-o Domnul atunci, când la Cina cea de Taină a spus: Să vă iubiţi unul pe altul. Aceasta nu înseamnă că noi suntem împotriva oricăror cunoştinţe. Dimpotrivă, porunca lui Dumnezeu ne îndatorează a „căuta” şi a deţine deplinătatea cunoaşterii – acea deplinătate care este însuşi Domnul. Cu toate acestea, chiar dacă ne-ar fi cunoaşterea absolută, totuşi nu în ea constă mântuirea, ci în chipul vieţuirii. Voi aţi observat deja că eu nu am rânduială cronologică în discuţiile mele cu voi, în ce priveşte anume subiecte mai înainte hotărâte, aşa cum se obişnuieşte în şcolile teologice. Dar aşa curge viaţa.

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 20 (129), 22 - 28 ianuarie, 2015

RUGĂCIUNEA PENTRU UNIRE, PRAVILA ZILNICĂ A ROMÂNULUI

Oameni buni, dragi cititori, în fiecare an, ziua de 24 ianuarie ne adună laolaltă și ne face să simțim tot mai vie emoția unor momente de o importanță crucială pentru istoria neamului nostru românesc. Ne adunăm ca „să dăm mână cu mână”, să ne amintim de una din cele mai îndrăgite zile din întreaga noastră istorie, o zi care ne spune că toți „cei cu inima română” avem o menire sfântă, aceea de a evoca și de a face cunoscută năzuința înaintașilor noștri pentru făurirea unui stat al tuturor românilor. La colțul spiritual de astăzi, vă propun un text duhovnicesc pentru lectură zilnică și meditație. Este vorba despre o rugăciune care aduce multe roade, alcătuită de Părintele Sofronie de la Essex, ucenicul și biograful Sfântului Siluan.

„Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridici păcatul lumii, Cela ce înălțându-Te pe muntele Golgotei ne-ai răscumpărat din blestemul legii și ai zidit din nou chipul Tău cel căzut, Cela ce pe Cruce mâinile Ți-ai întins spre a aduce laolaltă pe toți copiii Lui Dumnezeu cei risipiți și trimițind pe Preasfântul Duh, la unire pe toți i-ai chemat. Tu dar, raza Tatălui fiind, înainte de a păși spre această mare lucrare de sfințenie a răscumpărării lumii, Te-ai rugat către Tatăl Tău ca toți una să fim, precum și Tu una ești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Timotei ( 22 Ianuarie)

Troparul Sfântului Apostol Timotei, glasul a 4-lea:

Bunătatea învăţându-te şi întru toate cumpătat fiind, îmbrăcându-te cu buna conştiinţă, precum i se cuvine unui sfânt, ai scos din vasul alegerii lucrurile tainice; şi credinţa păzind, aceeaşi cale ai săvârşit, Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

 Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Dreapta Ta, cea purtătoare de biruinţă...

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni!

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice. întristează şi se întris­tează însă cu singura întristare mîntuitoare, cu care şi fericitul Pavel s-a întristat şi a întristat pe corinteni.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trăieşte pe pămînt viaţă în­gerească, postind şi priveghind, cîntînd şi rugîndu-se, şi gîndind pururea numai lucruri bune de tot omul.

Dacă pofteşte cineva ceva, se luptă ca să şi dobîndească. Dar dintre toate bunurile şi lucrurile vrednice de poftit cel fără asemănare mai bun şi mai vrednic de dorit este Dumnezeu. Câtă sârguinţă nu sîntem, aşadar, datori să arătăm, ca să dobîndim acest lucru bun şi vrednic de dorit prin fire?

Trăirea numelui lui Dumnezeu în minte şi în inimă

Plângerea adevărată nu este un moment psihic, psihologic, ci este, cum arată părintele Sofronie, momentul în care mintea şi inima din om trăiesc acelaşi lucru. Mai exact, trăirea numelui lui Dumnezeu în minte şi în inimă. În acest sens, în isihasm, prin practicarea Rugăciunii lui Iisus, omul ajunge la împreunarea minţii cu inima. Mintea şi inima omului devin una şi trăiesc acelaşi moment. Acesta este momentul lacrimilor. Acest moment - vorbim cam sec despre el - este dragostea. Nu vine niciodată din dragoste, fiindcă dragostea nu mai este firea noastră: noi am căzut din ea şi de aceea lacrimile vin de multe ori prin durere şi de aceea se cultivă poate nu durerea însăşi dar, prin durere, revenirea în sine.

Pr. Petru Băluţă - Iisuse, slava slavei mele (poezie)

Cum iubim pe Dumnezeu?

Este cu neputinţă ca cineva să se lipească şi de cele materiale şi să iubească şi pe Dumnezeu.

 Cel ce nu s-a desfăcut de împătimirea după cele materiale, nu poate să iubească cu adevărat, nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele. Căci este cu neputinţă ca cineva să se lipească şi de cele materiale şi să iubească şi pe Dumnezeu. Aceasta este ceea ce zice Domnul: «Nimenea nu poate să slu­jească la doi Domni» (Matei 6, 24) sau «Nimenea nu poate să slujească lui Dumnezeu şi lui mamona» (Luca 16, 13). Căci în măsura în care mintea noastră se alipeşte de lucrurile lumii, e robită de ele şi nesocoteşte porunca lui Dumnezeu, călcând-o.

Sfântul Maxim Mărturisitorul,

din Filocalia,vol. II, Editura Harisma, Bucureşti, 1993, p.28

Răspunsuri duhovniceşti: Cum Îi mulţumim lui Dumnezeu

Părinte, ce loc ocupă rugăciunea de mulţumire în viaţa creştinilor?

Noi, când vorbim de rugăciunea de mulţumire, ca de fapt când vorbim de tot ceea ce decurge din învăţătura noastră creştină, avem în vedere acel om care îl are în viaţa lui pe Dumnezeu, în care Dumnezeu este prezent şi vorbeşte permanent. Este o precizare pe care o fac de la început, pentru că întotdeauna, în viaţa noastră, vom fi tentaţi şi vom merge fie într-o parte, fie în alta. În viaţa cotidiană nu există un om eminamente laic şi un om absolut duhovnicesc, pentru că trupul şi sufletul formează natura noastră umană, dar înclinarea noastră spre una sau spre cealaltă ne face să fim mai mult sau mai puţin duhovniceşti. Fericitul Augustin spunea că dacă omul nu va fi duhovnicesc până şi în trup, el va fi trupesc până şi în suflet, adică în natura noastră sufletească pătrunde gândul materialităţii sub toate formele pe care le îmbracă în această societate pe care noi o trăim şi care vedem că aleargă mai mult după o bunăstare materială. Dar, la nivelul aspiraţiei personale, această dorinţă de apropiere de Dumnezeu, care se manifestă în întreaga viaţă, se vede mai puţin. Înduhovnicirea este un termen despre care se discută, dar, de fapt, ea nu există, ea se trăieşte. Omul înduhovnicit niciodată nu va recunoaşte că are o viaţă duhovnicească, viaţa întreagă e o mulţumire, el nu face diferenţa între a mulţumi şi a cere şi, în urma mulţumirii pe care o are omul, el primeşte chiar înainte de a cere.     Aflaţi mai multe » 

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 19 (128), 15 - 21 ianuarie, 2015

Recunoştinţa, floare rară şi aleasă

Pr. Eugen Tanasescu

Năravul lipsei de recunoştinţă nu este ceva modern, el regăsindu-se chiar în Evanghelia citită Duminica aceasta, adică şi pe vremea lui Hristos. Doar că, trăind într-o societate preponderent creştină aşteptările presupun diminuarea năravului.

Predică la duminica a XXIX – a după Rusalii – a celor zece leproși (fragmente)

Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe și care au ridicat glasul şi au zis: „Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!” Şi văzându-i, El le-a zis: „Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor”. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: „Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?”. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit”(Luca 17, 12-19).

Aşadar, de ce Dumnezeu cere mulţumire de la oameni, şi de ce oa­menii îi aduc mulţumire lui Dumnezeu? Din iubire. Mulţumirile oamenilor nu-L fac pe Dumnezeu nici mai slăvit, nici mai puternic, nici mai bogat ori mai viu, ci oamenii sporesc în toate acestea. Recunoştinţa oamenilor nu-I adaugă lui Dumnezeu nici pace, nici bucurie, ci lor înşişi le adaugă cu îmbelşugare. A mulţumi lui Dumnezeu nu-I schimbă Lui nici starea, nici fiinţa, ci omului i-o schimbă din temelie. Aflaţi mai multe » 

Era fericit ca un izbăvit din iad.

În hrisoavele unui bătrân din Sfântul Munte, se găseşte întâmplarea următoare:

„Un slăbănog venise în Kapsala. Era bolnav de mai mulţi ani de zile şi-şi pierduse răbdarea. Slăbise cu sufletul şi, plângând, se ruga lui Dumnezeu să-i scurteze viaţa.

Un înger se arătă şi-i zise bolnavului:

– Prea bine, frate, Domnul în milostivirea Sa nemărginită îţi as cultă rugămintea: El scurtează viaţa ta pământească, dacă te învoieşti, ca pentru un an de suferinţe ce-ai mai avea de răbdat pe pământ – ca să te curăţeşti printr-însele, ca aurul prin foc – să petreci trei ceasuri în muncile iadului. Păcatele tale cer curăţirea ta prin suferinţele propriului tău trup, ca tu să trăieşti slăbănog încă un an de zile, căci pentru tine, ca şi pentru toţi credincioşii, nu este altă cale spre Cer, decât calea Crucii, care a fost arătată de Dumnezeu-Omul, Cel fără de păcat. Calea Crucii te face să suferi. încearcă deci ce sunt suferinţele veşnice, unde merg toţi păcătoşii; dar tu nu vei suferi decât vreme de trei ceasuri, după care vei fi scăpat din munci, prin rugăciunile Bisericii.

Lăsați-l să se nască...

15 Ianuarie 2015

Lăsați-l să se nască în liniște și-n pace,
Nu are nicio vină copilul năzdrăvan,
E Ziua lui și gata, nu-i nimeni s-o revoce,
Cum e și ziua noastră în fiecare an!

Așa precum se naște din sinea ei lumina,
Așa precum se naște pârâul dintr-un val,
Lăsați-l să se nască din Dragoste, deplina,
De când aștept să treacă Poetul prin Ardeal!

Despre bucurie, ca rod al Sfântului Duh

Bucurie! Cuvânt drag, cuvânt mult-dorit, cuvânt ce ai putinţă de a mişca sufletele oamenilor, cuvânt ce arăţi veselie, ce însemni bucurie curată, desfătare şi  plăcere duhovnicească. Bucurie! Cu ce cuvinte aş putea descrie simţământul pe care mi-l deştepţi în inimă? Cu ce penel să-ţi zugrăvesc chipul şi în ce fel aş putea arăta tainica ta însuşire?

Nici o putere în mine nu poate descoperi taina ta; nici un glas nu are puterea de a vorbi despre lucrarea ta ce rămâne tainică şi ascunsă în ungherele cele mai adânci ale inimii, arătându-se doar sufletului şi făcându-l să tresară de o negrăită mângâiere.

Bucuria îmbata sufletul că o băutură divină şi se face desfătare a sa mult-dorita. Bucuria face că limba celui ce se umple de ea să fie mai dulce ca mierea; ea face să răsune în inima canturi pe care buzele sunt neputincioase a le cânta; inima vorbeşte şi buzele tac şi se slujeşte în chip tainic ceea ce este mai presus de fire.

Acatistul Sfintei Nina, cea intocmai cu Apostolii si luminatoarea Georgiei (14 ianuarie)

Condacul 1

A cuvantului dumnezeiesc aleasa slujitoare si faptelor Sfintilor Apostoli urmatoare, in semn de cinstita binecuvantare, crucea de la Maica lui Dumnezeu ai primit si in Iviria o ai inaltat, de aceea, laudandu-te, iti multumim tie, alauta duhovniceasca si Sfanta Nina. Tu insa, avand multa ravna catre Domnul, nu inceta sa te rogi pentru noi, de necazuri si scarbe sa fim izbaviti, caci te chemam cu umilinta si zicem: Bucura-te, Sfanta Nina, cea intocmai cu Apostolii si luminatoarea Georgiei.

Despre Europa

Pace, pace, pace! strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu.

Pâine, pâine, pâine! strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu.

Legi, legi, legi! strigă doctorii în drept şi-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi şi în fiecare ceas, căci scriu legile lor şi nu ale lui Dumnezeu.

Pr.Teofil Paraian-Te port in suflet

 (poezie de Zorica Latcu)

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 18 (127), 8 - 14 ianuarie, 2015

Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Marcu 1, 15).

Cuvioase părinte stareţ, iubiţi credincioşi, cine citeşte cu luare aminte Sfânta Evanghelie de la Marcu poate observa că începutul propovăduirii Domnului nostru Iisus Hristos, aşa cum este prezentat în Sfânta Evanghelie de la Marcu, este următorul: "S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Marcu 1, 15). Şi tot în Sfânta Evanghelie de la Marcu citim, la sfârşitul Evangheliei, în legătură cu trimiterea ucenicilor la propovăduire, că Domnul Hristos a zis: "Mergând, propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi" (Marcu 16, 15-16).

Cum coboară Hristos, dar se urcă, în același timp? (Efeseni 4, 8-10)

Epistola către Efeseni, a Sfântului Apostol Pavel, cuprinde câteva versete care par a spune lucruri contradictorii: Hristos coboară, dar, în același timp, urcă. Iată ce spune textul biblic: „Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor”. Iar aceea că „S-a suit” - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple (Efeseni 4, 8-10). Aflaţi mai multe » 

Pocăiţi-vă! Şi va fi revoluţie...

Nimic nu trebuie neglijat din ceea ce este de folos omului pe pământ - libertate civică şi politică, hrană şi toate cele necesare traiului, un pământ curat etc. - dar pentru nimic să nu luptăm ca şi cum la asta s-ar reduce totul. Adevărata şi prima revoluţie de care avem nevoie este cea interioară - or asta face în noi doar pocăinţa. Restul vine în chip firesc, pentru că vine nu de la noi, ci, prin noi, chiar de la Dumnezeu! Aflaţi mai multe » 

ACATISTUL SFÂNTULUI ANTIPA DE LA CALAPODEŞTI

Condacul 1:

Ca pe o vistierie a nevoinţelor sihăstreşti, te lăudăm pe tine, Cuvioase Părinte Antipa; ca cel ce te-ai învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi împlinirea virtuţilor şi lucrarea rugăciunii celei curate, înstrăinându-te de patria şi neamul tău. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie îţi cântăm: Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Icos 1:

Din pruncie ai fost ales să fii sălaş al Duhului Sfânt, Care te-a întărit pururea în lucrarea faptelor bune şi în râvna către viaţa cea pustnicească, plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Cuvioase, zămislit în rugăciune;

DIN PĂCĂTOŞI, SFINŢI

Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din păcat, dacă vrem şi ostenim şi noi. Dacă însă nu vrem, cu sila, nu ne mântuieşte nimeni. Aşa voieşte Dumnezeu, ca darul mântuirii (Efeseni 2:8) Sale să fie totdeodată şi roadă cunoştinţei, a voinţei şi a dragostei noastre. Dar Dumnezeu e aşa de milostiv, că tot El ne ajută şi să vrem şi să lucrăm. Calea mântuirii, sau Cărarea, începe când omul vine - de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea - şi intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: «Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică».

Mântuitorul nostru a întemeiat şi are numai o Biserică creştină, nu opt sute.

Biserica aceasta, una, e sfântă pentru că Sfânt e întemeietorul şi, ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfinţeşte pe păcătoşi. Celelalte “biserici” - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte, pentru că sunt întemeiate de oameni robiţi răzvrătirii şi, ca atare, nici nu sfinţesc pe nimeni. Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor şapte soboare a toată lumea şi, prin furtunile istoriei, e cârmuită nevăzut de Mântuitorul Însuşi (Matei 28:20), nu de vreun înlocuitor al Său, mai presus de soboare.

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 17 (126), Botezul Domnului (Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare) 2015

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 16 (125), 1 - 7 ianuarie, 2015

Postul negru, sau ajunarea !

Pr. Ioan: Am tot auzit prin popor vorbindu-se de „pos­tul negru”, există aşa ceva şi ce ne puteţi spune des­pre el!?

Pr. Ila­rion: Aşa se spune în popor „pos­tul negru” la pos­tul ca aju­nare, adică nu mănânci şi nu bei nimic toată ziua. Fap­tul că, nu se mănâncă nimic timp de 24 de ore, la post i se spune „negru”.

În cărţile litur­gice, nu ai să găseşte această denu­mire a postului. Pre­o­ţii au pre­luat din popor această denu­mire şi, o folo­sesc atunci când reco­mandă ca cineva să aju­neze. 

Con­si­der că nu este greşit, dacă folo­sim şi acest ter­men, este mai expre­siv, reli­e­fează mai accen­tuat sen­sul de ceva greu sau ceva aspru.

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Soborului Sfinţilor 70 de Apostoli

Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfinţilor 70 de Apostoli, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

 Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Deschide-voi gura mea...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prealăudaţilor Apostoli, făcându-vă ucenici ai lui Hristos, Care pentru noi S-a arătat în Trup materialnic, aţi luminat toată lumea cu razele dreptei cinstiri de Dumnezeu, risipind întunericul necredinţei.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Canon de rugăciune către Sfântul Prooroc Maleahi

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi.

Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte 'înger', pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.

Troparul Sfântului Prooroc Maleahi, glasul al 2-lea:

Pomenirea proorocului Tău Maleahi prăznuind, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Sf. Ioan Maximovici – Predică la Cuv. Serafim de Sarov

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! 

„În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov.

Au trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie 1903, întreaga Rusie s-a adunat într-un singur glas în cântări de laudă, proslăvind pe Dumnezeu şi pe bineplăcutul Său. Într-adevăr, întreaga Rusie jubila atunci ca de Sfintele Paşti, ba chiar mai mult.

ANUNȚ - PROGRAMUL DE BOBOTEAZĂ ÎN PAROHIA SIMERIA-BISCARIA

Înainte de ziua Botezului Domnului, începând cu data de 2 ianuarie 2015, preoţii slujitori ai bisericii sfinţesc cu Aghiasma Mare casele credincioşilor.

Vom merge cu Boboteaza, după vechea rânduială a Bisericii noastre, din casă în casă, acolo unde vom fi primiți, pentru sfințirea casei. Obiceiul acesta binecuvântat este și un minunat prilej pentru o vizită pastorală, vă stam la dispoziție și cu această ocazie, pentru orice probleme sau nelămuriri.

Programul de Bobotează, al  Parohiei Ortodoxe Simeria-Biscaria, hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, este următorul:

Vineri, 02 Ianuarie, începând cu ora 9.00:

Str. 1 Decembrie - Bl. 4 și 5

Str. Ion Luca Caragiale – Bl. 3

Bl. nefamiliști Reva

Str. Fabricii – Bl. 1, 2, 7 și 8

Str. Iosif Hodoș

Str. Zorilor – Bl. 4

Str. Ion Luca Caragiale – Bl. 5

Str. 1 Decembrie – Bl. A1, B1, C1, A, B,C și 6

Str. Pr. Nistor Socaciu – Bl. 1

Str. 1 Decembrie – Bl. 3

Str. Dobrogeanu Gherea - Cămin nefamiliști CSH

 Sâmbătă, 03 Ianuarie, începând cu ora 9.00:

Străzile: Ioan Budai-Deleanu; 1 Mai; Progresului și Ion Creangă

Duminică, 04 Ianuarie, imediat după Sfânta Liturghie, orele 11:

Străzile: Pr. Nistor Socaciu; Biscaria, Bălăcuta și George Coșbuc

Luni, 05 Ianuarie, începând cu ora 9.00:

Străzile: Dobrogeanu Gherea; Mureșului; Nicolae Bălcescu; Sigismund Toduță; Primăverii și Aurel Vlaicu

Multumim şi Dumnezeu să vă ocrotească.

Un exerciţiu de liturgică comparată: Analiza cuvintelor de instituire din cele patru versiuni ale anaforalei Sfântului Vasile cel Mare

Conf. Dr. Ciprian Streza , "Un exerciţiu de liturgică comparată: Analiza cuvintelor de instituire din cele patru versiuni ale anaforalei Sfântului Vasile cel Mare", Revista Teologica, nr.1/2010, p.127-143

Naraţiunea cuvintelor de instituire este elementul pe care se fundamentează toate actele cultice ale Sfintei Liturghii. Ea conţine nucleul originar al Sinaxei euharistice aşa cum a fost ea săvârşită de Mântuitorul la Cina cea de Taină şi mai apoi de Sfinţii Apostoli şi urmaşii acestora. Din acest nucleu originar au crescut şi s-au dezvoltat toate Liturghiile cunoscute până în prezent^[1].

Cercetările biblice şi liturgice din ultimele decenii au demonstrat, pe baza analizei referatelor biblice din 1 Co 11, 23-25 (probabil cel mai vechi dintre ele, datat fiind în jurul anului 53 d.Hr.), Mc 14, 22-25, Mt 26, 15-20, Lc 22, 15-20, că la Cina cea de Taină, instituind Euharistia, Hristos a împlinit un rit iudaic preexistent, sacramentalizând obiceiul iudaic străvechi al meselor festive familiale şi comunitare, conferindu-i însă o semnificaţie şi o realitate complet nouă^[2].
Aflaţi mai multe »

Părintele Dumitru Stăniloae - despre Bobotează

Pentru a asculta, click pe fotografie

Am venit sa propovaduiesc anul placut Domnului (Luca 4, 19).

Acesta este anul care a inceput atunci si niciodata nu se mai intrerupe, anii care vor dainui. Acesta este timpul care se transforma in vesnicie. Domnul Hristos a binecuvantat timpul, l-a umplut de Sine si l-a umplut vesnic si de vesnicie. De cand a coborat in lumea noastra pamanteasca si a intrat in acest torent, in acest rau al timpului, a luat nastere anul placut Domnului. Noua ne sunt date puteri dumnezeiesti, ca noi, oamenii, mici si saraci, sa putem umplem pe pamant, zilele si nopţile noastre, sufletele noastre si fiinţa noastra cu ceea ce este vesnic, cu ceea ce este al lui Hristos, cu ceea ce este ceresc. Un asemenea dar ne-a adus Domnul noua, oamenilor.