Credinţă şi îndoială

 

IPS Antonie de Suroj

Credinţa e adesea înţeleasă de oameni ca o capitulare a raţiunii, a inteligenţei. Cu alte cuvinte, credinţa începe în momentul în care nu mai pot gândi creativ, atunci când renunţ la orice încercare de a pricepe raţional pentru că problema e aşa de absurdă, încât singura cale de a o înfrunta e să spun “cred”. Ei bine, acesta poate fi un act de credulitate, un act de laşitate, sau un act preliminar, plin de înţelepciune, care ne învaţă să nu tragem concluzii până nu am înţeles despre ce este vorba. Dar aceasta nu e credinţă aşa cum au înţeles-o marii oameni din toate religiile şi, în mod special, aşa cum o înţelege creştinismul.

Este timpul prea scurt? Este necesar să ne deprindem a asculta tăcerea…

De îndată ce veţi fi deprins să nu vă mai agitaţi, veţi putea face orice, indiferent în ce ritm, cu toată atenţia şi repeziciunea dorită, fără să aveţi impresia că timpul vă scapă sau vă depăşeşte prin viteză. E exact ca impresia pe care o ai când eşti în vacanţă. Aşa cum am subliniat mai sus, poţi merge repede sau încet, fără să te ocupi de timp, fără cea mai neînsemnată noţiune de timp, fiindcă nu faci ceea ce eşti pe cale să faci şi fiindcă nu urmăreşti nici un obiectiv precis. Veţi descoperi că vă este posibil să vă rugaţi în toate situaţiile şi că nu există nici o circumstanţă în lume care să vă poată împiedica. Singura piedică adevărată în calea rugăciunii intervine când vă lăsaţi înghiţiţi de furtună, când lăsaţi furtuna să pătrundă în voi, în loc s-o lăsaţi să bântuie în jurul vostru.

6 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Aşa să te rogi Maicii lui Dumnezeu şi nu te va lăsa niciodată: Maică, eu cu păcatele mele…

Aş vrea să mă adresez vouă şi să vă spun ceva ce de mulţi ani mi-a pătruns inima şi mi-a stăpânit adânc sufletul faţă de Maica Domnului. Mereu mă uimeşte îndrăzneala cu care ne adresăm la Ea pentru milostivirea ei, pentru mijlocirea şi mântuirea noastră. Rugăciunea noastră vorbeşte clar şi despre acea încredere desăvârşită pe care o avem faţă de Ea.

Fiecare din rugăciunile noastre către Maica lui Dumnezeu, ar putea începe aşa: „Maică, eu cu păcatele mele, cu viaţa mea netrebnică, cu îndepărtarea mea de la Dumnezeu sunt responsabil pentru moartea pe cruce a Fiului Tău, pentru toate orele de chin ale Sale din Grădina Ghetsimani, pentru toată pătimirea sa de pe cruce. Maică, dacă Tu mă vei ierta, şi vei fi mijlocitoarea mea – nimeni, nu mă va judeaca, nimeni nu mă va respinge….”

2 August - Sfatul Sfinților Părinți

 

Aşa să te rogi Maicii lui Dumnezeu şi nu te va lăsa niciodată: Maică, eu cu păcatele mele…

Aş vrea să mă adresez vouă şi să vă spun ceva ce de mulţi ani mi-a pătruns inima şi mi-a stăpânit adânc sufletul faţă de Maica Domnului. Mereu mă uimeşte îndrăzneala cu care ne adresăm la Ea pentru milostivirea ei, pentru mijlocirea şi mântuirea noastră. Rugăciunea noastră vorbeşte clar şi despre acea încredere desăvârşită pe care o avem faţă de Ea.

Fiecare din rugăciunile noastre către Maica lui Dumnezeu, ar putea începe aşa: „Maică, eu cu păcatele mele, cu viaţa mea netrebnică, cu îndepărtarea mea de la Dumnezeu sunt responsabil pentru moartea pe cruce a Fiului Tău, pentru toate orele de chin ale Sale din Grădina Ghetsimani, pentru toată pătimirea sa de pe cruce. Maică, dacă Tu mă vei ierta, şi vei fi mijlocitoarea mea – nimeni, nu mă va judeaca, nimeni nu mă va respinge….”

30 Iunie - Sfatul Sfinților Părinți

 

N-ar trebui să fim romantici în atitudinea noastră față de moarte. Dacă ne uităm la sfinți, descoperim o atitudine cu totul diferită în fața morții. Iubirea lor de moarte nu era întemeiată pe frica de viață. Când Sfântul Apostol Pavel spune: Căci pentru mine viața este Hristos, și moartea, un câștig. [...] Doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine (Filipeni 1, 21, 23), el exprimă o atitudine cu totul pozitivă în ceea ce privește moartea. Moartea i se arată ca o poartă ce s-ar deschide către veșnicia unde s-ar întâlni față către față cu Domnul, Care este toată iubirea și viața sa. Dar acest lucru nu poate fi realizat precum orice alt lucru pe care ni-l dorim...

2 Aprilie- Sfatul Sfinților Părinți

 

Mitropolitul Antonie de Suroj:

  „Meditația e o activitate a gândirii, în timp ce rugăciunea este refuzul oricărei gândiri. După învățătura Părinților răsăriteni, chiar și gândurile pioase, considerațiile teologice cele mai profunde și mai înalte, dacă apar în timpul rugăciunii, trebuie considerate ca o ispită și respinse; fiindcă, spun Părinții, e nebunesc a te gândi la Dumnezeu, uitând că te afli în prezența Sa. Toți îndrumătorii duhovnicești ai Ortodoxiei ne pun în gardă împotriva unei substituiri a întâlnirii cu Dumnezeu, cu o reflecție asupra lui Dumnezeu” (Rugăciunea vie, Ed. Theosis, Oradea, 2013, p. 81). 

 Iată grăuntele de muștar care ține vie limpezimea credinței, bucuroasa smerenie în care îți cunoști limitele și ți le apropii de ceea ce caută Dumnezeu în tine, pentru a fi al Lui!

Să uiţi nu înseamnă să ierţi

Suntem încon­juraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celalalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc de copii.

Dar nu trebuie să iertăm aproapelui nostru pentru faptul că ar merita iertarea - putem noi aştepta de la Dumnezeu o iertare meritată? Atunci când venim înaintea Domnului şi Îi spunem: "Doamne, mântuieşte! Doamne, ai milă! Doamne, iartă-ne!", putem noi oare adăuga: "pentru că merităm"? Niciodata. Avem încredere că Dumnezeu ne iartă pentru iubirea Lui neprihănită, jertfelnică, pentru iubirea lui Hristos cel Răstignit pe Cruce. O astfel de iubire aşteaptă Dumnezeu de la noi în relaţiile noastre cu aproapele; noi nu iertăm acestuia pentru că merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos, pentru că, în numele Dumnezeului celui Viu şi al lui Hristos cel Răstignit, ne este dat să iertăm.

O iubim pe Maicuta Domnului !

O iubim, pentru că simţim poate în ea un mod special de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu cel adresat lui Pavel: Puterea Mea se arată în slăbiciune (2 Cor. 12,9). O putem vedea pe această plăpândă fecioară aIsraelului, pe această fată firavă, biruind păcatul în ea însăşi, biruind iadul, biruind totul prin puterea lui Dumnezeu care este în ea. De aceea, în momente precum persecuţiile, când cu adevărat puterea lui Dumnezeu nu se arată în nimic altceva decât în slăbiciune, Sfânta Fecioară se înfăţişează ochilor noştri într-un mod atât de miraculos, atât de puternic. Dacă ea a putut birui lumea şi iadul, înseamnă că avem în ea o cetate întărită, pe cineva care poate mijloci şi mântui, şi reţinem faptul că în ea nu există nici un dezacord faţă de voinţa lui Dumnezeu, că ea este în perfectă armonie cu El prin formula de rugăciune pe care o folosim numai pentru Dumnezeu şi pentru ea: Mântuieşte-ne pe noi. Nu îi spunem: „Roagă-te pentru noi”.

(Din Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, p. 146)

Credinţă şi îndoială

IPS Antonie de Suroj

Credinţa e adesea înţeleasă de oameni ca o capitulare a raţiunii, a inteligenţei. Cu alte cuvinte, credinţa începe în momentul în care nu mai pot gândi creativ, atunci când renunţ la orice încercare de a pricepe raţional pentru că problema e aşa de absurdă, încât singura cale de a o înfrunta e să spun “cred”. Ei bine, acesta poate fi un act de credulitate, un act de laşitate, sau un act preliminar, plin de înţelepciune, care ne învaţă să nu tragem concluzii până nu am înţeles despre ce este vorba. Dar aceasta nu e credinţă aşa cum au înţeles-o marii oameni din toate religiile şi, în mod special, aşa cum o înţelege creştinismul.