TEOLOGIA ȘI EXEGEZA EPISODULUI „SCHIMBAREA LA FAȚĂ”

 VARIANTA LUCANICĂ). Tὴνβασιλείαντοῦθεοῦ sau ANTICIPAREA ESHATONULUI

Textul pe care Sfântul Evanghelist Luca îl propune (9, 27-36) nu este deloc unul uşor de interpretat tocmai datorită implicaţiilor sale metafizice. Însă este unul foarte gustat de spiritualitatea Răsăriteană, respirând aerul acestei primăveri taborice în progresia îndumnezeirii ei. Pentru că atât Origen, Clement Alexandrinul, Metodiu de Olimp, Dionisie Areopagitul, Grigorie Teologul sau Maxim Mărturisitorul; văd în procesul îndumnezeirii noastre, lucrarea eminamente a harului sfinţitor.[1] Evenimentul „Schimbarea la Faţă” ne propune modul transformării fiecăruia dintre noi – de la slăvita cale a Crucii (Luca 9, 31) la Învierea (ἀναγεγεννημένοι) cea întru Hristos Cel Transfigurat, precum Isac – „fiul cel iubit” (τὸν υἱόν σου τὸν ἀγαπητόν)din Facerea 22, 2 care la indemnul tatalui sau a fost dispus sa-si sacrifice viata pentru a o recupera mai apoi printr-o „înviere” mijlocită.

Conform Sfântului Evagrie Ponticul, doar ochii sufletului curăţiţi de patimi pot vedea (speculantur) dumnezeirea lui Iisus,[2] realitate evidentă pentru cei trei Apostoli pe Tabor. Fiindcă a fost nevoie ca ochii minţii lor să fie transformaţi de lumina necreată, în momentul în care Hristos se ruga (Luca 9, 29)[3]ca astfel să poată participa minunii nu doar într-o stare de latenţă.De aceea, tradiţia răsăriteană poartă convingerea că nu Hristos a fost cel Transfigurat, ci ochii apostolilor – luminaţi să-L înţeleagă pe Hristos întocmai cum El este deja: Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut din Tatăl, slava şi strălucirea lui Dumnezeu (Ioan 1, 14; Evrei 1, 3). Despre aceştia spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: …s-au mutat de la trup la duh, înainte de a lepăda viaţa în trup.[4]

Meditație la Apostol – Evrei 11, 9-10; 32-40

Prin credință spre moștenirea veșnică

             Sfinții noștri înaintași ai credinței, drepții de care lumea aceasta păcătoasă nu este vrednică, sunt elogiați într-un mod unic în cadrul acestui apostol, și pe larg în întreg capitolul 11 al epistolei Sfântului Pavel către Evrei. Pericopa se deschide cu imaginea patriarhului Avraam, care prin credință aștepta moștenirea cetății care are temelii de la Dumnezeu (gr. tēn tous themelious echousan polin) și care probabil era Ierusalimul, căci potrivit Ps. 86,1 temeliile Domnului sunt în munții cei sfinți, adică în Muntele Sionului din Ierusalim[1], viitorul locaș al Templului (Ps. 124,1; Sof. 3,11-14; Dan. 9,16; Ioil 4,17).

Meditație la Apostol – 1 Timotei 1, 15-17

Primul dintre păcătoși și harul Domnului Hristos

             Sfântul apostol Pavel, întru smerenia sa, întreaga viață s-a considerat cel mai nevrednic dintre apostoli, fiindcă el a prigonit sfânta Biserică, și multă tulburare a zămislit între creștinii primari (Gal. 1,13-14). Însă așa se comportă harul Mântuitorului cu cel mai nevrednic dintre misionari, încât îl preschimbă în cel mai vrednic și rodnic evanghelizator al istoriei bisericești de până azi. Nici unul dintre apostoli nu a întemeiat atâtea comunități creștine, ca sfântul Pavel, și totuși, el se vedea primul (gr. protos) dintre păcătoși.

Meditație la Apostol – Efeseni 5, 8-19

De la întuneric spre Lumina Domnului Hristos
 
             Versiunea lărgită despre lumină și întuneric, din întreg capitolul 2, este rezumată aici în versetul 8 prin aceste două adverbe în greacă potè / nûn, pe care le traducem prin „erați / dar acum [sunteți]”, simbolizând permanenta lupta duhovnicească dintre întuneric și lumină. De asemenea, această expresie sugerează că harul sfântului Botez a fost deja primit, de aceea apostolul Pavel le reamintește creștinilor din Efes, despre implicațiile duhovnicești ale renașterii lor baptismale[1]. Și anume, ei trebuie să dea dovadă de nesfârșită bunătate, dreptate și adevăr, pentru ca mărturia lor de oameni renăscuți duhovnicește, să aibă ecou în lumea păgână în care trăiesc. Iar sfântul Pavel, întărește această viziune prin imperativul „ca fii ai luminii să umblați”, care ar trebui să constituie prioritatea noastră zilnică.

Meditație la Apostol – Galateni 6, 11-18

Despre făptura cea nouă întru Hristos Iisus

Încă din capul acestei pericope se remarcă tristețea sfântului Pavel cu privire la unii creștini, care de frica prigoanei, îl leapădă pe Hristos și Evanghelia, dând curs prerogativelor creștinilor iudei care încă mai practicau Legea lui Moise cu specială referire la problema circumciziei, deși sinodul apostolic de la Ierusalim interzicea această practică (FA 15,1-21).

Meditație la Apostol – Romani 2, 10-16

Legea mozaică – cunoaștere nedeplină a Domnului

Iubiți frați și surori. Pericopa aceasta face referire exclusivă la Legea lui Dumnezeu dată lui Moise pe muntele Sinai, pentru ca poporul respectându-o, să rămână credincioși lui Yahweh. Cuvântul ebraic Torah tradus prin „Lege” derivă de la verbul Yarah care semnifică „a arăta cu degetul, a învăța”, redând ideea că Legea cuprinde normele ce aveau să reglementeze viața religioasă și morală a poporului lui Dumnezeu.