duminică, 31 ianuarie 2016
vineri, 29 ianuarie 2016
Bârfa
Nu asculta cu plăcere judecarea altora, bârfa şi cleveteala, pe care unii le răspândesc despre cei apropiaţi ai lor, ci fie curmă-le, dacă poţi, fie îndepărtează-te, ca să nu le auzi. Căci Sfântul Vasile cel Mare îi consideră vrednici de afurisire atât pe osânditori şi pe clevetitori, cât şi pe cei care îi ascultă, neîncercând să-i oprească.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, p. 103)
Să iubim Ortodoxia noastră şi să-i rămânem fii credincioşi până la moarte - Staretul Efrem Athonitul
* Trebuie să păstrăm Ortodoxia noastră cu precizie duhovnicească, pentru a avea cu noi harul Sfântului Duh. Să nu ne lăsăm târâţi de diferite doctrine şi să nu ne clătinăm de anumite întâmplări.
* Biserica Ortodoxă este ascetică, este preafrumoasă, are toată podoaba harului lui Dumnezeu… Biserica Ortodoxă are smerenia şi pocăinţa. Dacă nu ne smerim, nu mergem pe calea strâmtă şi nu trecem prin poarta îngustă. Ci pe calea strâmtă şi pe poarta îngustă vor intra câţi or să primească pocăinţa şi smerenia lui Hristos… De aceea numai prin smerenie şi prin pocăinţă ne vom îndrepta cu siguranţă intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu.
duminică, 24 ianuarie 2016
duminică, 17 ianuarie 2016
sâmbătă, 16 ianuarie 2016
Între mărinimia fără margini a Domnului şi micimea noastră de suflet
De ce i-a trimis Domnul la preoţi? Pentru că era de datoria acestora să-i declare pe leproşi necuraţi şi să-i excludă dintre cei sănătoşi, şi de asemenea să-i declare pe cei vindecaţi curaţi, îngăduindu-le întoarcerea între ceilalţi oameni (Levitic 13, 33-44). Domnul nu va schimba Legea, cu atât mai mult cu cât ea nu-i stinghereşte lucrarea, ci dimpotrivă, în împrejurarea de faţă o înlesneşte, pentru că preoţii vor vedea cu ochii lor şi vor mărturisi că cei zece leproşi cu adevărat s-au curăţat. Auzind deci ce le spune Domnul şi încotro îi trimite, cei zece leproşi au ieşit din satul lor ca să facă ce li se ceruse. Dar, pe când mergeau, privindu-se iată că lepra dispăruse.vineri, 15 ianuarie 2016
Rugăciune
Nădejde şi-ntărire
şi zid de mântuire
pe tine câştigându-te,
îngenunchem rugându-te:
de chinuri ce ne bântuie,
Marie, tu ne mântuie!
Eminescu - să învăţăm şi de la el, de la acest poet al neamului
"... Aşa a înţeles Eminescu jertfa Mântuitorului pe cruce: “Astfel, a te jertfi din iubire pentru alţii, nu din dispreţ, cum o făceau filosofii vechi, stoicii, nu din respectul unei legi, ci în numele lui Dumnezeu şi pentru semenul tău, din iubire pentru lume, e cea mai înaltă formă a existenţei umane. În ea e acel sâmbure de adevăr – iubirea în stare să dizolve întreaga dizarmonie dintre oameni şi asprimea luptei pentru existenţă, ce bântuie natura întreagă”.
O, Doamne, fă-ne vrednici pe toţi, să învăţăm şi de la el, de la acest poet al neamului, cum a învăţat el de la Tine, taina iubirii, taina vindecării de tot răul, taina mântuirii. “Iubirea, cea mai înaltă formă a existenţei umane”, pe care Tu ne-ai descoperit-o, Doamne. Şi vindecatul lepros Ţi-a dat slavă… Astfel nu numai că s-a vindecat trupeşte, ci s-a şi mântuit. Fă-ne vrednici, Doamne, de acest dar, ca noi, cei care Te cinstim pe Tine, să fim deplin sănătoşi – sufleteşte întâi, şi trupeşte; prin credinţa în Tine, prin lumina vieţii Tale, prin iubirea Ta, Doamne!
Eminescu, spovedania si monahismul
Însemnare pe fila unui Ceaslov din biblioteca Mănăstirii Neamț: „L-am spovedit astăzi pe domnul Mihai Eminescu. Era senin, am putut sta de vorba cu el cam un ceas și apoi l-am împărtășit”.
Ca în fiece an, de ziua lui Eminescu, 15 ianuarie, ne îndreptăm cugetele către „Betleemul” prunciei poetului nepereche, binecuvântatul ținut al Botoșanilor, și către viața acestui „geniu sorbit de Dumnezeu din popor cum soarbe soarele un nour din marea de amar”.
De-a lungul timpului s-au scris multe despre Eminescu. Nu știm dacă Eminescu va mai prezenta același interes pentru viitorime. Oare se mai vărsa cerneală pe sute de pagini, ca și până acum, despre poetul nepereche? Oare va mai prezenta Eminescu interes?
Caracterul hristocentric al Liturghiei
"...Hristocentrismul Liturghiei are la bază hristocentrismul biblic, căci după cum mărturiseşte Sfânta Scriptură, ea a fost scrisă ca să credem "că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 20, 31). Iisus Hristos constituie deci punctul central al Scripturii, spre El a fost orientată Revelaţia Vechiului Testament şi El este de asemenea centrul Noului Testament.
Liturghia a preluat hristocentrismul biblic, transmiţându-l prin intermediul contemplării liturgice în viaţa credincioşilor. Prin Liturghie Dumnezeu se descoperă în mod tainic, şi totuşi sesizabil pentru credincioşi, într-o prezenţă reală care ne face părtaşi la Crucea şi Învierea Domnului.
Liturghia, după cum afirmă profesorul N.A. Nissiotis, este o mişcare în realitatea celor două naturi ale lui Hristos. Această acţiune este darul Întrupării lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi continua ei realizare concretă în persoana credincioşilor. "Liturghia realizează prin Euharistie ceea ce n-a reişit să facă dogma prin înţelepciune" , ea fiind răspunsul omului la realizarea în Dumnezeu.
Credinta in popor
O rusine-i azi credinta la poporul romanescCa e “dumnezeu” stiinta si dezmatul sufletesc!
S-a uitat credinta sfanta cu traditii stramosesti
Azi la moda-i desfranarea si slujirile trupesti!
Sa te-nchini azi “e rusine”, lumea rade de pacat
Dumnezeu e-nchipuire, fiindca de …ne-am cultivat!
De! Stramosii din vechime nu erau prea cultivati,
Astazi merg sa se inchine numai cei inapoiati!
Indoiala dezbina, credinta uneste!
Imi pare rau ca nu pot face mai mult pentru fratii mei, chiar daca traim timpul idoielilor. Punem sub indoiala valori si invataturi, pana si credinta; ramanem insa convinsi ca ceea ce facem este bine pana vom realiza ca modul in care traim distruge fara mila omul, si viata. Nu ne indoim de noi, de faptele noastre… Sau o facem prea tarziu!
Indoiala aceasta este "cancer" sufletesc si distruge tot ce este frumos si binecuvantat spre bucuria noastra, face metastaze si in mintea omului. Si astfel nu ne lasa sa judecam lucrurile dupa importanta lor, ci ne stimuleaza punctele sensibile care ne imping in pacate ce ne inrautatesc starea sanatatii. Desi incercam sa ne insanatosim cu forte din ce in ce mai slabe, parca ne simtim de cele mai multe ori ca si cum nu am fi facut tratamentul pentru a ne vindeca.
marți, 12 ianuarie 2016
“Dumnezeu dragoste este”
Dumnezeu dragoste este. Orice ai face, dacă n-ai dragoste şi ai urâciune, de-acuma eşti de partea ispititorului.
Vedeţi cum scrie Sfântul Apostol Pavel: “Şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă. De-aş vorbi în limbi omeneşti şi limbi îngereşti, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De-aş avea credinţă ca să mut şi munţii, de-aş şti toate tainele lui Dumnezeu, iar dragoste nu am, nimica nu sunt”. Dar nu s-a oprit aici Sfântul Apostol Pavel. Încă a mai spus: “De-aş împărţi toate avuţiile mele şi de-aş da trupul meu să-l ardă, iară dragoste nu am, nici un folos nu-mi este”.
Vedeţi ce lucru înfricoşat pe care omenirea nu-l bagă în seamă? Dacă nu-i dragoste, nimica nu este.
Zis-a avva Antonie...
3. Zis-a avva Antonie: „Părinţii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei înşişi, şi, făcându-se doctori aleşi, vindecau şi pe alţii. Iar noi, ieşind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi înşine, îndată începem a vindeca pe alţii; şi, întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi (Lc. 11, 26), şi auzim de la Domnul: «Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuţi» (Lc. 4, 23)“.
4. Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecăţilor lui Dumnezeu, a cerut zicând: „Doamne, cum se face că unii mor de tineri, iar alţii prea îmbătrânesc? Şi pentru ce unii sunt săraci, iar alţii bogaţi? Şi cum cei nedrepţi sunt bogaţi, iar cei drepţi săraci?“ Şi a venit lui un glas zicând: „Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăţi ale lui Dumnezeu şi nu-ţi este ţie de folos a le şti“.
duminică, 10 ianuarie 2016
Predică la Duminica după Botezul Domnului - Despre propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu
Iubiți credincioși,
Una din învățăturile Sfintei Evanghelii din Duminica de azi spune: “De atunci a început Iisus a propovădui și a zice: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17). Același cuvânt l-a spus și Sfântul Ioan Botezătorul când a început să propovăduiască în pustiul Iordanului: “Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3, 2). Același cuvânt au primit și Sfinții Apostoli, când au fost trimiși să propovăduiască Evanghelia, că le-a zis lor: “Și mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 10, 7).Aflaţi mai multe »
miercuri, 6 ianuarie 2016
Bucură-te cu mine, râu al Iordanului!
Mă întreb uneori dacă noi, oamenii, ştim să ne comportăm firesc în relaţia noastră cu Dumnezeu. Mă întreb dacă mai ştim ce înseamnă bucuria sau teama de a fi în apropierea prezenţei lui Dumnezeu… Îmi veţi răspunde probabil că cei credincioşi ştiu să se bucure şi ştiu să se şi teamă. Eu însă vă întreb: voi cum vă manifestaţi bucuria şi teama faţă de prezenţa lui Dumnezeu? Şi spun aceasta tocmai datorită faptului că iată ne apropiem de marea sărbătoare a Botezului Domnului, când natura însăşi, creaţia lui Dumnezeu, deşi neînsufleţită fiind, se manifestă mai vie decât noi, oamenii, la sesizarea prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul ei.
Botezul Omului fără păcate
La 30 de ani, Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în râul Iordan de către Ioan Botezătorul, asemenea sutelor de evrei care au venit să-şi spele păcatele. Iisus Hristos nu a venit la Iordan pentru a se pocăi sau pentru a se curăţi de păcate, ci pentru a-Şi arăta pentru prima dată divinitatea, locul în Sfânta Treime şi misiunea pentru care a fost trimis pe pământ.
Botezul Domnului (Sfânta Arătare sau Epifanie) este unul dintre cele douăsprezece praznice împărăteşti din timpul anului bisericesc, de aici înţelegând şi importanţa evenimentului. Iniţial, în primele secole creştine, sărbătoarea era ţinută odată cu Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie, ca o dublă sărbătoare numită Sfânta Epifanie. Cele două sărbători s-au separat în jurul secolului al IV-lea. Aflaţi mai multe »
PERSONALITATEA SF. IOAN BOTEZĂTORUL ÎNTRE MĂRTURIE ŞI MESIANISM IUDAIC ÎN DESCRIEREA EVANGHELIILOR ŞI A TRADIȚIEI NECREŞTINE
Teză de doctorat
– Rezumat –
Clik pe Sfânta Icoană
marți, 5 ianuarie 2016
Crăciunul la armeni! Şi, de asemenea, şi Boboteaza
Crăciunul la armeni! Şi, de asemenea, şi Boboteaza…
In ziua de 6 ianuarie,
armenii ortodocsi de pretutindeni sarbatoresc ziua Nasterii Domnului. Cu acest
prilej doresc sa urez membrilor comunitatii armene din Romania, armenilor de pretutindeni
si celor care ii pretuiesc sarbatori fericite, un an nou mai frumos, cu belsug
in casa si cu liniste in suflet.
duminică, 3 ianuarie 2016
vineri, 1 ianuarie 2016
Sfântul Vasile cel Mare în Biserica Românească
Revista Teologica, nr.4/2009, p.21-27
În acest an comemorativ ne aducem aminte cu veneraţie şi recunoştinţă de marele arhiepiscop al Cezareei Capadociei, care de peste 1600 de ani este mereu prezent în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi în sufletul credincioşilor ei. Este un lucru bine cunoscut că Sf. Vasile a avut legături directe cu unii dintre slujitorii Bisericii daco-romane din secolul al IV-lea. Este vorba de corespondenţa pe care a avut-o cu guvernatorul provinciei romane Scythia Minor (Dobrogea de mai târziu), Iunius Soranus, prin anii 373-374, pe care îl ruga să-i trimită moaşte de sfinţi. Probabil acest Iunius Soranus era originar tot din Capadocia, poate chiar rudă cu Sf. Vasile. A îndeplinit rugămintea Sfântului Părinte, trimiţându-i moaştele Sfântului Martir Sava, cel înecat în râul Buzău de goţii păgâni care ocupau atunci teritoriile nord-dunărene locuite de daco-romani. Moaştele erau însoţite de o Scrisoare a Bisericii lui Dumnezeu din Gothia către Biserica lui Dumnezeu din Capadocia şi către toate Bisericile (comunităţile) locale ale Sfintei Biserici universale, redactată în limba greacă şi care, de fapt, era actul martiric al Sfântului Sava. După părerea celor mai mulţi cercetători, scrisoarea respectivă a fost întocmită de episcopul Vetranion al Tomisului (Constanţa de azi), care păstorea atunci. Îndată după primirea moaştelor, Sf. Vasile a mulţumit, prin două scrisori, pentru darul făcut Bisericii din Capadocia. Aflaţi mai multe »
Sfântul Vasile cel Mare şi Taina Sfintei Euharistii, în expresia liturgică a gândirii sale teologice
Dacă Întruparea Domnului reprezintă semnul de netăgăduit al iubirii lui Dumnezeu pentru oameni (In. 3, 16), Sfânta Euharistie, ca hrănire perpetuă din Hristos Domnul pe parcursul întregii vieţi, înseamnă cu adevărat împlinirea iconomiei mântuirii noastre. În acelaşi timp, primirea Sfintei Împărtăşanii este o condiţie absolut necesară pentru moştenirea vieţii celei adevărate, care se împlineşte în comuniunea de viaţă eternă cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh: ,,Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui,nu veţi avea viaţă în voi!” (In. 6, 53).Acatistul Sf. Ierarh Vasile cel Mare
Rugaciunile incepatoare
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Liturgice: Folosirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în cult
"Ia aminte de tine insuti"
DIN OMILII SI CUVANTARI,
SF VASILE CEL MARE
Editura Institutului Biblic , 2004
OMILIA A
III-A
La cuvintele: "Ia aminte de tine insuti"
Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca sa
ne descoperim unii altora simtamintele inimilor, si, datorita naturii noastre
comune, sa facem cunoscute celorlalti oameni gandurile noastre, dandu-le la
iveala ca din niste camari ascunse ale inimii. Daca am fi alcatuiti numai din
suflet, ne-am intelege unii cu altii numai prin gandire; dar, pentru ca sufletul
nostru isi zamisleste gandurile in ascuns in trup, ca sub o perdea, este nevoie
de cuvinte si de nume ca sa facem cunoscute cele aflate in adancul nostru. Cand
gandirea noastra e rostita, atunci este purtata de cuvant ca de o luntre,
strabate aerul si trece de la cel ce graieste la cel ce aude. Daca e tacere
adanca si liniste, cuvantul poposeste in urechile ascultatorilor ca intr-un
port linistit si nebantuit de vanturi: daca insa zgomotul facut de ascultatori
sufla impotriva lui ca o furtuna cumplita, atunci cuvantul naufragiaza,
risipindu-se in aer.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)